Colectia de frici

Toti avem cate o colectie de frici, incepand chiar din vremea cand nu eram constienti de noi insine. Din vremea cand, protejati fiind de mediul perfect din burtica mamei, primeam uneori chiar de la ea, sau prin intermediul ei, senzatii de frica, de panica, de anxietate, pe care le traiam impreuna cu ea.

Pe masura ce am crescut, situatiile din jurul nostru ne-au facut sa ne amintim de acea frica primara, activand-o. Mai mult, am adaugat rand pe rand, valente noi acelor frici. Dar, pentru ca la momentul copilariei, frica era greu de asimilat si de reprezentat ca instrument de semnalizare a unui pericol, sau a unei rani emotionale, am trimis-o in subconstient si am pastrat doar efectele, emotiile, senzatiile, sentimentele generate de frica. Indepartarea acelei situatii insuportabile din constiinta, ne-a pus insa in imposibilitatea de a ne vindeca. De a evolua. Avem nevoie sa acceptam, ca uneori, vom reactiona si actiona din perspectiva acelui mic pui de om de cativa anisori, speriat. 

Desigur, in viata  noastra de adult ne vom intalni cu multe situatii in care aceste reactii vor fi anacronice. Si vom simti nevoia sa facem ceva. 

Dar inainte de a putea vindeca acele rani, avem nevoie sa constientizam si sa ne recunoastem fricile, traseul acestora, ramificatiile si tiparele pe care le genereaza. Avem nevoie, ca in timpul acestui proces de auto-descoperire, sa invatam sa renuntam la rusine, la tacere, la negare, la vinovatie. Poate din nevoia de a-l apara pe copilul speriat din noi, am facut lucruri de care nu suntem mandri. Care ne-au facut sa ne simtim rusinati si vinovati ani de zile.

Pentru a putea incepe procesul vindecarii, avem nevoie sa lasam usa constientizarii deschisa, sa acceptam informatia care vine de acolo, fara sa o zdrobim cu auto-judecata, cu auto-blamarea, cu auto-dispretuirea. 

Ce-ar fi ca azi, sa il luam pe acel copil de mana si sa il imbratisam, sa-l intelegem si sa-l iertam? Sa-i aratam ca este in siguranta acum si nu mai are de ce sa se teama. Sa procesam frica si sa ii sublimam energia in energie transformatoare. Sa o acceptam, in loc sa o reprimam.

Atata timp cat ne acceptam umbrele, lumina va putea sa le faca sa dispara. Atunci cand le negam, ele vor avea o viata a lor si se vor ascunde mereu de lumina. Noi ne vom face ca nu le vedem si vom incerca sa-i facem si pe ceilalti sa creada ca suntem fara-de-umbra. Intr-o zi insa, umbrele noastre isi vor cere drepturile. Pentru ca nu le-am procesat si transformat, ele vor detine parti  din ce in ce mai mari din noi. Si intr-o buna zi, vom fi acoperiti de ele. Iar cei din jur nu ne vor mai vedea pe noi. Vor vedea doar umbrele noastre. Iar noi vom striga degeaba: ‘sunt tot eu, nu s-a schimbat nimic’. Pentru ca vocea noastra nu va mai putea fi auzita.

Fiecare om, fiecare individ este responsabil pentru tipul de energie pe care il reprezinta si il ofera constiintei colective. Fiecare om, este liber sa aleaga cat vrea sa ocupe din minunatul si extraordinarul loc care i-a fost daruit in lume, prin aceasta viata. Cat din puterea lui nelimitata vrea sa foloseasca. Pentru ca din aceasta transformare a fiecaruia, se intoarce si se regenereaza de fapt energia, prin pace, armonie, bucurie si iubire. Rolul nostru este de a recicla si curata toate aceste reziduuri emotionale, astfel incat sa putem emite, sa putem radia energie pura, creatoare.

Iar aceasta transformare are un singur punct de plecare posibil. Constiinta. Observarea si constientizarea fricilor si a tiparelor pe care le genereaza. Acceptarea lor. Dorinta de a evolua si a contribui la randul nostru la constiinta colectiva cu energia valoroasa a fiintei. Solicitarea ajutorului. Sa cerem asistenta. Pentru ca asta inseamna depasirea acelui punct critic in care ego-ul nostru este infrant si noi ii lasam pe ceilalti sa ne vada umbra. Este acel moment critic in care ii lasam pe ceilalti sa vada ca nu vrem sa mai parem perfecti, ci avem nevoie de evolutie si implinire, mai mult decat de imagine goala. Hotararea si perseverenta pentru a ne vindeca. Efortul de a intelege, vindeca si transforma tot ce am reprimat. Tot ce am ascuns. Compasiunea si iertarea fata de noi insine. Recunostinta pentru sansa unui moment zero.

Fiecare dintre noi avem posibilitatea sa amprentam energia locului unde fiintam cu fricile si limitarile noastre, mintindu-i pe ceilalti si mintindu-ne pe noi insine, sau  sa alegem sa ne exploram, descoperim, acceptam umbrele; sa le scoatem in vazul tuturor, fara teama si in armonie cu noi insine, sa fim generatori de dragoste, compasiune, bucurie, recunostinta. 

Fiecaruia dintre noi i se ofera, in permanenta, situatii-invitatie pentru aceasta transformare. Depinde doar de noi sa avem curajul de a accepta aceste invitatii la evolutie si transformare. Sa avem curajul de a intelege ca aceste colectii de frici nu sunt parte din noi. Ca adevaratii “noi” incepem abia dincolo de ele.

Photo: Gregory Colbert, Ashes and Snow