Ni se intampla uneori in cele mai banale situatii, sa primim acele “bilete VIP’ care ne ofera brusc si neasteptat, un loc cu prespectiva catre o revelatie sau o constientizare.
Si din acel moment, totul ni se pare gresit. Ni se pare ca avem totul de schimbat. Si aproape fara exceptie, ne repezim sa ne aruncam in valtoarea schimbarii. Impulsul de a cauta, de a ne grabi catre un alt job, o alta relatie, o alta “orice” e atat de puternic, incat de cele mai multe ori ne trezim in bratele acelui "ceva nou' si realizam ca acesta nu rezoneaza cu sufletul nostru. Jobul e la fel de nesatisfacator sau solicitant, iar noua relatie e mai mult intre doi straini care vor sa-si faca operatii estetice la suflete unul altuia, pentru ca celalat sa arate ca in imaginea din mintea lui, decat o relatie intre suflete pereche.
Acest mecanism simplu, de a ne grabi sa ne aruncam in ceva nou, este artizanul celor mai clare si consolidate tipare ale noastre. Exact ca atunci cand cineva vorbeste, iar noi nu ascultam sfarsitul povestii, pentru ca ni se pare ca il stim deja.
Cum se face ca fiinta umana suporta atat de greu spatiile goale care se creeza in succesiunea dintre doua etape ale vietii? Cum se face ca ni se pare mai sigur sa ne asezam asa fragili si dezbracati in palmele altcuiva, in loc sa ne invelim mai intai ranile si sa ne vindecam traumele? Cum se face ca preferam sa alergam imediat catre ceva nou in loc sa ne intrebam cine suntem, ce ne dorim, ce energie avem pentru asta, ce vom atrage cu ceea ce suntem acum?
Nu te grabi sa umpli orice spatiu pe care il vezi in viata ta cu ceva, doar pentru ca se afla in drumul tau in acel moment. Opreste-te si intreba-te: cine sunt eu?, ce imi doresc? de ce mi-e frica de acest gol? nu cumva frica este motivatia mea?
Poate ca cea mai mare nevoie pe care o ai in acel moment este sa te intelegi pe tine. Sa te cunosti. Sa te iubesti. Sa te respecti. Ne simtim foarte confortabil in rolul de cel mai mare critic al nostru si ne vine foarte usor sa abandonam cu prima ocazie rolul de cel mai bun prieten al nostru.
Atunci cand ne permitem sa traim spatiul gol, stand o perioada doar cu noi, incercand o relatie cu noi insine, fara panica singuratatii, fara disperarea insuccesului, fara sa purtam stigmatul unei imagini care oricum nu ne mai reprezinta, abia atunci vom face primul pas catre a deveni. Acest spatiu gol ne este dat pentru vindecare. Ne este dat pentru a ne indragi pe noi insine. Pentru a ne constientiza puterile si slabiciunile si a le accepta pe frecventa iubirii si nu a fricii.
Nu e de ajuns sa ai acest spatiu si in timp ce stii teoria de mai sus, sa continui sa il umpli cu pretexte de a nu ramane singur cu tine. De a te face placut altora. De a actiona din perspectiva lui “ce ar da bine la imaginea mea, sa fac in aceasta situatie?”
E spatiul tau. Nu mai lasa pe altii sa tropaie prin el. Ia-l in stapanire. E doar al tau. Tu esti cel care imparte invitatiile. Tu esti gazda. Cheama-i pe cei care iti aduc cadou bucurie, nu confirmari, nu sfaturi, nu asteptari, nu propriile semne de intrebare.
Mobileaza-ti spatiul cu iubire, indiferent cat de puternica e furtuna care se aude afara. Ceea ce creezi din iubire, va purta intotdeauna energia iubirii. Daca indesi in spatiul tau niste oameni, niste ganduri, niste actiuni din frica, de cate ori te vei intoarce “acasa” in inima ta, in spatiul tau vei gasi doar frica.
Cum putem insa deosebi care este motorul ascuns in spatele actiunilor noastre: este frica sau este iubire?
In frica, totul “trebuie”, eventual “pentru ca” niste explicatii. In iubire, nimic nu “trebuie” “pentru ca" doar este.
In frica, simti agitatie, nevoia de a fi perfect, nevoia de a primi confirmari, nevoia de a te intreba in continuu: chiar pot? am tot ce imi trebuie? daca nu sunt pregatit? ma va placea? oare sunt destul de iubibil?”
In iubire simti calm si ti-e usor sa produci bucurie. Fiecare inspiratie te face mai puternic pentru ca devii una cu spatiul din jurul tau. In iubire, ai incredere din interior, nu ai nevoie de validare. In iubire simti siguranta in propriile picioare. Simti coloana dreapta si privirea limpede. Simti putere. Si drag pentru tot ce e in jur.
Iubirea este sistemul nostru imunitar. Cand esti in iubire, nici unul dintre virusii fricii nu te mai poate ataca. Iar locul unde te poti imbraca in iubire in liniste, fara ochii iscoditori ai celorlalti este spatiul gol dintre doua etape ale vietii tale.
E un spatiu gol, aparent inutil, plin doar cu vid si poate intuneric. Cu liniste. E spatiul in care materia din viitor exista doar sub forma de potential. E spatiul in care tot ce iti doresti exista si te asteapta doar sa creezi. E spatiul in care ti se preda un curs despre tine. Unde inveti ce iti produce bucurie si ca ceea ce iti produce bucurie, este motorul cu care tu produci bucurie altora.
De ce ne este mai usor sa fugim catre altii? Pentru ca ni se pare mai usor si mai cunoscut sa reactionam din frica. Reflexele noastre sunt mai antrenate in frica. Iubirea incepe cu acest gol. Care ne sperie.
Chiar daca ti-e frica, ramai in spatiul tau gol. Exploreaza. Inscrie-te la acest curs despre tine. Experimenteaza. Renunta la graba.
Invata sa iubesti spatiile goale din viata ta.
Photo by Gregory Colbert, Ashes and Snow Gallery
Iti multumesc, draga mea, pentru gand, pentru metafore, pentru perspectiva. Da, ne e frica de spatiile goale asa cum ne trebuie antrenament sa stam de vorba cu sufletul nostru si sa aflam de ce ne dorim cu adevarat. E dificil sa traiesti in lumina si in iubire cand esti obisnuit sa stai cu lumina stinsa.
RăspundețiȘtergereCred ca exista un timp cand suntem pregatiti sa ne confruntam cu spatiile goale. Fugind de ele nu facem decat sa ne reinscriem in cercul cunoscut al tiparelor. Pe cercul karmic. Vine un timp insa, cand putem invata sa lasam intunericul sa ne cuprinda pana cand toata linistea lui devine fizica, se aseaza si ne intra prin piele. Sa il cunoastem nu din perspectiva spaimei, ci din perspectiva potentialului infinit.
Ștergere