duminică, 15 februarie 2015

Moment cu moment












Pana la un moment viitor, mai indepartat in timp, avem de traversat multe sute, mii sau milioane de momente prezente. Care au viata lor independenta, care sunt influentate de gandurile nioastre prezente, de gandurile, prezenta si faptele celor care sunt prezenti in momentul nostru. De multe ori, ne e greu sa mentinem fiecare moment, supus prezentului si adaptarii dinamice la factorii care isi pun amprenta pe prezent, pe traseul propus de planul nostru de a ajunge intr-un punct din viitor, cu coordonate fixe. De aici, se poate naste un evantai de senzatii: frustrare, neimplinire, autoinvinovatire, furie, autopedepsire, limitare, intr-un cuvant, dezechilibru. 

Dar daca scopul fiecarui moment, este sa se suspende in echilibru, cu bogatia si bucuria lui, participand la tot ce e univers, conectat la tot ce exista in jurul lui - trecut, prezent si viitor, prin tot ce e universal, atunci demersul nostru de a fixa matematic niste coordonate, fara a le lasa sa se duca natural pe sageata intentiei, dar adaptandu-se organic la aer, la vant, la toate conditiile realitatii din momentul respectiv, egaleaza cu a genera un dezechilibru. Care va veni cu gustul lui amarui de dezamagire, cu acea senzatie ca am fost nevoiti sa cedam ceva, sa renuntam la ceva, fara ca rezultatul pe care tot noi l-am propus, sa poata compensa in satisfactie, sacrificiul nostru.

De aici, nevoia naturala, organica, de a trai constient, fiecare moment in parte. De a-l simti cu intreaga paleta de culori si senzatii, de a-i trai potentialul cu care ni se ofera, chiar daca asta inseamna uneori revelatii dureroase, dar purificatoare. Si de a-i da drumul, sa se aseze ghidat de directia intentiei noastre, acolo unde ii este locul. Fara sa simtim nevoia de a-l inghesui in patratelul croit de noi. 

De aici, nevoia de a privi cu intelegere si compasiune fiecare stare care vine catre noi, fiecare energie ce se intersecteaza cu a noastra, de a o lasa sa treaca cu toate senzatiile prin corpul nostru, si de a ne pastra pe noi, imbogatiti de adierea, parfumul, furtuna, sau ploaia de senzatii cu care ceilalti vin catre noi. 

O voce calma, o privire calda, o vorba buna, un zambet sincer, un cuvant intelept, vor activa in noi putere, stabilitate, claritate, siguranta. 

Un voce stridenta, o privire apriga, un cuvant taios, o grimasa metalica, o vorba aruncata din varful buzelor, un gest repezit si galagios, vor activa in noi lupta, fuga, frica, riposta, nelinistea, vor pune toate simturile in tensiune, vor intinde coarda pana acolo unde una dintre aceste stari va primi verde pentru reactie. 

Si totusi, intunericul nu dispare cu intuneric, ci se adanceste. Intunericul dispare insa la prima raza de lumina. Asa ca oricat am crede noi ca re-echilibram pozitiile, platind cu aceeasi moneda, de fapt, ne cufundam in intunericul care ni se propune si ne lasam cuprinsi de zeitele intunecate.

Daca insa, cuprindem fiecare moment in intregul lui echilibru, orice propunere de genul asta, o putem privi din perspectiva copacului ce nu fuge din fata furtunii, ci ramane calm si drept cu ramurile intinse, nemiscat, si lasa furtuna sa ia doar frunzele moarte si crengile uscate. Copacul primeste furtuna ca pe o purificare. El intelege ca pentru a primi soarele, e nevoie curatenie, de apa, de vant, de re-organizarea unor energii, de transformare.

Nu putem fi afectati de furtunille celor din jur, decat daca inca mai credem ca puterea noastra se afla in afara noastra, daca inca suntem nesiguri de noi insine, daca ne indoim. De aceea, pentru a ne reintoarce la puterea noastra si a ramane conectati cu ea, avem nevoie sa invatam sa cunoastem in detaliu fiecare moment. Sa invatam sa il intelegem si sa stapanim prezentul. Sa aflam si sa alegem rolul nostru in interiorul fiecarui moment.

Sa traim viata moment cu moment. Fara sa permitem unui punct viitor sau unui moment din trecut sa comprime prezentul, sa se suprascrie peste el si astfel sa ni-l fure. 




Artwork: Moment by Moment by Karen Hale, Ugallery




sâmbătă, 14 februarie 2015

Finetea si fragilitatea fiintei

E atat de fina linia intre noi si aerul din jur.

E atat de fina linia intre echilibru si lipsa. 

E atat de fina linia intre iubire si ura. 

E atat de greu sa calculam efectul fiecarei intalniri cu energia din jur, fie ea a unei persoane, unui cuvant, unei idei, unui aliment, a unei brize de vant, a atingerii apei. Si totusi, mintea ne pune la dispozitie vointa, pentru a determina, pentru a impune, pentru a stabili. In acel moment, dansul firesc al autoreglarii fiintei este incetinit sau oprit. Din acel moment, o paranteza e deschisa. "A fi" ramane in afara parantezei, iar in interior apare "a vrea", "a face", "a cere”, “a lua".  Firescul, fluxul, curgerea sunt inlocuite cu forta. Forta este o energie, care executa binele sau raul, lasand in schimb o rana.

Tandretea fiintei insa, cunoaste alte legi, pe care noi nu le putem cuprinde cu mintea. Schimbul acesta gingas pe care noi il facem cu universul, din interiorul lui, e atat de subtil, e atat de complex, e atat de simplu in acelasi timp, incat daca cineva ni l-ar arata intr-o imagine, ne-am tine respiratia pentru a nu-l perturba. Fiecare gand, fiecare stare, fiecare gest, fiecare reactie de aparare, ne schimba compozitia chimica. Pe care o emitem in jurul nostru.

Cei cu care ne intalnim isi vor regla propria stare si vor reactiona, astfel incat sa isi apere echilibrul propriu, sau propriile dezechilbre cu care sunt deja obisnuiti. Brutalitatea creeaza automat nevoia de tandrete. Binele nesolicitat creeaza nevoia de aparare. Caci legea fundamentala a universului e echilibrul. Cei cu care ne intalnim, ne inspira pe noi si se expira pe ei. 

E atat de fin si de subtil schimbul, incat poate calatori pe traseul unei singure priviri. A unui miros. Sau pe aerul impins de un singur gest. Pe unda unui gand, pe care noi il credem bine ferecat in capul nostru. 

Adulmeca finetea fiintei care se misca cu atata gratie prin energia zilei de astazi. Urmareste-o cu atentia ta, cum cucereste, cum seduce, cum se lasa infranta, cum se preda sau cum asteapta doar. Traieste-i starile si las-o sa-si aleaga calitatea si intensitatea schimburilor. 




Artwork by: Valeriemonthuit at Deviantart.com

marți, 10 februarie 2015

Cine creeaza realitatea, atunci cand nu stim ce vrem?

Realitatea din planul fizic urmeaza gandurile noastre. De aceea, o situatie, o stare vizibila in plan fizic, este intotdeauna amplasata in trecut. 

Un rezultat, este un fapt pe care noi il constatam. Il observam. Il inventariem. Si care ne produce o “parere” emotionala. Suntem multumiti sau mai putin multumiti cu ceea ce am creat. 

In consecinta, din moment ce tot ce se intampla in jurul nostru, realitatea fizica, emotiille, sunt rezultate ale unor ganduri anterioare, noi traim in permanenta in trecut.

Asta inseamna ca gandurile noastre prezente, despre aceste rezultate-trecute-deja, creeaza “trecutul” de maine.

Unde se afla atunci prezentul? Singurul asupra caruia putem actiona.
Prezentul se afla in planul invizibil al gandurilor. In mental. 

Traim cu adevarat prezentul, doar in momentul in care proiectam asupra gandurilor din prezent, vointa noastra. Abia in momentul in care incepem sa emitem constient ganduri despre cum vrem sa fie viitorul nostru, abia in acel moment, ajungem in prezent. Constient si focusat.

De fapt, in realitate, noi nu cream nimic. Toate posibilitatile, toate outputurile si rezultatele oricarei actiuni, exista deja, simultan, in stare de potential. Focusandu-ne, nu facem altceva decat sa alegem una dintre variante, pe care ne-o dorim. 

Ce se intampla insa, daca nu definim clar ce ne dorim? Din moment ce toate posibilitatile, toate variantele exista concomitent, orice rezultat este posibil sa se materializeze, cu sanse egale. DAR…dar…probabilitatea de a se manifesta, nu este aceeasi pentru fiecare varianta in parte. Probabilitatea este data de fluxul concentrat de ganduri. Daca ne focusam pe un singur gand, crestem probabilitatea ca acesta sa se materializeze, pana aproape de 100%. Daca lasam fluxul de ganduri nedirijat, nedirectionat, pentru ca nu stim ce vrem, sau nu ne concentram suficient la ce ne dorim, sau nu suntem clari, perseverenti, disciplinati in gandurile noastre, atunci, se va materializa acea varianta care este media celor mai frecvente ganduri ale noastre. 

Daca suntem in deriva si ne lasam dusi de val, valul si intamplarea vor fi realitatea noastra. Nimic concret, nimic construit. Daca suntem in permanenta nemultumiti, iritati, furiosi, enervati, realitatea va continua sa fie asta, pentru ca noi o alimentam si o generam constant. Oriunde ne plasam atentia, cream realitatea. Concentratia de atentie este cea, care da probabilitatea de a se materializa una sau alta din infinitul de rezultate posibile, care exista deja si asteapta supuse alegerile noastre. 

Gandurile prin care definim ce ne dorim, concret, detaliat si focusat, reprezinta prezentul, pe care ni-l pregatim pentru maine, cand il vom trai pe post de trecut.


Photo: Colourful Thoughts by Paula Jones

luni, 9 februarie 2015

Armele noastre

Cand lumina patrunde in colturile intunecate ale sufletului, in drumul ei catre regasirea spiritului, vor iesi la iveala si acei monstri interiori care stateau pititi in intuneric. Aspecte mai putin placute, pe care le-am negat pana acum, pe care nu le-am acceptat pentru ca nu le-am vazut. In lumina din ce in ce mai puternica a constientului, umbrele nu mai au cum sa se ascunda. In noi se vor da batalii primordiale intre lumina si intuneric. 

Monstri nostri intunecati au o arma puternica. Foarte puternica. Daca ii lasam sa o foloseasca, ne vor ruina si intr-un final, ne vor distruge. Si aceasta arma este FRICA.

Atata timp cat ne e frica, fortele intunericului au invins. Si ele sunt constiente de forta aceste arme. 

Insa lumina, ne face puternici. Ne arata care sunt umbrele noastre si ne invita sa le acceptam, sa facem pace cu ele, sa convietuim cu ele. Atata timp cat nu ne luptam cu monstri din interiorul nostru, nu le cedam lor puterea. Iar singura arma pe care noi o avem impotriva acestor forte intunecate este IUBIREA. Lumina exista doar in prezenta iubirii. 

Orice conflict interior, orice furie, orice alunecare, orice greseala, orice ratacire poate fi stinsa cu iubire.

vineri, 6 februarie 2015

Asteapta-te la neprevazut

In unele perioade neprevazutul este mai prezent decat in altele. Fiecare zi pare ca se indreapta intr-o alta directie. Nici nu apucam bine sa ne orientam in acea directie, ca totul se schimba din nou. Ne adaptam, ne ajustam si din nou, totul se schimba. 

Avem intotdeauna cateva optiuni: sa ne infuriem si sa ne impotrivim, punandu-ne mintea cu aceasta tornada imprevizibila, sau sa observam schimbarile si rasturnarile de situatii, sa zambim si sa le ingaduim sa se intample in ritmul lor. 

In aceste momente, in care pare ca ne aflam in mijlocul unui vartej rebel, ce isi schimba locul, viteza si sensul dupa un algoritm incontrolabil, e foarte bine sa fim pregatiti pentru orice surpriza, sa fim deschisi la orice s-ar putea intampla, fiind dispusi in orice moment sa ne adaptam la noile conditii. Pentru a traversa mai usor aceste perioade, ne ajuta foarte mult sa fim dispusi sa abordam felii de timp din ce in ce mai mici, independente. Sa vedem fiecare zi ca pe un eveniment separat. Uneori va fi nevoie sa abordam fiecare ora ca pe un eveniment separat. Chiar daca uneori nu vom putea face legatura dintre un moment si urmatorul, din punct de vedere al desfasurarii evenimentelor, nu e cazul sa ne panicam. 

Avem nevoie sa ne concentram moment cu moment. Sa luam fiecare moment pe rand. Chiar daca, ce am investit intr-un asemenea moment se intampla sa fie rasturnat imediat de ceea se intampla in celalalt. Cu cat ne straduim mai mult sa mentinem controlul asupra unui rezultat, asupra ce se intampla sau ce simte cineva, cu atat mai mult vom acumula frustrare, furie si dezamagire.

Fiecare zi si fiecare asemenea moment poate aduce la suprafata emotii puternice. E bine sa le dam voie sa se manifeste, sa le constientizam si apoi sa le lasam sa plece. Negarea unei emotii, este echivalenta cu refuzul de a primi un mesaj. E ca si cum in fiecare zi am primi scrisori pe care nu le-am deschide si ne-am face ca nu sunt acolo, pana cand plicurile inchise ne-ar umple casa, in timp ce noi ne-am plange ca nu stim ce se intampla. 

Intr-un asemenea simulator de haos, e foarte important sa nu luam nimic personal, iar atunci cand gresim sa ne cerem iertare, aratandu-le celorlalti ca stim si ca ne-am invatat lectiile.  E bine sa traversam aceste perioade zi cu zi, ora cu ora, moment cu moment fara sa ne lasam surprinsi de cantitatea de schimbari si fara sa incercam sa facem lucrurile sa fie asa cum vrem noi.



Asa cum organismul nostru se adapteaza in fiecare moment schimbarilor de temperatura, umiditate, lumina, energie, foame, sete, avem nevoie sa ne adaptam schimbarilor din jurul nostru, indiferent cat de imprevizibile si radicale sunt. Sa renuntam la asteptarile noastre despre cum am vrea noi sa fie lucrurile. 

miercuri, 4 februarie 2015

Corp-suflet-spirit

Avem un corp. Pastratorul instinctelor, simturilor si dorintelor noastre primordiale. Corpul este ancora noastra in pamant. Si hartia de turnesol a sufletului.

Avem un suflet, un destin, o cale, pastratorul unicitatii noastre. Combinatia, modul unic pe care noi l-am ales pentru a exprima fiinta. Sufletul este latura noastra eterica. 

Iar spiritul este sursa noastra infinita de putere si echilibru. Menirea spiritului este de a comunica cu ceilalti, la acel nivel unde nu exista ego. Unde nu exista bine si rau, unde toate lucrurile si toate fiintele sunt. 

Pentru a ne putea intoarce in infinitul spiritului, avem nevoie sa intelegem mai intai granita individualitatii noastre. In interior e ego-ul nostru. In exterior sunt ego-urile celorlalti, cautandu-si la randul lor, un mod de a comunica in spirit. Corpul este translatorul sufletelor noastre. 

Atunci cand granita identitatii noastre egocentrice e plina de rani, de frici, de traume, de mosteniri karmice si reactii automate, simtim nevoia sa aparam modul in care noi vedem si ne asteptam sa fie lucrurile. In interiorul acestei granite cream reguli, ordine, ritualuri. Ne atasam de aranjamentul nostru original si unic. Nu ne ramane decat sa fim speciali. Ne investim in propriul nostru eu, ca intr-un cod ce reprezinta o combinatie unica. Il protejam. Il respectam. Sufletul nostru isi gaseste aici echilibrul si se simte acasa aici, in acest spatiu sigur al unicitatii noastre. 

Spiritul insa are nevoie sa calatoreasca in Univers si de aceea vom simti chemarea intregului. Din acel moment, vom avea nevoie sa intelegem ca granitele Eu-rilor noastre, nu mai pot ramane impermeabile. Pentru a nu suferi la fiecare interactiune cu un alt suflet, care nu e altceva, decat o alta expresie a fiintei, granitele noastre sufletesti trebuie sa se deschida. Mai intai, avem nevoie de un geam, apoi de o usa. Apoi peretii vor fi de sticla si oricine va putea vedea pana in adancul sufletului nostru. Iar in final, cand nici o judecata, nici o rana, nici o credinta nu mai ramane de aparat, peretii se vor dizolva. Cei care vor fi atrasi, vor fi doar cei care la randul lor, au renuntat la granitele si limitele ego-ului lor.  

In acest spatiu fara granite, undeva dincolo de bine si de rau, exista un loc. Unde sufletul vibreaza a bucurie, unde corpul devine un portal, prin care energia curge din inaltul universului, pana in mijlocul pamantului, neingradita, puternica, gata oricand sa se supuna inimilor noastre. In acest spatiu, exista doar linistea in care  spiritul experimenteaza libertatea.



Photo: Triskelion Celtic Art, by Jen Delyth

luni, 2 februarie 2015

Drumul tau

Fiecare dintre noi, avem doua drumuri de strabatut in aceasta viata. Drumul care il gaseste pe Dumnezeu sau acea forta care conduce infinitul si drumul catre noi insine. 

Al doilea, este cel mai greu. Chiar daca ne dam seama care ar fi misiunea noastra si rolul nostru in Univers, milioanele de detalii ale vietii noastre de zi cu zi, vor incerca sa ne distraga. Micile griji, dorinte vechi, anxietati, frici, depresii, reactii anormale, nevoia de protectie, sunt toate mici obstacole, care ne distrag atentia de la adevarata noastra esenta. De la fundatia noastra. 

Drumul catre noi, se bazeaza pe aceasta fundatie si se naste moment cu moment, eveniment cu eveniment, pas cu pas, alegere cu alegere. Oricat de predictibil ni s-ar parea viitorul si oricate planuri perfecte am face, intotdeauna pot aparea elemente noi, surprinzatoare, care sa-i schimbe directia. In fiecare zi, vor veni catre noi, o multime de lucruri: lucruri frumoase, lucruri importante, decizii esentiale. Toate acestea vor sta in fata noastra, solicitandu-ne evaluare, alegere si actiune. Dar noi nu avem cum sa le intelegem pe deplin. Caci ele sunt parti aparent fara de inteles in intelesul mare. Fiecare moment e un drum in sine. Fecare moment are nevoie de noi in totalitate, pentru ca drumul sa fie al nostru si nu croit de altii. De multe ori, cand nu vom stii incotro sa pasim, multi dintre pasi nostri vor fi facuti de slabiciunile noastre. Apasand butoanele slabiciunilor si facandu-ne vulnerabili, suntem constransi sa inaintam. Sa reactionam autentic, din mijlocul ranilor noastre. E un soi de purificare, al carui rost fuge departe de intelegerea noastra de moment, pentru ca e prea dureros. Dar in acele momente de vulnerabilitate, drumul nostru este cel mai sigur. Pentru ca nu ni se ofera multe optiuni. Avem de ales cel mai bun raspuns. 

Abia cand ne vom da seama ca, tot ce ni se intampla noua sau celorlalti, e parte din acelasi organism unic si tot ce ne afecteaza pe noi, ii afecteaza pe ceilalti, iar ce ii afecteaza pe ei, se intoarce la noi, vom intelege ca pentru a merge cu adevarat pe drumul nostru, trebuie sa avem incredere noi, in fiecare moment. Sa il alegem si sa il traim impacati si asumandu-ne alegerea. Fiecare moment, ce se aseaza pe drumul nostru, cere curajul si hotararea noastra. Odata ales, mergi impacat pana la urmatorul pas. Nu te intoarce, nu te indoi de tine. Nu incerca sa muti piatra ce tocmai a fost asezata, astfel incat sa arate mai bine. Lasa piatra sa paveze drumul tau. Dupa meandre si asperitati, drumul tau va arata din ce in ce mai sigur, mai drept, mai deschis, va fi din ce in ce mai lat, daca vreei sa inviti si pe altii. Pe marginea lui, gandurile tale pozitive, vor aseza flori si verde, umbra si adapost. Cand te vei uita in urma, vei fi mandru de tine si il vei accepta ca fiind drumul tau, cu bune si rele, cu greutati sau fara. E drumul tau. Experienta ta. Bagajul tau de trairi. 


Cand vei privi in zare, vei sti ca acest drum care tot merge catre tine, se va rafina cu timpul, pana cand va ajunge la esenta ta. Si ca intotdeauna pasii tai vor fi in cel mai potrivit loc. Asa ca plonjeaza si implica-te in absolut fiecare moment, nu evita nimic, nici o experienta pe care drumul ti-o propune. Nu incerca sa te protejezi. Atata timp cat parte din sufletul tau se va afla in prezentul ce se consuma, indiferent de natura experientei, el se va transforma in energie. Fiecare gand si fiecare actiune, croieste din nimic, din necunoscut, drumul tau. Care se va intersecta cu drumul celorlalti. Intr-o infinit de frumoasa retea de energie vie.