Suntem ce mancam

Imi amintesc si astazi cu foarte mare claritate de momentul in care m-am intrebat pentru prima data “Cum ar fi daca as renunta la carne?”. Era in 2002, eram la un training si in pauza de pranz, m-am nimerit langa doi frati (unul dintre el era trainerul) care erau vegetarieni. Pe toata durata mesei m-am uitat la ei cu cata usurinta si incantare isi savurau portia de varza cu mamaliga, admirand energia pozitiva, increderea in sine si linistea de pe fetele lor. Nu stiu daca ceea ce m-a fascinat atunci a fost disciplina lor, faptul ca erau “altfel” in peisajul salii de mese in care farfuriile erau pline de snitele si fripturi sau ceea ce transmiteau prin atitudinea lor fata de mancare. Stiu doar ca friptura din farfuria mea, n-a mai avut nici un gust, iar textura mi-a amintit de talpa unui pantof si din ziua aceea, am renuntat sa mai mananc carne fara sa am neaparat o filosofie in spatele acestei decizii. Ulterior, la nici un an distanta, am cunoscut-o pe o doamna distinsa, un om minunat, care e promotorul alimentatiei naturale in Romania, care a adaugat semnificatie si mi-a aratat ca se poate gati fara foc, mi-a explicat ce se intampla in interactiunea noastra cu alimentele si mi-a oferit cumva argument la stilul de viata pe care il adoptasem. Pe vremea aceea, nu era chiar asa la moda sa nu mananci carne si alimente procesate termic. Erai considerat un mic ciudat sau in cel mai bun caz, un excentric.

Intreaga noastra relatie cu alimentele, tine tot de constiinta. Viata noastra a devenit atat de aglomerata si de rapida incat a manca a devenit “o pierdere de vreme”, un timp pe care vrem sa-l castigam pentru orice altceva si atunci s-a inventat “business lunch-ul”, fast food-ul si mancatul in graba. A manca e o necesitate biologica careia nu ne simtim datori sa-I acordam importanta si pe care o satisfacem bifand-o. Prea usor sacrificam nevoia noastra de a manca alimente de calitate in favoarea lui “la indemana”, “ieftin”, “usor de preparat”.

Cati dintre voi isi amintesc cum arata farfuria la ultima masa pe care ati luat-o? Ce culoare aveau alimentele, ce gust, ce arome, ce condimente? V-a facut placere, v-ati minunat de gustul bogat, v-ati intrebat vreo secunda din ce e facuta, cum arata componentele neprelucrate, cine le-a pregatit si in ce stare de spirit se afla? Sau erati ocupati sa observati blonda superba care s-a asezat la masa vecina, sa dezbateti cu cei de la masa un subiect fierbinte, la ordinea zilei, cum ar fi un meci, o intamplare politica sau o problema de serviciu? Sau erati in fata televizorului absorbiti de vreun film sau un talk show? Sau in fata calculatorului, citindu-va emailurile cu stanga in timp ce manevrati furculita cu dreapta?

Poate ca nu vi se pare important, sau poate va spuneti ca e exagerat, sa acordam atata atentie mancarii. Dar, daca pornim de la o matematica simpla, si anume teoria sistemelor, atunci poate o sa vedeti ca e foarte important. In fond, relatia noastra cu mancarea reprezinta interactiunea dintre doua sisteme : corpul nostru cu energia lui si alimentele cu energia lor. Daca alegem sa mancam la fast food diferenta de calitate intre cele doua sisteme va fi imensa. Noi vom ceda din energia noastra pentru a echilibra, a aduce cumva acel aliment la calitatea energetica a corpului nostru. Deci, nici un aport, din partea fast food-ului. Corpul nostru va consuma energie pentru a prelucra si a extrage macar ceva oricat de putin care sa-I fie folositor si va consuma resurse valoroase pentru a indeparta reziduurile, adica cea mai mare parte din acel aliment de slaba calitate pe care organismul nu-l poate valorifica. In plus, vom ingera tot procesul de fabricatie de la modul in care au fost crescute animalele, modul de sacrificare al lor, indiferenta macelarului si frustrarile transportatorului si ale celor care pregatesc mancarea in ulei de palmier (pentru obtinerea caruia s-au defrisat mii de ha de padure amazoniana si s-a produs un imens dezechilibru ecologic) si nu in ultimul rand, oboseala si nervozitatea celui care v-a servit, agitat fiind de presiunea regulamentului “Clientii vor fi serviti in mai putin de doua minute”.

Pentru ca da, odata cu ceea ce mancam, consumam toata istoria acelei farfurii, cu toate mostenirile ei energetice, la care mai adaugam gandurile si ingrijorarile noastre, furia sau neatentia si iata, farfuria e plina cu ceva care nu ne va aduce nici un aport de energie, dimpotriva, ne va consuma din energia pe care o avem.

Sa luam acum o farfurie cu o bucata de branza pe care am cumparat-o de la un taran care creste o vacuta si cateva rosii din gradina mamei. Hmmm, ce diferenta! Branza vine de la un om care isi iubeste vacuta, are grija de ea, o duce zilnic la pascut, ii da sa bea apa cu mana lui si ii vorbeste de multe ori ca unui prieten. Un om care o respecta pentru ca din ce produce ea traieste toata familia lui. Rosia vine de la mama, care a cultivat-o cu dragoste, a udat-o si a admirat-o in fiecare zi laudand-o pentru cantitatea de soare si caldura pe care le-a incorporat, multumindu-I in gand ca va fi hrana pentru copii ei? Nu-I asa ca exista o mare diferenta energetica? Organismul nu mai are de desfacut nici o legatura indestructibila, radicali liberi, nu mai are de curatat nici o energie negativa, are doar de savurat si de primit bucuria gustului, frumusetea culorilor si dragostea pe care fiecare aliment a primit-o in drumul lui catre farfurie. Energia e de aceeasi calitate si se adauga. Aceasta este hrana vie.

Nu vreau sa spun ca nu mai trebuie sa mancam nimic din oras. Dar cred ca trebuie sa avem o relatie foarte personala cu ceea ce mancam. Sa constientizam ce nevoi are organismul nostru si ce ii oferim noi. Stiu, de multe ori suntem grabiti, nu avem timp, suntem obositi si infometati si atunci ne repezim si mancam un sandwich, o patiserie, sau orice avem in frigider. Dar timpul pe care il castigam, ne costa destul de mult. Ne costa sanatatea noastra.

Nu  e nevoie de schimbari radicale, de la o zi la alta. E nevoie doar de putina constietizare, de putin respect fata de noi insine si fata de ceea ce consumam. Putem sa incepem prin a  simplifica alimentele pe care le punem in farfurie. In loc sa combinam o multime de feluri puternic procesate chimic, sa ne propunem o data pe saptamana sa mancam doar cereale simple: grau, orez, linte, malai, mei, hrisca. Sau in locul unui sandwich sa alegem migdale, caju, nuci, fistic, un iaurt, un mar. Natura ne ofera in fiecare sezon suficiente variante pentru a ne alimenta correct. In sezonul rece, de exemplu, avem varza, zarzavaturi, lapte şi toate produsele lactate obţinute până la 57 de grade Celsius, ouă, toate sortimentele de seminţe şi sâmburi, fructe, cereale.

Apoi mai este atentia noastra in momentul in care mancam si felul in care mancam. O mare parte a digestiei se intampla in gura. Transferul energetic se intampla la nivel eteric. Mestecatul elibereaza substantele volatile, pe care papilele noastre le preiau si iata ce transfer subtil, inca din aceasta etapa. De aceea, ne hranim cu adevarat atunci cand mancam cantitati mici, mestecam pe indelete, fiind atenti la minunea de arome si gusturi, cand savuram mancarea acordandu-i aceeasi atentie ca si persoanei iubite. Cand ne vom lua timp sa observam de exemplu gustul plin al nautului, aroma intensa a chimenului, sau textura crocanta a unui morcov,  vom trai o dimensiune noua a experientei de a manca.

Si asta nu e totul. Daca mai adaugam si prezenta noastra acolo, la intalnirea noastra cu un mar, cu o salata de avocado sau cu un terci din faina de ovaz, intr-o stare de calm, lasand in afara mesei nervii, grijile, reprosurile, frustrarile si planurile de viitor, dedicandu-ne intrutotul acele minute pentru a pregati si savura mancarea, si fiind recunoscatori pentru fiecare bucatica care ne incanta simturile, vom sti sa apreciem rabdarea de a creste, de a sta la soare, pe cei care s-au ingrijit de ele si pamantul nostru drag care ne rasfata cu atatea bunatati date de la Dumnezeu.

Daca ne gandim putin, inainte de a ne repezi la un fast food, ca ceea ce ne face dependenti si ne da senzatia de placere este doar un praf adaugat peste niste materii prime crescute in conditii de neconceput pentru natura, avand la baza seminte si soiuri modificate genetic, astfel incat sa avem productii mari, in timp record, fara gust si fara sa se altereze cu lunile, poate ca vom simti nevoia de a ne respecta, de a face ceva pentru noi, ceva care desi nu e usor, nu e nici imposibil.

Una din motivatiile mele de inceput a fost faptul ca nu vreau sa petrec nici o secunda la doctor si nu vreau sa am nevoie de medicamente, create din substante chimice, cu efecte secundare necunoscute si cu adaosuri de 1000%. Intradevar, de atunci nu am mai avut nici o durere de cap, iar medicamentele imi sunt complet straine. Nu racesc si nu ma imbolnavesc pentru ca sistemul meu imunitar nu admite intrusi. E puternic si poate sa faca fata la interactiunile cu virusi, bacterii, sau alte conditii contagioase.

In concluzie, iata cativa pasi foarte la indemana pentru a adopta o atitudine de respect fata de minunea care e gazda sufletului nostru si care ne-a fost data cu atat generozitate si anume corpul nostru fizic:

1.  Fi  constient de interactiunea ta cu mancarea. Observa daca organismul iti cere ceva in mod special (ti-e pofta de ceva) si fi atent de reactiile organismului atunci cand mananci, observa mirosul, culoarea, gustul, aroma, imagineaza-ti traseul lor pana la tine in farfurie si atunci vei sti daca sistemul din farfuria ta e compatibil cu sistemul care e organismul tau. Daca iti face placere, daca apreciezi gustul mancarii, daca ai acordat o minima atentie selectarii componentelor si pregatirii mesei, este ceea ce trebuie. Daca te simti greoi, te doare stomacul, nu produce nici o placere deosebita papilelor tale, renunta. O mare parte din acea mancare va deveni un balast pentru tine.

2.   Alege-ti furnizorii. Cauta locuri si mai ales oameni de la care poti cumpara produse facute de ei, legume crescute in gradina (nu in solar la nivel industrial), oua de la gaini de casa, branzeturi facute de cei care au vacutele lor, fructe din copacii din gradina. Asigura-te ca ai tot timpul in casa: cereale (grau, orez, faina integrala din grau sau ovaz, tarate, fulgi de ovaz, mei, malai, gris), seminte (nuci, migdale, caju, fistic, seminte de in, seminte de dovleac, de floarea soarelui, de pin), planteaza in propriul tau ghiveci plante aromatice (busuioc, patrunjel, marar, menta), condimente (chimen, busuioc, oregano, tarhon, coriandru, nucsoara, piper), fructe (mere, portocale, rodii, ananas, lamaie, grepfruit), miere, oua de casa si branzeturi.

3.   Stabileste-ti meniul macar cu doua zile in avans. Asa vei sti de ce ai nevoie si vei avea timp sa il pregatesti. Nu pierde mult timp cu prepararea si evita cat poti procesarea lor termica. Vitaminele si enzimele nu rezista peste 37 respectiv 57 de grade Celsius, iar mancarea nu se mai poate numi vie.

4.   Simplifica-ti alimentatia. Alege-ti o zi pe saptamana in care sa mananci o singura masa. Sau sa mananci un singur tip de alimente (cereale, seminte, fructe). Pregateste mancarea in cel mai simplu si natural mod cu putinta. Renunta la sosuri sofisticate si la a amesteca prea multe componente. Stabileste-ti dinainte de a te aseza la masa cantitatea totala pe care o vei manca. Organismul nostru are nevoie doar de 300 g de mancare de calitate pentru a supravietui. Din pacate, de obicei, mancam mai mult.

5.  Doreste-ti sa fi sanatos. Gandeste-te atunci cand incepi sa mananci ca ceea ce mananci reprezinta starea ta de sanatate. Doreste-ti mai mult decat sa iti satisfaci pofta sau foamea de moment, sa fii sanatos. Constientizeaza permanent ca acest stil de viata este cel care are efecte nu doar asupra sanatatii tale fizice ci si asupra starii tale emotionale, optimismului, si poftei de viata.

6.   Nu te invinovati atunci cand faci o exceptie. Atata timp cat ramane la nivel de exceptie, si tu esti cel care ia decizia, nu batonul de ciocolata, e in regula. Nu-I lasa pe altii sa te ridiculizeze. Fiecare isi ia deciziile proprii. Iar ei nu vor merge la medic in locul tau.

7.   Aminteste-ti ca acest mod de viata e o atitudine. Nu este un regim, nu este o dieta, nu e o cura de slabire. E o decizie luata in urma unui moment de constientizare. Majoritatea bolilor isi au originea in dezechilibre produse de alimentatie. Alegand sa nu mai accepti orice in farfuria ta, alegi de fapt sa iti traiesti viata facand lucruri frumoase, care iti plac si nu stand in cabinetul vreunui doctor sau inghitind pastile cu pumnul.

8.   Nu ceda usor si nu trisa. Organismul se detoxifiaza dupa prima saptamana, iar dupa o luna, vei fi alt om. Celulele se vor revigora, toxinele nu vor mai exista, iar surplusul va fi usor, usor procesat si eliminat. Mintea va deveni mai limpede, vei fi mai dechis la ceilalti si senzorii tai interni ca intuitia si empatia vor fi la alte cote. Pentru ca organismul nu va mai sta in tensiune tot timpul, luptandu-se cu ce i-ai dat tu de mancare, ci va avea exact cat e nevoie pentru a te lasa pe tine sa fi tu.

9.   Nu uita sa multumesti pentru tot ce mananci. Sa fi calm si respectuos cand mananci. Sa apreciezi faptul ca exista o diversitate atat de mare de alimente, pe care mama natura ne-o pune la dispozitie neconditionat. Transforma luatul mesei intr-o experienta spirituala.

Asadar, avem hrana pentru corp, hrana pentru minte si hrana pentru spirit. Fiecare dintre ele e o interactiune a sistemului nostru cu sistemele din jurul nostru. Calitatea energiei cu care alimentam sistemul nostru (mancarea, oamenii cu care ne inconjuram si ceea ce suntem) va determina daca sistemul e unul stabil, de calitate, puternic, un emitator si nu un consumator de energie. Cea mai usoara reactie este “Tot ce se gaseste in comert e prost, nu mai avem ce manca”, “Asta este o poveste, nimeni nu are timp de asa ceva”, “Lasa balivernele astea, uite eu mananc orice si nu am nimic”. Toate astea sunt mecansime de aparare ale mintii care isi doreste confort, nu vrea sa fi etichetat drept ciudat, vrea comoditatea opiniei majoritare. Treci peste aceste reactii si daca simti ca iti doresti sa iti respecti organismul, sa determini tu cum iti vei trai viata si nu comerciantii si producatorii de semipreparate, conservanti, arome artificiale, umami sau de medicamente.

Mananca ceea ce iti aduce bucurie si te energizeaza. In fond, suntem ceea ce mancam.

Pofta buna!

Puterea jocului

Nu stiu cati dintre voi ati trait anii copilariei in vremea generatiei “cu cheia la gat”, dar eu imi amintesc cu multa bucurie de copilaria mea “din fata blocului”, la Tarnaveni, in oraselul meu natal din judetul Mures. Locuiam intr-un bloc cu patru etaje si fiecare familie avea cel putin doi copii. Asta a creat sansa de a avea fi parte dintr-o comunitate foarte puternica si bine sudata, de vreo treizeci de copii cu varste la un an-doi, maxim trei diferenta.

Amintirile cele mai puternice din acea perioada sunt legate, evident, de jocurile pe care le jucam non-stop. In fiecare zi, de la rasaritul soarelui si pana la apus, neobositi, ne jucam.

De la “tara-tara-vrem-ostasi, elastic, sarituri cu coarda, lapte-acru, de-a v-ati ascunselea, pac-pac, 9 pietre, sotron, de-a alimentara (unde frunzele din gardul viu erau bancnote de 100 lei, iar cele din salcam erau monedele), colectia de poze de la guma Turbo – in care fiecare poza avea o valoare de troc foarte bine stabilita, septica, 21, flori-fete-si-baieti-muzica-si -cantareti, fazan, nu-te-supara-frate, fotbal-de-masa-cu-nasturi, pana la clasorul cu care faceam schimb de timbre, robotii din pachetele de tigari, prastii cu elasticul de la chiloti si arbaletele sofisticate, risca, leapsa si prinsea.

Iar cand jocurile se terminau, inventam alte jocuri: de exemplu de-a indienii unde frunzele de salcie deveneau pe rand “fuste de indian” sau “coroane de pene”, mima care se muta de sub arsita soarelui direct sub lumina lampii din fata blocului, “stiati ca?”, campionatul de bancuri, urmarirea prin tot cartierul, avand la dispozitie numai niste sageti trasate cu creta pe asfalt, pe casa scarilor, pe usile oamenilor, pe copaci, pe garaje, pe pereti, pe barele de batut covoare; cazematele din zapada unde se dadeau batalii decisive intre tabere cu catapulte avand evident ghiulele si gloante de zapada, patinaj artistic pe paraul inghetat de la marginea cartierului, scaldatul in ”Tarnava mica”(raul care strabate orasul) unde se continuau jocurile din fata blocului, cenaclul “flacara” si cantecele care continuau pana noaptea tarziu, constructia tip lego din caramizile hexagonale goale pe interior, ramase de la constructia garajelor, si multe, multe altele. Era vremea cand la cofetarie gaseai trei feluri de bomboane: mentolate, cu cacao si de fructe, cateva prajituri clasice: indiana cu frisca, amandine, dobos, albinita, savarina si ecler, inghetata la cornet(fisti-cacao-vani) si limonada.

Imi amintesc cu drag de acea perioada din perspectiva jocului.

Jocul era ratiunea noastra de a fi, era un mod foarte practic, si neimpus de nimeni, de educatie si invatare, modul de a ne exersa inteligenta fizica, emotionala si mentala. Era contextul in care entuziasmul  si implicarea totala in joc, alimenta creativitatea si prietenia.

Am invatat ce inseamna mini-comunitatile intrucat grupurile se formau dupa afinitati legate de jocuri.

Am invatat primele notiuni de democratie(chiar daca eram in comunism) pentru ca toata lumea vota ce joc vom juca.

Am invatat cum se negociaza incercand sa obtinem cea mai buna valoare pe timbrul nostru nestampilat din Nicaragua sau pe nu stiu ce colita rara.

Am invata ce e o echipa pentru ca mai toate jocurile presupuneau doua  sau mai multe echipe.

Am invatat ce e competitia, pentru ca nu admiteam decat victoria si pentru asta puneam la bataie totul, uneori mult peste limita fizica a organismului.

Am invatat ce e o dezbatere intrucat fiecare idee era indelung argumentata pro-si-contra.

Am invatat cum e sa imparti ce ai, cu ceilalti (daca aveam prajituri acasa, le imparteam cu totii, daca aveam nuci sau mere, la fel); painea cu untura si ceapa rosie o imparteam cu cine simtea ca-I este foame si venea sa ceara “o musca’”.  

Am invatat sa ne cerem iertare atunci cand greseam si sa iertam daca in febra jocului vreun “adversar” ne-a lovit sau am cazut imbranciti.

Am invatat ce inseamna prietenia si ne-am facut frati si surori de cruce.

Am invatat cum se lanseaza un zvon si cum se dezamorseaza un conflict.

Am invatat sa trisam si sa ne fie rusine cand suntem prinsi.

Am invatat sa ne iubim si sa ne acceptam asa cum suntem.

Toate acestea le-am invatat prin joc. Jocul era lumea neingradita de reguli a imaginatiei. Jocul era locul unde fetele erau imbujorate si ochii scanteietori. Unde focusul, concentrarea si prezenta mentala si emotionala erau la maxim.

Timpul statea pe loc, si orele treceau pe langa jocul nostru fara sa ne atinga. Toti eram egali in joc. Si fiecare avea dreptul la aceeasi cantitate de bucurie.

Acum, jocul asa cum l-am cunoscut eu in copilarie, nu mai e prezent in viata noastra a adultilor, si din pacate, de multe ori nici a copiilor. Am reintalnit insa jocul, in stare pura, nealterata deloc, cu ocazia unui curs de formator la care am participat zilele trecute si in timpul caruia am avut o revelatie.

In cadrul jocurilor din cadrul cursului, toate, dar absolut toate persoanele din grup, cu varste intre 23 si 50 de ani, au trimis copilul din ei la joaca. Neconditionat, total, fara retinere si fara teama. M-am uitat cu incantare la fetele tovarasilor mei de joaca si i-am recunoscut pe prietenii mei de la bloc.

Invariabil: zambetul  larg care abia isi gasea loc pe fata imbujorata, ochii luminosi si pasionati, tensiunea si concentrarea, rasul  cristalinsi bucuria fara margini, relaxarea si fericirea care se transmitea prin toti porii. In starea de copil traita de fiecare si de toti deopotriva, camera a explodat de frumusete, de creativitate, de pasiune si de viata. Am descoperit in acel moment, ca pentru adulti, jocul e o resursa imensa, neexplorata.

Ce este pana la urma si de ce e jocul atat de valoros ca modalitate de dezvoltare personala?

1. Jocul e un mod de a ne redescoperi si de a sari din granitele mastilor cu care ne-am blindat.
2. Jocul este un punct in care te poti intoarce oricand, atunci cand uiti cine esti si ai nevoie de tine.
3. Jocul este un spatiu protejat  in care nu exista imposibil, doar imaginatie si vointa.
4. Jocul este mecanismul care iti mobilizeaza energia, entuziasmul si pofta de viata chiar daca tu crezi ca le-ai pierdut.
5. Jocul suspenda timpul, teama, resemnarea si tristetea.
6. Jocul este locul unde eul se dizolva in grup si se redefineste prin interactiune si implicare totala.
7. Jocul este cel care il accepta doar pe copilul din tine si e capabil sa il acceseze de fiecare data in puritatea lui originala.

Asa ca va recomand cu multa caldura sa va folositi de puterea jocului ori de cate ori aveti ocazia si ori de cate ori aveti nevoie sa va energizati, sa va regasiti starea de copil, sa creati, sa va relaxati, sa luati o decizie importanta, sa va redefiniti identitatea, sa fiti voi insiva, cand vreti sa mergeti pe un drum nou sau cand nu stiti in ce directie sa o luati. Intrebati copilul din voi. El stie raspunsul. Intotdeauna. Si lasati-l sa se joace mai mult.

Tu cand te-ai jucat ultima oara?

Cum se naste o idée?

Ati observat cum se nasc ideile? Cum vine ele parca de nicaieri? Sau apar prin procedeul numit “serendipity” , atunci cand faci, cauti, te gandesti la cu totul altceva. Ideile sunt cea mai puternica forma de energie latenta. Si cea mai puternica forma de motivatie. Sunt inceputul oricarei forme de creatie. O idée nu se naste in mintea noastra niciodata intamplator. Ea vine acolo pentru a ne implini cumva. Depinde de noi daca in acel moment, traim in prezent si putem sultam a-I ascultam mesajul. Tot ce s-a creat in lumea noastra a inceput cu o idée. O idée poate fi atat de puternica incat ne poate subjuga mintea, zile, luni sau ani intregi. Cati idealisti nu au murit pentru o idée. Ce poate fi mai frumos decat sa te indragostesti de o idée, sa te porti cu ea precum cu o femeie, sa lupti pentru ea si sa o cresti in inima, stiind ca intr-o zi se va intrupa in materie. Si va schimba vieti, va face oamenii sa fie mai buni sau sa aiba o viata mai buna, sa zambeasca, sa se trezeasca, sa infloreasca. Ideile se nasc in fiecare din noi. Si au un ciclu de viata, trec prin chinurile facerii, prin copilarie, adolsecenta, maturitate. Ca orice creatie.

Ideea e insotita de o energie fantastica. E ca o racheta. Fiecare racheta are nevoie de un sistem de propulsie puternic, nu-I asa? Energia asta o resimtim in entuziasmul si forta care ne imping sa pornim.

Dar… of, daca nu ar exista acest dar. Haideti sa vedem unde mor ideile, si de ce unii reusesc sa-si transforme visele in realitate si altii nu .

In general, ideile  care te reprezinta, care vor sa exprime forta ta creativa, cele care sunt parte din tine, TU cel fara masti, apar in momentele in care te abandonezi. In care hotarasti sa dai jos incrancenarea cautarii, in care renunti sa controlezi totul si accepti sa nu fi perfect. Momentul in care te dezbraci de prejudecati si de judecati despre tine sau despre ceilalti si te predai gol, vulnerabil, asa cum esti, vietii. Poate fi doar o secunda, acest moment cand renunti la lupta cu tine si cu ceilalti. Cand renunti sa ceri ca toate sa se intample asa cum vrei tu. Cand accepti ca viata sa hotarasca pentru tine ce se va intampla. Cand accepti sa traiesti orice ce va veni. In acel loc care pare gol si intunecat, in care pare ca nimic nu exista, abia in acel loc te poti intalni cu tine. Cu tot potentialul tau. In acel loc linistit, unde timpul pare ca sta pe loc si tu esti nemiscat, sunt o infinitate de posibilitati. Tot ce poti deveni, toate ideile asteapta cuminti sa zboare catre tine. In acel loc ai doua alegeri: 

Teama. Alegi sa-ti fie teama, sa te lasi cuprins de panica, sa-ti fie frica de intuneric. Alegi atunci alegi nesiguranta, insecuritatea, indoielile, frica si lasi acesti demoni sa te insoteasca. Preferi sa te intorci in zona ta de confort.

Acceptarea. Astepti si accepti ca orice e posibil, stii ca in acel loc in care nimic nu exista inca, totul se afla in stadiu de potential. E acelasi loc in care te-ai nascut. Inainte de a ne naste si de a avea un corp, fiecare dintre noi a fost neant. Potential in stare pura. Si atunci alegi sa proiectezi energie pe o oportunitate. Din acea energie se va naste ideea ta. Ca o samanta pe care o vei sadi, o vei ingriji, ii vei da lumina, incredere, timp, grija, si din care va creste o tulpina, mai apoi frunze, o floare, un  fruct. Respectand regula lui Fibonacci, se va naste in materie o parte din tine.

Dar(… iarasi dar!), nu e de ajuns sa avem ideea. De regula, dupa forta si energia cu care vine o idée, vine reactia (forta de aceeasi intensitate dar cu semn negativ; deh, asa e in fizica, actiune si reactiune). Aici e locul unde inmormantam ideile. Coplesiti de forta reactiei, ajutati bineinteles, de mintea noastra care aduce, ca un arhivar sarguincios ce este, informatii, argumente, antecedente, situatii, trairi, ne aruncam voluptosi in bratele indoielii. Ne simtim mici si neputinciosi, fara resurse, ne cuprinde teama de esec si ne intrebam cum de-am putut sa avem ideea asta stupida. Nimeni nu o va aprecia vreodata si de fapt nu avem nici o sansa de reusita. Si cautam degraba un sobor de preoti si bocitoare ca sa o ingropam mai repede. “Saraca, ea a fost o idée buna, dar n-a avut zile!”. Vi se pare cunoscut?

Ei bine, aici se face diferenta. Daca reusesti sa treci peste momentul asta, sa iti traiesti indoielile si fricile stiind ca reprezinta doar o etapa, o reactie, o treapta din procesul creatiei si mergi mai departe, ai reusit. Frica, indoiala, tristetea sunt niste emotii. Nu fac parte din tine. Ele vin, le traiesti si pleaca.

De aici, tu esti cel care conduce. Crezand mai departe in ideea ta, o faci sa existe. Gandindu-te la ea, la lucrurile de care ai nevoie, cine sunt oamenii cu care vrei sa pornesti la drum, obligi toate resursele universului sa faca parte din proiectul tau. Acesta e momentul decisiv. Cand, departe poate de zona ta de confort, cu ziduri in jur si obstacole, alegi sa mergi mai departe. Acest singur pas, modifica totul. Cand intelegi ca toate indoielile, teama de a nu pierde acel caldut pe care l-ai obtinut cu greu, teama de esec sunt firesti, fac parte din natura umana, dar nu au putere atata timp cat nu le-o dai tu, sunt doar niste ganduri, niste atasamente si niste blocaje care lupta pentru atentia ta, nu poti sa gresesti. Nu ai cum sa gresesti. Pentru ca tu si fiecare dintre noi venim dotati cu puterea de a crea. Din nimic, aparent. De fapt luam o particica din noi si o punem acolo in ideea noastra. De aici, din acest moment, déjà depinde de fiecare dintre noi. Cat timp alocam, cat efort, cat suflet, cata dorinta si cata incredere,  cata grija, cata determinare, cata vointa si cata dragoste (pentru ca ideile simt atunci cand sunt iubite cu adevarat) le daruim. Nimic nu se intampla stand si asteptand. Ideile vin si pleaca. Ca niste fluturi frumosi ce tocmai au invatat sa zboare. Putem sa ii alergam dupa ei la infinit cu plasa de fluturi, crezandu-ne mari vanatori care pot controla totul, sau putem astepta un fluture sa se aseze pe umarul nostru, si sa invatam de la el zborul, culoarea, miscarea, fragilitatea si frumusetea. Frumusetea zborului invinge intotdeauna frica de inaltime.

Deci, sa recapitulam:

1.       Toti avem un potential nebanuit in noi. O comoara pe care putem sa o descoperim si sa o oferim. 

2.       Abandoneaza-te vietii. Renunta la incercarea de a controla tot ce se intampla. Accepta sa traiesti orice ar veni. Cu seninatate si cu incredere. Multumeste, orice ai primi.

3.       Ai grija la ce acorzi atentie. Trebuie doar sa fim atenti la ideile care se nasc in mintea noastra. Sa fim atenti care dintre ele poarta acea energie, acel entuziasm pe care il simtim doar atunci cand ideile ne exprima pe noi, cei adevarati, atunci cand suntem congruenti. Daca acordam atentie grijilor sau lucrurilor propuse de altii, asta vom avea.

4.       Alege o idée. Alegem ideea  si ne lasam purtati de entuziasmul ei. Ea nu s-a nascut intamplator in mintea noastra. Nu alerga dupa ea cu disperare. Las-o sa vina la tine. Atunci cand vrea ea. Atunci cand esti pregatit.

5.       Nu te demotiva. Asteapta reactia, indoielile, criticile, demotivarea, teama, le traim ca pe niste simple emotii ce sunt si mergem mai departe. Nu le nega. Nu le alunga. Traieste-le. O zi, doua, trei. Dar nu te lasa prins in capcana lor. Mergi mai departe.

6.       Actioneaza. Luam ideea si o sadim. Facem un plan, ne gandim ce avem déjà pentru a o pune in practica, care sunt oamenii care ne-ar putea ajuta in demersul nostru si care resursele de care mai avem nevoie. Atentie! Nu ne gandim ca nu avem nici o sansa facem rost de ele. Ne gandim cum am putea sa le avem. Si mai ales ce pasi facem ca sa le obtinem. SMART. Cu actiune si timp. Cu perseverenta si consistenta. Flexibili si atenti la modificari. Atunci cand esti in miscare, e mai usor de corectat directia. Orice snowboarder si orice sofer iti poate confirma ca ai nevoie de o viteza minima pentru a imprima directia dorita cu usurinta, fara riscul de a cadea sau de a te accidenta. NU poti sa zbori cu viteza mica si nu poti sa zbori stand pe loc.

7.       Intotdeauna exista o cale. De aici, universul lucreaza pentru noi. Oamenii si resursele de care avem nevoie, vor aparea mai devreme sau mai tarziu. Acolo unde apar obstacolele, o fac doar pentru a ne atrage atentia ca exista o alta cale mai buna.

8.       Fii constient de puterea ta. Traim in fiecare moment constiinta faptului ca ne-am nascut cu puterea de a creea. Asa nu mai putem fi distrasi de tristete, deznadejde, neputinta si alti demoni.

9.       Traieste in prezent. Constientizam faptul ca daca pana in acest moment, nu am reusit sa scoatem la suprafata acea particica de lumina din noi pe care sa o oferim inapoi lumii, este pentru ca am investit prea mult ganduri despre trecut (uite ce *** am fost, am gresit atunci, puteam sa fac altfel, nu am avut, nu am fost destul de bun, nu am stiut, am gresit, sunt vinovat, etc) sau viitor (o sa vina si vremea mea, maine o sa ma simt mai bine, peste trei ani o sa mostenesc o casa, etc). Si momentele astea din trecut sau din viitor s-au tranformat in obiceiuri, atasamente, dependente sau proiectii vagi. Le acordam atentie? Ele vin tot timpul cu noi. Se simt importante si datoare sa ne insoteasca. Trecutul a fost, nu se mai intoarce, viitorul se construieste pe baza alegerii tale din acest moment. Deci, unde alegi tu sa stai? Stai in prezent. Doar in prezent ai puterea de a schimba. De a alege.

Nu sustin ca e simplu. Nu cred ca e simplu. Dar cat de frumos poate fi sa traiesti in constiinta punctului zero. Fiecare moment poate fi un punct de pornire. Catre tine. Catre ideea ta. Catre visul tau. Catre ceea ce poti creea. Bineinteles ca nu poti sa iti arunci trecutul la gunoi. Ceea ce esti acum, esti pentru ca ai trecut prin toate acele experiente. Si ai facut alegeri. Bineinteles ca nu toata lumea vede lucrurile prin ochii tai. Ceilalti pot sa aduca o perspectiva dintr-o alta dimensiune. O alta fateta. O alta nuanta.

Dar tu si secunda ta sunt unice. Punctul de plecare nu este si punctul de sosire. Tot ce conteaza este calatoria. Acel “Camino” – drumul pe care te regasesti pe tine. Alaturi de toti ceilalti, respectandu-le ideea, punctul de vedere, felul de a fi. Dar respectand si ideea ta. De fapt, iubind-o. Stiind ca te reprezinta si ca este darul tau pe care intr-o zi il vei oferi inapoi universului.

Tie ce idée frumoasa ti-a venit astazi?

Impression Management (2)

Nu e nimic rau in a vrea sa arati partile tale frumoase si bune, si sa ascunzi ceea ce e mai putin placut vederii. Nimeni nu vrea sa vada partea ta intunecata.

Si totusi, poate fi destul de obositor sa fi manager tot timpul. Manager al tuturor impresiilor pe care ceilalti le au despre tine. La un moment dat, cineva te va prinde cu garda jos, sau, si mai probabil, iti va inscena un zvon sau va picta o imagine in care chipul tau va parea desprins dintr-o pictura de Hieronymus Bosch (celebru prin accentuarea unei trasaturi umane, de obicei grotesti). Nu conteaza modul in care lectia se va intoarce la tine. De obicei, se va intoarce atunci cand esti chiar nevinovat si va masca prin revolta pe care o simti, adevarata semnificatie a „notei de plata”.

Si daca acest joc al managementului impresiilor este unul periculos sau obositor, mai ales atunci cand diferenta pe care o afisam, este mare, comparativ cu realitatea noastra interioara, ce ne ramane de facut?

Congruenta

Ne ramane sa ne intoarcem la matematica elementara. Si sa descoperim cu bucurie ca notiunile abstracte care ne-au “chinuit” copilaria, se aplica in domenii considerate opuse, nu? Psihologie,filosofie, coaching,  dar mai mult, se aplica in viata noastra de zi cu zi.

Va amintiti nu-i asa conceptul de congruenta din geometrie? Două figuri care au aceeași formă și mărime, dar poziții diferite, sunt congruente. Cu alte cuvinte, din orice unghi am fi vazuti, in orice domeniu ni s-ar auzi vocea, oriunde am aparea, orice fateta a noastra ar trebui sa ne exprime astfel incat noi sa fim aceeasi, egali cu noi insine. Sa fim echivalenti cu noi. Tot timpul. Atentie! Nu e de ajunsa sa fim de aceeasi forma, dar de simensiuni mai mici sau mai mari. Nu. Trebuie sa fim exact la fel cu ceea ce vad ceilalti.

Suntem congruenti atunci cand totul se potriveste la noi. Cand cineva din exterior primeste un mesaj armonios. Nu frumos. Un mesaj in care elementele nu se contrazic intre ele. Cand expresia fetei, tonul vocii, gesturile si continutul discursului nostru spun acelasi lucru. Indiferent ca suntem veseli, tristi, preocupati sau fericiti. Cand suntem noi insine. Cand suntem autentici. Atunci suntem congruenti.

Iata cateva din cele mai frecvente greseli pe care le facem pentru a ne pastra imaginea:

1.    Nu spunem ce gandim. Pentru a nu-l supara pe cel din fata noastra. Aici intervine tacerea interpretata din partea celuilat ca fiind un fel de aprobare. Zambetul politicos, cand colturile gurii o iau in sus, in timp ce expresia ochilor ramane fidela parerii noastre reale.

2.    Nu vrem sa parem ca nu am inteles. Similara cu teama de a nu pune intrebari pentru a nu parea ca esti prost. Preferam sa lasam impresia ca stim despre ce e vorba si aprobam, dand usor din cap, in timp ce expresia fetei spune clar ca totul e neclar.

3.    Vrem sa limitam o interactiune. Preferam atunci sa dam impresia ca suntem de acord, pentru a evita o discutie in contradictoriu, care ar putea avea ca efect deteriorarea relatiei noastre cu interlocutorul. Da, da...e ceea ce spunem, in timp ce totul transmite din noi ”Da’ de unde!”

4.    Aprobam complimentele exagerate ale celorlati, chiar daca stim ca suntem mai putin decat spun ele. Ne lasam flatati si ne simtim bine ca aparem intr-o lumina mai buna decat am fi sperat. Mai mult, ne intrebam daca nu cumva chiar asa este. Si pornim cu imaginea noastra rozalie din acel punct mai departe. Transformam complimentul in imagine, adaugand un efect de stralucire. E ca atunci cand iti alegi fotografia in care arati cel mai bine, chiar daca intre timp ai facut rost de niste cearcane sau riduri.

5.    Spunem lucruri interesante fara sa le intelegem. Opinii, pareri, citate, luate de la altii (celebri sau nu), le transmitem mai departe, fara sa le intelegem sau scotandu-le din context. Vom parea interesanti daca nivelul pe care comunicam ramane cel superficial. Cu totul altceva este atunci cand rezonezi cu un articol, cu un citat, cand atinge ceva in tine care exista deja. Documentat sau nu, atunci cand ai inteles, nu te mai poate pune nimeni in incurcatura.

6.   Gandim ceva, spunem exact pe dos. Se intampla des in relatiile cu superiorii, colegii sau chiar subordonatii. Se intampla cu prietenii, cu rudele, cu necunoscutii. Nu vrem sa le ranim sentimentele, sa le retezam aripile sau sa ii facem sa ne urasca. De acord. Suntem animale sociale, nu? Si cum ramane cu ce simtim noi cu adevarat? Le facem intradevar un bine, lasandu-i sa creada ca ii aprobam?

7.   Spunem sau facem ceva pentru ca asa trebuie. Mai mult decat atat ne gasim o mie de argumente, cum ca ar fi si bine. Sa pastram o relatie care pare perfecta din exterior, sa facem intr-un anume fel pentru ca asa ni s-a spus. Sau pentru ca astea sunt conditiile pentru a obtine aprobarea sociala. Pentru ca nu suntem de capul nostru. Si mintea, saritoare, ne ajuta imediat: e chiar mai bine asa. Desi nodul din gat sau piatra din stomac, ne spune ca parca ar fi exact invers.

8.    Ne proiectam dorintele si aspiratiile asupra celorlati. As vrea ca tu sa fi modelul meu, omul in care sa am incredere 100%, sa stiu ca m-am asociat cu integritatea si sinceritatea insasi. Nu tin cont ce vrei tu, pentru mine asta esti. Ti-am facut contract de colaborare si iti spun ce trebuie sa faci, cum trebuie sa fi ca eu sa pot sa imi mentin increderea in tine. Si ai grija, in cazul in care strici imaginea pe care am creat-o in mintea mea despre tine, o sa ma dezamagesti profund si vei suporta consecintele furiei mele. Cat de egoisti sa fim sa le cerem celorlalti sa se aseze in „Patul lui Procust” pe care noi l-am pregatit cu atat grija in mintea noastra pentru ei? Si mai pretindem ca ii si iubim.

9.    Ne cautam si ne stabilm reperele doar in exterior. Suntem zilnic bombardati cu informatii si imagini ale oamenilor de succes. Domnisoare care la douazeci si sapte de ani, conduc afaceri internationale, fac multi bani si au mii de conexiuni cu oameni importanti. Domni care ne privesc din spatele costumelor Armani cu un zambet pe care scrie CEO, la doar treizeci de ani. Hmm, ce facem atunci? Ne uitam in buletin, si daca scrie ceva peste treizeci, ne dezumflam brusc si constatam ca valoarea noastra la bursa de succes, a scazut brusc. Ne spunem ca numai la programul rabla mai putem avea succes. Si ne scadem propriile standarde. Ne multumim cu putin, pentru ca nu-i asa, nu meritam mai mult. Sau incercam sa devenim un surogat al acestor modele, sa facem rost de 500 de conexiuni pe LinkedIn sau 10000 pe Facebook si cautam sa fim promovati intr-o multinationala pana la fotografia cu modelul nostru de succes. Dar daca noi avem talent la pictura? Sau la poezie? Sau la visare? Ei bine, nu conteaza! Il ingropam. Facem o inmormantare intima, fara sa spunem nimanui si fara sa ne strigam plansul dupa ceea ce ne face cu adevarat placere. Imaginea model arata prea bine.

10. Umplem sticla cu pietris si nisip si nu mai avem unde sa punem pietrele mari. Va amintiti nu-i asa, imaginea cu viata noastra ca un pahar imens de sticla in care punem pietrele mari, lucrurile importante – familia, prietenii, pasiunile noastre si apoi presaram cu pietre din ce in ce mai mici pana la nisip: munca (in cazul in care este diferita de pasiune), chestiile obligatorii, jocul social, jocurile de noroc, cunoscutii, amicii, relatiile din interes, navigatul pe internet doar pentru a ne umple timpul. La sfarsit vom avea un castel de nisip si nu o ikebana.

11.  Facem lucruri fara sens pentru noi. Facem shopping si vitrining, doar ca sa fim la moda sau sa fim vazuti in mall. Facem act de prezenta la intalniri sociale, doar ca sa fim vazuti in preajma celor importanti. Impartim complimente, asteptand sa se intoarca la noi privilegii. Facem si ne purtam asa cum se asteapta ceilalti de la noi, cum da bine, cum face toata lumea. Pierdem semnificatiile pe care lucrurile si oamenii le au pentru noi. Si ne trezim intr-o buna zi intrebandu-ne „care este drumul meu?” „cine sunt eu?” si „ cine sunt toti strainii astia din jurul meu?”.

Nu uitati ca domnisoara sau domnul din fotografie, s-ar putea sa ajunga acasa la ora zece seara, cautand cu o fata haituita ceva de mancare la un supermarket, uitandu-se cu spaima in jur sa nu fie recunoscuti. Nu uitati ca viata modelelor din poze, nu este atat de roz cum va imaginati. In spatele figurilor de succes si a banilor, sunt tot niste oameni care poate s-au refugiat de problemele si inadaptarile lor personale sau care nu mai au viata personala.

Fiecare om are o valoare intrinseca. Care nu e cotata pe Wall Street ci la bursa personala. Conteaza cum ii influentezi pe cei din jurul tau, cat timp din viata iti petreci simtindu-te bine cu tine si cu ceilalti. Cat din tine daruiesti cu adevarat lumii. Indiferent sub ce forma. Indiferent cat de neinsemnat pot parea, masurate cu ruleta succesului social, un gest, un cuvant, o privire, o imbratisare, un gand, o ora petrecuta pictand, scriind, cantand sau povestind, acestea sunt cele care conteaza la bursa personala.

De cate ori nu sunteti congruenti cu voi, si sunteti tentati sa trisati fata de voi insiva, oricat de putin, in relatia voastra cea mai apropiata, in orice relatie, sau in orice faceti, in acel moment in care nu ati ascultat de vocea voastra interioara (e adevarat ca trebuie sa fiti foarte atenti, mintea are statie de sonorizareJ), ati semnat practic o foaie prin care consimtiti ca acea lectie sa va mai fie predata o data. Bineinteles, ea nu se va intoarce in acelasi fel la voi. Va incerca alte metode, se va intoarce prin alti mesageri si in cu totul alte situatii. Dar se va intoarce, si intr-o buna zi, nu veti mai avea unde sa evadati sau sa fugiti. Va veti aseza atunci, din nou, cuminti, in banca din clasa a V-a sau a VI-a si veti invata congruenta.

Fiti voi insiva. Nu aveti cum sa gresiti.

Impression Management (1)

Impression management este procesul constient sau inconstient prin care o persoana controleaza informatiile pe care le expune despre ea insasi in interactiunile sociale, pentru a influenta in bine rezultatul perceptiei despre sine si pentru a obtine un rezultat.

Tot ce facem astazi, in cadrul vietii noastre sociale, fie intalniri de afaceri, pagina de facebook, cercul de prieteni, intalnirea cu o persoana necunoscuta, interviul pentru un job, transfera asupra noastra o presiune uriasa de a arata cat mai bine, de a avea o imagine buna, ne impune un standard al aparentelor foarte ridicat. Mintea intra pe pilot automat si isi face rapid, in fractiuni de secunda un profil cu care noi credem ca trebuie sa ne afisam in situatia respectiva. O masca mai mult sau mai putin “lucrata”, mai mult sau mai putin asemanatoare cu noi, cei reali.

Impression management sau managementul impresiilor functioneaza in ambele sensuri. Judecam si suntem judecati. Ne gandim cum am vrea sau credem ca ar vrea ceilalti sa fim si in acelasi moment ii scanam si incepem sa emitem judecati de valoare despre ceilalti.

De exemplu, la prima intalnire cu o persoana pe care nu am mai vazut-o pana atunci. Instantaneu, analizam cateva aspecte de baza despre acea persoana. Mai intai, ceea ce vedem: cati ani are, barbat sau femeie, alb, negru sau asiatic, accentul. Urmeaza ce putem deduce sau presupune in accord cu propriile noastre conceptii: cum e imbracat, cum e tuns, ce accesorii poarta pentru a-l introduce intr-o categorie sociala. Ce spune, cum spune pentru a-i stabili gradul de inteligenta si mai important(!) gradul de inteligenta comparativ cu al nostru (asa vom sti daca incepem sa-l admiram sau ne suim in capul lui cu bocancii plini de noroi!). Continuam cu cat pare de prietenos,  daca e frumos  si poate cateva date legate de preocupari , religie, valori sau orientare politica. Ca judecatori, ne permitem sa fim foarte subiectivi, iar comportamentul si atitudinea noastra isi stabilesc directia, semnul si intensitatea in acest prim moment.

Efectul de halo

Psihologia a identificat un set de factori care influenteaza prima impresie si faptul ca aceasta ramane cea mai persistenta.

Prima impresie genereaza “efectul de halo”. Primul lucru pe care il afli despre o persoana influenteaza toate celelalte informatii despre ea. De exemplu daca lista cineva ne prezinta o persoana si incepe caracterizand-o drept “fermecatoare” , iar alta cu “ cu toane”, tot ce va urma pe fiecare din cele doua liste va avea nuanta coloristica a primelor descrieri.

Prejudecata asemanarilor

Prima impresie mai poate fi influentata de “prejudecata asemanarilor”. Presupui de multe ori, corect sau foarte  incorect, ca o persoana pe care o intalnesti pentru prima data are aceleasi calitati, valori, preocupari si credinte ca si tine. Stai la intrare la un concert si coada pare interminabila. Furios, te intorci catre persoana de langa tine si iti exprimi nemultumirea “ Organizatorii astia habar nu au. Uite ce coada interminabila este. O sa stam minim 15 minute aici” asteptandu-te ca celalalt sa te sustina si sa iti impartaseasca opiniile. Neluand in considerare ca poate cealalta persoana se bucura de cele 15 minute de pauza si chiar nu se grabeste nicaieri. Isi doreste doar sa se bucure de concert si toata starea lui de spirit e invadata de acest sentiment. Doar pentru ca va aflati in aceeasi situatie nu inseamna ca aveti aceeasi parere.

Prima impresie a celorlati despre tine poate fi afectata de asemenea de aceste doua elemente. Daca ai inceput conversatia cu o gluma, printr-un efect de halo pozitiv, ceilalti pot presupune ca esti un om expansiv si vesel. Sau  daca in prima faza ai preferat sa asculti mai mult decat sa vorbesti, pornind de la prejudecata asemanarii, isi inchipuie ca esti la fel de plictisitor ca si ei.

Cum putem sa folosim aceste mecanisme astfel incat sa avem un impact favorabil asupra celor cu care ne intalnim. In special, acolo unde avem un interes major. Un angajator, un partener de business, un posibil partener de viata?

Teoriile despre “Impression Management” sunt construite in jurul premizei ca noi putem controla in totalitate modul in care suntem perceputi de ceilalti. Multe dintre elemente se regasesc in controlul limbajului non verbal, incluzand contactul vizual, gesturi, limbajul corpului, tonul vocii si expresia fetei. Asa cum spuneam intr-un post mai vechi (A fi in control), majoritatea informatiilor sunt transmise prin limbajul non verbal. Desigur, ceea ce spui are o greutate foarte mare. Dar, trebuie sa tii cont de aceste doua elemente “efectul de halo” si “prejudecata asemanarii”, daca vrei sa te prezinti in cea mai buna lumina posibila.

Uzul si uzufructul

Poti sa faci “efectul de halo” sa lucreze in avantajul tau, folosind o tactica binecunoscuta jucatorilor de bridge “ joaca-ti cartile bune”. Atunci cand te prezinti intr-un CV, cand completezi un formular, intr-un email sau intr-o scrisoare, incepe descrierea ta cu punctele tale cele mai tari. Nu le lasa la sfarsit, pentru ca astfel “efectul de halo” va lucra impotriva ta.

Pentru a contracara prejudecata asemanarii, trebuie sa ai in minte ca poate cel din fata ta, nu vede lucrurile din aceeasi perspectiva ca si tine. Fii pregatit pentru asta si nu te baza pe faptul ca are aceleasi pareri, convingeri sau apreciaza aceleasi lucruri ca si tine.

Ispita

De ce avem nevoie de managementul impresiilor? De ce nu putem fi pur si simplu noi insine? De ce trebuie sa manipulam imaginea noastra doar pentru a obtine un rezultat? Exista mai multe tipuri de abordari: cea asertiva, care evidentiaza doar lucrurile frumoase, promoveaza o imagine de sine foarte buna, doar pentru a-I face pe ceilalti sa il placa si cea defensiva, prin care sunt prezentate din start toate greselile din trecut cu explicatii si justificari, sau chiar cu minciuni.

Natura artificiala a managmentului impresiilor te poate pune in incurcatura de multe ori. Daca te pui intr-o lumina mult prea favorabila, poti avea necazuri mai tarziu cand se va dovedi ca nu esti chiar atat de briliant cum ai vrut sa pari. Sau, la polul opus, sa ai senzatia ca esti o marfa expirata doar pentru ca nu ai reusit sa scoti in evidenta adevaratele tale calitati.

Cea mai mare tentatie de a folosi managementul impresiilor ne- o ofera, evident, mediul virtual. In spatele unui cont de facebook, twitter, linkedin sau a unui blog poti sa zugravesti imaginea idilica a unei persoane perfecte, asertive, super profesioniste, cu autoritate, certificari, hartii, titluri si scoli pompoase. Numai calitati si nici un defect.

The dark side

Putem sa cadem in capcana acestei tentatii din mai multe motive. In general, nu rezistam dorintei de a parea mai buni, mai inteligenti, mai frumosi, construim o imagine pe care o admiram si ne atasam de ea, jucand un rol. Rolul pe care ni l-am dorit toata viata. Prezentam in locul nostru, aspirational, persoana care ne-am dori sa fim. O alta situatie poate fi “oglinda deformata”. Ne uitam in oglinda si in loc sa ne vedem asa cum suntem, cu bune si cu rele, ne vedem asa cum vrem sa credem ca suntem, negandu-ne cu celebrul denial, partile slabe sau defectele(un fel de photoshop care iti scoate pistruii si celulita). Sau pe principiul “Oglinda oglinjoara? Cine e cea mai frumoasa…?”

A ne dori sa aparem in ochii celorlalti mai buni decat in realitate, este un impuls instinctiv. Mai ales, ca in vremurile pe care le traim, aparentele sunt cele care fac regulile. Angajatorul nu iti mai cere CV-ul, iti cere link-ul profilului tau pe linkedin, prietenii nu te mai intreaba cine esti ci se intalnesc cu tine pe facebook. Aparentele fac pre-selectia. Actioneaza ca o sita care ii cerne pe cei care prezinta in aparenta o imagine buna de cei care fac asta. Daca nu ai o imagine beton pregatita undeva, nu existi. Si atunci managementul impresiilor poate face diferenta intre a avea un job si a fi somer, a avea un cerc social sau a fi singur.

Etica

Si totusi, cum putem folosi managementul impresiilor sa lucreze in favoarea noastra ramanand in acelasi timp fideli propriei noastre identitati:

1. Prima impresie e cea mai persistenta . Joaca-ti cartile bune la inceput! A fi sincer nu inseamna sa iti pui defectele primele. Stiind ca cel mai mare impact il are prima impresie, nu ai vrea sa nu mai afle nimeni despre ceea ce ai tu mai bun si ceea ce stii foarte bine.

 2. Nu te baza pe faptul ca ceilalti sunt ca tine. Desi exista sanse egale sa ai multe lucruri in comun cu o persoana pe care o intalnesti prima data, nu te baza pe asta. Paharul poate fi pe jumatate plin sau pe jumatate gol. Nu te baza pe jumatatea goala.

 3. Fii sincer si realist.  Pericolul oglinzii deformate ne pandeste tot timpul. Impuneti sa fi realist in descrierea ta. Nu trebuie sa cazi in extrema cealalta, sa fi prea dur cu tine insuti si sa te justifici. Fiind sincer, vei evita asteptarile celorlati create artificial si dezamagirile inutile care le insotesc.

4. Genereaza un efect de halo pozitiv. Incepe convesatia, lista sau scrisoarea cu ceva care sa creeze o stare pozitiva. Asta nu te va impiedica sa fi sincer in continuare. Vei evita doar asocierile negative care ar putea sa se propage de la un start mai putin reusit.

5. Eu stiu ca tu stii ca eu stiu ca stii...Nu uita ca si ceilalti joaca acelasi joc. In situatiile in care tu esti cel care judeca, fi atent la indicii care te ajuta sa detectezi impresiile falsificate. Vei evita astfel dezamagirile legate de persoana respectiva, care pot aparea mai tarziu.

Managementul impresiilor este o arma cu doua taisuri

Atata timp cat doar constientizezi cum functioneaza mecanismele si folosesti aceste strategii doar  pentru a evita sa fi victima nevinovata a unor efecte negative care tin de modul de functionare al creierului uman, esti in siguranta. Atata timp cat iti pastrezi intentia de onestitate si sinceritate, esti in siguranta.

Atunci cand te lasi corupt de puterea, privilegiile si avantajele pe care ti le poate oferi o imagine foarte frumos zugravita, dar falsa (chiar si prin omisiune), cand incepi sa profiti de puterea ta de a manipula perceptiile, parerile si sentimentele celorlalti, cand uiti ca de fapt imaginea pe care o prezinti este doar aspiratia ta si nu esti tu cel real, esti in pericol. Atunci cand incepi sa te confunzi cu personajul creat de tine, nemairecunoscand granita dintre realitate si fictiune, esti in pericol. Nu in pericol fizic. Esti in pericol sa construiesti pe nisip. Fara fundatie. Si orice zvon, orice dezamagire pe care o produci cuiva, orice val mai maricel va sterge de pe fata pamantului castelul tau de nisip.

Pentru ca asa functioneaza lumea. Un observator superior, independent si care in general se afla muuult deasupra noastra (in analogia noastra, Luna) genereaza atat flux cat si reflux.

(va urma)