"Vreau sa imi traiesc viata!"

Vreau sa imi traiesc viata! – o expresie consacrata a unei generatii intregi, dar prea putin vindecata, pe care am primit-o mostenire si care traieste in noi, tanjind dupa realizare. O expresie care exprima, alaturi de efectele altor conditionari si programe, sentimentul unui gol adanc. 

Am auzit adesea acest “acum vreau sa imi traiesc viata” pentru ca atunci cand era timpul (la 20 sau la 30 ani) m-am casatorit, am avut copii mici, a trebuit sa muncesc si sa le asigur educatie, mancare, crestere.

Pe scurt m-am sacrificat. Ramane adanc infipt in ADN-ul nostru si il putem purta generatii intregi, faptul ca dreptul nostru la viata a ramas ne-exercitat, ca dupa ce vom termina cu demonstratia valorii noastre, vom aveadreptul de a ne distra, de a ne copilari sau purta ca niste ‘tineri’ fara griji. O expresie reprezentativa pentru generatia parintilor si o parte din generatia noastra. pe care o auzim ori de cate ori exista probleme, in relatie, in job, de cate ori apare separare sau divort.

Aceasta tema a sacrificiului care da nastere unui cec in alb pe care il primeste cel care se sacrifica si care ii da dreptul, ca la o anumit moment dat, sa isi ia revansa fata de viata, e foarte comuna.

"Nu apucat sa imi traiesc viata" si "Vreau sa imi traiesc viata" inseamna ca pe aceasta portiune a ‘sacrificiului’ aceasta frustare a crescut ca o boala in interiorul nostru. 

Casatoria, copilul, situatia respectiva, se dovedeste a nu fi fost o alegere constienta, aliniata cu cine suntem noi, cu felul nostru de a fi, cu visele si evolutia noastra.

De cele mai multe ori casatoria timpurie, uneori de pe bancile scolii, greselile tineretii, dorinta de a pleca de acasa din lipsa armoniei, nevoia de a intra in rand cu lumea, de a nu ramane fata batrana, de a vana un sot/sotie frumos/frumoasa, destept/desteapta, cu situatie materiala buna si/sau de familie buna, au stat la baza deciziilor tineretii.

Anii au trecut, generatiile s-au maturizat si neimplinirea, ne-alinierea cu verticala fiintei noastre adearate, au crescut ca niste copaci paraleli in propria noastra fiinta, facand ravagii in interiorul nostru.

Rusinea fata de parinti si societate, vinovatia fata de copii sot/sotie, apoi varsta, statutul, au fost conditionarile care ne-au tinuti legati de o situatii care  ne produceau suferinta.

Iar, in momentul in care catre 35-40 de ani, sau chiar in jurul varstei de 50 de ani, ruptura e inevitabila, din strafundul fiintei tasneste acest “Vreau sa imi traiesc viata”, care neaga tot ce am fost si am trait inainte, lasand activa pentru generatiile viitoare rana sacrificiului si frustrarea adanc intiparita in interiorul nostrum, plus inregistrarea genetica a predispozitiei bolilor care le-au insotit.

Asistam la o generatie de tineri care isi vad parintii murind de cancer, care isi vad parintii murind fara sa traiasca. Si care poarta inca presiunea alinierii la standardul social: casatorie, familie, copii. Si care poarta in ADN rana sacrificiului.

Acest ‘vreau sa imi traiesc viata’ este varianta rebela care se revolta si isi striga revolta. Insa avem si varianta resemnata, martirul, care isi considera sacrificiul un dat, in fata caruia nu e nimic de facut, stand caldut la in umbra eternei victimizari si isi ascunzandu-si ‘netrairea’ in grija pentru copii si nepoti.

Dragii mei, da, asa erau vremurile, parintii alegeau cu cine se marita fata, nu existau multe posibilitati de exprimare in generatia care a crescut in timp de razboi sau dupa, sub regim bolsevic sau communist.

Este adevarat. Si toate aceste generatii merita recunostinta si compasiune. Insa, dezicandu-ne de o parte din viata noastra sau a parintilor nostri, ne face sa traim in negare, sa incercam sa anulam o bucata de istorie a umanitatii din care facem parte.

"Vreau sa imi traiesc viata!", acest "Am si eu dreptul la viata asa cum imi doresc" este un strigat al sufletului care cere din adancuri sa fie auzit, vazut, sa exprime o frumusetea care zace in interior, in acord cu propriile alegeri.

Si asta se poate intampla, intelegand contextul, intelegand imaginea de ansamblu la scara mai mare, de natiune sau chiar globala si acceptand si integrand acea parte din viata noastra ca fiind parte din destinul nostru, din Darma noastra individuala si colectiva.

Nu ne necesar sa ne aruncam in promiscuitate sau in milioane de relatii sau experiente, doar pentru a-I face vietii in ciuda, sau doar pentru a ne lua revansa.

Tot ce s-a intamplat este viata noastra. Ne-am trait viata chiar si atunci in mijlocul sacrificiului. Doar ca nivelul de cosntiinta era altul, iar noi eram adormiti.

Putem insa sa ne aliniem cu viata in orice moment. La 30 de ani, la 40 la 50 la 60 sau la 90 de ani. Conteaza sa ne uitam la viata noastra si sa vedem frumusetea din mijlocul sacrificiului si suferintei. Sa vedem ce am primit la schimb, care a fost diamantul pe care l-am scos din adancurile suferintei noastre.

Uneori a fost determinare, tenacitate, curaj, perseverenta, prietenie, umanitate, compasiune, devotiune, dedicare, stabilitate, rabdare, caldura umana, solidaritate, siguranta jobului.

Si indiferent la ce varsta ne trezim, viata e acolo in fiecare moment, in fiecare floare, in fiecare creatie, fie ea un fel de mancare sau ceva facut cu mana, in fiecare experienta si interactiune, atata timp cat ne permitem sa ne dizolvam in ea si sa devenim una cu timpul. Vreau sa imi traiesc viata nu este o optiune, ci o responsabilitate fata de noi insine si fata de generatiile viitoare. 

Viata este tot ce ni se intampla. Dificil sau sublim. Este un dans de la agonie la extaz. Si este important sa vedem ca atunci cand suntem in agonie, tinta nu e extazul, traind in frustrarea ca nu suntem unde trebuie (inca). Iar cand suntem in extaz, tinta nu este sa facem extazul permanent, traind in permanenta frica de a-l pierde sau judecandu-ne ca am pierdut acel sentiment inalt de bucurie si fericire.

Tinta este dansul. Viata este acest dans intre agonie si extaz. 

Este calea, este sinusoida, este unda cuantica, ce sub privirea constientei noastre se transforma in materie si manifestare.

Viata este tot ce vine catre noi si ce cream din asta.

Viata este egala intr-un satuc izolat din Siberia, cu cea din mijlocul unei metropole ultra-avansate tehnologic sau financiar, ca Tokyo sau New York.

Viata este materia prima pe care o primi toti. In mod egal. Masurata cu aceeasi unitate de masura a batailor inimii.

Viata este lumina din ochii nostri si nimic din jur nu ne-o poate lua. Avem putere deplina sa o activam si sa ne lasam in bratele vietii, invatand diversele ritmuri de dans: poate un tango pentru cei care adora relatiile, poate rock pentru frumosii rebeli, poate salsa sau vals sau cha-cha-cha. Poate balet, sau dans la bara sau street dance.

Dansul este creatia noastra. Dansul dintre agonie si extaz este modul in care lasam viata sa se traiasca prin noi. 

A ne trai viata inseamna a ajunge chiar si pentru un moment la pace cu ea. A ajunge chiar si pentru un moment la intelegerea faptului ca dincolo de individual, destinul nostru face parte dintr-un timp colectiv, o bucata de istorie a evolutiei umanitatii.  

A ne trai viata inseamna a vedea ca la nivel de umanitate, am primit un rol. Ca toti venim din viitor, iar copii si nepotii nostri suntem tot noi. Sacrificiul exista doar datorita Timpului. Iar Timpul la nivelul sufletului nu exista. Parintii nostri suntem noi cei din trecut, noi suntem prezentul, copii nostri suntem noi cei din viitor. In timp cuantic, totul exista simultan acum. 

Viata noastra are o valoare intrinseca. Doar aceasta intelegere ne scoate din negarea ei si ne aduce in mijlocul fiintei noastre. Ne relaxeaza din presiunea de a deveni si ne aminteste ca mai intai sa fim.

***

Pentru aceia care simt sa opreasca tiparele mostenite si sa isi descopere adevaratul geniu, sa afle mai multe despre ei insisi, va invit sa imi lasati un comentariu mai jos sau sa imi scrieti in privat. Alaturi de alte cunoasteri, Cheile Genelor, adusa cu multa generozitate de Richard Rudd este o cale blanda si frumoasa prin care va invit sa va descoperiti geniul vostru ascuns in ADN..

Punga alba de plastic

De cate ori nu ati privit fascinati o punga alba de plastic in bataia vantului? 

In functie de privitor, aceeasi intamplare poate avea un cu totul alt inteles. 

Daca punga alba de plastic ar vrea sa se opuna, sau daca ar vrea sa faca miscari controlate, calculate, planificate, i s-ar parea ca e in mijlocul unui haos. 

Uneori, suntem niste pungi albe de plastic, care ducem controlul pana la a avea pretentia ca universul din jurul nostru, casele, copacii, asfaltul, norii sa se aseze la locul lor, in fiecare secunda, in timp ce noi ne invartim cu capul in jos si facem miscari haotice.

Prin ochii unui copil, o punga alba de plastic in aer, te provoaca sa o vanezi, sa o ai atunci, pe loc, si prima reactie este sa intinzi mana si sa alergi dupa ea chiuind. Daca nu o prinzi, lumea ta se poate prabusi si inneca in lacrimi. 

Daca esti o fire artistica, punga alba de plastic va fi dansul unei balerine elegante, iar notele vor incepe sa se aseze pe un portativ imaginar, in urma fiecarei miscari. 

O inima deschisa va vedea in punga alba de plastic, insasi libertatea. 

In schimb, daca esti o fire mai pragmatica, vei inhata punga si o vei duce la cosul de gunoi. 

Iar daca e sa ti se intample, de nicaieri practic, punga poate aparea pe parbrizul tau, in timp ce conduci, obturandu-ti vederea.

Fiecare va intelege punga de plastic intr-un alt mod. Unele vor fi negative. Haos, mizerie, fatalitate. Unele vor fi pozitive. Dans, joc, libertate. Surprinzator sau nu, toate pot fi adevarate. Si sunt. Dar vantul si punga alba de plastic vor avea relatia lor. Vantul o va smulge de pe pamant, la un anume moment dat, o va purta in dansul ei aerian si o va depune, intr-un alt loc, intr-un alt moment. Aparent fara noima. Uneori suntem punga de plastic. Daca acceptam vantul si mergem cu el, nu doar ca vom ajunge exact unde trebuie, dar pe drum, vom avea parte de un joc, de un dans, de libertate. Daca nu-l acceptam, ni se va parea ca miscarile noastre sunt haotice, ca am ajuns la gunoi, sau ne-am izbit de ceva. 

Lasa-ti simturile libere astazi sa adulmece adierile vantului. De cele mai multe ori nu vedem fortele din spatele a ceea ce se intampla. Nu vedem vantul care face posibil ca cea mai banala punga de plastic sa danseze cel mai incredibil dans. Tot ce vedem noi, e o punga alba de plastic. Nu incerca sa controlezi vantul. Imagineaza-ti-l. Primeste ziua cu tot ce are sa iti ofere. Haos. Joc. Dans. Libertate. 

American Beauty - Plastic Bag Scene 

Schimbul cu timpul

Ce ne impiedica de cele mai multe ori sa fim? Sa simtim. Sa facem un schimb complet cu fiecare clipa, pentru a primi in schimbul timpului nostru propria experienta de a fi.

Ce ne impiedica sa alegem propria interpretare a fiecarei clipe, in locul interpretarii celorlalti?

Ce ne opreste sa alegem propria versiune a fiecarei experiente? Ce ar insemna sa transcendem din cand in cand filtrul mintii, care se cramponeaza de intelesul cuvintelor? Care se simte datoare sa le gaseasca in "arhiva" subconstientului nostru, diverse interpretari. Pe care ni le propune. 

Iar noi, ocupati fiind sa alegem dintre aceste scenarii, uitam sa primim energia momentului si sa ne bucuram de ea. Sa raspundem acestei energii cu ceea ce simtim. Sa facem un schimb onest si valoros, care trece de invelisul subtire al intelesurilor unui cuvant. Cuvintele sunt instrumentele si armele noastre. Dar e bine sa le folosim cu atentie. Si uneori, sa facem un salt peste ceea ce vor sa ne spuna. 

Imaginati-va cuvintele ca pe niste forme de energie, care au textura, densitate, culoare, sunt fluide sau extrem de compacte. 

Lasati-va dusi de ceea ce va inspira. Simtiti-le energia, fara a le intelege. Inchipuiti-va ca priviti in zare si incet, incet defocalizati privirea. Pana cand formele se topesc in culori si ceea ce ramane e doar senzatia pe care imaginea a produs-o in voi. 

Incercati sa faceti asta cu muzica. Lasati sunetele sa ia forma unei esarfe colorate de matase purtate de vant, iar dansul vostru sa fie expresia energetica a ceea ce nasc sunetele in voi. Nu stim in ce directie va purta vantul esarfa, nici la ce inaltime, nici intoarcerile bruste, nici ce linii fine va desena. 

Chiar daca din exterior poate parea haotic, si dezarticulat, semanand cu dansul unor triburi, dansul esarfei din inima noastra este frumos. Si eliberator. Nemaifiind constrans de etichetele sociale, de autocenzura si de intelesul versurilor, dansul va reda cu exactitate armonia din muzica sunetelor. E ca si cum noi am fi instrumentul la care un artist canta. E ca si cum muzica s-ar naste din dansul nostru. In acel moment sunetele pot sa dispara, pentru ca dansul nostru e capabil sa redea energia lor, in cea mai deplina liniste. In acel moment, am trait acea muzica. Nu doar am ascultat-o. 

E important sa stim ca putem sa traim clipa si in acest mod. Oferind 100% prezenta din noi. Fara bariera intelesurilor, schimbul cu fiecare secunda e integral. Intens. Total. Fara reziduuri. 

Te invit sa dai volumul la maxim, sa inchizi ochii si sa lasi propriul corp sa interpreteze in dans sau in imaginatie o piesa intr-o limba inventata, ale carei cuvinte sunt mai degraba incantatii. Traieste pentru cateva minute energia acestei muzici, dansand salbatic, cu miscari ce nu trebuie sa urmeze nici o regula, cantand cu propriile tale sunete peste ea, eliberand oricat de multa energie. Sau poti doar sa asculti in casti, cu ochii inchisi, volumul tare, lasand sunetele sa patrunda in fiecare celula. 

Enya - Ebudae

Video

mp3

Photo by Chris Nash