Daca ai trecut printr-un eveniment, o schimbare majora, o situatie care ti-a schimbat viata, atunci stii cu siguranta cat de dificil e sa fi din nou tu insuti. Te trezesti intr-un loc nou, si simti ca nu mai stii aproape nimic depre tine.
Adesea, traim fragmente din aceasta senzatie, atunci cand parcurgem distante in plus, pe un drum care pentru noi s-a terminat. Ne trezim straini in cel mai familiar mediu cu putinta. Straini si desprinsi de rutina care ar trebui sa ne aduca doar confortul.
In ambele cazuri, simtim un puternic sentiment de pierdere. O deconectare de sine, de ceilalti, de tot ce e in jur. O ruptura de pamant si de cer. Un sentiment de izolare. Acel moment e semnul cel mai clar ca ceva nou trebuie sa se nasca. Ceva care exista deja de un timp in noi, si care cere sa se manifeste. Senzatia de deconectare vine din reminiscenta vechilor setari, singurele pe care le cunoastem, in acest nou iminent.
Ea vine uneori ca o neliniste a prea multor optiuni. Un anume tip de singuratate. Necunoscuta. Pe care nu ai mai simtit-o. Si nu e acea singuratate de care te poti bucura. Acel timp pe care ti-l acorzi doar tie.
Lumea poate fi un loc foarte singur fara sentimentimentul ca esti conectat la ceva, ca faci parte din ceva. Chiar si pentru cei mai singuratici, care prefera sa fie singuri.
Vestea buna :-) este ca nu exista antidot la aceasta stare. Exista doar solutia timpului. Acorda-ti deci timp si ingaduinta pentru ca sufletul tau sa isi gaseasca echilibrul din nou, in noua lui "casa". Lasa-i timp sa-i creasca radacini noi. Sa se reconecteze cu pamantul in noua lui gradina.
E ca si cum te-ai muta intr-un alt oras. Uneori in aceeasi tara. Alteori la capatul pamantului. Nu stii pe nimeni. Nu cunosti limba. Uneori clima e dura. Totul e nou.
Aceasta senzatie de lipsa de "impamantare" e naturala, pana la urma. E parte din socul rezultat in urma relocarii exterioare, fizice, sau interioare, sufletesti. De cele mai multe ori, ele se suprapun. Si senzatia se amplifica.
Ai rabdare. Sentimentul acela de conectare, va reveni. Va renaste si va creste din nou. Un copac transplantat intr-o alta gradina are nevoie de timp pentru a gusta din noul sol, pentru a-si regla biochimia proprie noilor conditii. Pentru a se inradacina din nou.
Acest sentiment e natural, normal, firesc, insa doar pentru ca e firesc, nu inseamna ca e si usor. Dimpotriva. E la polul opus. Asta pentru e nevoie de un anumit proces si o anumita ordine in a-ti prelua noul teritoriu. In a invata sa nu-i rezisti. In a fi primit. In a-l cuceri. Si a te lasa cucerit.
E vorba de a creea o noua legatura. De a gasi ceva din tine care sa se potriveasca perfect ca piatra de fundatie. De a gasi in tine puterea ca dupa un drum greu de cautare sa-ti regasesti nordul. Sa il recunosti.
Fi bland si rabdator cu propria cautare. Lucrurile dureaza mai mult in frigul din nord. Ai la tine insa, un instrument care nu greseste niciodata nordul propriu si aceea e intuitia din inima ta. Si o stare pentru care trebuie sa lupti pe toata perioada cautarii: linistea. Lasa furtunile rezistentelor tale sa se linisteasca. Du-te dincolo de ele si de vocile ispititoare din mintea ta, si aseaza-te in linistea aceea pura, intrinseca din fiecare moment prezent.
Pentru a gasi din nou nordul, busola ta trebuie sa se recalibreze cu tine. Nordul este intotdeauna locul in care se afla cea ma buna versiune a ta. Drumul catre nord e destinul tau. Poata parea uneori o zona rece, neprietenoasa, de supravietuire. Care iti incearca limitele. De fapt instinctele tale ruginite, sunt scoase de la naftalina, solicitate si antrenate pentru slefuirea ta.
Ai incredere ca nordul tau te va gasi INTOTDEAUNA. TU il vei gasi. Si lucrurile vor deveni din nou usoare. Dar trebuie sa platesti cu putin timp. Cu putina rabdare. Cu putina liniste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu