Cel mai puternic scut

Iti faci griji pentru cineva drag? 

Din pacate, nu ii protejam deloc pe ce dragi, facandu-ne griji pentru ei. 

Cand esti ingrijorat in legatura cu cineva, iti imaginezi mai intai ca va pati ceva rau. Ca la sfarsitul unei intamplari sau situatii exista posibilitatea unui rezultat negativ. Si de ce ai face asta? 

De ce din toate posibilitatile existente, tu ai vedea-o pentru cineva drag, pe cea negativa? Doar luand-o in considerare, o scoti din anonimat si creezi deja o legatura cu ea. Gandindu-te de mai multe ori, intaresti legatura. Primul lucru care iti va veni in minte, atunci cand te gandesti la acea persoana, va fi posibilitatea de a i se intampla ceva rau.

De ce sa faci asta?  Grija nu protejeaza pe nimeni de ceva rau.

Si totusi, cum poti sa ii protejezi energetic pe cei dragi? Cea mai mare protectie din Univers este iubirea. Iubeste-i si asta le va oferi cea mai mare protectie. Iubirea este un scut impotriva fricii. Orice semn negativ vine din frica. "Mi-e frica sa nu pateasca ceva" sau "Imi fac griji pentru copilul meu" - sunt cele mai comune nume ale gandului. 

In loc sa fi ingrijorat, comuta pe iubire, pe drag. Daca ti-e teama ca cineva drag este in pericol, nu da drumul fabricii de griji si nu iti imagina cele mai prapastioase scenarii. In loc sa faci asta, simte cat de drag iti e, cat de mult il iubesti. Ai incredere ca universul are grija de el. Ca este in siguranta. Ca este bucuros si fericit. Ca toate ii merg din plin. 

Din toate rezultatele posibile, alege pentru cineva drag, unul frumos. Si fi convins de acesta.

Asta este cea mai buna protectie. Si cel mai puternic scut. 

P.S. Nu uita sa faci asta si pentru tine ;-)

Photo: Albrecht Dürer -The First Knot (with a heart-shaped shield) 

Capsula prezentului

Atunci cand simti ca in jurul tau e haos, cand gandurile sunt agitate si ai senzatia ca te afli in mijlocul celei mai aglomerate intersectii de drumuri, ai nevoie de capsula prezentului. Atunci cand tot ce se intampla in jurul tau se accelereaza atat de tare, oamenii, solicitarile, actiunile lor si ale tale, coliziunile sunt inevitabile. Si ai nevoie de capsula prezentului. 

Cand gandurile iti aluneca mult in trecut, incercand sa retraiasca unul sau altul din filmele jucate de tine, ai nevoie de capsula prezentului. Sau cand gandurile tale sunt ancorate mereu in fata ta, intr-un viitor care e mereu intangibil si perfect, ai nevoie din nou de capsula prezentului.

Inchide ochii si imagineaza-ti in urmatoarele doua-trei minute (asta inseamna 120-180 de secunde), calatoria ta in felul urmator. 

Esti in mijlocul unei sfere transparente mari, care iti ofera vizibilitate totala 360 de grade. Nimeni din jurul tau nu poate vedea aceasta capsula in afara ta. Te asezi in mijlocul ei. In ea existi doar tu. Nici un gand nu supravietuieste in interiorul capsulei. Se destrama. Apare un altul, si se destrama si el. Curios, incerci sa faci un tur de orizont cu privirea. Cand ajungi in spatele tau, vezi lucruri familiare din trecutul tau. Primul impuls si fascinatia ta se duc catre a urmari ca intr-un film, scene din trecut, retraind emotii ca furie, revolta, nemultumire, vinovatie, neimplinire, rusine, umilinta. Sau dimpotriva protectie, rasfat, lipsa de griji, bucurie,  inocenta, fericire. Iti este greu sa te desprinzi si totusi iti dai seama ca primele 60 de secunde au fost platite pentru vizionarea trecutului. Ale carui scene s-au reimprospatat cu aceasta ocazie.Te intorci brusc catre inainte si iti propui sa compensezi trecutul cu un viitor mai frumos. Sau sa re-creezi trecutul, atunci cand acesta e unul ideal. Proiectezi in departare o imagine superba, in care totul este minunat: ai o casa frumoasa, o familie deosebita, bani, gazon, masina, floricele, concedii superbe, o afacere prospera. Te simti extraordinar. Din pacate, urmatoarele 60 de secunde platite pentru acest film frumos, au trecut si te regasesti din nou in capsula prezentului, avandu-te doar pe tine. In aceeasi situatie. Te uiti in jur si iti dai seama ca nu s-a schimbat nimic.

Realizezi atunci ca privirea ta a creat sau re-creat un produs al atentiei tale. Ai intors privirea catre trecut, ai retrait trecutul. Ai trimis privirea in viitor, ai vizualizat un film dragut care s-a terminat. Realizezi ca cele 120 de secunde cheltuite, nu te-au ajutat deloc sa te misti din locul unde erai. Ceea ce s-a miscat a fost doar privirea. Realizezi tot atunci ca “panoul de comanda” al capsulei se afla in focusul tau, in atentia ta. 

Pentru tine exista doar ceea ce alegi sa fie. Iti mai raman 60 de secunde sa te uiti in jur si sa vezi imediata ta apropiere. Sa simti daca in acel moment, te simti bine, esti trist sau entuziast, vesel sau obosit, energic sau sleit. Atata timp cat ramai in prezent, poti sa ghidezi capsula orientandu-te dupa ce te bucura. Privirea ta va  fi atrasa catre ceea ce iti face bine. Si spre deosebire de trecut sau viitor, care nu sunt reale, aici langa tine, TU poti misca lucrurile. Poti interveni sa schimbi ceva, sa indrepti ceva, sa te exprimi cumva. Poti sa faci lucruri si poti sa vezi efectul lor. Poti simti real si poti alege sa iti schimbi locul, atunci cand nu iti place ce simti. Privirea ta, respiratia ta, mainile tale au putere. Gandurile tale se pot incheia in actiune. Toate astea vin din interiorul tau. Fac parte din tine. Aici si acum ESTI. Iar unde esti, cu cine esti, cum te simti este o alegere pentru fiecare moment.

Imprieteneste-te cu capsula ta. Nimeni nu o poate conduce catre unde vrei tu, in afara de tine. Nimeni si nimic din trecut nu o pot atinge. Si nimic din viitor nu exista cu adevarat pentru a avea vreun efect asupra capsulei tale. Daca nu ai o directie, cineva se va ciocni de tine, iti va imprima miscare, iar tu vei calatori cu inertia. Cineva te va rostogoli pentru a-si elibera drumul propriu. Cineva te va impinge doar pentru a se distra. Preia controlul asupra ei. O poti face in orice ACUM. 

Nu evita raspunderea de a alege acum si aici, pentru acum si aici. Orice protejezi acum, de frica sa nu iti strice imaginea acelui viitor roz si inexistent, este doar o iluzie a sigurantei. Te focusezi pe frica, actionezi din frica, creezi frica. Nu ai cum sa creezi siguranta din frica. 

Nu evada din capsula ta, pentru a face ordine in vietile altora. Odata plecat, nu mai ai control asupra drumului tau. Atentia ta este focusata pe vietile celorlalti. Faci lucruri in locul lor. Iar la un moment dat, ei vireaza, se duc in alta directie. Iar pentru ca tu depinzi atat de mult de vietile celorlalti, vei ramane pustiu. Spectacolul lor te absolvea de a te ocupa de drumul tau. Si tu va trebui sa o iei de la capat. Sa construiesti ceva pentru fiecare secunda, cu ceea ce ai in acea secunda. Ceea ce creezi constient, intr-o directie aleasa de tine, va avea la final un contur si un obiectiv. O destinatie. 

Sunt oameni fara capsula? Nu. Sunt doar oameni care nu o vad. Si care se misca atrasi de cei care stiu sa si le conduca pe ale lor. Daca simti deriva, inseamna ca ai pierdut controlul volanului.

Investeste-ti secundele in drumul tau. Nu le plati pentru filme din trecut sau din viitor, doar pentru ca joci si tu in ele. Fii tu producatorul filmului tau. Conducatorul capsulei tale. Familiarizeaza-te cu ea. Simte-i linistea. Simte-i protectia. Simte-i supunerea.  Simte-i forta. Tu esti stapanul ei. Esti proprietarul ei. Asculta doar de tine. Si combustibilul este atentia ta. Alege directia in functie de ceea ce simti tu, nu ceea ce simt altii. 

Fii atent la prezent.

Photo: Nebula Swing Show - Spheric Emotion

Fa-ti timp

Avocat? Medic? Economist? Inginer? Profesor Doctor? Cercetator? Director? Patron? Antreprenor? 

Sunt convinsa ca fiecare dintre noi ne putem incadra intr-una dintre formulele de mai sus plus cuvantul succes, pentru a ne justifica cum ne consumam o mare parte din timp. Pentru a ne defini cariera. Nu e nimic rau in asta.

Dar cati dintre noi, chiar parinti fiind, ne amintim sa ne intoarcem din tari indepartate, sa coboram din masinile luxoase, sa iesim din cladirile confortabile de sticla, sa ne folosim telefoanele inteligente si sa-i sunam pe parintii nostri. Sa mergem si sa stam cu ei. Sa ii ascultam. Sa le oferim posibilitatea de a ne vedea, de a ne auzi vocea, de a se asigura ca suntem bine. 

Sa le oferim putin din timpul nostru pretios, in care un minut costa poate mii de dolari. Sa facem cumva ca atunci cand suntem cu ei, sa ne dam jos costumul de director, vocea de sef si sa fim din nou copii. Sa le povestim nu despre sutele de mii de dolari pe care ii castigam, ci despre cat de oameni au reusit sa fim cu ei. 

Binecuvanteaza-ti parintii si bunicii. Propune-ti astazi sa stai candva cu ei, doar pentru a le citi harta vietii din ridurile si din firele lor albe de par. Bucura-te de bucuria din glasul lor, atunci cand te aud, de bucuria din ochii lor, atunci cand te vad. Respecta fiecare secunda si fiecare milimetru din ceea ce sunt si ceea ce au facut. Multumeste pentru fiecare secunda pe care o poti petrece cu ei. Binecuvanteaza-le toate defectele. 

Old Folks video link

Iubirea lor pentru tine va inconjura oricand pamantul pentru a te gasi. Gaseste-ti si tu timp sa o primesti.  

Photo by: The Art of Of Old Faces

Spatiile goale din viata noastra

Ni se intampla uneori in cele mai banale situatii, sa primim acele “bilete VIP’ care ne ofera brusc si neasteptat, un loc cu prespectiva catre o revelatie sau o constientizare. 

Si din acel moment, totul ni se pare gresit. Ni se pare ca avem totul de schimbat. Si aproape fara exceptie, ne repezim sa ne aruncam in valtoarea schimbarii. Impulsul de a cauta, de a ne grabi catre un alt job, o alta relatie, o alta “orice” e atat de puternic, incat de cele mai multe ori ne trezim in bratele acelui "ceva nou' si realizam ca acesta nu rezoneaza cu sufletul nostru. Jobul e la fel de nesatisfacator sau solicitant, iar noua relatie e mai mult intre doi straini care vor sa-si faca operatii estetice la suflete unul altuia, pentru ca celalat sa arate ca in imaginea din mintea lui, decat o relatie intre suflete pereche.

Acest mecanism simplu, de a ne grabi sa ne aruncam in ceva nou, este artizanul celor mai clare si consolidate tipare ale noastre. Exact ca atunci cand cineva vorbeste, iar noi nu ascultam sfarsitul povestii, pentru ca ni se pare ca il stim deja. 

Cum se face ca fiinta umana suporta atat de greu spatiile goale care se creeza in succesiunea dintre doua etape ale vietii? Cum se face ca ni se pare mai sigur sa ne asezam asa fragili si dezbracati in palmele altcuiva, in loc sa ne invelim mai intai ranile si sa ne vindecam traumele? Cum se face ca preferam sa alergam imediat catre ceva nou in loc sa ne intrebam cine suntem, ce ne dorim, ce energie avem pentru asta, ce vom atrage cu ceea ce suntem acum?

Nu te grabi sa umpli orice spatiu pe care il vezi in viata ta cu ceva, doar pentru ca se afla in drumul tau in acel moment. Opreste-te si intreba-te: cine sunt eu?, ce imi doresc? de ce mi-e frica de acest gol? nu cumva frica este motivatia mea? 

Poate ca cea mai mare nevoie pe care o ai in acel moment este sa te intelegi pe tine. Sa te cunosti. Sa te iubesti. Sa te respecti. Ne simtim foarte confortabil in rolul de cel mai mare critic al nostru si ne vine foarte usor sa abandonam cu prima ocazie rolul de cel mai bun prieten al nostru. 

Atunci cand ne permitem sa traim spatiul gol, stand o perioada doar cu noi, incercand o relatie cu noi insine, fara panica singuratatii, fara disperarea insuccesului, fara sa purtam stigmatul unei imagini care oricum nu ne mai reprezinta, abia atunci vom face primul pas catre a deveni. Acest spatiu gol ne este dat pentru vindecare. Ne este dat pentru a ne indragi pe noi insine. Pentru a ne constientiza puterile si slabiciunile si a le accepta pe frecventa iubirii si nu a fricii. 

Nu e de ajuns sa ai acest spatiu si in timp ce stii teoria de mai sus, sa continui sa il umpli cu pretexte de a nu ramane singur cu tine. De a te face placut altora. De a actiona din perspectiva lui “ce ar da bine la imaginea mea, sa fac in aceasta situatie?” 

E spatiul tau. Nu mai lasa pe altii sa tropaie prin el. Ia-l in stapanire. E doar al tau. Tu esti cel care imparte invitatiile. Tu esti gazda. Cheama-i pe cei care iti aduc cadou bucurie, nu confirmari, nu sfaturi, nu asteptari, nu propriile semne de intrebare. 

Mobileaza-ti spatiul cu iubire, indiferent cat de puternica e furtuna care se aude afara. Ceea ce creezi din iubire, va purta intotdeauna energia iubirii. Daca indesi in spatiul tau niste oameni, niste ganduri, niste actiuni din frica, de cate ori te vei intoarce “acasa” in inima ta, in spatiul tau vei gasi doar frica.

Cum putem insa deosebi care este motorul ascuns in spatele actiunilor noastre: este frica sau este iubire? 

In frica, totul “trebuie”, eventual “pentru ca” niste explicatii. In iubire, nimic nu “trebuie” “pentru ca" doar este. 

In frica, simti agitatie, nevoia de a fi perfect, nevoia de a primi confirmari, nevoia de a te intreba in continuu: chiar pot? am tot ce imi trebuie? daca nu sunt pregatit? ma va placea? oare sunt destul de iubibil?” 

In iubire simti calm si ti-e usor sa produci bucurie. Fiecare inspiratie te face mai puternic pentru ca devii una cu spatiul din jurul tau. In iubire, ai incredere din interior, nu ai nevoie de validare. In iubire simti siguranta in propriile picioare. Simti coloana dreapta si privirea limpede. Simti putere. Si drag pentru tot ce e in jur. 

Iubirea este sistemul nostru imunitar. Cand esti in iubire, nici unul dintre virusii fricii nu te mai poate ataca. Iar locul unde te poti imbraca in iubire in liniste, fara ochii iscoditori ai celorlalti este spatiul gol dintre doua etape ale vietii tale. 

E un spatiu gol, aparent inutil, plin doar cu vid si poate intuneric. Cu liniste. E spatiul in care materia din viitor exista doar sub forma de potential. E spatiul in care tot ce iti doresti exista si te asteapta doar sa creezi. E spatiul in care ti se preda un curs despre tine. Unde inveti ce iti produce bucurie si ca ceea ce iti produce bucurie, este motorul cu care tu produci bucurie altora. 

De ce ne este mai usor sa fugim catre altii? Pentru ca ni se pare mai usor si mai cunoscut sa reactionam din frica. Reflexele noastre sunt mai antrenate in frica. Iubirea incepe cu acest gol. Care ne sperie. 

Chiar daca ti-e frica, ramai in spatiul tau gol. Exploreaza. Inscrie-te la acest curs despre tine. Experimenteaza. Renunta la graba. 

Invata sa iubesti spatiile goale din viata ta.

Photo by Gregory Colbert, Ashes and Snow Gallery

Cele doua fete ale Lunii (Lectia flexibilitatii)

Uneori traim o viata intreaga crezand in adevarul absolut al unui principiu. Sau conform unei idei care ni s-a parut noua la un moment dat dreapta, corecta, cinstita. O imbracam in adevarul absolut, o afisam pe soclu, in vitrina, la loc de cinste, astfel incat toti cei care intra in viata noastra sa o vada. Nu uitam sa o lustruim cu orice ocazie. 

Suntem in stare sa ii jertfim toate firele de nisip din clepsidra noastra, sa ii daruim toata averea noastra de TIMP, doar pentru a afla la sfarsit ca este adevarat contrariul. Sau si contrariul. 

In arhitectura, o structura, cu cat este mai rigida, cu atat va fi mai greu incercata si in cele din urma, va ceda. Caci pretul rezistentei si a atasamentului de rezultat este umilinta de a afla ca si cealalta varianta era corecta. Ca indaratnicia, axiomele, si "a sti mai bine", sunt lectii ce genereaza doar suferinta. 

Iar infrangerea o traiesti cu usurinta, atunci cand esti tanar. Ce faci insa, atunci cand in fata ta, mai sunt doar cativa kilometri de drum? Cat poti sa iti permiti sa dai din el,  pentru a recunoaste ca adevarul are intotdeauna doua toarte, cu care conecteaza cei doi poli opusi ai unui principiu. Pare mai usor sa ramai in pozitie de lupta si de negare, nu-i asa? Asta iti va da senzatia ca totusi, nu ai pierdut aceasta ultima portiune de calatorie recunoscand. 

De fapt, ai platit cu timpul tau, cu viata ta, dragostea ta pentru o minciuna. Ai ales sa vezi doar o singura fata a Lunii, agatandu-te de parerile tale, de judecatile tale, de principiile tale, ca de o avere pe care trebuie sa o protejezi, pentru ca, nu-i asa, ea te va reprezenta in aceasta lume, dupa ce tu vei mai fi. Ai investit intr-o iluzie. Ti-ai facut iluzia ideal, pentru ca aveai nevoie de un ideal. Oamenii sunt creati sa fie motivati de cate un ideal. 

Ei bine, am o veste buna. Oriunde ai fi, in calatoria ta, fa-ti timp sa pui la indoiala toate adevarurile absolute, toate "must have" -urile in termeni de "principii dupa care oamenii ar trebui sa traiasca". De cate ori simti ca te indragostesti de un principiu, aplica-i "Patul lui procust" si vei vedea ca pentru tine, poate fi perfect, dar pentru altii, poate nu. 

Nu inlocui bucuria pe care o puteti trai impreuna, cu frustrarea de a nu il putea convinge pe celalalt sa vada din punctul tau de vedere, care e atat de unic si depinde de atat de multi factori subiectivi, incat de fapt e imposibil de replicat. 

Si nu purta masca superioara a celui "neinteles". TU esti cel care poti sa il intelegi pe celalalt. Si TU esti singurul care poate sa iti ceara tie sa o faca. Fii flexibil. Lasa intreaga imagine sa se dezvaluie. Nu te opri la jumatate. Oricat te-ai opune, atunci cand timpul ti se va scurge printre degete, vei fi obligat sa vezi intregul. Dar vei vedea si tot ce ai pierdut. 

Traieste bucuria de a putea cuprinde cu mintea si cu inima TOATE posibilitatile care ti se dezvaluie. Asculta adevarurile fiecaruia. Daca simti ca in tine, inca se naste nevoia de a te opune, fii constient ca tu esti partizan al aceluiasi principiu. Doar ca te afli in capatul celalalt al ideii care te deranjeaza. 

Scapa de incrancenarea pe care ti-o ofera extrema in care te afli. Fa cativa pasi catre mijloc si imbratiseaza intregul. Primeste in suflet bucuria victoriei tale asupra propriei rezistente. Savureaza satisfactia de a fi generos cu tine insuti. Traieste miracolul de a-ti putea extinde orizontul si de a-ti putea deschide inima. 

Lectia flexibilitatii si a deschiderii este una dintre cele mai grele lectii. Ne e greu sa ne dam jos de pe punctul nostru de vedere si sa il imbogatim cu imagini vazute prin ochii celorlalti. Uneori, rigiditatea noastra, ne aduce experiente dureroase. Care ne sparg in bucati mici, greu de recuperat. 

Un material fexibil, nu renunta niciodata la forma lui, dar permite interactiunea cu ceilalti. Un material rigid, va sta ferm pe pozitia lui, iar coliziunea cu un obiect dur, il va distruge. 

Lectia flexibilitatii e o lectie pentru fiecare dintre noi. Recunoaste momentele in care ai tendinta sa fii rigid. Rigiditatea inseamna distrugere. Flexibilitatea inseamna adaptare, dinamica, viata. 

Alege viata! Lasa totul sa fie. 

Photo: Both Sides of the Moon by Ahermin

Alege lumina

Uneori lumina cade peste intamplari din trecut, mai putin placute, grele sau stranii, care au avut un final neasteptat, defavorabil. Poate fi o lumina blanda, ca lumina diminetii, poate fi o lumina totala fara dubiu ca cea a amiezii. Poate fi o fasie de lumina concentrata si grea dintr-un reflector, sau poate fi pur si simplu, o lumina scurta de blitz, indreptata direct catre ochii tai, cercetandu-ti intr-o fractiune de secunda, portiuni imense din suflet.

La prima vedere, lumina ce dezvaluie si scoate la suprafata momente in care nu te-ai simtit in regula, pe care ai vrea sa le uiti cumva, pe care le-ai stiut ambalate bine si duse in pivnita, poate parea acuzatoare. Umilitoare. Neiertatoare. 

Dar daca accepti rolul tau din acea etapa, din acea intamplare, oricare ar fi fost, impreuna cu reactiile tale de atunci, fara sa le judeci, fara sa te invinovatesti, intelegand partea de datorie karmica din ele, vei avea ocazia sa stai drept in acea lumina si sa faci decorul dezvaluit, parte din scena ta. Din rolul tau. Din drumul tau. Sa mergi mai departe. Mai autentic. Mai usor. Mai TU. 

Nu pastra intuneric in inima ta. Chiar daca uneori arde sau te orbeste, alege lumina, oricum ar veni ea.

De ce viata bate filmul?

Creierul uman a fost construit sa "vada" doar ceea ce se intampla in jurul nostru atunci cand suntem cu ochii deschisi. 

Vizualul si imaginile care se formeaza in spatele ochilor, reprezinta realitatea noastra. De-a lungul unei zile, imaginea este continua. Noaptea, imaginea e continua si ea, in vis, dar in spatele "cortinei" ochilor. 

Si totusi, filmul unei zile este format din milioane de "fotografii-cadre" pe care creierul le face intre doua clipiri. Filmam, filmam si dintr-o data creierul striga "Cuuut!". Si clipim. 

Cand clipim, creierul nostru pune punct. Taie o secventa si o reia cand deschidem ochii, incercand sa construiasca fragmente cu inteles. Creierul inregistreaza doar segmentele cu "filmare" si de aceea avem senzatia ca realitatea este un continuum, o chestiune inchegata si solida. 

Dar asta e doar o iluzie. Realitatea este creata si redata exact ca un film, cadru cu cadru. Bucati de actiune lipite intre ele si derulate cu viteza, una dupa alta. Creierul conecteaza automat cadrele individuale intr-o poveste. Pe parcurs, pe deasupra lipiturii, adauga un inteles, o semnificatie, o emotie. 

Ce se intampla insa cu pauzele create in momentele in care clipim? Sunt spatii goale din aceeasi material cu noptile. Acele spatii sunt umplute cu sufletul nostru. Ceea ce suntem noi, dincolo de realitate, completeaza spatiul cu bucati din "suflet". Apoi lipeste fragmentele, dandu-le un inteles si un sens pentru noi.

Acele spatii goale, atunci cand clipim, sunt locurile in care apar miracole, in care se formeaza sincronicitati si in care fragmentele se transforma in magia "filmului" pe care il traim fiecare.

Acele spatii sunt o invitatie de a ne "creea" si "viziona" constient viata. Putem face asta schimbandu-ne perceptia, mutandu-ne atentia de la senzatia de "solid" a unei zile, la ceea ce este dincolo de acesta. Permitandu-ne spatii de liniste, fara zgomotul mintii, ne extindem constiinta si catre ceea ce nu se vede in "film". Ne dam voie sa traim viata prin ceea ce "filmul" ne face sa simtim.  

Cercul obisnuintelor

Astazi, fa ceva nou. Fa ceva diferit. Sparge o rutina. Dezactiveaza un tipar. 

Du-te catre birou pe o ruta noua. Opreste-te pe drum in dreptul unui parc si fa cativa pasi in verdele diminetii. Sau opreste-te sub umbrela ta si asculta pur si simplu ploaia. Cauta-ti culoarea preferata in griul strazii.  

Propune-ti sa mananci un fel de mancare deosebit. Sofisticat. Neobisnuit. Comanda-l sau gateste-l tu. Savureaza-i fiecare nuanta. Lasa simturile sa se rasfete.

Cumpara-ti ceva simbolic. Care sa sparga rutina. O esarfa colorata, o carte, un parfum, un accesoriu. Schimba-ti portofelul. 

Renunta la ceva pe care il ai demult. O geanta, o haina, un tricou pe care il preferi pentru ca ti se pare tie ca te avantajeaza. Ca te simti mai comod. Imbraca o haina noua, sau diferita. Iesi din zona de confort. 

Renunta la un obicei inutil, care doar te oboseste. De exemplu, renunta la televizor, la telefon,  la internet pentru o zi. Asculta in schimb muzica. Incearca o conversatie cu un prieten sau cu cineva drag. Cu un necunoscut.

Constientizeaza si traseaza linia cercului in care te invarti. Obiceiuri, cunostinte, prieteni, inclusiv zona geografica. Si extinde-l astazi facand ceva nou, cunoscand pe cineva, imprietenindu-te cu cineva, mergand pur si simplu intr-o zona a orasului unde nu prea ajungi, sau intr-un oras nou.

Gandeste-te ca intreg confortul tau din acest moment a fost un anotimp al vietii. Si pregateste-te acum pentru un nou anotimp. Comporta-te ca si cum ai intra intr-o etapa noua. Exerseaza necunoscutul, in fiecare zi. Putin cate putin, din fiecare componenta a vietii. Reinnoieste energia. Lasa loc pentru energie proaspata. De cate ori confortul te tenteaza, pentru a nu face ceva nou in schimb, imagineaza-ti ca poti pierde ceva mai bun. 

Constientizeaza linia cercului tau si extinde-o cu ceva nou. Adauga-i o noua dimensiune. Daca nu ti-e comod inca sa ii extinzi suprafata, acorda-i profunzime. Exploreaza. Lasa cercul deschis, altfel te va sufoca. Rupe monotonia unui tipar si vei te deschide catre o intreaga serie de posibilitati. Fii creativ. Nu exista limite. 

Inceputuri

Exista inceputuri pe care le simti. Primul semn si cel mai clar, este frica. 

Pana cand vei putea sa o transformi in curaj, energia schimbarii va aparea inevitabil sub forma de frica. E firesc. 

Intrebari ca "Incotro merg eu de aici?", "Cum fac din acest moment un nou punct de plecare?", te vor insoti la fiecare pas.

E bine sa fi sincer cu ce simti. Odata cu entuziasmul, tristetea va fi si ea prezenta. Pentru ca ti-e dor de acel sentiment de familiar, ce odata iti aducea atata siguranta. Si in lupta de a reinstaura stabilitatea, s-ar putea sa simti furie. Si nerabdare. Si dorinta de a sari peste etape. Si nevoia de a fi agresiv. De a intra in competitie cu altii, pentru a grabi lucrurile, pentru a demonstra ca proiectul tau este extraordinar. Odata ce ai ajuns pe un varf, iti doresti sa treci de la un varf direct la altul. Fara a mai cobori in vale.

Noul nu este comfortabil. Nimic nu este comfortabil, atunci cand croiesti drumuri noi. Lasa timp viselor si dorintelor sa se materializeze. Succesul va aparea cand vei fi de acord sa faci ceea ce faci, cu multa iubire. Nerabdarea si agresivitatea sunt semne ca nu ai totala inceredere in tine. Poate ca timpul pe care vrei sa il castigi, il vei castiga renuntand la efortul de a parea puternic si influent. 

Pastreaza controlul, fara sa ii controlezi pe ceilalti. Doar ascultandu-ti intuitia. Evalueaza cat de dependent esti de ceilalti. Si cat de mult ii incurajezi sa fie dependenti de tine. Aminteste-ti ca pentru a te misca liber, trebuie sa renunti la a-i convinge pe altii ca poti. Ai nevoie doar de tine. 

Declar sambata motiv de sarbatoare

In fiecare sambata, in urma ta se asterne  o saptamana, o luna, o jumatate de an, o jumatate de viata, ca o trena ce se intampla sa se faca din ce in ce mai mare. 

Ia-ti zborul asemenea unui avion in capatul pistei si uita-te de sus la imaginea de ansamblu. E viata ta.

Nu-i asa ca de acolo, din punctul unde vulturul planeaza maiestuos, peisajul nu mai contine nici trecut, nici viitor nici granite, nici ziduri, ci doar frumusete? Nu-i asa ca detalii ca mici gropi de depresie, cativa copaci uscati de dezamagiri si lacuri cu lacrimi, devin doar parte din frumusetea peisajului? 

Nu-i asa ca ti-e drag de soarele ce rade in lanurile semanate de tine, de drumurile pe care le-ai croit cu sudoare si pe care altii merg acum in bucurie, de siruri intregi de minute si ore ingropate in fundatiile unor idei, de zambetele pe care le-ai primit in schimbul a ce ai dat din tine si care daca s-ar uni ar face un imens curcubeu? 

Monteaza-ti aripile. Ia-ti o portie de zbor. Lasa aerul tare sa-ti atinga fata. Lasa privirea sa se rasfete in orizont.

Nu-i asa ca ai iubi sambetele? Declar sambata motiv de sarbatoare!

Photo: Aerial Photo of Jubilee Farm by Long Bach Nguyen

PS Si daca tot esti pregatit de zbor, iata 45 de imagini superbe:

Awe inspiring aerial photographs of earth 

Dorinta ca exercitiu de libertate

Libertatea este inceputul si sfarsitul. Nici o alta stare de spirit nu este mai importanta si mai frumoasa decat libertatea. 

Poate crezi ca esti liber, dar ia gandeste-te - esti cu adevarat? 

Esti tu cu adevarat acela care iti alegi reactiile emotionale? Esti tu cu adevarat acela care iti alegi fricile? Esti tu acela care iti alegi gandurile si iti controlezi imaginatia? Iti alegi comportamentul? Pana si dorintele, esti tu cu adevarat acela care alege ceea ce iti doresti? 

Pe masura ce dorintele tale se nasc, a fi liber inseamna a fi dispus sa nu se indeplineasca . Nu esti liber sa alegi ceva, daca trebuie sa il ai neaparat. Poti sa alegi cu adevarat liber ceea ce iti doresti, daca accepti si varianta de a nu avea ce iti doresti. Altfel, acel ceva preia controlul asupra ta. Acel ceva poate sa fie "vreau sa slabesc", "vreau sa am un prieten", "vreau sa am un copil", "vreau sa am o supermasina", "vreau sa am bani", "vreau sa am orice". In momentul in care ia forma  "trebuie sa il am", dorinta ta iti fura libertatea si devine stapanul tau. 

Renunta la ideea de a trebui cu orice pret sa ai ceva sau pe cineva in viata ta. Tot ce "trebuie sa ai" te domina si iti refuza libertatea de a alege. Pentru a fi liber sa alegi ceva, e nevoie sa ai libertatea de a putea sa alegi inclusiv sa nu il ai. Abia atunci vei reusi sa te detașezi cu adevarat. Iar acest tip de detasare vine cu o liniste, in care iti va veni foarte usor sa creezi si sa realizezi acel ceva pe care il vrei pentru tine. 

In concluzie, alege-ti cu atentie dorintele si nu le lasa sa devina tirani. Pentru ca atunci cand alegi din pozitia libertatii totale, aceasta aflandu-se deasupra lumii materiale, tot universul se supune si se aseaza la picioarele tale. Atunci cand alegi din pozitia "eu trebuie sa am", tu esti cel care se supune dorintei si isi pune libertatea la picioarele ei.

Alege-ti dorinta. Doreste-o. Nu te lasa legat de ea. Leag-o cu o sfoara de un balon. Si da-i drumul in sus.

Ingredientul care tine universul fericit

Care este ingredientul, forta, regula, materialul, constanta care tine universul asta mare, pamantul si pe noi fiintele si lucrurile vii, legate si intr-un echilibru perfect?

Ce se afla in capatul cuantic al oricarei teorii, in distorsiunile relativitatii, chiar si cele mai mici particule ale acestui univers?

Dupa cum banuiti deja, toate acestea sunt reglate cu iubire. Nu exista ceva care sa aiba o forta alchimica mai mare de a transforma minusul in plus. 

Oamenii cu "afaceri" neterminate, se intalnesc din nou si din nou pentru a se impaca, pentru a se ierta, pentru a se iubi. Lucrurile bune se intorc de fiecare data la noi, nu neaparat din acelasi loc. La fel si cele rele. Doar ca acum, nu mai e nevoie sa asteptam pana in viata urmatoare, ci se intampla mai repede ca oricand. Uneori aproape instant.

Ce se intampla insa cu aceia care nu isi gasesc puterea de a ierta? Cei care pleaca de aici dusmani? Sau indiferenti? Sau plini de ura? Cum regleaza universul acest dezechilibru? Cum vindeca aceste rani? Caci uneori poate fi vorba de cei mai apropiati, parinti si copii, fosti iubiti, frati si surori, rude sau prieteni. Necunoscuti. Si aceste despartiri pot fi pline de traume, rani si violente. 

Cum vindeca universul aceste rani?

V-ati gandit vreodata ca aceea fiinta care va este cea mai draga, pe care o iubiti imens, neconditionat, v-a fost trimisa spre iubire, pentru a vindeca poate, o rana a universului ramasa deschisa? 

E posibil ca in spatele ochilor celui mai drag animal, fie el un cate sau o pisica, sa fie acea fiinta pe care nu am putut-o ierta intr-un alt timp? Sau poata in chiar oamenii cei mai apropiati si mai dragi noua, pe care ii iubim neconditionat?

E posibil, ca atunci cand nu mai exista sanse de a vindeca neiertarea, iubirea sa ne fie trimisa in aceasta forma careia sa nu-i mai putem impotrivi emotii vechi, minte, ego sau judecati? 

E posibil ca iertarea si vindecarea sa se intample in acest fel usor? 

E posibil ca o ruptura mare, o crima, un rau foarte mare, sa nu poate fi echilibrata decat cu multa, multa, multa dragoste. Daruita la fiecare intalnire. Daruita constant si intens pe parcursul unei vieti. Sau a mai multora. Neconditionat. 

In acel moment abia, echilibrul perfect se poate reinstala, impreuna cu un zambet mare pe fata universului.

Conexiuni

E fascinanta de fiecare data, revelatia intalnirilor. E senzational, cum in decurs de cateva secunde, oameni de care pana atunci nu ai auzit, nu au facut parte din viata ta, nu au existat pentru tine, iti par niste prieteni vechi, stiuti dintotdeauna. Descoperi o usurinta in a fi cu ei, a vorbi cu ei, cunostinte, locuri si oameni comuni. Sunt oameni care leaga si in absenta lor,  caci e posibil ca cei care au fost atrasi de un nucleu sa se intalneasca peste ani intre ei, in locuri si momente aparent fara legatura si sa se simta prieteni.  

Cum se intampla ca vieti ce curg la distante mari uneori, fara a se intersecta mult timp, sa conecteaza cu atata usurinta intr-un anume moment? Te-ai intrebat vreodata ce te-a facut sa mergi la o intalnire, la un workshop, la o prelegere, la un party? Cine ti-a adus "de undeva” informatia cu cateva zile inainte, chiar atunci cand aveai nevoie, sau mai frumos, pur si simplu ai ajuns fara sa stii, chemat de un prieten, pentru ca te plictiseai, sau din orice alt motiv care nu parea sa aiba neaparat un scop?

Cum se intampla lucrurile astea? 

Toti, indiferent de nivelul spiritual de “trezie”, indiferent de nivelul intelectual, indiferent de nivelul fizic, de gradul de dezvoltare al tarii, daca avem ultimul tip de telefon sau nu am auzit de cavantul telefon, toti suntem conectati la aceeasi retea. Emitem si receptionam folosindu-ne de frecventa divina care exista in fiecare dintre noi. Nu platim ce e drept, taxa de folosire a acestei frecvente, dar ne aflam toti in acelasi moment conectati la aceasta frecventa. Unii dintre noi sunt “conectori” si emit pe o frecventa care polarizeaza grupuri, comunitati, ce prind viata si se dezvolta apoi singure. Ceilalti sunt “conectati”, care aud frecventa si sunt chemati prin intermediul intuitiei la informatia care ii duce la intalnire.

Frumusetea vine din faptul ca nici unul dintre ei nu isi propune sa aduca pe cineva anume. Emite pe frecventa si cineva raspunde. E ca si cum ai forma un numar de telefon la intamplare, si un numar oarecare de oameni raspund la capatul firului. Nucleul emite pe frecventa, un mesaj, o chemare careia ii da un nume, un timp si un loc. Nu pune conditii cine sa vina. Oricine simte, e binevenit. Si sufletele aflate “pe receptie” raspund chemarii si vin. Intotdeauna aceia care au nevoie unii de altii, au de invatat unii de la altii, au de ajutat unii pe altii.

Uneori, esti chemat pentru o singura secunda care iti schimba viata, pentru un singur declic ce se intampla pe drum spre, in timp ce, citind despre, sau gandindu-te ulterior la momentul intalnirii. 

Nu e de ajuns sa stai facand meditatii singur acasa si asteptand ca cineva de sus sa iti vorbeasca si sa iti dea o solutie. In schimb, du-te in locuri unde intuitia iti spune sa mergi. Apoi, lasa discernamantul sa descopere. A fost bine? Cum ne simtim atunci cand e bine pentru noi si ce simtim cand nu e e pentru noi? Aceasta abilitate de a sti si a respecta ghidul intuitiei noastre e ca un muschi care exersat, ajunge sa aleaga singur. Antrenamentul spiritual, munca “la interior” regleaza fin capacitatea de a ne conecta la aceste frecvente, care sunt pentru noi. E ca si cum cineva ar sti deja ce avem de facut si ne-ar duce direct acolo. 

Uneori, poti intalni intr-o singura privire, senzatia a ceva foarte cunoscut. In acea milisecunda in care privirile a doi necunoscuti se intalnesc pur si simplu pe strada, poate exista profunzimea si consistenta unei prietenii vechi, de o viata. Ai putea foarte bine sa-l imbratisezi si sa-i spui “Bine te-am regasit, prieten bun!”. Poate ca acel om are sau nu are un mesaj pentru tine in acel moment. Sau poate ca intalnirea aceea de o fractiune de secunda e menita doar sa constientizezi ca esti un suflet batran, care a trecut deja prin mai multe lumi. Sau poate e o conexiune care se va intampla in viitor, intr-o alta dimensiune, pe o alta planeta.

Painting: J.M. Brennan White - We are all connected