"Nu este
adevarat!” - e o formula binecunoscuta prin viteza cu care ne tasneste pe
buze, inainte chiar de enuntarea sau intamplarea faptelor.
"Nu este
adevarat!” este o forma de aparare prompta si automata, fata de un acuzator
invizibil care locuieste in mintea noastra.
Ar fi interesant sa
observam, noi pentru noi si noi pentru ceilalti, in decursul unei zile
obisnuite, alese la intamplare, de cate ori auzim in jurul nostru aceasta
formula explicita, sau de cate ori exprimam chiar noi, in diverse forme aceasta
formula magica; de cate ori gandim acest gand si apoi il exprimam mascat
in diverse formule.
Misiunea negarii este sa
intercepteze adevarul si sa il impiedice sa ajunga in constient, unde ne-ar
putea rani, ne-ar putea face sa ne simtim rau, ne-ar putea cere sa ne asumam
responsabilitati, ne-ar putea cere sa platim diverse ganduri, fapte,
consecinte. Iar noi nu ne simtim pregatiti sa suferim si atunci ne aparam.
Totusi, adevarul caruia i
s-a pus sacul pe cap si a fost dus in beci, nu poate fi total distrus. El va
cauta insistent sa evadeze din celula pe care noi i-am oferit-o in subconstient
cu atata generozitate. Prin insasi natura sa, acel adevar ascuns, va
aduce in viata noastra acele situatii prin care sa ne atraga atentia ceea ce nu
este in regula. Adevarul ingropat in subconstient, va comunica cu noi prin
intuitie, prin acea senzatie din piept care ne spune ca un semafor, ca ceva nu
e ok.
Adevarul poate sa iasa la
lumina, dar asta nu inseamna ca noi il vom accepta. Uneori iese la suprafata
doar pentru a fi negat din nou si trimis sub o alta forma, in temnita
subconstientului. Iar motivul principal pentru care se intampla asta este
frica exacerbate, generata de imaginile create de noi despre ce s-ar putea
intampla daca acel adevar s-ar afla.
Negarea stie sa faca un
singur lucru. Sa nege. Este foarte capabila, reusind sa nege cu succes chiar si
negarea.
Mintea poate masca atat de
bine negarea, incat devine din ce in ce mai greu de recunoscut. De
exemplu, a vrea sa vezi doar ce e pozitiv si ingnorand negativul, dusa intr-o
extrema, se poate transforma la un moment dat, intr-o forma de negare. Pentru
ca ignorand, “te faci” ca nu exista. Acel “te faci” este negare. Focusul
pe gandirea pozitiva, este o tehnica benefica. Dar suntem noi aceia care putem
alege sa nu o folosim ca pe o forma de negare.
Negarea este si o forma de
lasitate inconstienta. De manipulare a realitatii, astfel incat sa ne protejeze
de propriile noastre frici. De ceea ce vrea sa ne invete frica. Frica exista
pentru a anunta un pericol, pentru a ne activa simturile, tocmai pentru a cauta
si gasi o solutie.
Panica insa, este o forma
extinsa a senzatiei de frica, o transa, in care nu mai putem vedea solutii
sau alternative. Este acea senzatie ca ai picat intr-o capcana si esti judecat
in acelasi timp pentru asta. Tu insuti esti judecatorul. Senzatia devine insa
insuportabila, pentru ca tu vrei sa iesi nevinovat din acest loc. Astfel frica
devine paralizanta si se transforma in panica. In acest moment, intervine
intotdeauna ispititoare si salvatoare, negarea.
Pentru a face un pas inainte
in evolutia noastra, insa, e nevoie sa intelegem si sa invatam, ca frica nu
este reala. Este doar o emotie pe care trebuie sa o lasam sa ne traverseze si
apoi ea trebuie sa plece. Singurul mod in care ne putem tratat de frica este
curajul. Uneori, curajul de a avea rabdare.
Frica despre ce ar putea sa
creada ceilalti este ceea ce ne face sa nu exprimam in mod sanatos, furia si
frustrarea, atunci cand le simtim. Negandu-le, de dragul imaginii noastre
fara-de-pata, aceste energii se acumuleaza in noi si explodeaza apoi in diverse
forme. Suntem tentati si o facem deseori, nu doar sa negam adevaratele
noastre emotii negative, dar le si deghizam in intentii bune.
Ceea ce face atat de greu de
acceptat sentimentele noastre reale, este acumularea unor energii vechi, care
vin din sentimente din trecut, neexprimate la timp. Ele creeaza un balast
insuportabil, care se contrabalanseaza cu efortul din ce in ce mai mare din
partea noastra, de a-l ascunde. De a-l nega.
Ajungem sa nici nu mai stim
care sunt emotiile si sentimentele noastre adevarate, pentru ca suntem atat de
obisnuiti sa nu le luam in considerare, sa nu le respectam, sa nu le exprimam
ci sa le indesam in colturi intunecate sau sub presul constiintei. Aceste
reziduuri emotionale, ne vor ocupa la un moment dat tot spatiul inimii, iar noi
vom trai in neliniste, in neimplinire, in nefericire, in minciuna.
Chiar daca pare greu la
inceput, suntem singurii care pot face efortul de a recunoaste negarea si
formele subtile si creative in care apare. Putem observa, putem cere ajutorul
celor dragi din jur, pentru a ne atrage atentia, atunci cand noi nu o putem
face constient, putem observa in altii si apoi recunoaste in noi. Sunt multe
posibilitati de a nu accepta ca negarea - ca mecanism de aparare, sa
ne devasteze inimile.
Avem nevoie sa ne reamintim
ca fiinta din spatele mintii este eterna si sacra si nu poate fi
atinsa de ganduri, de intamplari sau imagini. Compozitia ei divina exista
dincolo de aceste manifestari si independent de conditiile sau situatiile in
care ne aflam la un moment dat.
Ceea ce e foarte important,
e sa ne reamintim ca aceasta calitate extraordinara, divina a fiintei, poate fi
redescoperita si accesata in orice moment. Ea este disponibila intotdeauna si
oricand, pe parcursul vietii pentru un moment zero, ales constient, in favoarea
evolutiei. Consecintele alegerilor anterioare nu vor disparea. Dar, e bine sa
stim ca ne aflam intotdeauna la o alegere distanta, de varianta noastra
cea mai buna. De altfel, aceasta sansa de a ne intoarce la adevarul
fiintei noastre, in cazul in care nu o alegem pana la sfarsitul vietii, ne
va fi data ‘din oficiu', in ultimul moment inainte de calatoria noastra
dincolo.
Negand adevaratele
noastre sentimente, negam fiinta din noi si misiunea divina cu care
a venit. Ne refuzam posibilitatea de implinire a fiintei. Pentru ca
ceea ce simtim nu e intamplator. Furia pe care noi vrem sa o reprimam este
acolo cu scopul de a ne servi devenirea. Ne-exprimand-o sanatos, reprimand-o,
ne poluam treptat capacitatea de a mai recunoaste fiinta din noi. De a o
respecta si a o iubi atat de mult tocmai pentru ca este elementul dumnezeiesc,
infinit din noi. Oricat de credinciosi ne-am crede, devenim atei pe
interior.
Asa ca lasa infinitul sa
fiinteze in tine. Respecta-ti divinitatea chiar daca pentru asta trebuie sa
invingi negarea. Traieste in adevarul tau. Indiferent cum ti se pare ca ar suna
in urechile celorlalti. Nu mai incerca sa te ascunzi. Vei fi surprins
ca atunci cand iti traiesti adevarul, nimanui nu i se va parea
ciudat. Pentru ca autenticitatea atrage bucurie. Bucuria atrage bucurie. Iar
bucuria este combustibilul implinirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu