marți, 26 martie 2019

"Vreau sa imi traiesc viata!"

Vreau sa imi traiesc viata! – o expresie consacrata a unei generatii intregi, dar prea putin vindecata, pe care am primit-o mostenire si care traieste in noi, tanjind dupa realizare. O expresie care exprima, alaturi de efectele altor conditionari si programe, sentimentul unui gol adanc. 


Am auzit adesea acest “acum vreau sa imi traiesc viata” pentru ca atunci cand era timpul (la 20 sau la 30 ani) m-am casatorit, am avut copii mici, a trebuit sa muncesc si sa le asigur educatie, mancare, crestere.

Pe scurt m-am sacrificat. Ramane adanc infipt in ADN-ul nostru si il putem purta generatii intregi, faptul ca dreptul nostru la viata a ramas ne-exercitat, ca dupa ce vom termina cu demonstratia valorii noastre, vom aveadreptul de a ne distra, de a ne copilari sau purta ca niste ‘tineri’ fara griji. O expresie reprezentativa pentru generatia parintilor si o parte din generatia noastra. pe care o auzim ori de cate ori exista probleme, in relatie, in job, de cate ori apare separare sau divort.

Aceasta tema a sacrificiului care da nastere unui cec in alb pe care il primeste cel care se sacrifica si care ii da dreptul, ca la o anumit moment dat, sa isi ia revansa fata de viata, e foarte comuna.

"Nu apucat sa imi traiesc viata" si "Vreau sa imi traiesc viata" inseamna ca pe aceasta portiune a ‘sacrificiului’ aceasta frustare a crescut ca o boala in interiorul nostru. 

Casatoria, copilul, situatia respectiva, se dovedeste a nu fi fost o alegere constienta, aliniata cu cine suntem noi, cu felul nostru de a fi, cu visele si evolutia noastra.

De cele mai multe ori casatoria timpurie, uneori de pe bancile scolii, greselile tineretii, dorinta de a pleca de acasa din lipsa armoniei, nevoia de a intra in rand cu lumea, de a nu ramane fata batrana, de a vana un sot/sotie frumos/frumoasa, destept/desteapta, cu situatie materiala buna si/sau de familie buna, au stat la baza deciziilor tineretii.

Anii au trecut, generatiile s-au maturizat si neimplinirea, ne-alinierea cu verticala fiintei noastre adearate, au crescut ca niste copaci paraleli in propria noastra fiinta, facand ravagii in interiorul nostru.

Rusinea fata de parinti si societate, vinovatia fata de copii sot/sotie, apoi varsta, statutul, au fost conditionarile care ne-au tinuti legati de o situatii care  ne produceau suferinta.

Iar, in momentul in care catre 35-40 de ani, sau chiar in jurul varstei de 50 de ani, ruptura e inevitabila, din strafundul fiintei tasneste acest “Vreau sa imi traiesc viata”, care neaga tot ce am fost si am trait inainte, lasand activa pentru generatiile viitoare rana sacrificiului si frustrarea adanc intiparita in interiorul nostrum, plus inregistrarea genetica a predispozitiei bolilor care le-au insotit.

Asistam la o generatie de tineri care isi vad parintii murind de cancer, care isi vad parintii murind fara sa traiasca. Si care poarta inca presiunea alinierii la standardul social: casatorie, familie, copii. Si care poarta in ADN rana sacrificiului.

Acest ‘vreau sa imi traiesc viata’ este varianta rebela care se revolta si isi striga revolta. Insa avem si varianta resemnata, martirul, care isi considera sacrificiul un dat, in fata caruia nu e nimic de facut, stand caldut la in umbra eternei victimizari si isi ascunzandu-si ‘netrairea’ in grija pentru copii si nepoti.

Dragii mei, da, asa erau vremurile, parintii alegeau cu cine se marita fata, nu existau multe posibilitati de exprimare in generatia care a crescut in timp de razboi sau dupa, sub regim bolsevic sau communist.

Este adevarat. Si toate aceste generatii merita recunostinta si compasiune. Insa, dezicandu-ne de o parte din viata noastra sau a parintilor nostri, ne face sa traim in negare, sa incercam sa anulam o bucata de istorie a umanitatii din care facem parte.

"Vreau sa imi traiesc viata!", acest "Am si eu dreptul la viata asa cum imi doresc" este un strigat al sufletului care cere din adancuri sa fie auzit, vazut, sa exprime o frumusetea care zace in interior, in acord cu propriile alegeri.

Si asta se poate intampla, intelegand contextul, intelegand imaginea de ansamblu la scara mai mare, de natiune sau chiar globala si acceptand si integrand acea parte din viata noastra ca fiind parte din destinul nostru, din Darma noastra individuala si colectiva.

Nu ne necesar sa ne aruncam in promiscuitate sau in milioane de relatii sau experiente, doar pentru a-I face vietii in ciuda, sau doar pentru a ne lua revansa.

Tot ce s-a intamplat este viata noastra. Ne-am trait viata chiar si atunci in mijlocul sacrificiului. Doar ca nivelul de cosntiinta era altul, iar noi eram adormiti.

Putem insa sa ne aliniem cu viata in orice moment. La 30 de ani, la 40 la 50 la 60 sau la 90 de ani. Conteaza sa ne uitam la viata noastra si sa vedem frumusetea din mijlocul sacrificiului si suferintei. Sa vedem ce am primit la schimb, care a fost diamantul pe care l-am scos din adancurile suferintei noastre.

Uneori a fost determinare, tenacitate, curaj, perseverenta, prietenie, umanitate, compasiune, devotiune, dedicare, stabilitate, rabdare, caldura umana, solidaritate, siguranta jobului.

Si indiferent la ce varsta ne trezim, viata e acolo in fiecare moment, in fiecare floare, in fiecare creatie, fie ea un fel de mancare sau ceva facut cu mana, in fiecare experienta si interactiune, atata timp cat ne permitem sa ne dizolvam in ea si sa devenim una cu timpul. Vreau sa imi traiesc viata nu este o optiune, ci o responsabilitate fata de noi insine si fata de generatiile viitoare. 

Viata este tot ce ni se intampla. Dificil sau sublim. Este un dans de la agonie la extaz. Si este important sa vedem ca atunci cand suntem in agonie, tinta nu e extazul, traind in frustrarea ca nu suntem unde trebuie (inca). Iar cand suntem in extaz, tinta nu este sa facem extazul permanent, traind in permanenta frica de a-l pierde sau judecandu-ne ca am pierdut acel sentiment inalt de bucurie si fericire.

Tinta este dansul. Viata este acest dans intre agonie si extaz. 

Este calea, este sinusoida, este unda cuantica, ce sub privirea constientei noastre se transforma in materie si manifestare.

Viata este tot ce vine catre noi si ce cream din asta.

Viata este egala intr-un satuc izolat din Siberia, cu cea din mijlocul unei metropole ultra-avansate tehnologic sau financiar, ca Tokyo sau New York.
Viata este materia prima pe care o primi toti. In mod egal. Masurata cu aceeasi unitate de masura a batailor inimii.

Viata este lumina din ochii nostri si nimic din jur nu ne-o poate lua. Avem putere deplina sa o activam si sa ne lasam in bratele vietii, invatand diversele ritmuri de dans: poate un tango pentru cei care adora relatiile, poate rock pentru frumosii rebeli, poate salsa sau vals sau cha-cha-cha. Poate balet, sau dans la bara sau street dance.

Dansul este creatia noastra. Dansul dintre agonie si extaz este modul in care lasam viata sa se traiasca prin noi. 



A ne trai viata inseamna a ajunge chiar si pentru un moment la pace cu ea. A ajunge chiar si pentru un moment la intelegerea faptului ca dincolo de individual, destinul nostru face parte dintr-un timp colectiv, o bucata de istorie a evolutiei umanitatii.  

A ne trai viata inseamna a vedea ca la nivel de umanitate, am primit un rol. Ca toti venim din viitor, iar copii si nepotii nostri suntem tot noi. Sacrificiul exista doar datorita Timpului. Iar Timpul la nivelul sufletului nu exista. Parintii nostri suntem noi cei din trecut, noi suntem prezentul, copii nostri suntem noi cei din viitor. In timp cuantic, totul exista simultan acum. 

Viata noastra are o valoare intrinseca. Doar aceasta intelegere ne scoate din negarea ei si ne aduce in mijlocul fiintei noastre. Ne relaxeaza din presiunea de a deveni si ne aminteste ca mai intai sa fim.

***


Pentru aceia care simt sa opreasca tiparele mostenite si sa isi descopere adevaratul geniu, sa afle mai multe despre ei insisi, va invit sa imi lasati un comentariu mai jos sau sa imi scrieti in privat. Alaturi de alte cunoasteri, Cheile Genelor, adusa cu multa generozitate de Richard Rudd este o cale blanda si frumoasa prin care va invit sa va descoperiti geniul vostru ascuns in ADN..





marți, 7 februarie 2017

Ce te face sa te simti viu?



Pe tine ce te face sa te simti viu?

Traim de multe ori pe pilot automat. Ne dedicam rutinei. Intram intr-un ritm constant. Ca orice ritm constant, aceasta devine oarecum hipnotizant. 
 
Ne trezim dimineata, zilele se intrec in a trece mai repede si mai repede, e seara. Incercam sa prelungim zilele cu ore tarzii din noapte, cu mintea amortita de intriga interesanta a vreunui serial politist. 


Zilele trec. Si nuantele dintre ele se vad din ce in ce mai sters. 


Singura care ramane este senzatia de gol din noi. Lipsa de sens.
De ce-ul? 


Si pentru ca  nu avem un raspuns la de ce traim, traim pe pilot automat. Ne dedicam unei rutine care ne ofera siguranta. Aparent, asta ne face viata mai suportabila. Ne protejeaza de vartejurile de necunoscut care ne-ar putea aduce fericire, dar ar putea fi si foarte periculoase. 


Percepem necunoscutul ca fiind in primul rand amenintator. Infricosator. Opusul confortului. Si cumva e amplasat in cadranul negativ si intunecat.

Necunoscutul iti cere sa ai incredere. In primul rand in tine. Ca vei sti exact ce ai de facut atata timp cat iti asculti inima. Dar pentru a putea avea incredere in tine insuti, trebuie mai intai sa te cunosti. 


Ceea ce ni se pare sigur, este controlul. Acel scenariu pe care noi il scriem vietii si incercam sa facem lumea sa se potriveasca cu el. Controlul inseamna sa stim totul dinainte. Si daca nu stim, macar sa anticipam posibile variante. Sa fim tot timpul cu un episod in fata vietii. Iar pentru un maxim de confort psihic, sa avem macar doua-trei planuri de rezerva. Insa pentru a putea intretine o industria controlului, avem nevoie sa fim in siguranta. 
 
Si cand suntem in siguranta? Suntem in siguranta in rutina. Suntem in siguranta cand nu ne mai lasa timp sa traim. Suntem in siguranta cand stim ce va urma. Chiar daca pentru fi siguri in fiecare zi ca avem suficiente masuri de siguranta, ne consumam tot timpul.


De ce ne e frica sa traim?

De ce ajungem uneori sa uitam despre ce este viata?

De ce ajungem sa stingem bucuria din ochi?

De ce uneori ne lasam coplesiti de depresie, de disperare sau de frica?  Si mai grava decat frica, e resemnarea. Iar resemnarea e anticamera mortii. 


De ce uitam ca noi suntem aici ca sa ne bucuram de viata, in fiecare secunda, in fiecare zi? 


Energia vietii e alimentata cu entuziasm. Aceea e linia de start. De fiecare data cand celulele noastre detecteaza entuziasm in inima, un generator imens se porneste si ne alimenteaza cu energie in cantitatea si intensitatea de care avem nevoie, fara ca noi sa fim nevoiti sa facem eforturi disperate, sa cerem sau sa calculam ceva.


Timpul este suspendat. Bucuria entuziasmului este seva ce trezeste copacii la viata primavara. Ea urca fara efort, contra gravitatiei, uneori pe verticala unor copaci inalti de zeci de metri. Si da viata fiecarui mugur, fiecarei crengute. Verdele frunzelor se transforma in frumusetea florilor, apoi in bogatia fructelor. Iar dupa rod, viata se intoarce din nou in seminte.


Entuziasmul si bucuria sunt seva vietii.

Iubirea este confirmarea ca am inteles ce e viata. 



~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Daca vrei mai mult, daca vrei sa afli ce te face sa te simti viu, daca vrei afli ce anume iti poate trezi entuziasmul, astfel incat sa poti sa iti pui pasiunea in slujba unui ideal mai mare, pe care sa il faci misiunea vietii tale, vino la workshop.



Mai multe detalii si cum sa te inregistrezi, gasesti aici:

miercuri, 12 octombrie 2016

De ce ai alege autenticitatea?





Cream realitatea cu gandurile noastre si apoi ne consumam negand-o, rezistandu-i, luptandu-ne cu ea. De unde ne vine aceasta contradictie?  
Suferinta vine din acea particica pe care o tinem doar pentru noi

Undeva intre imaginea pe care ne-am creat-o si pe care o promovam in afara noastra si eul nostru autentic, trebuie ca exista o mica diferenta. Pe care o stim doar noi. Ceilalti nu o pot vedea. Ei vad realitatea atat cat le-o aratam noi: acoperita cu un voal. Si atunci, reactia lor va contine cumva, lipsa noastra de onestitate. In loc sa ne acceptam partile mai putin frumoase, am vrea ca ele sa nu existe si chiar ne prefacem ca asa si este. Insa ceilalti le simt. Chiar daca nu le vad, simt umbrele noastre proiectate pe ei. 
 
Primim de la ceilalti ceea ce dam 
Ori de cate ori nu ne locuim in autenticitate deplina de 100%, acel procent pe care il retinem pentru noi, de care stim doar noi, va fi ocupat de dubiile celorlalti, care vad acolo un gol. Din acel moment in care ascundem ceva din noi, incepem sa il vedem peste tot la altii. Nu doar ca nu reusim sa scapam de el, dar nici macar nu mai avem control asupra lui. Din momentul in care am pretins ca acolo nu exista nimic, am ingaduit ca locul sa fie ocupat de ceea ce proiecteaza altii pe el.

Solutia este sa nu acoperim nimic din noi
Exista insa un drum inapoi catre noi. Acela al confruntarii acelei frici care ne tine sa nu aratam tot. Si acesta este drumul vulnerabilitatii. Fiind autentic, exprimand tot ce simtim, chiar daca asta nu va placea intotdeauna tuturor, nu mai lasam in noi nici un coltisor negat, ascuns. Nu mai lasam posibilitatea ca acesta sa se intoarca bumerang impotriva noastra, in cel mai putin dorit moment. 


Autenticitatea contine vulnerabilitatea. Vulnerabilitatea inseamna adevarata putere. 
Suferinta noastra vine din acea particica pe care o tinem ascunsa, secreta doar pentru noi. Cand suntem autentici, ne acceptam toate partile asa cum sunt. Si ne dam voie sa traim din acel loc in care suntem completi. 

Integritatea este cea care ne face puternici si invincibili. 


marți, 22 martie 2016

Viata din mici pietre pretioase

Fiecare zi e formata dn mici momente frumoase. Momentele in care zambim sau radem din toata inima. Momente emotionante cand primim sau daruim. Momente in care pur si simplu nu exista timp, spatiu sau limite. Viata noastra e plina de aceste mici pietre pretioase, pe care de multe ori le ingropam sub colbul activitatilor apasatoare, in mocirla unor momente in care ego-ul nostru scapa fraul si o ia la goana.
E perfect sa redescoperi intr-o dimineata aceste mici diamante si pietre pretioase care fac parte din viata ta, sa le scoti de sub praful zilelor, sa le cureti cu o perie zdravana si sa incepi sa le redai adevarata lor valoare. De bijuterii.
E perfect sa iti amintesti intr-o dimineata, cat de fascinant esti ca fiinta umana. Cat de multe lucruri stiu celulele tale. E perfect sa iti amintesti cat de complex e organismul tau, cat de bine stie el sa functioneze, sa mearga, sa regleze temperatura, inima ta nu uita sa bata. Stie sa se trezeasca in giecare dimineata si sa iti ceara somnul, sa faca milioane de reactii chimice, sa se supuna indiferent cat de aberante ti-ar fi comenzile.
E fascinant sa descoperi cat de multe lucruri ai invatat. Cat de multe lucruri stii sa faci din vointa proprie. Cati oameni ai cunoscut pana acum. Cati oameni ai cunoscut pana acum. Sa iti imaginezi ca daca ai cartografia toate locurile prin care au trecut oamenii pe care i-ai cunoscut sau ii cunosti, si ai uni punctele, constituind o arie, probabil ca vei fi uimit de suprafata.
E minunat sa iti dai seama ca tu te-ai adaptat cumva fiecarei intalniri, ca intre tine si ceilalti au avut loc nenumarate schimburi de toate felurile. Energetice, ideatice, creative. Intalnirile tale sunt mai intai despre tine. Cand ajungi sa te cunosti din reflexiile tale in ceilalti, poti incepe sa creezi impreuna cu ei. In acel punct se nasc cuvintele cu s: serendipitate, sinergie, sincronicitate.
E minunat sa redescoperi cata minune te inconjoara. Ca perfectiunea organismului tau se regaseste la scara mare in natura si in univers. Natura este suportul tau. Sursa de aer, sursa de mancare, de apa, de viata. Este perfect functionala, autoreglabila, si in plus iti ofera in fiecare secunda nu doar infinit mai mult decat am putea noi percepe, ci si frumusete. Fiecare vlastar, fiecare frunza ce sta sa inverzeasca, fiecare floare, fiecare coltisor de cer si ochi de apa, te invita sa descoperi diamantul stralucitor care se ascunde in fiecare moment.
In fiecare moment noi si intreg universul suntem in miscare. Dam energie, luam energie, furam. Ne adaptam permanent la fiecare secunda. Cele mai simple miscari cer cele mai complexe reactii. Cele mai simple ganduri pot genera sau consuma energie. Gandurile, ne determina comportamentele. In functie de starea care sta la baza lor, iubire sau frica, comportamentele noastre ne fac donatori sau consumatori de energie. De viata.

Fiecare dintre noi are in fiecare dintre zilele lui, aceste pietre pretioase. In zambetul cu care te-ai trezit. In soarele cald de pe obrazul tau. In harjoana cu copilul tau. In bucuria catelului tau. In fiecare loc in care te uiti e o piatra pretioasa. In fiecare respiratie e o piatra pretioasa. In tot ce faci e o piatra pretioasa. Fiecare om cu care te intalnesti iti afuce o piatra pretioasa. Descopera-le si poarta-le cu incantare si recunostinta. Cand te vei gandi la ele, in jurul tau vor straluci a lumina. A viata.