O metoda simpla de a crea mai mult Timp

Simti ca nu prea te mai descurci cu timpul?

Ai vrea sa faci mult, mult mai multe?

Ai senzatia ca lucrurile pe care vroiai sa le faci raman nefacute?

Relatia ta cu timpul s-a cam deteriorat? 

Dincolo de organizare si disciplina care sunt indispensabile, iata o metoda simpla de a face rost de timp.

In primul rand avem nevoie sa intelegem cum se creeaza si cum functioneaza Timpul. Timpul se creeaza si capata consistenta atunci cand ceea ce faci este in armonie cu tine. Atunci cand actiunile tale sunt congruente cu ceea ce iti doresti, cu valorile in care crezi, cu ceea ce stii, cu ceea ce esti. Pe scurt, atunci cand ceea ce faci iti bucura inima. In acel moment timpul capata valoare si consistenta. Pare ca incetineste, dar el de fapt se umple de cu esenta vietii tale. Cu semnificatie.

In acel moment, cu siguranta, vei uita efectiv de timp pentru ca tot ce iti doresti este sa umpli acel moment cu bucuria ta. 

Deci daca simti ca ai in mod coplesitor nevoie de timp, uita-te obiectiv la cum arata ziua ta si gandeste-te care din lucrurile si actiunile pe care le faci iti aduc acea bucurie pura a inimii. Treci apoi prin celelalte si fa curatenie. Incepe si elimina-le una cate una. Intreaba-te de fiecare data cand iti construiesti planul pentru ziua respectiva “Este cu adevarat aceasta actiune ceea ce imi doresc sa fac? Imi aduce ea bucurie? Simt entuziasm cand ma gandesc la ea?”

Daca raspunsul este da, acea actiune va ramane pe lista ta cu siguranta. Daca raspunsul este nu si ceea ce simti este o contractie, incepe si inlocuieste-le rand pe rand cu altceva care e in masura sa iti sadeasca un gram de bucurie. 

"Cand ai aceeasi viteza cu el, nu observi cand trece timpul.” - Vasile Ghica

Consistenta si valoarea timpului este creata de alegerile noastre. Cu cat mai departe stam de noi insine, timpul se scurge si se risipeste intocmai ca un material nefolosit. Ca o faina ce nu va ajunge niciodata sa aiba miros de cozonac. Ca un nisip ce nu va ajunge niciodata sticla intr-un obiect de arta. Ca o movila de pamant care nu se va transforma niciodata in casa, camin sau adapost. 

Ingredientul secret pentru ca timpul sa ti se supuna este bucuria ta. Pentru ca timpul care s-a impletit cu bucuria ta, devine eternitate.

Viata cu confirmare de primire

Ai incercat vreodata sa nu faci nimic? Sa lasi haturile lui ‘a gandi’, ‘a face’, ‘a trebui’ si a lui ‘cand o sa’? 

Ai incercat vreodata sa stai pur si simplu? Intentionat. Sa zaci. Sa te plimbi. Sa stai intins pe iarba si sa privesti cerul. Sa stai pe malul apei si sa cotempli natura. Pur si simplu sa nu faci nimic altceva decat sa lasi totul sa se intample in jurul tau. Voit.

Ai incercat vreodata nimicul din proprie initiativa? Macar pentru a testa daca fara controlul tau, legile dupa care functioneaza universul, inclusiv corpul tau, se opresc? Ai incercat vreodata sa le opresti intentionat? Controlandu-le cu vointa ta puternica? Sunt convinsa ca ti-ai tinut respiratia din propria vointa  (si nu o data in viata). Cum a fost raspunsul pe care l-ai primit? "Ia mana, nu e treaba ta". “Esti sigur ca vrei sa continui?”

Viata este acel ceva care nu este in controlul tau fizic. In afara cazurilor extreme, in care spiritul se intoarce in eter prin contract  karmic, viata nu se afla in controlul nostru.

Nu stim cand ne-am nascut, de unde venim, cat dureaza calatoria noastra, cine a stabilit cum vom arata, ca vom fi blonzi, bruneti sau roscati, negri sau pistruiati. Toate astea ne sunt date. Intr-o configuratie, nu intamplatoare. Mai mult decat atat. Exista niste automatizari esentiale, acel computer perfect care stie muuuulta chimie si alchimie si care stie cum sa transforme atat un hamburger (o perioada macar), cat si niste ciuperci in exact substanta de care are nevoie organismul.  Chiar daca vorbim despre doua organisme diferite, cu nevoi diferite de energie, pentru a face lucruri foarte diferite, de exemplu, unul sa gandeasca,  altul sa isi foloseasca forta sau rezistenta fizica. Acel computer care stie ca respiratia, temperatura corpului, anumite miscari ale muschilor, starea organelor, circuitul fluidelor, traseul oxigenului, cantitatile, au nevoie sa fie automate. 

Cine este cel care ne scuteste de atata treaba si ce ne mai ramane noua de facut? Aaa, da! Sa ne uitam la televizor, sa mergem la cumparaturi, sa stam in trafic si in timpul care ne ramane sa ne plangem: ca nu avem bani, ca nu avem o relatie armonioasa, ca nu avem succes si ca nu suntem apreciati. :-) Oare?

Chiar credeti ca acela care a pus la punct un sistem atat de complex, perfect am putea spune, cum este organismul nostru si-a pierdut imaginatia chiar la momentul scopului creatiei? 

Chiar credeti ca asta e tot? 

Ati incercat vreodata sa opriti natura? Sa opriti lumina, soarele, noaptea, ploaia, vantul? Ati incercat vreodata sa scapati de buruieni? Sau sa taiati o padure de salcami? 

Ca si noi, natura nu poate fi oprita. Pentru ca atat noi cat si natura, suntem expresia creatiei. Suntem adapost pentru viata. Suntem forme de viata. Si tot ce tine de mecanismul functionarii noastre este asigurat din start. 

Nu avem mintea si capacitatile ei extraordinare pentru a ne face griji in continuu, pentru a ne gasi nod in papura noua insine sau altora sau vietii noastre. Nu avem acest corp senzational pentru a-l mutila continuu. 

Avem minte, avem corp, avem suflet, avem spirit. Pentru a crea, pentru a trai bucuria, pentru a experimenta sentimentele cele mai frumoase. 

Este ca si cum la nastere am fi primit o super masina, un bolid, iar noi punem un cal clasic sa-l traga ca pe o caruta, pentru a ne deplasa. Si in loc sa ne indreptam cu viteza catre a manifesta tot ceea ce vrem, ratacim pe drumurile vietii, nemaistiind de unde am plecat, incotro mergem, iar sub rugina si praful care se aseaza pe bolidul nostru, uitam ca un motor super puternic asteapta sa fie descoperit. Uitam de el, pentru ca pentru ca il folosim sa caram saci intregi de trecut, de care nu vrem sa scapam, e al nostru, e tot ce avem, am devenit trecutul nostru.  Il ingropam sub lucruri si griji inutile.

Aminteste-ti acel timp cand, copil fiind, ai experimentat nimicul. Cand nu il cunosteai inca pe ‘trebuie’ si ti se parea firesc ca tu sa te ocupi cu joaca si cu rasul, in timp ce corpul tau stia exact ce ai nevoie, cand si cum, pentru ca sa tu sa te poti juca.  Cand memoria ta era foarte scurta si nu te oboseai sa tii minte ca ceva ‘nu e bine’ ‘nu se face’ ‘asa trebuie’, iar fiecare secunda puteai sa o reinventezi. Nu te gandeai ca trebuie neaparat sa ai un cont gras in banca pentru a respira si pentru a fi fericit. A fost de ajuns sa ii creezi pe mama si pe tata care sa iti asigure tot ce ai nevoie. 

Iar ocupatia ta de baza era sa devii. Sa cresti, sa evoluezi. 

Ei bine, cam asta ar fi si acum singura ta treaba. Device-urile sofisticate care iti spun ce puls ai, daca ai dormit bine pe stanga sau pe dreapta, iti pot oferi senzatia de control, dar tu nu poti intervene cu adevarat in treaba organismului actionand fizic, mecanic sau chimic. Poti insa controla orice intr-un singur fel. 

Traind  bucuria, joaca, sentimentul de multumire si recunostinta. Toate astea sunt pentru creatorul nostru, o confirmare de primire a vietii. In felul asta il instiintam ca darul vietii a fost primit si il asiguram ca am constientizat miracolul care suntem si pe care am fost alesi sa il manifestam. 

Bucuria vietii

Scoala ne injecteaza cu o doza destul de mare de spirit de competitie. Ne comparam intre noi. Ne alegem mereu modele de referinta. Nu e nimic rau sa avem modele, atat timp cand ele ne alimenteaza cu inspiratie pe drumul nostru personal. In fapt, modelarea e una dintre cele mai eficiente tehnici motivationale. 

Greseala vine din nefiltrare. Din atasamentul fata de model. Din asteptari nerealiste. Din aplicarea nediferentiata a comparatiei. Din folosirea ei pentru a obtine explicatiile pentru care noi nu avem cum sa obtinem ce are modelul nostru. 

De exemplu, modelul nostru sigur are mai multi bani decat noi, pentru ca sigur a fost ajutat de parinti cu bani, care sigur au fost ‘privilegiati’ in fostul regim. Iar noi nu avem cum sa ne batem cu asta. Nu avem cum sa reusim. In acest punct, am ne-am lipit o credinta limitativa in frunte si am pus punct. Am transformat drumul si determinarea noastra intr-o fundatura. 

Ne comparam cu cei care mai tineri fiind decat noi au ajuns deja in functii unde au multi bani, au o familie frumoasa, copii, case, excursii, in timp ce noi, nu-i asa, suntem cam in aceeasi situatie. Bani avem limitat, nu prea ne permitem extravagante in concediu, stam cu chirie, poate nu avem copii sau masini elegante. Gandurile care se nasc sunt pline de frustrari si amaraciune. Devenim tematori si nesiguranti, perpetuand ecartul intre noi si ‘acei fericiti ai soartei’.

Ca in orice domeniu, aparentele sunt coplesitor de puternice pentru ca sunt fizice, materiale, palpabile. Ne e usor sa comparam banii din cont, masina, casa, pentru ca asta este ceea se vede. Comparatiile de acest gen insa, sunt nu doar false, ci total nerelevante. Denota doar ca mai avem cativa pasi de facut in interiorul nostru pentru a descoperi ca avem acelasi drept sacru de purtatori de viata. Ca avem aceeasi capacitate de a rade din tot sufletul. Ca avem o inima care poate rezona la fel de mult cu o alta fiinta. Ca ajutorul nostru e la fel de valoros atunci cand cineva are nevoie de noi. 

Greseala vine din faptul ca ne lasam absorbiti usor de comparatie, crezand ca daca am avea cea au ceilalti, asta ne-ar face fericiti. In schimb, nu mai avem timp, nu suntem dispusi sa ne cunoastem. Sa aflam unde locuieste fericirea noastra. Care sunt lucrurile care ne fac placere, care ne bucura. Si cat de mult ne permitem sa fim acolo in aceste activitati care aduc bucurie. 

Suntem toti copiii lui Dumnezeu si purtatori ai scanteii divine. Avem toti exact aceeasi avutie: viata si ocazia de a experimenta bucuria ei. Singurul mod in care suntem comparabili este cata bucurie am reusit sa generam in sufletul nostru si in cei din jur. Nu conteaza decorul in care se aude rasul. Nu conteaza cati bani ai atunci cand inima ta e plina de fericire. Nu conteaza cate proprietati ai atunci cand esti incantat. Cand esti multumit. Cand esti liber. Cand iubesti. Cand esti bucuros. Cand te contopesti cu frumusetea naturii. Cand vezi in fiecare om ceva frumos si asta iti produce bucurie. 

Bucuria e una pe fata si in inima unui copil descult din Africa, care nu are jucarii cu telecomanda, dar zburda si se joaca, experimentand bucuria libertatii fiintei. Si aceeasi, pe fata celui mai bogat broker din New York, care intr-o dimineata de sambata, isi lasa fruntea imbratisata de razele soarelui la bordul iachtului sau personal. 

Bucuria nu tine cont de tehnica sofisticata prin care tu o obtii. Bucuria vietii este singurul element care poate comparat intre doi oameni. Bucuria vietii este scopul nostru pe acest pamant si pentru asta nu avem nevoie de imperii financiare. 

Pe drumul nostru dinspre copilarie catre a deveni adulti, am pierdut poate din exercitiul bucuriei totale, pe care copilul o traieste la intensitate maxima. Poate adulti fiind, ne-am pierdut pentru o vreme in lucruri, in obiecte, in proprietati, in activitati, in cautari si competitii. Poate ca unii dintre noi au fost de acord sa plateasca mai mult efort, mai mult compromis poate, mai multa munca, pentru o bucurie obtinuta cu tehnici mai sofisticate. Dar daca pentru ei iachtul, masina de lux, avionul, castelul, sportul extrem sunt ceea ce ii aduc bucuria, e doar o chestiune de alegere. Unii copii fac papusi din carpa, alti copii se joaca cu papusi-roboti care le asculta comenzile. Bucuria insa, tine de povestea pe care fiecare o traieste atunci cand traverseaza timpul.  

Uneori, cand ne lasam coplesiti de griji si comparatii, e bine sa ne intoarcem la copilul din noi, sa il luam frumos de mana si sa ne dam voie sa ne jucam, sa zburdam, sa ne bucuram. Sa mergem pe jos, sa iesim desculti, sa alergam prin iarba, sa facem baie in rau, sa mergem cu bicicleta, sa stam intinsi pe spate si sa privim cerul si norii, sa privim stelele. Sa cantam, sa dansam, sa chiuim. Sa pictam. Sa ne cataram pe un varf de munte si sa contemplam cum se uneste cerul si pamantul in linia orizontului. Sa scoatem toate sunetele posibile. Sa ne plimbam prin ploaie, lasand stropii sa ne mangaie fata. Sa ascultam valurile cum se sparg de mal, neobosite ca intr-o mantra infinita a apei in incercarea de a mangaia pamantul. Sa ne intindem mainile incercand sa atingem cerul. Sa imbratisam un copac sau sa ii lasam umbra sa ne racoreasca. Sa adulmecam aerul diminetii, mirosul jarului, verdele padurii, racoarea apei.

Si apoi sa incercam sa ne comparam cu ceilalti. O sa ne dam seama atunci, ca singurul lucru comparabil in oameni este cantitatea de bucurie pe care o traim si o generam de-a lungul unei vieti. 

Afla ce iti aduce bucurie, cauta bucuria din fiecare moment. Bucuria iti da putere, echilibru, sanatate, frumusete. Bucuria vietii inseamna o continua primavara pentru toata fiinta. E cea mai mare avutie pe care o putem avea, si pe care nu o putem stoca, tocmai pentru a fi nevoiti sa ramanem in prezentul fiecarei clipe. Bucuria se gaseste doar in miezul fiecarui aici si acum. De la un moment dat, cand timpul se pierde in prezent, bucuria poate deveni un continuum, care face parte din noi ca insasi esenta a vietii. 

Negarea - Gardianul nostru sau al temnitei noastre?

"Nu este adevarat!”  - e o formula binecunoscuta prin viteza cu care ne tasneste pe buze, inainte chiar de enuntarea sau intamplarea faptelor. 

"Nu este adevarat!” este o forma de aparare prompta si automata, fata de un acuzator invizibil care locuieste in mintea noastra.

Ar fi interesant sa observam, noi pentru noi si noi pentru ceilalti, in decursul unei zile obisnuite, alese la intamplare, de cate ori auzim in jurul nostru aceasta formula explicita, sau de cate ori exprimam chiar noi, in diverse forme aceasta formula magica; de cate ori gandim acest gand si apoi il exprimam mascat in diverse formule.

Misiunea negarii este sa intercepteze adevarul si sa il impiedice sa ajunga in constient, unde ne-ar putea rani, ne-ar putea face sa ne simtim rau, ne-ar putea cere sa ne asumam responsabilitati, ne-ar putea cere sa platim diverse ganduri, fapte, consecinte. Iar noi nu ne simtim pregatiti sa suferim si atunci ne aparam.

Totusi, adevarul caruia i s-a pus sacul pe cap si a fost dus in beci, nu poate fi total distrus. El va cauta insistent sa evadeze din celula pe care noi i-am oferit-o in subconstient cu atata generozitate. Prin insasi natura sa, acel adevar ascuns, va aduce in viata noastra acele situatii prin care sa ne atraga atentia ceea ce nu este in regula. Adevarul ingropat in subconstient, va comunica cu noi prin intuitie, prin acea senzatie din piept care ne spune ca un semafor, ca ceva nu e ok. 

Adevarul poate sa iasa la lumina, dar asta nu inseamna ca noi il vom accepta. Uneori iese la suprafata doar pentru a fi negat din nou si trimis sub o alta forma, in temnita subconstientului. Iar motivul principal pentru care se intampla asta este frica exacerbate, generata de imaginile create de noi despre ce s-ar putea intampla daca acel adevar s-ar afla. 

Negarea stie sa faca un singur lucru. Sa nege. Este foarte capabila, reusind sa nege cu succes chiar si negarea. 

Mintea poate masca atat de bine negarea, incat devine din ce in ce mai  greu de recunoscut. De exemplu, a vrea sa vezi doar ce e pozitiv si ingnorand negativul, dusa intr-o extrema, se poate transforma la un moment dat, intr-o forma de negare. Pentru ca ignorand, “te faci” ca nu exista. Acel “te faci” este negare. Focusul pe gandirea pozitiva, este o tehnica benefica. Dar suntem noi aceia care putem alege sa nu o folosim ca pe o forma de negare.

Negarea este si o forma de lasitate inconstienta. De manipulare a realitatii, astfel incat sa ne protejeze de propriile noastre frici. De ceea ce vrea sa ne invete frica. Frica exista pentru a anunta un pericol, pentru a ne activa simturile, tocmai pentru a cauta si gasi o solutie.

Panica insa, este o forma extinsa a senzatiei de frica, o transa, in care nu mai putem vedea solutii sau alternative. Este acea senzatie ca ai picat intr-o capcana si esti judecat in acelasi timp pentru asta. Tu insuti esti judecatorul. Senzatia devine insa insuportabila, pentru ca tu vrei sa iesi nevinovat din acest loc. Astfel frica devine paralizanta si se transforma in panica. In acest moment, intervine intotdeauna ispititoare si salvatoare, negarea.

Pentru a face un pas inainte in evolutia noastra, insa, e nevoie sa intelegem si sa invatam, ca frica nu este reala. Este doar o emotie pe care trebuie sa o lasam sa ne traverseze si apoi ea trebuie sa plece. Singurul mod in care ne putem tratat de frica este curajul. Uneori, curajul de a avea rabdare.

Frica despre ce ar putea sa creada ceilalti este ceea ce ne face sa nu exprimam in mod sanatos, furia si frustrarea, atunci cand le simtim. Negandu-le, de dragul imaginii noastre fara-de-pata, aceste energii se acumuleaza in noi si explodeaza apoi in diverse forme. Suntem tentati si o facem deseori, nu doar sa negam adevaratele noastre emotii negative, dar le si deghizam in intentii bune.

Ceea ce face atat de greu de acceptat sentimentele noastre reale, este acumularea unor energii vechi, care vin din sentimente din trecut, neexprimate la timp. Ele creeaza un balast insuportabil, care se contrabalanseaza cu efortul din ce in ce mai mare din partea noastra, de a-l ascunde. De a-l nega. 

Ajungem sa nici nu mai stim care sunt emotiile si sentimentele noastre adevarate, pentru ca suntem atat de obisnuiti sa nu le luam in considerare, sa nu le respectam, sa nu le exprimam ci sa le indesam in colturi intunecate sau sub presul constiintei. Aceste reziduuri emotionale, ne vor ocupa la un moment dat tot spatiul inimii, iar noi vom trai in neliniste, in neimplinire, in nefericire, in minciuna. 

Chiar daca pare greu la inceput, suntem singurii care pot face efortul de a recunoaste negarea si formele subtile si creative in care apare. Putem observa, putem cere ajutorul celor dragi din jur, pentru a ne atrage atentia, atunci cand noi nu o putem face constient, putem observa in altii si apoi recunoaste in noi. Sunt multe posibilitati de a nu accepta ca negarea - ca mecanism de aparare, sa ne devasteze inimile.

Avem nevoie sa ne reamintim ca fiinta din spatele mintii este eterna si sacra si nu poate fi atinsa de ganduri, de intamplari sau imagini. Compozitia ei divina exista dincolo de aceste manifestari si independent de conditiile sau situatiile in care ne aflam la un moment dat. 

Ceea ce e foarte important, e sa ne reamintim ca aceasta calitate extraordinara, divina a fiintei, poate fi redescoperita si accesata in orice moment. Ea este disponibila intotdeauna si oricand, pe parcursul vietii pentru un moment zero, ales constient, in favoarea evolutiei. Consecintele alegerilor anterioare nu vor disparea. Dar, e bine sa stim ca ne aflam intotdeauna la o alegere distanta, de varianta noastra cea mai buna. De altfel, aceasta sansa de a ne intoarce la adevarul fiintei noastre, in cazul in care nu o alegem pana la sfarsitul vietii, ne va fi data ‘din oficiu', in ultimul moment inainte de calatoria noastra dincolo. 

Negand adevaratele noastre sentimente, negam fiinta din noi si misiunea divina cu care a venit. Ne refuzam posibilitatea de implinire a fiintei. Pentru ca ceea ce simtim nu e intamplator. Furia pe care noi vrem sa o reprimam este acolo cu scopul de a ne servi devenirea. Ne-exprimand-o sanatos, reprimand-o, ne poluam treptat capacitatea de a mai recunoaste fiinta din noi. De a o respecta si a o iubi atat de mult tocmai pentru ca este elementul dumnezeiesc, infinit din noi. Oricat de credinciosi ne-am crede, devenim atei pe interior. 

Asa ca lasa infinitul sa fiinteze in tine. Respecta-ti divinitatea chiar daca pentru asta trebuie sa invingi negarea. Traieste in adevarul tau. Indiferent cum ti se pare ca ar suna in urechile celorlalti. Nu mai incerca sa te ascunzi. Vei fi surprins ca  atunci cand iti traiesti adevarul, nimanui nu i se va parea ciudat. Pentru ca autenticitatea atrage bucurie. Bucuria atrage bucurie. Iar bucuria este combustibilul implinirii.