Pana la un moment viitor, mai indepartat in timp, avem de traversat multe sute, mii sau milioane de momente prezente. Care au viata lor independenta, care sunt influentate de gandurile nioastre prezente, de gandurile, prezenta si faptele celor care sunt prezenti in momentul nostru. De multe ori, ne e greu sa mentinem fiecare moment, supus prezentului si adaptarii dinamice la factorii care isi pun amprenta pe prezent, pe traseul propus de planul nostru de a ajunge intr-un punct din viitor, cu coordonate fixe. De aici, se poate naste un evantai de senzatii: frustrare, neimplinire, autoinvinovatire, furie, autopedepsire, limitare, intr-un cuvant, dezechilibru.
Dar daca scopul fiecarui moment, este sa se suspende in echilibru, cu bogatia si bucuria lui, participand la tot ce e univers, conectat la tot ce exista in jurul lui - trecut, prezent si viitor, prin tot ce e universal, atunci demersul nostru de a fixa matematic niste coordonate, fara a le lasa sa se duca natural pe sageata intentiei, dar adaptandu-se organic la aer, la vant, la toate conditiile realitatii din momentul respectiv, egaleaza cu a genera un dezechilibru. Care va veni cu gustul lui amarui de dezamagire, cu acea senzatie ca am fost nevoiti sa cedam ceva, sa renuntam la ceva, fara ca rezultatul pe care tot noi l-am propus, sa poata compensa in satisfactie, sacrificiul nostru.
De aici, nevoia naturala, organica, de a trai constient, fiecare moment in parte. De a-l simti cu intreaga paleta de culori si senzatii, de a-i trai potentialul cu care ni se ofera, chiar daca asta inseamna uneori revelatii dureroase, dar purificatoare. Si de a-i da drumul, sa se aseze ghidat de directia intentiei noastre, acolo unde ii este locul. Fara sa simtim nevoia de a-l inghesui in patratelul croit de noi.
De aici, nevoia de a privi cu intelegere si compasiune fiecare stare care vine catre noi, fiecare energie ce se intersecteaza cu a noastra, de a o lasa sa treaca cu toate senzatiile prin corpul nostru, si de a ne pastra pe noi, imbogatiti de adierea, parfumul, furtuna, sau ploaia de senzatii cu care ceilalti vin catre noi.
O voce calma, o privire calda, o vorba buna, un zambet sincer, un cuvant intelept, vor activa in noi putere, stabilitate, claritate, siguranta.
Un voce stridenta, o privire apriga, un cuvant taios, o grimasa metalica, o vorba aruncata din varful buzelor, un gest repezit si galagios, vor activa in noi lupta, fuga, frica, riposta, nelinistea, vor pune toate simturile in tensiune, vor intinde coarda pana acolo unde una dintre aceste stari va primi verde pentru reactie.
Si totusi, intunericul nu dispare cu intuneric, ci se adanceste. Intunericul dispare insa la prima raza de lumina. Asa ca oricat am crede noi ca re-echilibram pozitiile, platind cu aceeasi moneda, de fapt, ne cufundam in intunericul care ni se propune si ne lasam cuprinsi de zeitele intunecate.
Daca insa, cuprindem fiecare moment in intregul lui echilibru, orice propunere de genul asta, o putem privi din perspectiva copacului ce nu fuge din fata furtunii, ci ramane calm si drept cu ramurile intinse, nemiscat, si lasa furtuna sa ia doar frunzele moarte si crengile uscate. Copacul primeste furtuna ca pe o purificare. El intelege ca pentru a primi soarele, e nevoie curatenie, de apa, de vant, de re-organizarea unor energii, de transformare.
Nu putem fi afectati de furtunille celor din jur, decat daca inca mai credem ca puterea noastra se afla in afara noastra, daca inca suntem nesiguri de noi insine, daca ne indoim. De aceea, pentru a ne reintoarce la puterea noastra si a ramane conectati cu ea, avem nevoie sa invatam sa cunoastem in detaliu fiecare moment. Sa invatam sa il intelegem si sa stapanim prezentul. Sa aflam si sa alegem rolul nostru in interiorul fiecarui moment.
Sa traim viata moment cu moment. Fara sa permitem unui punct viitor sau unui moment din trecut sa comprime prezentul, sa se suprascrie peste el si astfel sa ni-l fure.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu