Daca am putea intelege cuvintele

Ne straduim o viata intreaga sa invatam sa stapanim arta comunicarii. Din frageda copilarie invatam sa raspundem prin gangurelile noastre, prin vocale mai intai, senzatiilor pe care ceea ce gasim in jurul nostru le produce asupra noastra si incercam din rasputeri sa comunicam ce simtim in interior. Un bebelus nu are nevoie de diplomatie pentru a-si striga sau plange drepturile. Nu are timp pentru a vedea daca cei din jur isi amintesc sau nu de el, daca nu se supara sau daca ce parere au despre ce are el de spus. Tinta lui este sa supravietuiasca si sa creasca si pentru asta isi foloseste toate fortele primare, toate mijloacele de comunicare. Iar cuvantul, format din vocale are o energie plina, primara, materiala, fizica. 

Invatam apoi ca in afara de noi, mai exista si altii ca noi - copii de varsta noastra, care ne ofera bucuria jocului, dar si unii diferiti de noi - adultii, care ne ofera protectie si indrumare. Experimentam linia de demarcatie intre noi ca univers central si cei din jurul nostru si incercam sa trasam granitele. Cuvantul are deja consoane care se constituie in niste granite fine intre care copilul amplaseaza propriile vocale - nevoi - cerinte. Raporturile intre noi si ceillati abia se stabilesc.

Apoi incepem sa avem propriul nostru rol in cercul din jurul nostru. Propria voce, propriul timbru se definitiveaza intr-un stil ce ne va exprima in cuvinte multi ani de aici incolo. Intervine din nou separarea condusa de nevoia de a ne defini. Cuvintele noastre reprezinta dansul nostru pe scena infloririi. Ne cautam si incercam diverse stiluri de exprimare a cuvintelor. In aceasta perioada, cuvantul e haina, arma de atac si de aparare, e cantec, durere, ras si plans, cautare. E insasi tacere. 

Urmeaza apoi perioada in care nu stim ce sa facem cu cuvintele. Uneori ne ia o viata sa intelegem ca fiecare cuvant are un corp material redat de tonalitatea si timbrul sunetului. Are o minte, pentru ca poarta informatie, are un continut. Si are un spirit, e un simbol, o viziune, o semnificatie, un inteles mai profund. Iar noi il producem in noi si il expunem in exterior. Cuvintele sunt informatii din exterior trecute prin filtrul nostru si trimise inapoi cu amprenta si mesajul nostru. 

La capatul celalalt se afla intotdeauna un receptor care interpreteaza cuvintele noastre in functie de senzorii pe care ii are liberi si pe care ii poate aloca, in functie de cat de prezent si neutru poate fi in momentul acela. Cuvintele sunt o forma mai complexa de respiratie. Energia lor e in aerul pe care il respiram. Si intr-un final tot ce punem acolo fiecare dintre noi, se omogenizeaza si toti, il respiram. 

Daca am putea intelege din timp miracolul incercarilor noastre de a ne manifesta prin cuvant, curajul de a ne dezvalui si arata asa cum suntem, frumusetea constructiilor pe care le putem realiza atunci cand cuvintele creeaza si nu distrug. Daca am putea vedea cate porti se deschid cu un cuvant si cate usi putem tranti, atunci cand ranile noastre sunt atinse intamplator de energia unui cuvant-cheie aflat in apropierea noastra. 

Daca am putea intelege ca fiecare cuvant e o moneda, cu care noi facem tranzactii zi de zi. Daca am stii sa investim aceasta resursa in noi si in ceilalti cu incredere, cu bunatate si cu intelepciune, am sorbi cu totii o energie mai armonioasa, mai pura si mai creatoare. 

Daca am putea sa intelegem ca toate cuvintele noastre se intorc sub o forma sau alta la noi, imbogatite cu un mesaj pentru noi, pentru evolutia noastra, poate am fi mai blanzi cu ce impartim si ce primim de la ceilalti.