joi, 30 aprilie 2015

Ce este o relatie?

Vorbim zi de zi depre relatii. Intram in relatii. Construim relatii. Rupem relatii. Ni se pare ca stim totul despre relatii. 

Dar ce este o relatie? 

Daca ar fi sa o definim ce am spune despre ea? Relatia este o legatura. De ce nu vedem atunci oameni legati pe strada unul de altul?

Ca si in multe alte cazuri din categoria nevazutului, folosim cuvantul-simbol “relatie”, fara sa-i mai patrundem intelesul, semnificatia, fara sa ne mai reprezentam exact continutul si profunzimea. Adaugam zi de zi peste nucleul originar, noi si noi intelesuri, pana cand pierdem insasi semnificatia.

O relatie se naste intre doi sau mai multi indivizi pe baza unui interes comun. O relatie se naste deci, dint-un numitor comun. O punct de conexiune.

In acelasi timp, o relatie se poate naste intre doi sau mai multi indivizi care au ceva de impartit. Fie acel ceva, chiar si un punct de vedere. Deci, la polul opus relatia se poate baza pe un conflict. Pe o respingere. Pe o lupta. 

In matematica dar si in societate o relatie poate exista intre doua elemente sau indivizi carora li se aplica niste reguli prin care cei doi devin determinati si dependenti unul de celalalt. Este vorba de ecuatii si multimi si ierarhiile sociale. Chiar si familiile sunt grupuri de relatii, bazate pe alegerea sufletului nostru de a ne naste din anumiti parinti, iar apoi relatiile de casatorie, tot alegeri, pe baze romantice, dominatii psihologice sau interese financiare.

Dincolo de raportul efectiv in care se plaseaza partile care participa la o relatie, relatia reprezinta modul in care doua persoane sau un grup de persoane se simt atunci cand sunt impreuna, cand fac ceva impreuna. Modul in care gandesc, simt, se comporta, reactioneaza unul fata de celalat, modul in care se primesc unul pe celalalt in minte, in inima, in spatiul intim.  
Relatia mai este acel lucru relevant, unic pentru fiecare participant la relatie, care il motiveaza, il determina, il alimenteaza cu energie, dorinta, vointa, putere, pentru a mentine si intretine relatia.

Exista relatii intre doua persoane care nu s-au vazut niciodata? Se poate naste, construi, consuma o relatie in acest fel? Atata timp cat energia intentiilor, a gandurilor, eventual a cuvintelor si urmele gesturilor ajung de la unul la celalalt si sunt primite sau doar vazute, simtite in mod constient, atata timp cat aceasta energie parcurge un traseu constient de la unul la celalalt, indiferent de tipul emotiei care pleaca dintr-o parte cu un semn si poate ajunge la destinatie cu semnul opus, relatia exista. 

Exista mai multe tipuri de relatii. Relatii active in care cantitatea dintr-un participant sau altul existenta in relatie variaza organic si benevol in functie de starea energetica sau situatie. Fiecare din parti isi asuma raspunderea relatiei si o primeste ca pe un spatiu de evolutie si expansiune comuna, fara a simti nevoia de a poseda, stapani, de a fi proprietar pe vreo particica din celalalt sau spatiul celuilalt. Relatia este benevola, este o alegere constienta, bazata pe ceea ce simt participantii la relatie, iar ceea ce simt activeaza partea lor buna, creativa, constructiva, evolutiva. Relatiile active sunt generatoare de creativitate, sinergie, armonie, completare, sustinere. Granita intre care se desfasoara relatia este una pur simbolica, constient trasata si acceptata, a reunirii a doua libertati.

Relatii de opozitie sunt relatii in care exista conflictul element fondator al legaturii. Opozitia creeaza competitie, fiecare parte participa la relatie cu strategie si energie de cucerire a unui spatiu, a unui punct de vedere, cu scopul dominatiei, castigarii autoritatii si supunerii celeilalte parti. Acest tip de relatie nu construieste ci acapareaza, cucereste, domina.

Relatiile de asociere se nasc in jurul unor obiective si interese comune, unde fiecare parte isi asuma liber sa faca pentru acel obiectiv ce stie el mai bine. Adesea relatiile de asociere se combina cu cele ierarhice si se naste relatia de subordonare in care una din parti are dreptul si raspunderea deciziei intregului.
Relatiile cauzale care se nasc dintr-o actiune a unei parti asupra celeilalte, iar participarea in relatie este de tip: actiune-reactiune, agresiune-aparare.
Relatii de dependenta, in care siguranta, confortul sau stima de sine a unuia, depinde de existenta si comportamentul celeilalte.
Relatiile in care doua parti sunt definite de acelasi concept. Doi oameni care sunt fotografi, sau care sunt ambii  absolventi ai Facultatii de Drept. 
Mai exista si relatiile generice, de tip gen-specie si intre care exista de obicei o relatie de incuziune, de subordonare, de categorie, de apartenenta. De exemplu femeile de afaceri sunt de gen feminin. 
Relatiile bazate pe o anumita calitate, caracteristica unica nerelevanta decat pentru o arie ingusta. "Oamenii cu ochi albastri poarta ochelari dupa 40 de ani."
Exista si relatii parte -intreg in care participantii sunt egali si impreuna constituie un intreg. Membru al unei comunitati.
Relatiile pot fi de asemenea din categoria posesiunilor. In care una dintre parti considera ca este posesorul adevarului, al timpului celuilalt sau chiar al celuilalt ca obiect al posesiunii.

Si sunt convinsa ca mai putem gasi multe tipuri de relatii. Dar cum se naste si cum se termina o relatie? Se naste o relatie pe baza unei emotii sau a unui sentiment? Pe baza unei dorintei, a unei proiectii? Pe baza vointei sau a lipsei de vointa? Sau pe baza unei intelegeri, a unui contract, ca set de obligatii? Adevarul este ca o relatie este un set de minim doua emotii. Pozitive sau negative, la cele doua capete ale unei relatii trebuie sa existe ceva simtit de ambii. O intelegere, o alegere, o decizie, o acceptare, o revolta, ceva. De acel ceva se agata o relatie si creaza o legatura invizibila. Din acel moment, care poate fi o singura privire uneori, cele doua parti sunt conectate printr-un fir energetic, destul de puternic, care se va alimenta din cele doua capete, uneori doar cu ganduri. Acesta va exista si va creste atata timp cat este viu. Atata timp cat punctul de legatura creeaza, naste emotie, reactie, sentimente, dorinta, interes, dezgust.

Cum se incheie o relatie? Pai, prin moartea naturala a capetelor, in care partile in mod firesc renunta la legatura de buna voie. Prin decizia unilaterala, a uneia dintre parti, care “usuca”, “inchide", punctul de conexiune iar acesta devine inert/inactiv comunicarea nu mai poate fi realizata intre cei doi, intrucat nu mai naste emotie sau sentimente, iar acestea se intorc inapoi la emitator. Prin taierea firului energetic si intreruperea alimentarii dintr-o parte, decizional si vindecarea emotiilor care se mai nasc in punctul de conexiune. Sau prin lupta, prin respingere, moment in care relatia nu se termina ci se inlocuieste de fapt cu o relatie de opozitie in care exista schimburi, dar de natura conflictuala, distructive. O relatie se poate incheia definitiv doar cu acordul tuturor partilor si cu stingerea reactiilor emotionale prin confruntare si acceptarea incheierii.

Cream de-a lungul vietii, facem parte din multe relatii. Simple, complexe, furtunoase, armonioase. In fiecare, sunt parti din noi. Pentru ca, pentru noi, o relatie inseamna exact atat cat aducem noi, cat punem noi in ea din sufletul nostru. Nu ne poate influenta, afecta mai mult decat propotional cu implicarea noastra in ea. De aceea, o relatie impusa, va fi perceputa intotdeauna ca o agresiune, ca o intruziune in liberul arbitru al cuiva. Iar implicarea noastra intr-o relatie nu poate fi decat organica, naturala, bazata pe atractia pe care o simtim pentru ca ne face bine intr-un fel sau altul, ne motiveaza, ne face sa ne simtim bine, in siguranta, ne stimuleaza. Pentru ca orice relatie se bazeaza pe ce simtim, iar ce simtim se traduce in niste reactii chimice in corp, acestea nu se pot dezvolta si mentine exclusiv pe baza unor decizii rationale, de calcul mental sau financiar. Ceea ce alimenteaza o relatie este atractia magnetica, invizibila si indescriptibila, determinata de acel ceva simtit undeva in inima, care da unda verde conexiunii. 

Iar relatia, in sine, este acea parte din noi de care ne lipsim cu drag, pe care o investim constant si de bunavoie, in acest spatiu al unui intreg mai mare, in care intra intreaga noastra libertate, dar si a celuilalt si care ne imbogateste pe tot parcursul existentei ei. 
Fiecare relatie este reflexia cate unei particele din noi. Ce recunoastem in noi, admiram. Ce nu acceptam in noi, ne deranjeaza. Atata timp cat le vom vedea separate, reflexiile nu au reusit sa ne intregeasca chipul, intr-o imagine in care sa ne recunoastem. Cand fiecare dintre relatii se va aseza pe cate o fateta a propriei constiinte, ajutandu-ne sa ne cunoastem, ne vom fi apropiat suficient de noi insine, astfel incat orice relatie sa fie un mod de a ne exprima prin ceilalti.


Photo: Connected, by Andrea LeBeau

miercuri, 29 aprilie 2015

Cat valoreaza fiinta?

Cum se face ca ne permitem sa ne purtam urat, sa fim agresivi, sa ranim, sa incalcam, sa ignoram libertatea, alegerile, frumusetea si modurile de a se exprima si a fi ale unei alte fiinte? 

Ce nevoie launtrica ne face sa ridicam sabia si sa taiem aerul cu vorbe grele, ascutite, cu ganduri si priviri furioase, cu nemultumiri, cu zbucium, cu frustrari? 

Cum ne imaginam ca avem dreptul sa zgariem cu violenta noastra perfectiunea unei fiinte? Si cum ne mintim ca taisul sabiei noastre ataca un altul, cand de fapt ea brazdeaza tot sufletul nostru, lasandu-l ranit si sangerand, cu si mai multa nevoie de a se apara.

Totul pleaca de la valorizare. Mai exact de la propria valorizare. Primim aceasta minune numita viata, gratuit. Primim acest corp minunat capabil sa ne sustina alegerile, dorintele si vointa in fiecare secunda, adaptandu-se la starea chimica pe care i-o dictam prin starile noastre. Fara sa cracneasca si fara sa comenteze. Dedicandu-se mintii si inimii noastre in totalitate. Pana cand ignoranta noastra intru a fi, depaseste granitele materiale si atenteaza la integritatea sufletului. Atunci, undeva, sufletul nostru ia o decizie. Sa ne atentioneze. Sa ne traga de maneca. Sa ne avertizeze. Ca am intrat cu sabia pe teritoriul propriului suflet. Ca atentam la un echilibru mai mare, al universului, al carui ‘management’ nu ne apartine. Iar in acel moment de  decizie, corpul, prietenul nostru, se transforma intr-un semafor. Care ne arata, prin diverse semnale, dureri, boli, locul si modul in care gresim. 

Daca cineva ne-ar fi cerut bani, atunci cand ne-am nascut, daca cineva ne-ar cere bani pentru fiecare respiratie, daca cineva ne-ar taxa gandurile, cati dintre noi am mai avea luxul de a ignora viata, sanatatea, bucuria? Dar pentru ca din iubire totala, am primit viata impreuna cu totala libertate de a ne exprima intr-un mod unic si irepetabil, iata ca ne permitem sa nu ne respectam propria bucurie, propria liniste, propria implinire. Iar acel moment in care incepem sa nu ne mai valorizam pe noi insine, sa nu mai vedem perfectiunea din fiecare milimetru al fiintei noastre, este momentul in care acest lucru il reflectam asupra celorlalti. Incepem sa ne purtam urat, ne impunem propriile pareri, judecam, barfim, tipam, invadam, cerem, ranim, fara sa ne dam seama ca acesta este modul nostru de a le cere cu disperare celorlalti sa ne oglindeasca, sa ne reflecte, sa ne intoarca ‘deserviciile’ pentru a ne face sa intelegem lectia. Regula. Legea. De cate ori ne purtam urat cu cei din jur, e doar un semn, ca iarasi ne-am ratacit de noi insine. Si tipatul nostru care se vrea de lupta, este de fapt un strigat disperat pentru ajutor. Orice agresiune de-a noastra impotriva altora este de fapt modul in care noi comunicam universului statusul nostru. Locul in care sufletul nostru a ajuns. 

Si intotdeauna, acest strigat este auzit si ni se ofera ajutor. Din pacate, nu intotdeauna reusim sa il vedem ca pe o mana intinsa catre noi insine. Dar, mesagerul, mesajul, sprijinul se afla acolo, la vedere, langa noi. Intotdeauna accesibil atunci cand venim cu deschidere. Atunci cand avem urechi sa ascultam. Atunci cand suntem pregatiti sa avansam si in domeniul sufletului, nu doar in ierarhia ego-ului. Atunci cand constientizam ca nu exista o alta fiinta separata de noi. Si ca tot ceea ce facem este sa descoperim de-a lungul unei vieti ca suntem parte din ceilalti si ca orice gand sau actiune de-a noastra reflectata de ceilalti, se intoarce la noi cu aceeasi cantitate de bine sau rau, cu care le-am trimis in afara noastra. 


Foto: Reflection by Ilva Rimicane

duminică, 19 aprilie 2015

Sindromul cavalerului salvator pe un cal alb

In legende si in folclor, cavalerul vine pe un cal alb si salveaza printesa aflata in primejdie, se indragosteste si cei doi traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

In viata reala, cavalerii pe cal alb sunt barbati si femei care intra intr-o relatie cu parteneri vulnerabili sau raniti fizic sau emotional, cu speranta ca iubirea si grija lor sa salveze si sa transforme viata si comportamentul partenerului. Tiparul cavalerului-pe-cal-alb este foarte des intalnit si din pacate nu duce prea des la sfarsitul fericit din povestea printesei. 

Cavalerul-pe-cal-alb din viata reala poate fi oricine, poate arata oricum, poate avea orice orientare sexuala si orice statut social. Poate fi un om de cultura sau un renumit businessman. Poate fi un bun prieten. Trasatura care da de gol un cavaler-pe-cal-alb, este nevoia stringenta (si inconstienta de multe ori) de a salva. 

Cavalerul-pe-cal-alb doreste sa-si salveze partenerul sau partenera de la orice: de la nefericire, de la tristete, de la un dezastru financiar, de la probleme medicale, droguri, alcool, de la o relatie abuziva, de la un trecut care i-a lasat rani, pana la primejdii viitoare sau imaginare cum ar fi raceli, atacuri, jafuri, flirturi, etc. 

Cavalerul-salvator-pe-un-cal-alb are abilitatea de a detecta slabiciunea si vulnerabilitatea cuiva indiferent cat de bine ar fi ascunsa de acea persoana si nevoia sa de a salva se activeaza instant. Cavalerul se muta adesea de la o persoana aflata in nevoie la alta, intrand in viata fiecareia pe un cal alb, cu sabia in mana, gata de o noua salvare. La inceput, cavalerul va parea bine intentionat, altruist si generos, nobil chiar, dar odata cu trecerea timpului acesta va deveni nemultumit, dezamagit, critic, intruziv, va dori sa isi impuna regulile si sa controleze, si se va simti din ce in ce mai neputincios odata cu activarea rezistentei din partea celui salvat. 

Desi, la modul constient cavalerul sustine intotdeauna ca se lupta cu monstrii partenerului, adevarata lupta se duce, la nivel inconstient cu monstrii propriului trecut.  Daca intram in profunzime, nevoia compulsiva de a salva, pe care nu si-o poate infrana sau reprima, este de fapt incercarea disperata de a repara o pierdere, sau imaginea unui sine distrus de rusine sau vina, traita undeva din copilarie.

Din pacate, modul in care cavalerul  se poarta cu partenerul este identic cu modul in care a fost el tratat in trecut, si in loc sa repare imaginea sinelui, va repeta in mod simbolic propriul trecut. 

Acest sindrom exista in anumite proportii in fiecare dintre noi. De aceea, de cate ori va surprindeti reflexul de a sari in ajutorul cuiva indiferent daca v-a cerut ajutorul sau nu, daca are nevoie de ajutor sau nu, intrebati-va mai intai de unde a aparut acest cavaler-pe-cal-alb in voi si care parte a copilului vostru ranit vrea el sa o salveze. 

In functie de trairile si traumele prin care copilul a trecut, exista mai multe tipuri de cavaleri.

Cavalerul grijuliu este cavalerul care se teme de distanta emotionala. Aceasta teama poate veni dintr-o pierdere majora, din separare, din pierderea dragostei sau a aprobarii parintesti, din abandon. Toata viata, copilul din acest tip de salvator va incerca sa restabileasca conexiunea cu pierderea sa din copilarie, facandu-se extrem de util, necesar, fiind grijuliu si bun cu partenerul sau. Gelozia si nesiguranta face parte din  imagine si de aceea de cele mai multe ori cavalerul are nevoie sa fie vazut ca un partener si un amant de prim rang. 

Veti recunoaste acest tip de cavaler facandu-si griji excesive: "sa nu racesti", "sa te imbraci gros", "sa nu iti uiti umbrela", "sa conduci cu grija", "sa iti iei caciula, medicamentele, paltonul, fularul, manusile". Principala grija este aceea de a se face indispensabil, de a salva de pericole potentiale sau imaginare, de a fi util. Cea mai mare teama este ca intr-o buna zi partenerul sa nu mai aiba nevoie de el. De aceea, se va teme pentru succesul partenerului.

Daca ajutorul si protectia lui sunt refuzate, vazute ca fiind excesive sau enervante, se supara, devine ranit in orgoliu, se bosumfla si devine furios.

Un alt tip de cavaler este cel care are nevoie sa fie iubit si apreciat in permanenta. El cauta sa compenseze sentimentul de insuficienta si stima de sine scazuta care i-a fost insuflat in copilarie, cand a fost criticat, dispretuit sau luat in ras. Nevoia lui de validare poate fi atat de mare, incat de multe ori va cauta sa se extinda in afara relatiei. Pentru ca nevoia lui de a fi adorat si apreciat depaseste cu mult puterea partenerului si normalitatea, va incerca sa o suplineasca cu alte si alte relatii. Are nevoie de asemenea sa fie considerat extrem de priceput si puternic sexual. De aceea, va cauta sa aiba si relatii sexuale extra-conjugale. 

In realitate, el cauta sa compenseze si sa repare rusinea, vinovatia si sentimentul ca nu e destul de bun, pe care l-a  dezvoltat si trait in copilarie. Acest tip de cavaler e foarte greu de vindecat intrucat nevoia lui de a fi admirat si adorat este atat de mare si greu de satisfacut, incat duce la acumulare de frustrare si cautarea in permanenta a unei noi relatii care sa aduca mai multa si mai multa apreciere. 

Un al treilea tip de cavaler este cel care s-a confruntat, copil fiind, cu o teama coplesitoare si rusine. In istoria acestui tip de salvator vom gasi de multe ori traume emotionale, sexuale sau fizice, in momente, in care copilul nu a avut abilitatile de a gestiona aceste poveri. Salvatorul nascut din aceasta sursa va recurge la masuri extreme care sa evite abandonul, sa mentina un sentiment de siguranta emotionala si se manifeste adesea prin control fizic, emotional si sexual, prin gelozie si teroare. 

Salvatorul va creea situatii in care partenerul sa simta frica si rusine. Prin control si teroare va incerca sa determine partenerul sa simta aceleasi sentimente pe care el le evita: goliciune, rusine, furie, teama de a fi abandinat. Poate fi acuzator, face reprosuri sau ironii directe sau indirecte. Toate aceste comportamente sunt menite sa ascunda nesiguranta, teama si vulnerabilitatea proprie.

Un alt tip de salvator, cel normal, este salvatorul echilibrat, sensibil la nevoile celor din jur, care practica altruismul pur si simplu. Oferă sprijin in mod natural și este adesea foarte respectat de către alții. Asteapta de la partener sa isi duca propriile greutati si il sprijina atat in vremuri bune cat si in vremuri grele. Ajuta cand este solicitat sau se ofera sa ajute, fara a impune, a critica sau a controla. Este sincer incantat cand lucrurile merg bine pentru partener, simte mandrie atunci cand a participat la succesul acestuia dar nu si doreste sa i se recunoasca in mod special meritele. Creaza o relatie sanatoasa, are asteptari sanatoase si se implica responsabil atat la bine cat si in momentele mai dificile. 

Oricare ar fi tipul de salvator pe care il intalniti sau pe care il recunoasteti in propria tendinta de a salva, e bine sa va intoarceti la echilibru si sa aveti o definitie proprie cat mai aproape de adevar despre ceea ce inseamna echilibrul in tendinta de a salva pe cineva, indiferent de care parte a barierei va aflati la un moment dat.





Sursa: "White Knight Syndrome”, autor Mary C. Lamia, Ph.D. si Marilyn J. Krieger, Ph.D.