"Vreau sa imi traiesc viata!"

Vreau sa imi traiesc viata! – o expresie consacrata a unei generatii intregi, dar prea putin vindecata, pe care am primit-o mostenire si care traieste in noi, tanjind dupa realizare. O expresie care exprima, alaturi de efectele altor conditionari si programe, sentimentul unui gol adanc. 

Am auzit adesea acest “acum vreau sa imi traiesc viata” pentru ca atunci cand era timpul (la 20 sau la 30 ani) m-am casatorit, am avut copii mici, a trebuit sa muncesc si sa le asigur educatie, mancare, crestere.

Pe scurt m-am sacrificat. Ramane adanc infipt in ADN-ul nostru si il putem purta generatii intregi, faptul ca dreptul nostru la viata a ramas ne-exercitat, ca dupa ce vom termina cu demonstratia valorii noastre, vom aveadreptul de a ne distra, de a ne copilari sau purta ca niste ‘tineri’ fara griji. O expresie reprezentativa pentru generatia parintilor si o parte din generatia noastra. pe care o auzim ori de cate ori exista probleme, in relatie, in job, de cate ori apare separare sau divort.

Aceasta tema a sacrificiului care da nastere unui cec in alb pe care il primeste cel care se sacrifica si care ii da dreptul, ca la o anumit moment dat, sa isi ia revansa fata de viata, e foarte comuna.

"Nu apucat sa imi traiesc viata" si "Vreau sa imi traiesc viata" inseamna ca pe aceasta portiune a ‘sacrificiului’ aceasta frustare a crescut ca o boala in interiorul nostru. 

Casatoria, copilul, situatia respectiva, se dovedeste a nu fi fost o alegere constienta, aliniata cu cine suntem noi, cu felul nostru de a fi, cu visele si evolutia noastra.

De cele mai multe ori casatoria timpurie, uneori de pe bancile scolii, greselile tineretii, dorinta de a pleca de acasa din lipsa armoniei, nevoia de a intra in rand cu lumea, de a nu ramane fata batrana, de a vana un sot/sotie frumos/frumoasa, destept/desteapta, cu situatie materiala buna si/sau de familie buna, au stat la baza deciziilor tineretii.

Anii au trecut, generatiile s-au maturizat si neimplinirea, ne-alinierea cu verticala fiintei noastre adearate, au crescut ca niste copaci paraleli in propria noastra fiinta, facand ravagii in interiorul nostru.

Rusinea fata de parinti si societate, vinovatia fata de copii sot/sotie, apoi varsta, statutul, au fost conditionarile care ne-au tinuti legati de o situatii care  ne produceau suferinta.

Iar, in momentul in care catre 35-40 de ani, sau chiar in jurul varstei de 50 de ani, ruptura e inevitabila, din strafundul fiintei tasneste acest “Vreau sa imi traiesc viata”, care neaga tot ce am fost si am trait inainte, lasand activa pentru generatiile viitoare rana sacrificiului si frustrarea adanc intiparita in interiorul nostrum, plus inregistrarea genetica a predispozitiei bolilor care le-au insotit.

Asistam la o generatie de tineri care isi vad parintii murind de cancer, care isi vad parintii murind fara sa traiasca. Si care poarta inca presiunea alinierii la standardul social: casatorie, familie, copii. Si care poarta in ADN rana sacrificiului.

Acest ‘vreau sa imi traiesc viata’ este varianta rebela care se revolta si isi striga revolta. Insa avem si varianta resemnata, martirul, care isi considera sacrificiul un dat, in fata caruia nu e nimic de facut, stand caldut la in umbra eternei victimizari si isi ascunzandu-si ‘netrairea’ in grija pentru copii si nepoti.

Dragii mei, da, asa erau vremurile, parintii alegeau cu cine se marita fata, nu existau multe posibilitati de exprimare in generatia care a crescut in timp de razboi sau dupa, sub regim bolsevic sau communist.

Este adevarat. Si toate aceste generatii merita recunostinta si compasiune. Insa, dezicandu-ne de o parte din viata noastra sau a parintilor nostri, ne face sa traim in negare, sa incercam sa anulam o bucata de istorie a umanitatii din care facem parte.

"Vreau sa imi traiesc viata!", acest "Am si eu dreptul la viata asa cum imi doresc" este un strigat al sufletului care cere din adancuri sa fie auzit, vazut, sa exprime o frumusetea care zace in interior, in acord cu propriile alegeri.

Si asta se poate intampla, intelegand contextul, intelegand imaginea de ansamblu la scara mai mare, de natiune sau chiar globala si acceptand si integrand acea parte din viata noastra ca fiind parte din destinul nostru, din Darma noastra individuala si colectiva.

Nu ne necesar sa ne aruncam in promiscuitate sau in milioane de relatii sau experiente, doar pentru a-I face vietii in ciuda, sau doar pentru a ne lua revansa.

Tot ce s-a intamplat este viata noastra. Ne-am trait viata chiar si atunci in mijlocul sacrificiului. Doar ca nivelul de cosntiinta era altul, iar noi eram adormiti.

Putem insa sa ne aliniem cu viata in orice moment. La 30 de ani, la 40 la 50 la 60 sau la 90 de ani. Conteaza sa ne uitam la viata noastra si sa vedem frumusetea din mijlocul sacrificiului si suferintei. Sa vedem ce am primit la schimb, care a fost diamantul pe care l-am scos din adancurile suferintei noastre.

Uneori a fost determinare, tenacitate, curaj, perseverenta, prietenie, umanitate, compasiune, devotiune, dedicare, stabilitate, rabdare, caldura umana, solidaritate, siguranta jobului.

Si indiferent la ce varsta ne trezim, viata e acolo in fiecare moment, in fiecare floare, in fiecare creatie, fie ea un fel de mancare sau ceva facut cu mana, in fiecare experienta si interactiune, atata timp cat ne permitem sa ne dizolvam in ea si sa devenim una cu timpul. Vreau sa imi traiesc viata nu este o optiune, ci o responsabilitate fata de noi insine si fata de generatiile viitoare. 

Viata este tot ce ni se intampla. Dificil sau sublim. Este un dans de la agonie la extaz. Si este important sa vedem ca atunci cand suntem in agonie, tinta nu e extazul, traind in frustrarea ca nu suntem unde trebuie (inca). Iar cand suntem in extaz, tinta nu este sa facem extazul permanent, traind in permanenta frica de a-l pierde sau judecandu-ne ca am pierdut acel sentiment inalt de bucurie si fericire.

Tinta este dansul. Viata este acest dans intre agonie si extaz. 

Este calea, este sinusoida, este unda cuantica, ce sub privirea constientei noastre se transforma in materie si manifestare.

Viata este tot ce vine catre noi si ce cream din asta.

Viata este egala intr-un satuc izolat din Siberia, cu cea din mijlocul unei metropole ultra-avansate tehnologic sau financiar, ca Tokyo sau New York.

Viata este materia prima pe care o primi toti. In mod egal. Masurata cu aceeasi unitate de masura a batailor inimii.

Viata este lumina din ochii nostri si nimic din jur nu ne-o poate lua. Avem putere deplina sa o activam si sa ne lasam in bratele vietii, invatand diversele ritmuri de dans: poate un tango pentru cei care adora relatiile, poate rock pentru frumosii rebeli, poate salsa sau vals sau cha-cha-cha. Poate balet, sau dans la bara sau street dance.

Dansul este creatia noastra. Dansul dintre agonie si extaz este modul in care lasam viata sa se traiasca prin noi. 

A ne trai viata inseamna a ajunge chiar si pentru un moment la pace cu ea. A ajunge chiar si pentru un moment la intelegerea faptului ca dincolo de individual, destinul nostru face parte dintr-un timp colectiv, o bucata de istorie a evolutiei umanitatii.  

A ne trai viata inseamna a vedea ca la nivel de umanitate, am primit un rol. Ca toti venim din viitor, iar copii si nepotii nostri suntem tot noi. Sacrificiul exista doar datorita Timpului. Iar Timpul la nivelul sufletului nu exista. Parintii nostri suntem noi cei din trecut, noi suntem prezentul, copii nostri suntem noi cei din viitor. In timp cuantic, totul exista simultan acum. 

Viata noastra are o valoare intrinseca. Doar aceasta intelegere ne scoate din negarea ei si ne aduce in mijlocul fiintei noastre. Ne relaxeaza din presiunea de a deveni si ne aminteste ca mai intai sa fim.

***

Pentru aceia care simt sa opreasca tiparele mostenite si sa isi descopere adevaratul geniu, sa afle mai multe despre ei insisi, va invit sa imi lasati un comentariu mai jos sau sa imi scrieti in privat. Alaturi de alte cunoasteri, Cheile Genelor, adusa cu multa generozitate de Richard Rudd este o cale blanda si frumoasa prin care va invit sa va descoperiti geniul vostru ascuns in ADN..

Fii energie. Fii curgere.

Totul este energie. Gandul, sunetul, cuvantul, fapta. Energia  are menirea de a curge, de a fi intr-un flux continuu, in armonie cu ciclurile universale. 

Atasandu-ne de un gand, sub forma unei pareri, judecati, vinovatii, blocam energia in el. O inchidem intr-o forma fixa, si ii aplicam o eticheta. Acea energie nu mai poate curge, nu se mai poate integra in fluxul personal si universal. 

E ca si cum ai lua o suma de bani din portofel si ai pune-o intr-un plic inchis, fara sa o mai folosesti niciodata. 

Nimic nu este absolut. O perspectiva a noastra din trecut nu mai are cum sa fie aceeasi atat timp cat noi si ceilalti ne-am schimbat. Lasa gandurile sa vina si sa plece. Accepta-le, fara sa faci din ele icoane la care sa te inchini. Cele care apartin trecutului, priveste-le de aici din prezent. 

Esenta ta este neschimbata. Dar intamplarile, experientele, forma ta materiala fac parte din slefuirea si evolutia ta. Sunt treptele pe care ai pasit pentru a ajunge astazi aici, mai aproape de tine. 

Lasa energia sa curga libera prin tine. Energia ia exact forma a ceea ce esti. Afla cine vrei sa fii. Si fii. 

Butonul magic

Cel mai complicat concept, pe care am observat ca noi, oamenii, il digeram cu mare greutate, sau mai bine zis, il refuzam cu deosebit de mare placere, este sa ne asumam propria viata, cu intamplarile, situatiile si oamenii care se afla acolo.

Sa luam de exemplu, o intamplare sau o persoana care ne deranjeaza profund. Care ne provoaca un disconfort visceral. Jucam impreuna, o scena de viata, aflati efectiv in fata in fata, sau conectati doar prin gand. Traim toate emotiile care se nasc din aceasta interactiune efervescenta. Si cu spume, mai mult sau mai putin vizibile la gura, chiar inainte de momentul in care in josul imaginii sa apara locul unde trebuie sa semnam ca noi suntem singurii protagonisti ai scenei abia incheiate, pac, un buton nevazut este apasat, chiar inainte de secventa cu distributia actorilor, si toata atentia noastra se muta pe imaginea celuilalt. Toata energia frustrarilor noastre este acoperita de intuneric si cu acest buton, aprindem o lanterna cu care cautam defecte in curtea vecinului. Avand intentia (nu neaparat constienta) de a uita un lucru esential. Acela, ca prin locul si momentul in care ne aflam pe linia evolutiei personale, noi, am fost cei care l-am invitat pe celalalt actor in viata noastra. In scena din acel moment al vietii noastre. In acea situatie. In acel moment.

Este surprinzator cu cata perseverenta si forta accesam acest buton, de fiecare data cand simtim iminenta trairii unei emotii proprii care nu ne convine. Pentru care nu vrem sa fim pregatiti. In acea fractiune de secunda, devenim foarte agili, vigilenti si exigenti cu ceilalti. Sarim cu o viteza uimitoare gardul care ne desparte destinele si incepem sa cautam cu lopata, orice urma de dezordine, de mizerie, de urat. Daca nu gasim, o inventam. Macar o intrepretare proprie, o eticheta, un ‘ceva' de improscat, tot gasim. Pentru ca vrem actiune, nu? Am venit aici pentru a ne simti noi mai bine. Chiar si pentru un moment scurt, sa nu mai fim nevoiti sa mergem cu lanterna prin curtea noastra si sa vedem lucruri care nu sunt in ordine, lucruri pentru care nu ne-am facut niciodata timp, pe care in loc sa ni le asumam si confruntam, am preferat sa le inundam cu intuneric. Sa stingem lumina si sa ne prefacem ca nu exista. Am preferat sa mergem pe intuneric si sa nu le vedem, pe principiul ca daca nu le cunoastem, nu trebuie sa le corectam si aici un scut bun este formula magica ‘asa sunt eu si nu ma pot schimba. ma vrei, bine, nu ma vrei, iarasi bine’. 

E si mai usor, daca pe acest traseu, gasesti si unu-doi ‘prieteni’, ‘cunoscuti’, ‘amici' care iti pot aproba etichetele, care au aceeasi parere, care iti sustin, de pe aceeasi parte a gardului, ‘stinsul lanternei propii’ si aruncatul cu ‘pietre pline de judecati’ in curtea vecina. 

N-ar fi nici o tragedie, daca acest buton magic, ne-ar transporta intr-un loc unde propriile noastre ‘lectii’ s-ar sterge. Daca prin aceasta evadare noi am face un salt in propria evolutie, chiar si pe spinarea altuia. Din pacate, ceea ce pierdem din vedere in momentul in care acest buton, de catapultare din presiunea propiilor emotii, devine foarte atractiv, este ca acest moment este doar o amanare, un bilet de voie de scurta durata, care ne scuteste putin de confruntarea si rezolvarea prorpiilor probleme. Din pacate, la capatul scenetei, ne intoarcem tot in ograda noastra neluminata si daca vrem sa facem un pas inainte, va trebui sa aprindem lumina, sa vedem ce nu e in ordine si ce obstacole ne-am pus in cale, sa le asezam in ordine si apoi sa pasim inainte. 

Fii atent la butonul magic si inainte de a-l apasa (sau dupa), intreaba-te care e motivul pentru care ai simtit nevoia sa fugi. Si alege apoi sa faci un pas inainte.

Energia bunavointei

Tot ce se intampla in jurul nostru, indiferent cat de coplesitor, nedrept si greu ar parea, se intampla spre binele nostru. Suntem tentati sa ne panicam, sa ne revoltam, sa ne deprimam. Si sa ne intrebam “pana la urma, ce vrea viata de la noi?”. Si pe buna dreptate. Uneori schimbarile pot fi facute doar in conditii extreme. Dar, a ramane in frica, in panica, in disperare, inseamna a nu recunoaste minunatele instrumente pe care le avem in dotare dintotdeauna. Si pe care le putem deodata folosi, datorita nivelul actual al constiintei, care ne-a descarcat acum si “aplicatia” sau “manualul de utilizare”.

Atunci cand suntem confruntati cu perioade intense de intamplari grave, solicitante la nivel fizic si psihic, haotice si aparent fara de inteles, prima noastra reactie este de furie, neputinta, revolta. Insa, gandeste-te ca esti in mijlocul unui rau si peste tine vine o viitura, sau dai peste o cascada inalta care te “tranteste”, sau raul antreneaza pe o portiune a lui mal gros, nisip, sedimente, busteni, frunze moarte. Ce faci?

Daca te impotrivesti, forta curgerii raului si in general forta naturii care ne guverneaza si vietile, fiind infinit mai mare, poti doar sa fi infrant. Te poti alege cu frustrare, neputinta, umilinta, neincredere in propriile forte. Poti doar sa te impotmolesti, sa pierzi timp pretios din viata ta, incercand doar sa nu te inneci, sa rezisti si sa iesi la suprafata. Epuizat si incapabil sa mai vezi directia in care curge apa.

Daca intelegi insa curgerea raului, si ca fiecare din noi facem parte din el, vei sti ca aceasta portiune maloasa, sau neprietenoasa se va sfarsi mai repede, daca mergi mai departe cu raul si, in functie de cat de bine inveti sa “innoti” sau sa iti construiesti o barca, vor urma cu siguranta si portiuni line, frumoase si calme.

Toti suntem nascuti cu abilitatea si forta de a implini calatoria noastra. Si totusi ne zbatem inca in energia limitarilor si neputintelor noastre, fara sa ne treaca prin minte ca noi am fi aceia si singurii, care putem schimba modul in care ne raportam la realitate si la lucrurile care sunt importante pentru noi.

Cand reusim sa pastram si sa generam in jurul nostru acea energie profund umana si atat de divina a bunavointei, a curgerii, portile faptelor care sa ne implineasca raman deschise.

Daca am putea sa apreciem acea minuscula fractiune de secunda in care alegem sa nu intram in lupta, sa nu cadem in capcana rezistentelor noastre si daca am putea realiza ca in acea mititica fractiune de secunda, cream constient in jurul nostru o realitate “curata”, a noastra, aleasa de noi si nu impusa de energia si faptele celorlalti, nu am mai rataci prin ungherele disperarii, atrasi si infranti de vartejul nimicitor al fricii si furiei.

Daca am putea sa intelegem ca fiecare dintre noi e un filtru prin care tot ce intalnim se purifica, poate ca reactiile noastre automate s-ar estompa si in loc sa alegem sa ne incarcam cu energie negativa reactionand, sa acceptam ca cel din fata noastra are o nevoie de iubire neimplinita. O frica neinteleasa. Ca poate doar se apara.

Experimenteaza astazi energia bunavointei. Alege sa o manifesti indiferent de conditiile din jur. Si observa cum poate ea sa schimbe cursul evenimentelor unei zile. Observa cum te simti. Si fa o comparatie cu efectul acesteia asupra ta versus furie, revolta, nemultumire, agresivitate. Ramai in oaza ta de “curgere” oricati “busteni” ti-ar aparea in cale. Iar la sfarsitul zilei, fa un bilant al puterii tale. Incarca-te cu gandul ca astazi, trecuta prin filtrul bunavointei si blandetii tale, lumea a fost mai buna si datorita tie.