In unele perioade neprevazutul este mai prezent decat in altele. Fiecare zi pare ca se indreapta intr-o alta directie. Nici nu apucam bine sa ne orientam in acea directie, ca totul se schimba din nou. Ne adaptam, ne ajustam si din nou, totul se schimba.
Avem intotdeauna cateva optiuni: sa ne infuriem si sa ne impotrivim, punandu-ne mintea cu aceasta tornada imprevizibila, sau sa observam schimbarile si rasturnarile de situatii, sa zambim si sa le ingaduim sa se intample in ritmul lor.
In aceste momente, in care pare ca ne aflam in mijlocul unui vartej rebel, ce isi schimba locul, viteza si sensul dupa un algoritm incontrolabil, e foarte bine sa fim pregatiti pentru orice surpriza, sa fim deschisi la orice s-ar putea intampla, fiind dispusi in orice moment sa ne adaptam la noile conditii. Pentru a traversa mai usor aceste perioade, ne ajuta foarte mult sa fim dispusi sa abordam felii de timp din ce in ce mai mici, independente. Sa vedem fiecare zi ca pe un eveniment separat. Uneori va fi nevoie sa abordam fiecare ora ca pe un eveniment separat. Chiar daca uneori nu vom putea face legatura dintre un moment si urmatorul, din punct de vedere al desfasurarii evenimentelor, nu e cazul sa ne panicam.
Avem nevoie sa ne concentram moment cu moment. Sa luam fiecare moment pe rand. Chiar daca, ce am investit intr-un asemenea moment se intampla sa fie rasturnat imediat de ceea se intampla in celalalt. Cu cat ne straduim mai mult sa mentinem controlul asupra unui rezultat, asupra ce se intampla sau ce simte cineva, cu atat mai mult vom acumula frustrare, furie si dezamagire.
Fiecare zi si fiecare asemenea moment poate aduce la suprafata emotii puternice. E bine sa le dam voie sa se manifeste, sa le constientizam si apoi sa le lasam sa plece. Negarea unei emotii, este echivalenta cu refuzul de a primi un mesaj. E ca si cum in fiecare zi am primi scrisori pe care nu le-am deschide si ne-am face ca nu sunt acolo, pana cand plicurile inchise ne-ar umple casa, in timp ce noi ne-am plange ca nu stim ce se intampla.
Intr-un asemenea simulator de haos, e foarte important sa nu luam nimic personal, iar atunci cand gresim sa ne cerem iertare, aratandu-le celorlalti ca stim si ca ne-am invatat lectiile. E bine sa traversam aceste perioade zi cu zi, ora cu ora, moment cu moment fara sa ne lasam surprinsi de cantitatea de schimbari si fara sa incercam sa facem lucrurile sa fie asa cum vrem noi.
Asa cum organismul nostru se adapteaza in fiecare moment schimbarilor de temperatura, umiditate, lumina, energie, foame, sete, avem nevoie sa ne adaptam schimbarilor din jurul nostru, indiferent cat de imprevizibile si radicale sunt. Sa renuntam la asteptarile noastre despre cum am vrea noi sa fie lucrurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu