Energia bunavointei

Tot ce se intampla in jurul nostru, indiferent cat de coplesitor, nedrept si greu ar parea, se intampla spre binele nostru. Suntem tentati sa ne panicam, sa ne revoltam, sa ne deprimam. Si sa ne intrebam “pana la urma, ce vrea viata de la noi?”. Si pe buna dreptate. Uneori schimbarile pot fi facute doar in conditii extreme. Dar, a ramane in frica, in panica, in disperare, inseamna a nu recunoaste minunatele instrumente pe care le avem in dotare dintotdeauna. Si pe care le putem deodata folosi, datorita nivelul actual al constiintei, care ne-a descarcat acum si “aplicatia” sau “manualul de utilizare”.

Atunci cand suntem confruntati cu perioade intense de intamplari grave, solicitante la nivel fizic si psihic, haotice si aparent fara de inteles, prima noastra reactie este de furie, neputinta, revolta. Insa, gandeste-te ca esti in mijlocul unui rau si peste tine vine o viitura, sau dai peste o cascada inalta care te “tranteste”, sau raul antreneaza pe o portiune a lui mal gros, nisip, sedimente, busteni, frunze moarte. Ce faci?

Daca te impotrivesti, forta curgerii raului si in general forta naturii care ne guverneaza si vietile, fiind infinit mai mare, poti doar sa fi infrant. Te poti alege cu frustrare, neputinta, umilinta, neincredere in propriile forte. Poti doar sa te impotmolesti, sa pierzi timp pretios din viata ta, incercand doar sa nu te inneci, sa rezisti si sa iesi la suprafata. Epuizat si incapabil sa mai vezi directia in care curge apa.

Daca intelegi insa curgerea raului, si ca fiecare din noi facem parte din el, vei sti ca aceasta portiune maloasa, sau neprietenoasa se va sfarsi mai repede, daca mergi mai departe cu raul si, in functie de cat de bine inveti sa “innoti” sau sa iti construiesti o barca, vor urma cu siguranta si portiuni line, frumoase si calme.

Toti suntem nascuti cu abilitatea si forta de a implini calatoria noastra. Si totusi ne zbatem inca in energia limitarilor si neputintelor noastre, fara sa ne treaca prin minte ca noi am fi aceia si singurii, care putem schimba modul in care ne raportam la realitate si la lucrurile care sunt importante pentru noi.

Cand reusim sa pastram si sa generam in jurul nostru acea energie profund umana si atat de divina a bunavointei, a curgerii, portile faptelor care sa ne implineasca raman deschise.

Daca am putea sa apreciem acea minuscula fractiune de secunda in care alegem sa nu intram in lupta, sa nu cadem in capcana rezistentelor noastre si daca am putea realiza ca in acea mititica fractiune de secunda, cream constient in jurul nostru o realitate “curata”, a noastra, aleasa de noi si nu impusa de energia si faptele celorlalti, nu am mai rataci prin ungherele disperarii, atrasi si infranti de vartejul nimicitor al fricii si furiei.

Daca am putea sa intelegem ca fiecare dintre noi e un filtru prin care tot ce intalnim se purifica, poate ca reactiile noastre automate s-ar estompa si in loc sa alegem sa ne incarcam cu energie negativa reactionand, sa acceptam ca cel din fata noastra are o nevoie de iubire neimplinita. O frica neinteleasa. Ca poate doar se apara.

Experimenteaza astazi energia bunavointei. Alege sa o manifesti indiferent de conditiile din jur. Si observa cum poate ea sa schimbe cursul evenimentelor unei zile. Observa cum te simti. Si fa o comparatie cu efectul acesteia asupra ta versus furie, revolta, nemultumire, agresivitate. Ramai in oaza ta de “curgere” oricati “busteni” ti-ar aparea in cale. Iar la sfarsitul zilei, fa un bilant al puterii tale. Incarca-te cu gandul ca astazi, trecuta prin filtrul bunavointei si blandetii tale, lumea a fost mai buna si datorita tie.

Negarea - Gardianul nostru sau al temnitei noastre?

"Nu este adevarat!”  - e o formula binecunoscuta prin viteza cu care ne tasneste pe buze, inainte chiar de enuntarea sau intamplarea faptelor. 

"Nu este adevarat!” este o forma de aparare prompta si automata, fata de un acuzator invizibil care locuieste in mintea noastra.

Ar fi interesant sa observam, noi pentru noi si noi pentru ceilalti, in decursul unei zile obisnuite, alese la intamplare, de cate ori auzim in jurul nostru aceasta formula explicita, sau de cate ori exprimam chiar noi, in diverse forme aceasta formula magica; de cate ori gandim acest gand si apoi il exprimam mascat in diverse formule.

Misiunea negarii este sa intercepteze adevarul si sa il impiedice sa ajunga in constient, unde ne-ar putea rani, ne-ar putea face sa ne simtim rau, ne-ar putea cere sa ne asumam responsabilitati, ne-ar putea cere sa platim diverse ganduri, fapte, consecinte. Iar noi nu ne simtim pregatiti sa suferim si atunci ne aparam.

Totusi, adevarul caruia i s-a pus sacul pe cap si a fost dus in beci, nu poate fi total distrus. El va cauta insistent sa evadeze din celula pe care noi i-am oferit-o in subconstient cu atata generozitate. Prin insasi natura sa, acel adevar ascuns, va aduce in viata noastra acele situatii prin care sa ne atraga atentia ceea ce nu este in regula. Adevarul ingropat in subconstient, va comunica cu noi prin intuitie, prin acea senzatie din piept care ne spune ca un semafor, ca ceva nu e ok. 

Adevarul poate sa iasa la lumina, dar asta nu inseamna ca noi il vom accepta. Uneori iese la suprafata doar pentru a fi negat din nou si trimis sub o alta forma, in temnita subconstientului. Iar motivul principal pentru care se intampla asta este frica exacerbate, generata de imaginile create de noi despre ce s-ar putea intampla daca acel adevar s-ar afla. 

Negarea stie sa faca un singur lucru. Sa nege. Este foarte capabila, reusind sa nege cu succes chiar si negarea. 

Mintea poate masca atat de bine negarea, incat devine din ce in ce mai  greu de recunoscut. De exemplu, a vrea sa vezi doar ce e pozitiv si ingnorand negativul, dusa intr-o extrema, se poate transforma la un moment dat, intr-o forma de negare. Pentru ca ignorand, “te faci” ca nu exista. Acel “te faci” este negare. Focusul pe gandirea pozitiva, este o tehnica benefica. Dar suntem noi aceia care putem alege sa nu o folosim ca pe o forma de negare.

Negarea este si o forma de lasitate inconstienta. De manipulare a realitatii, astfel incat sa ne protejeze de propriile noastre frici. De ceea ce vrea sa ne invete frica. Frica exista pentru a anunta un pericol, pentru a ne activa simturile, tocmai pentru a cauta si gasi o solutie.

Panica insa, este o forma extinsa a senzatiei de frica, o transa, in care nu mai putem vedea solutii sau alternative. Este acea senzatie ca ai picat intr-o capcana si esti judecat in acelasi timp pentru asta. Tu insuti esti judecatorul. Senzatia devine insa insuportabila, pentru ca tu vrei sa iesi nevinovat din acest loc. Astfel frica devine paralizanta si se transforma in panica. In acest moment, intervine intotdeauna ispititoare si salvatoare, negarea.

Pentru a face un pas inainte in evolutia noastra, insa, e nevoie sa intelegem si sa invatam, ca frica nu este reala. Este doar o emotie pe care trebuie sa o lasam sa ne traverseze si apoi ea trebuie sa plece. Singurul mod in care ne putem tratat de frica este curajul. Uneori, curajul de a avea rabdare.

Frica despre ce ar putea sa creada ceilalti este ceea ce ne face sa nu exprimam in mod sanatos, furia si frustrarea, atunci cand le simtim. Negandu-le, de dragul imaginii noastre fara-de-pata, aceste energii se acumuleaza in noi si explodeaza apoi in diverse forme. Suntem tentati si o facem deseori, nu doar sa negam adevaratele noastre emotii negative, dar le si deghizam in intentii bune.

Ceea ce face atat de greu de acceptat sentimentele noastre reale, este acumularea unor energii vechi, care vin din sentimente din trecut, neexprimate la timp. Ele creeaza un balast insuportabil, care se contrabalanseaza cu efortul din ce in ce mai mare din partea noastra, de a-l ascunde. De a-l nega. 

Ajungem sa nici nu mai stim care sunt emotiile si sentimentele noastre adevarate, pentru ca suntem atat de obisnuiti sa nu le luam in considerare, sa nu le respectam, sa nu le exprimam ci sa le indesam in colturi intunecate sau sub presul constiintei. Aceste reziduuri emotionale, ne vor ocupa la un moment dat tot spatiul inimii, iar noi vom trai in neliniste, in neimplinire, in nefericire, in minciuna. 

Chiar daca pare greu la inceput, suntem singurii care pot face efortul de a recunoaste negarea si formele subtile si creative in care apare. Putem observa, putem cere ajutorul celor dragi din jur, pentru a ne atrage atentia, atunci cand noi nu o putem face constient, putem observa in altii si apoi recunoaste in noi. Sunt multe posibilitati de a nu accepta ca negarea - ca mecanism de aparare, sa ne devasteze inimile.

Avem nevoie sa ne reamintim ca fiinta din spatele mintii este eterna si sacra si nu poate fi atinsa de ganduri, de intamplari sau imagini. Compozitia ei divina exista dincolo de aceste manifestari si independent de conditiile sau situatiile in care ne aflam la un moment dat. 

Ceea ce e foarte important, e sa ne reamintim ca aceasta calitate extraordinara, divina a fiintei, poate fi redescoperita si accesata in orice moment. Ea este disponibila intotdeauna si oricand, pe parcursul vietii pentru un moment zero, ales constient, in favoarea evolutiei. Consecintele alegerilor anterioare nu vor disparea. Dar, e bine sa stim ca ne aflam intotdeauna la o alegere distanta, de varianta noastra cea mai buna. De altfel, aceasta sansa de a ne intoarce la adevarul fiintei noastre, in cazul in care nu o alegem pana la sfarsitul vietii, ne va fi data ‘din oficiu', in ultimul moment inainte de calatoria noastra dincolo. 

Negand adevaratele noastre sentimente, negam fiinta din noi si misiunea divina cu care a venit. Ne refuzam posibilitatea de implinire a fiintei. Pentru ca ceea ce simtim nu e intamplator. Furia pe care noi vrem sa o reprimam este acolo cu scopul de a ne servi devenirea. Ne-exprimand-o sanatos, reprimand-o, ne poluam treptat capacitatea de a mai recunoaste fiinta din noi. De a o respecta si a o iubi atat de mult tocmai pentru ca este elementul dumnezeiesc, infinit din noi. Oricat de credinciosi ne-am crede, devenim atei pe interior. 

Asa ca lasa infinitul sa fiinteze in tine. Respecta-ti divinitatea chiar daca pentru asta trebuie sa invingi negarea. Traieste in adevarul tau. Indiferent cum ti se pare ca ar suna in urechile celorlalti. Nu mai incerca sa te ascunzi. Vei fi surprins ca  atunci cand iti traiesti adevarul, nimanui nu i se va parea ciudat. Pentru ca autenticitatea atrage bucurie. Bucuria atrage bucurie. Iar bucuria este combustibilul implinirii. 

Colectia de frici

Toti avem cate o colectie de frici, incepand chiar din vremea cand nu eram constienti de noi insine. Din vremea cand, protejati fiind de mediul perfect din burtica mamei, primeam uneori chiar de la ea, sau prin intermediul ei, senzatii de frica, de panica, de anxietate, pe care le traiam impreuna cu ea.

Pe masura ce am crescut, situatiile din jurul nostru ne-au facut sa ne amintim de acea frica primara, activand-o. Mai mult, am adaugat rand pe rand, valente noi acelor frici. Dar, pentru ca la momentul copilariei, frica era greu de asimilat si de reprezentat ca instrument de semnalizare a unui pericol, sau a unei rani emotionale, am trimis-o in subconstient si am pastrat doar efectele, emotiile, senzatiile, sentimentele generate de frica. Indepartarea acelei situatii insuportabile din constiinta, ne-a pus insa in imposibilitatea de a ne vindeca. De a evolua. Avem nevoie sa acceptam, ca uneori, vom reactiona si actiona din perspectiva acelui mic pui de om de cativa anisori, speriat. 

Desigur, in viata  noastra de adult ne vom intalni cu multe situatii in care aceste reactii vor fi anacronice. Si vom simti nevoia sa facem ceva. 

Dar inainte de a putea vindeca acele rani, avem nevoie sa constientizam si sa ne recunoastem fricile, traseul acestora, ramificatiile si tiparele pe care le genereaza. Avem nevoie, ca in timpul acestui proces de auto-descoperire, sa invatam sa renuntam la rusine, la tacere, la negare, la vinovatie. Poate din nevoia de a-l apara pe copilul speriat din noi, am facut lucruri de care nu suntem mandri. Care ne-au facut sa ne simtim rusinati si vinovati ani de zile.

Pentru a putea incepe procesul vindecarii, avem nevoie sa lasam usa constientizarii deschisa, sa acceptam informatia care vine de acolo, fara sa o zdrobim cu auto-judecata, cu auto-blamarea, cu auto-dispretuirea. 

Ce-ar fi ca azi, sa il luam pe acel copil de mana si sa il imbratisam, sa-l intelegem si sa-l iertam? Sa-i aratam ca este in siguranta acum si nu mai are de ce sa se teama. Sa procesam frica si sa ii sublimam energia in energie transformatoare. Sa o acceptam, in loc sa o reprimam.

Atata timp cat ne acceptam umbrele, lumina va putea sa le faca sa dispara. Atunci cand le negam, ele vor avea o viata a lor si se vor ascunde mereu de lumina. Noi ne vom face ca nu le vedem si vom incerca sa-i facem si pe ceilalti sa creada ca suntem fara-de-umbra. Intr-o zi insa, umbrele noastre isi vor cere drepturile. Pentru ca nu le-am procesat si transformat, ele vor detine parti  din ce in ce mai mari din noi. Si intr-o buna zi, vom fi acoperiti de ele. Iar cei din jur nu ne vor mai vedea pe noi. Vor vedea doar umbrele noastre. Iar noi vom striga degeaba: ‘sunt tot eu, nu s-a schimbat nimic’. Pentru ca vocea noastra nu va mai putea fi auzita.

Fiecare om, fiecare individ este responsabil pentru tipul de energie pe care il reprezinta si il ofera constiintei colective. Fiecare om, este liber sa aleaga cat vrea sa ocupe din minunatul si extraordinarul loc care i-a fost daruit in lume, prin aceasta viata. Cat din puterea lui nelimitata vrea sa foloseasca. Pentru ca din aceasta transformare a fiecaruia, se intoarce si se regenereaza de fapt energia, prin pace, armonie, bucurie si iubire. Rolul nostru este de a recicla si curata toate aceste reziduuri emotionale, astfel incat sa putem emite, sa putem radia energie pura, creatoare.

Iar aceasta transformare are un singur punct de plecare posibil. Constiinta. Observarea si constientizarea fricilor si a tiparelor pe care le genereaza. Acceptarea lor. Dorinta de a evolua si a contribui la randul nostru la constiinta colectiva cu energia valoroasa a fiintei. Solicitarea ajutorului. Sa cerem asistenta. Pentru ca asta inseamna depasirea acelui punct critic in care ego-ul nostru este infrant si noi ii lasam pe ceilalti sa ne vada umbra. Este acel moment critic in care ii lasam pe ceilalti sa vada ca nu vrem sa mai parem perfecti, ci avem nevoie de evolutie si implinire, mai mult decat de imagine goala. Hotararea si perseverenta pentru a ne vindeca. Efortul de a intelege, vindeca si transforma tot ce am reprimat. Tot ce am ascuns. Compasiunea si iertarea fata de noi insine. Recunostinta pentru sansa unui moment zero.

Fiecare dintre noi avem posibilitatea sa amprentam energia locului unde fiintam cu fricile si limitarile noastre, mintindu-i pe ceilalti si mintindu-ne pe noi insine, sau  sa alegem sa ne exploram, descoperim, acceptam umbrele; sa le scoatem in vazul tuturor, fara teama si in armonie cu noi insine, sa fim generatori de dragoste, compasiune, bucurie, recunostinta. 

Fiecaruia dintre noi i se ofera, in permanenta, situatii-invitatie pentru aceasta transformare. Depinde doar de noi sa avem curajul de a accepta aceste invitatii la evolutie si transformare. Sa avem curajul de a intelege ca aceste colectii de frici nu sunt parte din noi. Ca adevaratii “noi” incepem abia dincolo de ele.

Photo: Gregory Colbert, Ashes and Snow 

Integreaza linistea

Viata se deruleaza in cicluri fara de sfarsit, mici, mari, planificate sau neasteptate, pline de realizari importante sau calme si goale. 

Primavara, vara, toamna, iarna. Copilarie, adolescenta, maturitate, senectute. Ani, luni, saptamani, zile, ore, secunde. 

Timpul, elastic, poate fi influentat bataia unei aripi, sau de o simpla neliniste. In momentele in care uitam sa ne bucuram de drumul nostru, cand interpretam linistea drept intarziere si pierdere de vreme si ne grabim sa o judecam sau, ne napustim prea repede in ceva nou, care ne atrage cu miscarea lui, putem pierde exact intuitia care vine din acordarea timpului cu ritmul inimii noastre.  Putem pierde exact informatia care ne-a obligat la perioada de liniste.

Nici un moment nu este intamplator. Nici o etapa nu e inutila. Invata sa primesti goliciunea timpului ca pe o ocazie de sedimentare si de integrare a ceea ce ai devenit. 

Photo: Ashes and Snow, a film by Gregory Colbert