Valoarea timpului

Nu mai e nici un secret faptul ca timpul nu este linear. Ca uneori curge cu viteza uluitoare, alteori  este dens, si consistent. Dar ce este pana la urma timpul? In ce consta si cum se masoara valoarea timpului? De ce uneori devine amenintator, iar alteori e prietenul nostru si nu am vrea sa-i mai dam drumul?

Timpul a fost inventat pentru a avea un mod de a masura cantitatea de viata din fiecare moment prezent. Pana la urma, la nivelul universului, o viata de om nu e nici macar cat un clipit de ochi. 

Timpul se scurge printre degete cu o viteza uluitoare atunci cand esti plecat din acel moment. In trecut, de exemplu, cand tot ce faci este sa folosesti timpul pentru a rumega din nou si din nou, in neacceptare, un timp pe care nu il mai poti schimba. Sau esti plecat in proiectiile despre cum ar trebui sa arate prezentul, fara sa faci pasi pentru a construi acele imagini in realitate.

Timpul este un instrument de masura al transformarii noastre. Nimic nu poate sa stea pe loc. Nimic nu ramane la fel. Totul e miscare. Totul e schimbare. Totul e transformare. Totul e creatie. Iar timpul este o masura a creatiei si evolutiei noastre. 

Atunci cand umplem secundele cu creatiile noastre fie ele copii, realizari, arta, scrieri, ganduri, obiecte, gradinarit, descoperiri stiintifice, inventii, timpul devine o componenta a creatiei noastre. Viata este un depozit de materii prime. Timpul este o masura a transformarii acestor materii prime in creatiile noastre. Indiferent ca vorbim de creatii in plan fizic, mental sau cel al spiritului. 

Iar timpul ca orice alt element care participa la creatie poate fi transferat. In ceea ce cream. Creatiile noastre in care timpul a fost tesut, sunt parte din noi, dar au si o viata a lor, separata. Si nu exista grad de comparatie intre creatii in afara bucuriei traite in momentul creatiei. Fie ca e vorba de copii care inseamna viata in sine, de inventii care usureaza viata altor oameni, de alimente care hranesc oameni, de carti sau programe care deschid mintea celorlalti oameni, de muzica si opere de arta care inalta spiritul, atata timp cat cel care le-a creat a trait bucurie in momentul creatiei, acea bucurie a impregnat timpul, implicandu-l in actul creatiei. Prin bucuria traita, acel timp primeste identitate si consistenta. Din martor si unitate de masura, timpul devine parte din creatie. 

Timpul capata valoare atunci cand e parte din transformarea noastra. Fie ca e vorba de dezvoltarea si evolutia noastra de orice fel, fie de timpul investit in copii nostri, fie cream ceva, valoarea timpului este data de intensitatea bucuriei traite si transferate din noi catre acel moment, acel obiect, acea fiinta, acea creatie. Traim de fapt cata bucurie putem sa adunam.

O metoda simpla de a crea mai mult Timp

Simti ca nu prea te mai descurci cu timpul?

Ai vrea sa faci mult, mult mai multe?

Ai senzatia ca lucrurile pe care vroiai sa le faci raman nefacute?

Relatia ta cu timpul s-a cam deteriorat? 

Dincolo de organizare si disciplina care sunt indispensabile, iata o metoda simpla de a face rost de timp.

In primul rand avem nevoie sa intelegem cum se creeaza si cum functioneaza Timpul. Timpul se creeaza si capata consistenta atunci cand ceea ce faci este in armonie cu tine. Atunci cand actiunile tale sunt congruente cu ceea ce iti doresti, cu valorile in care crezi, cu ceea ce stii, cu ceea ce esti. Pe scurt, atunci cand ceea ce faci iti bucura inima. In acel moment timpul capata valoare si consistenta. Pare ca incetineste, dar el de fapt se umple de cu esenta vietii tale. Cu semnificatie.

In acel moment, cu siguranta, vei uita efectiv de timp pentru ca tot ce iti doresti este sa umpli acel moment cu bucuria ta. 

Deci daca simti ca ai in mod coplesitor nevoie de timp, uita-te obiectiv la cum arata ziua ta si gandeste-te care din lucrurile si actiunile pe care le faci iti aduc acea bucurie pura a inimii. Treci apoi prin celelalte si fa curatenie. Incepe si elimina-le una cate una. Intreaba-te de fiecare data cand iti construiesti planul pentru ziua respectiva “Este cu adevarat aceasta actiune ceea ce imi doresc sa fac? Imi aduce ea bucurie? Simt entuziasm cand ma gandesc la ea?”

Daca raspunsul este da, acea actiune va ramane pe lista ta cu siguranta. Daca raspunsul este nu si ceea ce simti este o contractie, incepe si inlocuieste-le rand pe rand cu altceva care e in masura sa iti sadeasca un gram de bucurie. 

"Cand ai aceeasi viteza cu el, nu observi cand trece timpul.” - Vasile Ghica

Consistenta si valoarea timpului este creata de alegerile noastre. Cu cat mai departe stam de noi insine, timpul se scurge si se risipeste intocmai ca un material nefolosit. Ca o faina ce nu va ajunge niciodata sa aiba miros de cozonac. Ca un nisip ce nu va ajunge niciodata sticla intr-un obiect de arta. Ca o movila de pamant care nu se va transforma niciodata in casa, camin sau adapost. 

Ingredientul secret pentru ca timpul sa ti se supuna este bucuria ta. Pentru ca timpul care s-a impletit cu bucuria ta, devine eternitate.

Tot ce are timp, exista!

Timpul exista doar prin tine.

Timpul e un material cu care poti doar tu sa construiesti.

Timpul se naste odata cu tine si este un timp subiectiv, doar al tau.

Timpul tau se intersecteaza cu timpul celorlalti in fiecare moment prezent. Daca nu esti acolo in intregime, timpul se scurge rapid in pamant si se pierde.

Timpul  este o resursa neregenerabila. Lungimea lui insa depinde doar de tine.

Timpul este un cod magic din cifre, asezat pe cercul cadranului unui ceas. Timpul poate fi usor transformat in spatiu si reversat.

Dar pentru a intelege timpul trebuie sa fii una cu prezentul.

Tu esti canalul prin care timpul curge.

Tu esti cel care naste timpul. In afara ta, timpul nu exista.

Cand ne golim de ganduri, timpul incetineste pana cand dispare. Secundele se transforma in ore. Cand suntem in prezent, timpul e palpabil, consistent si supus. Il poti tine in maini si il poti modela asa cum vrei. Tu stabilesti cat de lunga e o secunda.

Cand esti in proiectii trecute sau viitoare, cand dorintele tale sunt false si fara sa poarte in ele semnificatie pentru tine, timpul se scurge cu viteza incontrolabila si se pierde in neant.

Orele par secunde.

Anii par zile.

Tot ce ramane este o senzatie de trafic al unor ganduri ce circula cu viteza pe o autostrada aglomerata.

Timpul poate fi stapanit doar in prezent.

Cum spunea Nichita Stanescu: “tot ce are timp, exista”.

Densitatea timpului si echilibrul

Atunci cand suntem nevoiti sa stagnam intr-o anumita situatie, care refuza si refuza sa se lase schimbata, solutia este nu sa ne intoarcem in punctul de dinaintea deciziei prin care am ales aceasta situatie si sa ne para rau, dorindu-ne poate sa fi ramas acolo. Nu. 

Solutia este sa ne intoarcem in momentul deciziei, sa simtim din nou toate motivele pentru care am ales acest drum si sa multumim ca am avut puterea si curajul de a face schimbarea. Sa transferam intreaga energie a acelui moment aici, in prezent, chiar daca o vom folosi o perioada, doar pentru a avea rabdare. Pentru a ne purifica. Pentru a intelege lucruri esentiale despre noi. 

Timpul de care avem nevoie pentru a parcurge o schimbare, poate fi mai scurt sau mai lung. Mai fluid sau mai dens. Atata timp cat ne este dat, suntem pregatire. In pregatirea etapei care va veni. Uneori energia pe care o acumulam devine apasatoare. Statica. Grea. Dizarmonica. Insuportabila. Acest crescendo contine insa, in sine, miscare si are o dinamica proprie. Chiar daca noi nu o putem vedea, acumularea e menita sa asigure forta cu care vom sparge vechile limite. Barierele. Forta si claritatea de care avem nevoie sa luam urmatoarea decizie. 

Timpul are valori diferite pentru fiecare moment pe care il parcurgem. Lungimea si densitatea timpului sunt stabilite de fiecare dintre noi, in functie de ce avem nevoie. De aceea, timpul nu are relevanta obiectiva. A trecut mult sau putin timp, e o apreciere doar pentru noi. Fiecare dintre noi are o alta unitate de masura pentru timp. 

Locurile in care ne gasim in diferite perioade ale vietii pot fi paradisuri abundente sau deserturi austere. Indiferent in care dintre ele ne aflam, echilibrul este obiectivul nostru. Sa ramanem constienti ca doar noi, cu toate resursele noastre, generam miscarea, schimbarea, creatia. 

Pentru a ramane in echilibru, atunci cand avem totul la dispozitie, avem nevoie de energie care sa tempereze, care sa ne mentina realisti, independenti de lucruri, sa ne tina sincer interesati de cei din jurul nostru, sa ne tina departe de aroganta si betia puterii. 

Pentru a ramane in echilibru, atunci cand nu avem nimic, avem nevoie sa credem in noi, sa continuam sa iubim oamenii chiar daca ne dezamagesc, sa fim blanzi si curati, sa ne dezbracam de foita rusinii si a mandriei. Sa avem curajul sa fim vulnerabili. Sa renuntam la frica de ceilalti. Si la credinta ca suntem in control. Sa cerem ajutorul. Stiind ca valoram la fel si fara  sa detinem lucruri, titluri, posesiuni. 

In ambele cazuri, echilibrul il obtinem onorand divinitatea din noi. Acea scanteie divina pe care avem datoria sa o respectam si sa o aparam in orice situatie. Acea scanteie care este egala in fiecare dintre noi. Acea scanteie care ne aduce impreuna si ne da acces la univers. 

Photo: Matter of Time by Carmen Guedez

O bucata de timp si imaginea de ansamblu

Fiecaruia dintre noi, i s-au dat cateva elemente. Un corp. O minte. Un suflet. Un spirit. Niste emotii. Cateva sentimente. O bucata de timp. Sau mai bine zis, un cursor de prezent, care se misca pe o bucata de timp. In urma lui, un trecut care creste. In fata, un viitor care se micsoreaza. Venim dintr-un loc misterios, printr-o poarta de care nu ne amintim. Nasterea. Plecam intr-un loc misterios, printr-o poarta despre care nu stim nimic. Moartea. Intre ele, aceeasi bucata de timp. Viata. 

Pornim la drum, avand intreaga intelepciune la dispozitie, dar neputinciosi, fara a stapani instrumentele de a o manifesta. O perioada in care suntem centrati integral pe nevoile noastre. Mama, tata, bunicii si bona sunt servitorii si ghizii nostri, care au rolul de a ne satisface nevoia de hrana, de siguranta si de iubire. Copilaria frageda. 

Incepem apoi sa ne deschidem ochii catre lumea din jur. Descoperim nu doar ca universul nu are centrul in buricul nostru, ci ne trezim direct in mijlocul unei competitii acerbe care are ca miza o "coronita" si “locul intai”. O miza ravnita de multi altii ca noi. Nevoile noastre incep a fi ignorate si noi incepem sa existam in raport cu ceilalti.

Ajungem in zona in care apare prima mare intrebare. "Cine sunt eu?" Si asemenea cautatorilor de aur, ne lansam in cautarea identitatii proprii. "Cine sunt eu" trece prin nevoia de modele, adica "Ca cine as vrea eu sa fiu" sau "Cu cine nu as vrea sigur sa seman" si prin gasirea unui rol in "haita”. Putem sa trecem prin mai multe roluri. Liderul. Rebelul. Urmaritorul. Bufonul. Si multe altele.

Apoi, dintr-o data "micul intreg" realizeaza ca singur nu este chiar intreg si isi cauta o "jumatate" feminina sau masculina, care sa il completeze. Experienta iubirii e menita sa ne invete la scara redusa ce inseamna sa fii "intreg ca parte dintr-un intreg mai mare". Din pacate, probleme nerezolvate din trecutul mic-copilarie si trecutul extins al altor vieti, ne impiedica de multe ori sa gasim menirea acestei experiente. Ne impiedica sa vedem punctele comune si cele care se completeaza, si uite asa, alegem sa re-traim competitia. Frustrarea, dezamagirea, pasii inapoi, resentimentele, fac ca trecutul sa devina greu, apasator si limitativ. Anii devin apoi cautarea libertatii si a reintregirii. Apare cea de-a doua mare intrebare “Care este menirea mea?”. Care este rostul bucatii de timp primite si ce am de facut cu ea?

Constientizarea faptului ca toata aceasta pregatire, toate aceste instrumente perfecte: corp, minte, suflet, spirit nu pot fi fara un inteles, fara un rost, devine motorul cautarii de sine, a evolutiei si dezvoltarii noastre personale. Facem cursuri, workshopuri, citim, ne rugam, meditam, facem yoga, alergare, arte martiale. muzica. Ne impartim in milioane de locuri, sperand ca atunci cand ne vom aduna particelele, sa descoperim intregul mult visat.

Ne denumim purtatori ai luminii, iluminati, luptatori ai luminii si incepem sa ignoram intunericul. Pretindem ca am descoperit borne de lumina si ne erijam chiar noi in emitatori ai luminii. 

Dar pentru cei ce nu respecta intunericul, experienta luminii nu va fi niciodata intreaga, permanenta sau completa. Lumina exista impreuna cu intunericul, ziua cu noaptea. Stiinta exista impreuna cu nestiinta. Materia cu antimateria. Planetele exista impreuna cu gaurile negre. Vizibilul cu invizibilul. 

Pasii nostri nu au nevoie sa nege intunericul ci au nevoie sa paseasca prin el cu incredere. Nimic nu poate distruge calea unei fiinte, indiferent de cat intuneric sau cata lumina exista de-a lungul drumului, atata timp cat ea are la dispozitie esenta si forta divina, pentru a-si crea destinul. Singurul lucru, care ni se cere, este sa cream drumul gand cu gand, pas cu pas, actiune cu actiune, contemplare cu contemplare. Nici o forta exterioara nu poate devia acest drum, pentru ca vine din sursa divina si nimic nu-i poate sta in cale, atata timp cat asta inseamna forta infinitului.

Ramai credincios fiintei si vocii tale interioare si toate vor veni la tine. Oameni, resurse, bani. Tot ce e nevoie, e deja in tine. Ai bogatia constiintei si energia actiunii. Tot ce avem de facut este sa invatam sa stapanim timpul. Sa il facem sa dispara. Sa nu ne mai conditioneze. Si pentru asta avem nevoie sa stim ca acea bucata de timp pe care o credem o sfoara lineara contine un secret. Timpul este atat de elastic cat vrem noi. Lungimea timpului depinde de noi. O secunda poate desparti intunericul de lumina. Somnul de trezie. Ignoranta de revelatie. Intr-o secunda putem cuceri un suflet sau intreg universul. 

Imbratiseaza totul asa cum e. Lasa toate opiniile sa fie. Si fii atent la drumul tau. De cate ori te vezi prins intr-o pasiune, intr-o dependenta, intr-o scoala, intr-un set de principii si legi, scutura-te si ridica-te la imaginea de ansamblu. Accepta ca mai exista macar o parte, opusa cu cea pe care o vezi tu. Si care are exact acelasi drept sa fie, cat ai si tu. Pastreaza-ti increderea ca vei sti, la momentul potrivit, daca trebuie sa faci stanga sau dreapta, pentru a te intalni cu sau a te feri de ceva. Nu te mai cauta. Pentru ca tu deja esti. Fii prezent. Pentru a auzi in fiecare moment, din interiorul tau, ce ai de facut. 

Foto: Basorelief cu Diagrama Chakrelor, pe peretii Palatului Nord-Vestic al Ashurnasirpal, din Nimrud (in prezent Iraq,) la circa 859 I.H interpretata ca “Fiinta Umana stand intre doua forte" 

In bucla timpului

Ne e greu sa ne realizam ca totul in jurul nostru, la un moment dat, sta intr-o balanta perfecta. Ca la fel de usor ar putea sa se dezechilibreze intr-o fractiune de secunda, iar noi sa fim pusi in situatia de a gestiona o multitudine de factori necunoscuti pana atunci. Am fi pusi in situatia de a fi coplesiti. Depasiti. Uneori aceasta lectie ni se serveste brusc, fara introducere. Iar asta ne lasa dezarmati. Pana cand invatam ca echilibrul il generam noi. Mai intai in interior.

Atunci cand ne schimbam, cand evoluam, cand suntem pregatiti pentru o noua etapa, in jurul nostru se intampla un cutremur. Spatiul nostru, realitatea noastra se re-aseaza. Si undeva, pe acest drum, exista o senzatie de haos. Fireasca. Toate celulele noastre se reinventeaza in cautarea unui nou echilibru.

In aceasta trecere, ne e greu sa admitem existenta acelei granite intre benefic si toxic, intre normal si patologic, intre exact cat trebuie si prea mult. In psihologie diferenta intre oamenii sanatosi si cei care au o problema este doar  cantitatea de emotii, sau intensitatea unei emotii, pe care toti oamenii le traiesc in doze moderate. Ceea ce nu constientizam noi este ca toti manifestam intr-o oarecare masura (considerata normala) aceleasi simptome ca si “bolnavii”, diferenta constand doar in cantitate, in proportii si intensitate. In medicina, o substanta, chiar naturala, de exemplu veninul, sau un drog, sau anti-oxidantii, sunt benefice intr-o anumita cantitate, sau un amestec este bun in anumite proportii, dupa care devine toxic si iti poate periclita viata.

Acelasi lucru, la un nivel mult mai profund si intim se intampla cu relatiile. Intr-o relatie, il inspiri pe celalalt cu totul. Zi de zi. Gand de gand. Stare de stare. Emotie de emotie. Atunci cand esti in echilibru, doza de celalalt este benefica. Sistemul tau “imunitar” poate transforma exact ca in cazul nutrientilor din alimente, ceea ce ai tu nevoie. Cresti si te dezvolti. Cand echilibrul s-a pierdut din nici nu mai conteaza ce motiv, dozele devin nocive si nu fac decat sa mareasca dezechilibrul. Obisnuinta, dependenta si atasamentele te imping sa iti obtii in continuare doza din celalalt. Dar nu mai e un proces organic si frumos. Ci un proces de vanatoare, de devorare, o reactie de aparare in fata propriului dezechilibru. Si pentru ca nu mai ai la dispozitie un schimb natural, incepi sa te hranesti cu suferinta celuilalt. Pe care esti dispus sa i-o produci chiar tu.

Suntem dispusi sa intelegem rational tot ce este in jurul nostru, toate rationamentele stiintifice ni se par logice, atata timp cat raman la un nivel abstract in raport cu noi. Atata timp cat nu ni se intampla noua. Din acel moment obiectivitatea noastra se dizolva. Negarea, neacceptarea, neiertarea, toate rezistentele noastre ne fac din ce in ce mai toxici. Devenim toxici chiar si pentru noi insine. Pana cand, neprelucrata, neprocesata, ne-acceptata, schimbarea si dezechilibrul produs de ea se va transforma intr-un vid care va atrage o noua relatie. Cu acelasi tipar. Iluzia noului echilibru, vine doar din iluzia cunoscuta a sigurantei. Ceea ce se intampla cu adevarat este ca in acel moment, timpul face o bucla.