Pentru ca nu merita

De cate ori nu am spus sau macar am gandit 'nu fac ceva, nu ajut pe cineva, nu, nu, nu... pentru ca nu merita'.

Haideti sa inghetam putin imaginea si sa ne oprim putin aici. Poate ar fi mai corect sa spunem 'Nu il ajut, nu fac, pentru ca NU VREAU, nu imi doresc, nu sunt dispus, nu simt in felul asta', si nu 'pentru ca nu merita'.

Cinstit si sanatos este sa gestionam si sa ne ocupam de jumatatea noastra de drum din interactiunea cu ceilalti. Frumos este ca atunci cand simtim inr-un anume fel, sa recunoastem fata de noi si fata de altii, fara sa avem nevoie sa aruncam noroiul peste linie, in curtea celuilalt. Nu avem nevoie sa ii uratim pe ceilalti, doar ca sa ne justificam deciziile sau ce simtim, in timp ce imaginea noastra ramane nestirbita. 

Nu suntem noi stapani pe ce merita ceilalti. Nu suntem noi cei care decid cine merita si cine nu merita. Toti oamenii merita ce e mai bun. Si fiecare primeste atat cat crede el ca merita. 

Noi suntem stapani doar pe gandurile si deciziile noastre. Avem dreptul si libertatea totala sa decidem ce facem noi. Si sa respectam deciziile celorlalti. Nu e treaba noastra sa decidem pentru ei. Cat merita. Cat nu merita. 

Intradevar, exista oameni care s-au purtat frumos cu noi. Si exista oameni care s-au purtat nu chiar atat de frumos. Daca traim insa, doar din dinte pentru dinte, schema energetica a universului ar deveni foarte saracacioasa. Uneori e rolul nostru sa igienizam murdaria pe care am gasit-o in curtea noastra, desi nu e a noastra. In final, important este sa traim intr-o lume mai curata. Uneori e randul nostru sa oprim lantul platilor egale, la schimb. Uneori, e timpul sa facem diferenta intre ceea ce credem noi ca merita si ceea ce merita cu adevarat altii.

Multe din suferintele oamenilor sunt cladite pe lipsa de apreciere si pe parerile celorlalti. Stima de sine scazuta, devine apoi veriga noastra slaba, unde se prabusesc multe vise. Sau se nasc multe suferinte false. 

'Nu merita' ne salveaza pe moment constiinta de la raspundere, dar ne incarcam viitorul cu o judecata.  E mult mai simplu si mai ecologic sa spunem "nu vreau" "nu simt sa" "nu sunt dispus sa" "nu ma intereseaza sa" "nu imi doresc sa" decat "nu merita". Noi scapam de povara unei masti, iar cel din fata noastra nu e nevoit sa plece incarcat cu un rucsac de nemerite. Acel 'nu merita' pe care il avem de spus, daca intradevar asa credem, este ‘nu merita pentru mine sa...’. 

Adevarul, raspunderea, asumarea propriilor ganduri si sentimente, sunt decizii care ne elibereaza de trairi recurente, de cercuri inchise, de plati ce ni se cer in viitor. Sunt decizii care ne lasa sa traim, sa simtim, sa fim liberi.

Photo: Black and White hands by LaPastillaAzul 

Fiecare noua zi

Fiecare noua zi este un dar, pe langa care trecem adesea preocupati de gandurile noastre si celebrele "ce-mai-avem-de-facut-astazi”.  Cu ochii la ramasitele zilei, uitam adesea ca fiecare moment prezent e un eveniment in sine. Care se va topi in palma noastra asemenea unui fulg de nea. 

Fiecare moment in care ne oprim si il traim, este o ocazie de a crea bucurie. Liniste. Fericire. Zambet. Incredere.

Fiecare moment in surprindem linistea din noi, e un moment castigat. Secunda prinde consistenta si pare sa se nasca din ea, noi si noi dimensiuni. Sfera ei transparenta e captusita cu emotii si bucurie. Secunda aceea plina, pare ca nici nu vrea sa plece, pana cand noi nu ii dam drumul. Secunda aceea plina, devine nemuritoare. Si se va intoarce la noi, ori de cate ori uitam ca timpul este la picioarele noastre. 

Fiecare moment ne este dat pentru a-l transforma. Din zbucium in liniste. Din indoiala in incredere. Din lipsa in abundenta. Din intuneric in lumina. Din lacrimi in zambet. Din complicat in simplu. Din nimic, in sens.

Fiecare moment ne este dat pentru a ne demonstra ca nu exista limite. Limitele sunt iluziile noastre. Pe care noi le construim cand stam cu ochii si constiinta inchise. Puterea sta in increderea noastra. Atunci cand avem inima si mintile deschise, pentru a simti si masura fiecare moment. Asemenea unui navigator experimentat care nu se plange, ci imblanzeste vantul si valurile, pentru a croi noi destinatii si pentru a descoperi noi taramuri.

Fiecare noua zi e o infinitate de ocazii. De a nu trece cu ochii inchisi, ci de a descoperi momentele din ea si a le umple cu plin. A le implini. 

Photo by Sharon Johnstone

Suntem ceea ce alegem sa fim

E interesant, cum mintea noastra face atat de usor trecerea de la sentimentele si emotiile neplacute, iritante, inconfortabile, pe care le naste in noi un om pe care nu il placem, la caracteristicile acestuia. Un om care ne irita. Un om pe care il consideram opusul nostru in tot ce spune si face. 

Atentia noastra zboara deasupra propriilor emotii si aterizeaza exact pe capul acelui om nesuferit. Din acel moment, centrul de greutate se duce si el in cealalta parte. Nu mai e important de ce NOI simtim asa. Nu mai e important cum putem NOI face sa nu mai simtim asta. Nu mai e nimic important legat de NOI. Devine important doar el si comportamentul lui. Cuvintele alese. Mimica. Gesturile. Atitudinea. Energia negativa care zboara prin aer. Devine important el, mesagerul nostru. Cum arata, cat de nepotrivit este. Cat de diferit este de asteptarile noastre. Cat de departe este de ceea ce putem noi sa acceptam. 

In centrul acelui moment, in care in noi se naste furie, dezgust, frica, revolta, se petrece ceva. Un comutator secret face ca nu sentimentele noastre sa fie deranjante, ci personajul si manifestarile lui. Transferul din interior catre exterior se face pe nesimtite. Reactia noastra devine justificata de multimea de defecte si caracteristici josnice, pe care le putem vedea cu usurinta in acel moment, la celalalt. Incompatibilitatea cu cel din fata noastra si distanta fata de locul in care se afla el, ne dau voie sa ne simtim bine. Sa fim mai buni decat el. Sa fim superiori, nobili, educati si generosi. Ne dau voie cu usurinta sa descarcam rucsacul propriei noastre responsabilitati. 

Uitam, sau ne convine sa uitam, ca orice ni se intampla in prezent, e o consecinta a unor ganduri si fapte ale noastre dintr-un moment trecut. Candva, am ales sa cunoastem acel personaj. Am ales sa il atragem cumva in viata noastra. Una dintre frecventele noastre a rezonat cu el. L-am chemat sa ne arate ceva despre noi. Fara sa stim,  l-am chemat sa ne fie oglinda. 

Si atunci cum se face ca ne vine usor sa ne blindam in carapacea noastra si sa-l vedem pe “mesager” separat complet de noi, fara nici o legatura, incarcandu-l cu intreaga responsabilitate a comportamentului sau? Aceasta delimitare, oricat de mult confort ne-ar aduce pe moment, e doar un anestezic simplu pentru adevarul dureros, pe care ar trebui sa il aflam despre noi. E doar o masca, pe care nu vrem sa ne-o smulgem. Nefiind insa adevarul despre noi, care trebuie sa iasa la suprafata, nu ne gasim linistea. Linistea ne ocoleste. Framantarile ne imboldesc sa cautam adevarul. Sa-l descoperim. 

Ne trece rapid prin minte ca am putea avea si noi o parte de vina. Dar cu aceeasi viteza, mintea noastra rationala refuza si afiseaza sloganul “eu nu sunt asa’, "eu nu as putea fi asa”, avand cea mai buna intentie in spate si anume aceea de a ne proteja. Mintindu-ne cu nonsalanta, ca noi nu avem acea parte intunecata, urata si meschina. Ca noi suntem doar frumosi si buni. 

Si totusi, care varianta a noastra e furioasa? Si de ce? Daca noi suntem doar buni, iar cel bun din noi nu se infurie niciodata, cine este cel care se infurie? De unde vine el, si cine l-a ascuns atat de needucat in interiorul nostru?

In final,  care e marele secret? Secretul este ca undeva, in acel loc independent de realitatea imediata si neplacuta in care ne aflam, independent de personajul care ne-a generat aceste sentimente, exista un mesaj foarte simplu. 

Fiecare dintre noi, contine toate personajele bune si toate personajele rele din lume. In noi sta ingropat intreg intunericul si in noi avem toata lumina. Gradul nostru de neeaceptare a intunericului din noi, este direct proportionala cu cantitatea de furie si numarul situatiilor care vin sa ne arate aceasta eroare in care ne aflam. Cu cat mai putin acceptam o latura intunecata care exista in noi, cu atat situatiile care sa ne aduca oameni ce au aceasta latura sunt mai dese, si revolta noastra este mai mare. Iar situatia, vine sa ne propuna sa il acceptam pe cel din fata noastra asa cum e. Sa acceptam astfel, exact acea portiune de intuneric care exista si in noi. Sa ne acceptam pe noi in intregime. Cu intuneric si lumina. Sa vindecam rezistentele.

In momentul in care am ales sa negam o latura a noastra, eram poate copii, poate adolescenti, poate tineri si am simtit ca altfel nu am fi acceptati. Ca daca nu suntem buni si frumosi, nu vom avea dreptul la iubirea celorlalti. Orice fiinta functioneaza cu iubire. Pe care si-o procura in functie de posibilitati. Daca un suflet e lipsit de iubire, va crede in final ca el nu merita sa fie iubit. Acel suflet va incerca orice metoda de a-i convinge pe ceillati, platind orice pret, oricat de mare ar fi, in schimbul unui gest de bunavointa, acceptare si iubire. Doar pentru a se putea hrani o secunda cu iluzia ca daca este doar bun, va primi mai multa dragoste. Acest mecanism de aparare, foarte util in momentul initial, devine o credinta, un principiu, o parere, pe care le vom apara de-a lungul vietii cu pretul a multor tone de revolta si furie. “A fi bun” este in mintea noastra “parola” care ne asigura iubirea celorlalti, deci merita sa luptam pentru a fi perceputi asa.

De fapt, in adevar, suntem toti egali. In noi exista intreg potentialul de rau si intreg potentialul de bine. Doar ca fiecare avem cate o alta lectie de invatat despre noi. Si atunci pentru noi, se manifesta acele portiuni pe care le avem de acceptat si de invatat. Noi despre noi. Toti avem aceeasi mostenire. Suntem intregi. Nu ne lipseste nimic. Suntem si buni si rai in aceeasi masura. Ceea ce suntem insa, este dat de ceea ce alegem sa fim, avand totul la dispozitie.

Sa fii bun

E acea perioada a anului in care se poarta “sa fii bun”. Mai mult decat oricand, ti se cere "sa fii bun". Pentru ca e super “sa fii bun”. Multi dintre cunosc foarte bine aceasta haina a lui “sa fii bun”, pentru ca o imbraca zilnic. Si uneori haina devine obositoare. Grea. Ai da-o jos cateodata, dar te gandesti ca vei fi improscat cu judecati, cu acele priviri pline de dezamagire, chiar caderea ta de pe piedestal este posibila.

"Sa fii bun" e un deziderat pe care il preluam din copilarie. Pe care parintii nostri incearca sa il sadeasca in noi. 

"Sa fii bun", devine apoi un magnet pentru a atrage “admiratori’ si “beneficiari”, care desi consuma gratis, iti hranesc ego-ul, iti hranesc imaginea. Iluzia. Iti furnizeaza instant substantele chimice de care creierul are nevoie pentru a se simti bine. E ca si cum ti-ar scadea glicemia si brusc mananci o bucatica de ciocolata, care pe langa infuzia artificiala de energie, vine si cu substantele placerii si ne inunda creierul. 

Incet-incet, "sa fii bun” devine un drog. Pe care il folosim in mod reflex de cate ori gasim in noi un gol, o lipsa, un tipat. Devenim dependenti de nevoia de a fi buni. 

Fara sa ne dam seama, "sa fii bun", devine apoi o haina obligatorie, pe care vrem-nu vrem trebuie sa o imbracam in fiecare zi. Indiferent ce  vrem sa purtam, trebuie mai intai sa asortam cu “sa fii bun”. Cu timpul, devine o a doua noastra piele. O piele artificiala care insa, nu ne mai da voie sa comunicam liberi cu universul din interior catre exterior si viceversa. O masca ce ne cenzureaza nevoile mai intunecate tinandu-le ascunse. E un tonomat, care ne cere sa ne lasam folositi, sa ne incalcam sentimentele, de fiecare data cand vrem sa aratam bine, sa ne simtim bine, sa fim apreciati, validati, integrati.

Suntem buni pentru ca asta se cauta, pentru ca asta se cere, pentru ca asa se face, pentru ca suntem dependenti de imaginea noastra de oameni buni, pentru ca daca nu suntem niste oameni buni, cine suntem? 

Fuga de partile noastre intunecate, frica de respingere, ne-cunoasterea si ne-asumarea propriei fiinte, ne impinge si ne motiveaza sa raspundem de fiecare data “da” la fiecare apel de tipul “sa fii bun”. 

Acest “sa fii bun” artificial, social, impus, este de fapt scurtatura, inlocuitorul, “indulcitorul sintetic” al adevaratei bunatati  pe care ar trebui sa o descoperim la capatul calatoriei de autocunoastere. Este acea parte din noi, care raspunde cu generozitatea universului, fara sa mai primeasca  rasplata ciocolata-pentru-ego, ci care are, stie, simte, respira bunatatea, ca parte a universului. 

In acel moment suntem buni, pentru ca asa suntem. Pentru ca ne-am permis sa nu fim buni, am permis partilor intunecate sa fie, sa aiba sanse egale cu bunatatea din noi, si AM ALES. Dupa ce am cunoscut ambele parti din noi.

Atata timp cat ne imbracam sufletele dupa regulile, legile si asteptarile celorlalti, nu vom cunoaste adevarata bunatate a propriului spirit. Doar acceptandu-ne toate partile, pe masura ce ne apar in constiinta, adevarata bunatate se poate lasa descoperita. “Sa fii bun” este o masca ce ne consuma, si in final ne poate intoxica. Adevarata bunatatea este naturala, transparenta si autentica. Si energia pe care ne-o transmite este de calibrul divinului.

Reinvatarea bucuriei

In momentele de tristete, de depresie, de anxietate, in momentele in care gravitatia negativului ne atrage atat de mult catre ea, devenim impermeabili la bucurie. La frumusete. 

In timp ce programele noastre ruleaza doar filme tragice in care noi suntem victimele inocente, prinse prea devreme in plasele raului, interpretand pe rand rolurile din povestile copilariei, in varianta “neinteles si neapreciat de nimeni”, ne pierdem senzorii nostri care surprind bucuria, care genereaza bucuria, se defecteaza si esueaza in a o mai sesiza.

Zilele incep sa se imbrace in gri, zambetele sunt din ce in ce mai schematice, iar placerea simpla a bucuriei dispare dintre optiunile simturilor. Ochii refuza sa vada frumusetea unei dimineti, un compliment este interpretat ca o insulta, si toate asteptarile au un minus in fata.

Dupa ce aceasta stare de fapt persista o vreme, pentru a redobandi capacitatea de a primi si a genera bucurie natural, e nevoie de exercitiu, de vointa, de consistenta, de incredere, de perseverenta. De antrenament. Uneori, trebuie reinvatata exact ca o limba straina. Ca mersul, dupa un accident.

O bucurie, intr-o mare de depresie, nu va rezista niciodata. Se va topi, se va pierde si nu va indrazni sa mai apara. Imaginea noastra va fi asociata cu norii. Si va fi greu sa ne purtam altfel. 

Incet, incet, ne pierdem motivatia pentru a zambi. Si pentru a ne bucura. Ne pierdem motivatia pentru a trai. Ne e atat de greu sa ne mai imaginam soarele de sub bariera noastra de nori, incat, bucuria altora ni se pare indecenta, nedreapta, nejustificata.

Multe conexiuni, multe punti, in creierul nostru, cu alti oameni, se pierd, se rup. Tristetea si depresia ne indeamna la izolare. Speram sa nu mai fim nevoiti sa suportam bucuria altora si sa nu mai fim nevoiti sa dam socoteala de lipsa noastra de bucurie. Momentul in care alegem sa cedam, e momentul in care bucuria noastra moare.

Din acel moment, lumea noastra va fi distorsionata si decolorata, insipida si fara rost. Singura noastra preocupare va fi pentru proprii nori din ganduri negre si cum sa dezaprobam mai mult bucuria altora. 

Din pacate, pentru a invinge aceasta stare e nevoie de un soc, de o forta atat de puternica, incat sa dizolve toate carapacele, toate gratiile, toate zidurile pe care ni le-am construit. Aceasta forta poate fi o iubire puternica, sau o pierdere puternica. O revelatie sau o vointa puternica.  Oricum ar fi cantitatea de efort pentru a reinvata bucuria, este enorma. V-ati gandit vreodata ca zambetul poate fi greu, de plumb si a zambi poate fi cel mai obositor lucru din lume? 

Luptati-va pentru fiecare bucurie simpla. Savoarea unei dimineti. Exersati bucuria. Deschideti fereastra si inspirati o bucata din ziua ce se naste. Deveniti experti. Bucurati-va de stropii de ploaie, de fulgii de zapada, de ramurile copacilor care strajuiesc drumul. Faceti-va din bucurie un reflex. Zambiti des. Multumiti des. Ajutati des pe altii. Duceti-o cu voi peste tot. Alegeti-va o mascota, o floare, o brosa,  un simbol si stocati bucurie acolo. Daca ati uitat sa o luati, gasiti-o peste tot acolo unde mergeti. Gasiti in fiecare om, in fiecare intalnire, in fiecare intamplare, un motiv de bucurie. 

Dati voie bucuriei sa faca din nou parte din voi. Lipiti-o de sufletul vostru si nu ii mai dati drumul. Oricand vedeti pe cineva care are nevoie, faceti-i o bucurie, fara sa stie. Daruiti. DAR, invatati sa o si primiti. Sa o descoperiti in voi. Si in ceilalti. In jurul vostru. Sa o doriti. Si sa o traiti integral. In cantitati nelimitate.

Photo: 

“Forsythia is pure joy. There is not an ounce, not a glimmer of sadness or even knowledge in forsythia. Pure, undiluted, untouched joy.”

~ Anne Lindbergh

Problema sau solutie?

Intre a pleca dintr-o si a ramane intr-o relatie nu exista nici o diferenta, atata timp cat a avea acelasi tip de experiente este modul nostru de a trece prin viata.

Putem pleca, alegand sa nu ne mai vedem defectele in ceilalti. Putem alege sa traim din “inceputuri”. 

Din acele momente, in care nu vine vorba inca, despre ce ne deranjeaza. Doar ca inevitabil, dupa acest inceput vine ceea ce dam noi relatiei. Momentul oglinzii. Momentul in care ni se pune intrebarile: ai invatat despre tine?, esti pregatit sa te accepti?, ai spart tiparele care incercau sa te ascunda? Putem pleca, pana gasim pe cineva, de la care noi sa putem accepta cele mai grele lectii despre noi insine.

Putem pleca, si uneori ne putem intoarce in acelasi loc. La aceasi persoana. Legaturi nevazute ne vor ghida pasii catre lectia trisata. De multe ori, aceasta intoarcere e lectia umilintei. E lectia in care ti se cere sa cedezi bucati din tine, doar pentru a fi calcate in picioare. E lectia curajului de a pune punct.

Sau putem ramane. Si aici, putem ramane fara sa invatam nimic. Si viata se transforma intr-un camp de lupta. Viata devine lupta dintre cei doi. Cei doi devin dependenti de lupta. Cuvintele se transforma in sare aruncata pe carne sfasiata. Lupta se termina cand moare viata din primul.

Sau putem ramane transformandu-ne din problema in solutie. Invatand lectie dupa lectie, cu ochii larg deschisi in permanenta catre posibilitatea ca tu sa te poti intelege. Invatand sa renunti la a face realitatea acceptabila, cioplindu-l pe celalalt. Invatandu-te pe tine, pana nu mai apare nimic gresit in oglinda.

Abia atunci, putem transforma plecarea intr-o decizie a noastra. Ne vom putea transforma din problema, in solutie. 

Bucuria drumului

De cate ori nu ati trait aceasta situatie? In masina, in coada de masini mai exact, un pic in intarziere, sau pur si simplu, plictisit, te uiti stanga, te uiti in dreapta si pe ambele sensuri masinile circula, inainteaza cu viteza chiar. Eziti un moment, apoi te hotarasti. Semnalizezi, tragi de volan, intri pe banda din stanga. Nu apuci bine sa multumesti celui din spate, pentru ca te-a lasat sa intri si toate masinile de pe banda ta se opresc imediat cum ai aparut tu. Deja vu? Deja da. 

Sau, invers, de cate ori luand decizia de a ramane totusi pe banda ta, constati ca ii depasesti peste 100 de metri pe cei care treceau cu atata viteza pe langa tine si inaintezi mult mai mult. Sau dupa o serie de depasiri alternative, la semafor, sunteti amandoi in aceeasi pozitie?

La fel si in viata. Reactionam cu intensitate, pe segmente scurte, pe moment. Vrem ca in fiecare moment sa fim noi cel mai in fata, sa fim cei mai buni, primii tot timpul. Orice segment invins ne produce durere, nemultumire, frustrare, furie. La fel ca in povestea noastra, viata nu poate fi judecata pe segmente atat de scurte, cum ar fi cativa zeci de metri, o zi, o saptamana, uneori chiar luni.

Viata trebuie privita in ansamblu. Destinatia e orizontul provocator. Uneori de neatins intr-o viata. Toata semnificatia drumului sta in cantitatea de bunatate, frumusete si bucurie pe care putem sa le oferim si sa le primim de-a lungul lui.

Nu conteaza pe ce portiune te afli, cat de mult ti se pare ca inainteaza ceilalti. E drumul lor. Nu stii costurile pe care le platesc. Poate ca viteza lor e mai mare, dar poate au pierdut din capacitatea de a se bucura. 

Viata e formata din drumul asfaltate, ne-asfaltate, gropi, dealuri, ape, varfuri de munte. 

Uneori esti nevoit sa astepti, doar pentru a fi pregatit pentru etapa urmatoare. Sau pentru a asimila ceva ce ai trait intens inainte. Pentru a procesa o schimbare. Pentru a acumula forta. 

Alteori esti in goana. O goana atat de mare incat uiti de tine. Viteza si performanta sunt singurele peisaje pe care ochii tai le vad. Pentru ca la un moment dat e nevoie si de actiune. E nevoie de acele realizari care sa iti demonstreze tie in fata ta, ca poti. Mult. Ca esti bun. Si din aceste realizari te vei hrani atunci cand ti se cere sa ai rabdare, sa stai, sa nu ai. 

Alteori, ai mers prea repede si te-ai ratacit. Sau ai intrat pe drumul altcuiva. Atunci, e nevoie sa faci cativa pasi inapoi. Sa te intorci intr-un punct cunoscut. Sau sa ocolesti. Si sa te intorci cumva la tine. 

Ori de cate ori, simtiti senzatia de stagnare si ceilalti toti par ca zboara, intoarceti-va la comparatia cu voi. Amintiti-va unde si cat de repede vreti sa ajungeti voi si atat. Scoateti competitia din discutie. Si necunoscutele. Ramaneti la ceea ce tine de puterea voastra. La incredere. La rabdare. La vointa. La acceptare. La imaginea de ansamblu si obiectivele pe termen lung. La ceea ce se afla in inima voastra. Ea este receptorul de bucurie. Ea este cea care va alimenteaza toate celulele cu energie, cu motivatie cu forta. Ea este cea care ne conecteaza. Cu ceilalti. Cu universul. Ea este cea care da sens drumului si lasa urmele pasilor tai intipariti pe asfalt. 

Aminteste-ti sa te bucuri in timpul drumului. Aminteste-ti sa daruiesti bucurie. Si drumul se va transforma pentru tine.

Exista momente

Exista momente in care simti ca intreg corpul tau e usor si mai mult zboara, atras mai mult de stele, decat de contractul lui gravitational cu centrul pamantului.

Exista momente in care fiecare celula din corp, pare ca si-a luat brevet de pilot de avion, sau cel putin si-a agatat un balon deasupra. 

Exista momente in care energia din tine se topeste in energia universului ca si cum pielea ta nu ar exista. Si uneori simti pulsul tau in afara inimii tale. In aer. In copaci. In animale. In vant. In bunatate. In zambetul sau recunostinta celorlalti.

Exista momente in care tot acest “plin’ te umple pana te copleseste. Si uneori lacrimile de fericire sunt singura modalitate in care corpul iti arata ca si-a depasit limitele.

Exista momente in care, desi daruiesti din toata inima, simti ca plinul e inca atat de plin, incat te poate ineca. 

Exista momente in care simti ca esti primit si iubit ca suflet, in mijlocul a tot ce este. Exista momente in care sufletul tau e ocrotit de aripa unui inger. 

Exista momente in care bucuria nu iti mai incape in piept si te pieptul te doare.

Exista momente in care spiritul tau se topeste in spiritul colectiv. Intru idee. Intru simtire.

Exista momente cand materia din noi, trece intr-un plan secundar. Momente in care foamea, setea, oboseala, grija, pur si simplu nu apar. Momente in care simti doar puterea. Plutirea. Si zborul. 

Exista momente in care granitele dintre noi dispar si gandurile noastre nu mai au nevoie sa fie scrise sau exprimate. 

Exista momente care dizolva timpul, intorcandu-l pe bucla infinitului.

Exista momente in care suntem oameni si zei. Exista momente in care fiintele din noi au culoare de soare si gust de stele.

Densitatea timpului si echilibrul

Atunci cand suntem nevoiti sa stagnam intr-o anumita situatie, care refuza si refuza sa se lase schimbata, solutia este nu sa ne intoarcem in punctul de dinaintea deciziei prin care am ales aceasta situatie si sa ne para rau, dorindu-ne poate sa fi ramas acolo. Nu. 

Solutia este sa ne intoarcem in momentul deciziei, sa simtim din nou toate motivele pentru care am ales acest drum si sa multumim ca am avut puterea si curajul de a face schimbarea. Sa transferam intreaga energie a acelui moment aici, in prezent, chiar daca o vom folosi o perioada, doar pentru a avea rabdare. Pentru a ne purifica. Pentru a intelege lucruri esentiale despre noi. 

Timpul de care avem nevoie pentru a parcurge o schimbare, poate fi mai scurt sau mai lung. Mai fluid sau mai dens. Atata timp cat ne este dat, suntem pregatire. In pregatirea etapei care va veni. Uneori energia pe care o acumulam devine apasatoare. Statica. Grea. Dizarmonica. Insuportabila. Acest crescendo contine insa, in sine, miscare si are o dinamica proprie. Chiar daca noi nu o putem vedea, acumularea e menita sa asigure forta cu care vom sparge vechile limite. Barierele. Forta si claritatea de care avem nevoie sa luam urmatoarea decizie. 

Timpul are valori diferite pentru fiecare moment pe care il parcurgem. Lungimea si densitatea timpului sunt stabilite de fiecare dintre noi, in functie de ce avem nevoie. De aceea, timpul nu are relevanta obiectiva. A trecut mult sau putin timp, e o apreciere doar pentru noi. Fiecare dintre noi are o alta unitate de masura pentru timp. 

Locurile in care ne gasim in diferite perioade ale vietii pot fi paradisuri abundente sau deserturi austere. Indiferent in care dintre ele ne aflam, echilibrul este obiectivul nostru. Sa ramanem constienti ca doar noi, cu toate resursele noastre, generam miscarea, schimbarea, creatia. 

Pentru a ramane in echilibru, atunci cand avem totul la dispozitie, avem nevoie de energie care sa tempereze, care sa ne mentina realisti, independenti de lucruri, sa ne tina sincer interesati de cei din jurul nostru, sa ne tina departe de aroganta si betia puterii. 

Pentru a ramane in echilibru, atunci cand nu avem nimic, avem nevoie sa credem in noi, sa continuam sa iubim oamenii chiar daca ne dezamagesc, sa fim blanzi si curati, sa ne dezbracam de foita rusinii si a mandriei. Sa avem curajul sa fim vulnerabili. Sa renuntam la frica de ceilalti. Si la credinta ca suntem in control. Sa cerem ajutorul. Stiind ca valoram la fel si fara  sa detinem lucruri, titluri, posesiuni. 

In ambele cazuri, echilibrul il obtinem onorand divinitatea din noi. Acea scanteie divina pe care avem datoria sa o respectam si sa o aparam in orice situatie. Acea scanteie care este egala in fiecare dintre noi. Acea scanteie care ne aduce impreuna si ne da acces la univers. 

Photo: Matter of Time by Carmen Guedez

Despre frici

"Singurul lucru de care ar trebui sa ne fie frica, este frica insasi.” spunea Franklin Roosevelt. Ne este frica de intuneric, de fantome, de moarte, de avion, de singuratate, de saracie, de respingere, de necunoscut, de durere, de dentist, de caini, de paianjeni, de intimitate, de vorbitul in public, de inaltime, de alti oameni. Si chiar daca pentru multe dintre aceste frici, aparitia si manifestarile sunt irationale, toate sunt reale. Si in cel mai bun dintre cazuri, ele doar ne consuma energia. Iar, in cel mai rau dintre cazuri, ele ne hotarasc destinul. 

Frica este o emotie menita in mod normal sa ne protejeze de amenintarile din jurul nostru. Dar, cum evolutia ne-a deplasat din paduri si grote, in mari aglomerari urbane, fricile s-au rafinat si adaptat si ele.

Nu ne este frica de integritatea corporala, cum ne este frica de esec.

Nu ne este frica de moarte, cum ne este frica de mizerie si germeni.

Nu ne este frica de necunoscut, cum ne este frica sa nu fim respinsi.

Si totusi, unde este granita intre frica-element-de-protectie si frica-irationala-care-preia-controlul si ne lasa fara aparare? Frica e definita ca o senzatie de anxietate determinata de anticiparea unui pericol real sau imaginar. O reactie biologica standard, similara la fiecare om si identica indiferent de cauza ei: fie ca ne e frica de politie, de paianjen sau de a fi respinsi la un party.

Frica este de fapt, o informatie. Informatia inseamna cunoastere. Putere. Intelegerea starii noastre psihologice. S-a descopeit ca exista doar cinci tipuri esentiale de frica, din care deriva toate celelalte:

1. Frica de disparitie, de anihilare, de extinctie, de moarte din care deriva frica de inaltime, de avion.

2. Frica de mutilare, de pierdere a integritatii corporale din care apar: frica de animale, de insecte, de paianjeni, de serpi, etc.

3. Frica de pierdere a libertatii, autonomiei, de a fi imobilizat, paralizat, restrictionat, coplesit, inchis, prins, controlat de circumstante in afara controlului nostru. Din ea se naste claustrofobia, dar si frica de spatii deschise, de alti oameni, de relatii interumane. Frica de intimitate si frica de sumare a responsabilitatii sunt doar cateva din nuantele acestei frici.

4. Frica de separare, abandon, respingere, pierderea conectarii la ceilalti; frica de a deveni o non-persoana - nedorita, nerespectata, nevalorizata de nimeni altcineva. “Tacerea” sau “ignorarea” atunci cand este aplicata de un grup asupra unei tinte, este devastatoare. 

5. Frica de nimicire a Eului, frica de umilire, de rusine, sau de orice alt mecanism care dezaproba sau devalorizeaza Eul, care ameninta pierderea integritatii Eului, frica de dezintegrare a meritului de a fi iubit, a putintei si a sensului. Frica de esec, frica de a vorbi in fata unui public sunt manifestari ale acesteia. 

Unele dintre manifestari sunt pur si simplu combinatii intre doua sau mai multe frici de baza.

De exemplu, gelozia este manifestarea fricii de separare ("o voi pierde") combinata cu frica de devalorizare ("il valorizeaza pe celalalt mai mult decat pe mine, iar eu voi deveni fara ea, o persoana fara valoare”). 

Invidia, lucreaza in acelasi mod. Cel invidiat are ceva care ii da valoare; daca nu am si eu, inseamna ca eu sunt fara valoare. Iar manifestarile pot fi doua: sa obtin ce are celalalt, sau sa devalorizez, minimalizez, ridiculizez ce are celalalt, ca sa ii scad in proprii mei ochi valoarea si in consecinta sa elimin frica.

Rusinea si vinovatia sunt expresii ale fricii de separare, sau consecinte ale separarii in combinatie cu devalorizarea. Jena si umilirea fac parte din aceeasi categorie. 

Frica este cea mai raspandita cauza a maniei si furiei. Oamenii care agreseaza si urla la alti oameni sunt cei carora le este frica sa nu isi piarda autonomia si sensul. 

Un alt efect al fricii este ca aceia care ne fac sa ne fie frica, ne fac si sa fim furiosi, suparati, maniosi.

Pierderea credintei, neincrederea in Dumnezeu, sau neincrederea in meritul propriu de a fi iubit de Dumnezeu, ne lasa la indemana fricilor. Preda controlul unor elemente exterioare ca: boala, mizeria, insectele, mediul inconjurator. 

Atat de performanti am devenit in a evita fricile, incat ne-am format un set de reactii prin care  le scurtcircuitam. Reflexul de a refuza o invitatie, atunci cand nu ne simtim bine intr-un grup, sau de a uita sa facem o programare la doctor, atunci cand ne e frica de rezultat; reflexul de a nu cere o marire de salariu, atunci cand ne e frica sa nu fim respinsi, toate acestea sunt reactii reflex, doar la amintirea unei anume frici. Este reactia de fuga si evitare a fricii. 

In general, linia, care desparte frica normala de frica irationala, este data de o trauma, de o intamplare tragica sau o situatie coplesitoare, din copilarie sau adolescenta, in care noi nu am putut controla conditiile sau rezultatul acelei intamplari. Din acel moment, ne-am promis ca nu mai trebuie sa pierdem niciodata controlul din mana noastra. Si dorinta aceasta nestapanita de control, face ca orice element care poate scapa de sub control, sa ne produca o frica supradimensionata. Irationala. Care ne subjuga inteligenta, prioritatile, reactiile si comportamentul. 

Cu cat intelegem mai bine sursa din care vin fricile noastre si interpretam informatia pe care ne-o da frica, spunandu-ne “Da, mi-e frica. Si imi dau voie sa simt frica”, in timp ce gandim “Dar nu voi pati nimic. Voi merge mai departe”, lasand sa treaca tentatia lui “Fugi” si ramanand la “Lupta”, dar nu cu frica in sine, sau cu efectele ei, ci cu originea ei, cu atat frica ne va inspaimanta si cotrola mai putin.

Frica ne tine in trecut sau ne proiecteaza in viitor. Ne e frica de ceva care s-a intamplat si/sau se va putea intampla in viitor. Atata timp insa, cat ramanem in capsula prezentului, nimic din trecut sau viitor nu ne poate afecta. Noi ne miscam odata cu prezentul si conditiile exterioare ale prezentului le decidem noi. Orice s-ar intampla, oricare ar fi temerile si fricile noastre, singurele care decid realitatea din jur sunt: reactia noastra, atitudinea noastra, cunostintele noastre, alegerile noastre, actiunile noastre. Asta inseamna de fapt, controlul de care avem nevoie si care ne da siguranta. Dar pentru a junge acolo, avem nevoie sa gasim puterea de a face macar cu un pas, peste linia impusa de frica si de a explora locul de unde vine acest “terorist”.

Solutia conflictelor noastre

In orice conflict, e nevoie de doi oponenti. In orice conflict e nevoie de ceva, sau cineva care sa reziste, sa lupte impotriva, altfel conflictul nu exista. De multe ori insa, cel  mai redutabil oponent suntem noi si cele mai spectaculoase batalii, le ducem cu noi insine.

Cum reusim sa ne impartim in doua tabere si sa ne transformam sufletele intr-un camp de lupta? Cum reusim sa fim, in acelasi timp, de o parte si de alta a echilibrului? Ce anume misca pendulul in continuu, alimentandu-i setea de extreme? 

In drumul nostru spre a ne regasi, facem calatorii lungi si uneori grele pentru sufletul nostru. Trecem prin momente extreme, dificile, alternand cu momente de revelatie. Toate acestea fac parte din procesul nostru de vindecare. Din procesul de integrare a oponentului nostru, cel care genereaza conflictul interior. Adversarul nostru, suntem chiar noi, ramasi blocati intr-o emotie din trecut. Ramasi blocati in emotia unui copil. Sau intr-o emotie dintr-un alt timp.

Tot acest proces genereaza valtoare. Emotii care ne cer sa le lasam sa plece. Emotii care au nevoie sa iasa la suprafata. Au nevoie sa fie simtite si eliberate.

Cu cat rezistam mai mult, cu cat le negam mai mult, cu cat ne ascundem mai mult de ele, cu atat mai probabil vom crea situatii care sa le scoata la suprafata. Emotiile poarta energie magnetica, ele vor atrage conditiile care ne vor forta sa dizlocam emotiile din interior, catre exterior. Sa le dam drumul. Pe acest drum al emotiilor noastre catre exterior, ele genereaza miscare. Energie. Tumult. Insa in tot acest proces, nu e nevoie sa ranim pe nimeni. Si mai ales, nu e nevoie sa ne facem rau, noua insine.

Refuzam de multe ori sa gandim anumite ganduri, de teama emotiilor care ar putea fi zgandarite cu aceasta ocazie. Insa, vindecarea emotiilor vechi, eliminarea rezistentei noastre si  solutionarea conflictului, implica nici mai mult, nici mai putin, decat acceptarea adevarului.

Adevarul, in acest caz, inseamna a accepta sa simti forta unei emotii, in loc sa o eviti, de teama ca aceasta sa nu te faca vulnerabil si slab. Pentru a te schimba, e nevoie mai intai sa schimbi ce simti. Iar acest lucru e posibil, atunci cand stii ce simti.

Negarea si ingroparea unei emotii, e foarte costisitoare si vine cu multe implicatii. Pentru ca acele emotii s-au nascut din suferinte si dezamagiri mult prea dureroase pentru a le tine in memoria constienta. Ingroparea lor in subconstient inseamna negarea lor. Negarea echivaleaza cu rezistenta. Rezistenta naste conflictul din interiorul nostru.

La un moment dat, se face timpul pentru a fi vindecate. Acceptate si vindecate. Daca ochii ti se umplu de lacrimi, foarte usor sau din nimic, nu le innabusi. Lasa lacrimile sa curga. Prin ele eliberam intotdeauna emotii. Nu e nevoie nici macar sa aflam cu exactitate, la nivel de intelect, ce anume a cauzat acea emotie. E nevoie doar sa o acceptam, sa o lasam sa treaca prin noi, sa o eliberam fara sa-i rezistam. Cautandu-i prea mult sursa si cauzele, ne putem inscrie pe piste total gresite, care ne vor duce de multe ori la judecati si resentimente, care in cel mai bun caz sunt inutile, iar in cel mai rau caz nu pot decat sa ne faca rau. Cauzele, se afla intr-un trecut ce nu mai poate afecta realitatea de acum. Intamplarile, nedreptatile, dezamagirile, tradarile, neincrederea, suferinta, au existat doar pentru a vindeca alte momente de neacceptare din alte vremuri trecute. Singurul moment real este prezentul. Si singura energie care poate vindeca este  cea a compasiunii si iubirii.

Cunoaste-l si imprieteneste-te cu oponentul tau. Cunoaste-l si accepta-l. Intelege-i indarjirea. Iarta-l. Caci el esti tot TU, dintr-un moment in care nu ai avut resurse sa procesezi o anumita intamplare. Dintr-un moment in care TU erai copil si intamplarea a fost coplesitoare. Imbratiseaza-l. Poti sa vindeci doar invatand sa iubesti. Si exact asta a venit acest alter ego-adversar al tau sa te invete astazi. Sa iubesti. Si sa ierti.

Orice conflict interior este doar o sansa pe care ti-o mai acorzi de a amana aceasta lectie. Pentru ca, oricat de greu ar fi de crezut, chiar si a nu iubi este tot o alegere. Desigur, noi putem sa alegem sa amanam. Iar cel care amana este tot copilul din noi, care atunci cand facea o prostie, incerca sa amane confruntarea cu parintii, sperand ca pe masura ce timpul trece, va scapa de rusine si de pedeapsa. Ca nimeni nu va observa si ca fapta va fi pur si simplu uitata. Amanand, orice copil spera ca fapta lui va disparea. Negand partile din noi pe care nu vrem sa le acceptam, ne condamnam, adulti fiind, sa fim bantuiti de rusine si vinovatie.

Ceea ce nu ne amintim in aceste momente, este ca nu exista nimic din ceea ce noi am putea face, care sa il convinga pe Dumnezeu sa ne iubeasca mai putin. Nu exista nimic din ce am putea trai, simti si experimenta, care sa diminueze iubirea lui infinita catre noi. Suntem copii lui perfecti si vom fi iubiti intotdeauna. Iubirea lui nu judeca, nu condamna, nu pedepseste. Este neconditionata. Si infinita. Este solutia si rezolvarea conflictelor noastre. 

Photo: Another Alter Ego, Conceptual by Yoppy Yohanes

De ce a pierdut alegerile Victor Ponta si cum a castigat Klaus Johannis?

Imi propun ca acest articol sa nu fie o analiza politica. Nici o descriere a celor doi candidati. Imi propun nu sa gasesc acele elemente care “se potrivesc acum” perfect pe rezultate in a caror probabilitate foarte putini au crezut, ci acele elemente invizibile si neglijate cum ar fi incarcatura simbolica, valorile si arhetipurile din constiinta colectiva, legile universului care se aplica peste tot, semnificatia din fiecare lucru, care are valoare intrinseca.

Alegerile din 16 Noiembrie 2014, au propulsat si au validat un lider care este mult mai mult, decat a putut sa transmita. Un lider perfect actualizat, o suma de simboluri pe care cei care l-au votat abia urmeaza sa le descopere. O suma de “efecte secundare” pozitive, pe care nimeni nu le-a cuantificat la adevarata lor greutate. Credibilitate, delimitarea de coruptie, determinare, adevar. Semnale transmise catre intreaga lume. Catre tari si aliante puternice din care Romania face si trebuie sa fie parte.

Romanii au asternut duminica la picioarele lui Johannis un covor de incredere, pe care multi nu au cum sa il recunoasca inca. Acest om, aceasta alternativa, aceasta parte, a reusit sa activeze o energie a umanitatii de o calitate superioara, care exista in noi toti. A reusit sa mobilizeze intr-un mod nelinear, acea energie insotita de vointa si credinta. Insotita de putere. 

Am ales numarul 7 pentru ca este unul dintre aliatii invizibili ai victoriei lui Johannis. 7 este numarul obtinut din insumarea cifrelor din data lui de nastere. Este numarul zilei in care a avut loc turul decisiv. Este cifra anului 2014. 25 de ani de la revolutie, insumand 2 cu 5 dau tot 7. Si am putea continua.

Ce a facut posibila victoria lui Johannis? 

1. Dorinta vs libertate 

Victor Ponta a actionat din pozitia celui care isi doreste puterea. Betia lui de putere, a lasat goala de continut, exact abilitatea lui cea mai mare, aceea de a “manui” vorbele. De a vorbi. Intentia, dorinta neinsotite de vointa de accepta posibilitatea esecului, sau a transformarii rezultatului in cel mai bun rezultat pentru aceia care il creeaza, chiar daca asta inseamna parasirea scenei. 

In schimb, Johannis a declarat din start, ca prefera sa piarda, decat sa faca jocuri murdare, aliante si trocuri de integritate contra voturi. Prin asta, a lasat libera posibilitatea de a pierde. Si a acceptat-o ca fiind posibila. Si-a asumat-o, ca element de echilibru. Nu a devenit sclavul dorintei lui. A lasat liber drumul rezultatului. A lasat liberul arbitru al fiecaruia sa decida.

2. Siguranta vs credinta

In momentul in care s-a atasat de dorinta lui de putere, imbatandu-se deja cu victoria neta, sigura, Victor Ponta a neglijat sau a micsorat considerabil in mintea sa, posibilitatea victoriei lui Johannis. In felul acesta i-a dat acestuia libertate. Iar universului ii place libertatea. Desconsiderandu-i sansele si desconsiderandu-l ca adversar, i-a dat putere. 

In opozitie, in ultima saptamana, Johannis a pierdut chiar si din siguranta obtinuta pana atunci. Neperformand la nivel verbal si nemarsand la setea de sange a telespectatorilor, a lasat libertatea celor care au votat de a trece in partea cealalta. De a face singuri analiza, fiecare om pentru el. De a cauta in el insusi, adevarul care il caracterizeaza. A curatat voturile de asteptarile nerealiste si a lasat in el, doar energia curata. Votul nu a fost acordat in schimbul unei promisiuni. A fost egal cu ce a simtit, sperat, crezut fiecare. 

3. Aroganta vs simplitate

Sfidarea si aroganta caracteristica sigurantei, a adaugat in partea cealalta  a electoratului, acel strop de determinare care nu a facut decat sa intareasca si sa uneasca. Nesocotirea in mod repetat a unui drept fundamental, care tine de esenta libertatii si umanitatii, a iritat si a mutat energie in tabara albastra.

4.  Minciuna vs demnitate

Minciuna este un cutit foarte taios. Pe care poti sa il stapanesti cu multa tehnica, dar care are defectul de a actiona invariabil ca un bumerang. Minciuna, una dintre tehnicile preferate ale lui Victor Ponta, creeaza indoiala doar in mintile nesigura. Minciuna este prietena cu frica, iar cei care au votat cu Johannis nu a facut-o din frica. Au facut-o din speranta, si din credinta ca mai exista si o parte buna. Care nu e infectata cu minciuna. Minciuna este un instrument periculos si necastigator. Minciuna distruge un munte de incredere intr-o fractiune de secunda. Si nu o mai recladeste niciodata. Iar atunci, cand o faci la televizor, ochi in ochi cu cei care te voteaza, devii un mar putred, un trandafir otravit si nu poti genera decat respingere. Nici un om intreg nu poate convietui cu minciuna. Nu atunci cand are ca alternativa, adevarul si demnitatea.

5. Rosu vs albastru

Rosul este culoarea pasiunii, a energiei, dar si a nervilor, a vibratiilor carnii si a impulsurilor brute. A vibratiilor joase. Si dense. Este valtoarea sangelui. Este culoarea comunismului care e inca o rana nevindecata in ADN-ul nostru.

Toata lumea stie ca cea mai raspandita culoare este albastrul cerului. Este cea mai mare suprafata pe care noi o vedem. Cerul este infinitul. Este aspiratia. Catre cerul albastru te uiti in sus. Cand te uiti in sus, iti indrepti spatele si stau drept. Cand privesti in sus, ai incredere in tine. Te simti puternic si sigur pe tine. Albastrul este culoarea calmului, a linistii, a curateniei, a apei. Albastru este culoarea cea mai iubita de oameni si cea mai usor acceptata in mod natural. Albastrul cerului este fara limite. Inseamna libertate. Stabilitate. Cerul e intotdeauna deasupra noastra si ne protejeaza. Cerul e locul unde ne proiectam visele. 

6. Forma vs fond

Locul de unde vine fiecare, radacinile si tot ce se afla in trecutul unui om, face parte din el, si vorbeste despre el. Victor Ponta vine din nimic, iar CV-ul lui traseaza un traseu suspect de rapid, niste trambuline neclare, care l-au propulsat in aceasta zona a catararii. Victor Ponta este un politician clasic romanesc, postdecembrist, lipsit de orice continut, catarator, caruia ii lipsesc niste lucru esentiale din CV: caracterul, moralitatea si rezultatele. Familia biologica si de alianta a lui Ponta o regasim in parlamentul european in ministere, in parlament, in partid. Legaturile de sange si interese, exact in stilul comunist sunt amplasate ca o increngatura de plase de siguranta. Familia si copii lui Ponta sunt pentru parada si pentru a fi fluturati a bifa.

Johannis, in schimb, nu are nevoie de CV. Orasul de unde vine, Sibiul, a renascut odata cu el. Si din nimic, a devenit o referinta. O capitala europeana a culturii. Pentru cei care stiu cum arata Sibiul inainte de el, dar si pentru cei care il compara doar cu alte orase, cred ca nu mai e nimic de adaugat. Iar familia, este acel lucru sfant, care nu e pentru a fi tarata in piata publica. Intreaga atitudine, privirile, modul in care se plimba de mana cu sotia sa, este simpla, autentica si deosebit de frumoasa. 

7. Multimea vida vs multimea lui Mandelbrot 

Desi Victor Ponta a avut la dispozitie si a folosit resurse disproportionat mai mari, culminand, in scop de intimidare, cu marea adunare de pe stadion, care a sadit semintele paranoice ale castigatorului suprem si a restrans si mai mult posibilitatea universului de a stabili rezultatele, acesta le-a folosit intr-un mod invechit. Ineficient. Dintr-un alt secol. 

Victor Ponta a crezut in punctul care atrage in jurul lui o alta multime de puncte. A crezut in linii de activisti plasati peste tot in tara, care vor fi capabili sa traseze si sa impuna, sa santajeze si sa cumpere, alte si alte linii de votanti. Inflexibile si bi-dimensionale. A reusit sa creeze un cub din puncte si linii, impresionant intradevar ca dimensiune si rigiditate, in mijlocul caruia s-a amplasat ca intr-o fortareata si a inceput sa tina discursuri. Grosimea liniilor care il aparau de alegatorii lui si de adversar, au creat un bloc de beton bazat pe toate caracteristicile acestui material: brutalitate, lipsa de rafinament, greutate, masivitate, rigiditate, textura neprietenoasa, culoare gri, terna, senzatie blocanta si neplacuta.

In cealalta parte, Johannis a inteles natura fractala a oamenilor, a universului si a ales un mediu fluid, care functioneaza pe acest principiu. Internetul. In loc sa risipeasca bani si energie pe paduri pe afise, panouri, bannere si stadioane electorale, a aprins in fiecare dintre cei care l-au votat, o flacara. A imputernicit si a lasat libertatea fiecaruia de a fi un mic nucleu de campanie. A dat fiecaruia un kit de campanie pe care sa il raspandeasca in cercul lui de acoperire. 

Campania lui Johannis s-a bazat pe un fractal urmand multimea lui Mandelbrot: o structura complicata care are la baza o definitie simpla si genereaza o forma extrem de frumoasa. De exemplu, structura unui fulg de zapada este un fractal Mandelbrot. Asa cum perimetrul unui fulg de zapada este format dintr-o infinitate de mici formatiuni, de acelasi fel, repetate dupa un anume tipar, la INFINIT, in acelasi mod, fiecare dintre cei care l-au votat a dus o campanie in sine. A inceput cu el insusi. Apoi s-a extins la micul lui cerc de prieteni. A vazut ca cei apropiati, cei pe care el ii apreciaza, simt la fel si asta i-a dat si mai multa forta. S-a luat dupa ei. S-a alimentat cu ei. Energia s-a propagat cu eleganta si forta undelor. A valurilor. A fulgerului. Dar a ramas luminoasa, alba si usoara ca un fulg. In felul acesta, spatiul si geografia nu a mai contat. Acoperirea s-a facut din aproape in aproape. Natural si organic. Fara limite. Forta care tinut acest imens organism electoral atipic in functiune a fost formata din valori, din simplitatea si decenta asteptarilor, din curatenia intentiei, din adevarul si universalitatea emotiei traite. 

Elementele invizibile au multa forta. Faptul ca ele nu pot fi aratate, nu inseamna ca nu exista. A tine cont de ele inseamna a face parte cu respect din acest intreg care este natura si universul.

Libertatea ca resursa

Nu stim deocamdata care este directia evolutiei noastre. Nu stim, daca, dinspre copilarie spre maturitate, este sensul corect al evolutiei sau invers. 

Ne-am nascut perfecti, frumosi, in libertate totala, fara a avea vreo limitare, vreo impunere. Ne-am nascut intr-un lighean de potential. 

Toate invataturile, educatia, experientele au conturat in jurul nostru, niste limite. Niste reguli. Niste legi. Acum, avem mai multe instrumente, dar suntem mai ingraditi. Am cedat cantitati din libertatea noastra, in schimbul unor instrumente si cunostinte, absolut necesare pentru a deveni si a evolua. 

Sunt momente, insa, in care ducem dorul copilariei. Sunt momente in care, acest schimb ne apasa. Sunt momente si etape in care nici macar nu constientizam ca avem nevoie sa cedam din libertatea noastra pentru a lua o anumita forma, pentru a o umple cu un  anume continut.

Procesul e ireversibil. Declansat in mod straniu de insasi nasterea noastra. Fiecare minut, fiecare zi, fiecare an pe care il traim, isi cere taxa de libertate. O platim cu fiecare alegere a noastra. Fiecare alegere ne transforma in ceva. Iar urmatoarea alegere se construieste pe ce ai ales inainte. Nu ai cum sa spui, stop! Si sa o iei de la capat. Construiesti pe alegerile anterioare.

Daca ai ales sa mergi spre stanga si acum vrei sa te afli la aceeasi distanta, dar in partea dreapta, ai de parcurs acelasi drum ca cei care au ales din start dreapta, plus distanta pe care ai parcurs-o deja catre stanga. Ai si aici optiuni. Poti fi mai rapid. Poti gasi un nou drum. Poti stapani timpul. Dar nu poti sa schimbi punctul de plecare. El va fi obligatoriu decizia ta anterioara.

Exista oameni care nu accepta acest schimb. Care prefera libertatea fara forma. In stare pura. Sunt oameni care isi traiesc o viata intrega copilaria. Si orice transformare o percep ca pe o limita pe care nu o pot accepta. Libertatea si risipa de sine este starea lor naturala. Si se simt bine asa. Forma lor este eterica. Spatiul pe care il ocupa este intreg spatiul aflat la dispozitie. Sunt foarte versatili. Suprafetele si intinderile mari sub cerul liber, sunt ceea ce ii caracterizeaza. 

Exista oameni care nu suporta libertatea nelimitata. Nu pot functiona decat cu reguli stricte, fara abateri. Mintea lor e un legiuitor continuu. Pentru ei miscarea exista intr-un spatiu bine definit, care se extinde doar in adancime. Limite clare ii delimiteaza de exteriorul care ii ameninta cu dilutia. Intre aceste limite, portii mici de libertate, frumos aranjate in provizii, se consuma pentru a slefui o forma deja bine stabilita. Rafinarea, adancimea, detaliile, sclipirile sunt ceea ce ii activeaza.

Si exista oameni care traiesc acest proces in echilibru, daruind putin cate putin din libertatea lor, in schimbul devenirii lor. Nu simt niciun regret, pentru ca schimbul li se pare corect. Parcurg etapele devenirii fluid, fara niveluri si trepte, adaptandu-si dinamic forma in functie de cantitatea de libertate pe care trebuie sa o cedeze. Miscarea, intercatiunea, fluxul, procesul, curgerea este ceea ce le face placere. 

Bineinteles ca cele trei modele nu exista in forme absolute si ca in functie de etapa in care ne aflam ele se pot inlocui, interschimba, combina. E ca si cum am transforma o camera primita goala, intr-un camin, intr-o gradinita, intr-un spatiu care poarta amprenta noastra. Ca si cum ne-am transforma dintr-o bucata de piatra, sub taisul limitativ al daltei intr-o sculptura de o frumusete rara. Ca si cum din libertatea nimicului am alege niste note pe care le-am obliga sa stea pe un portativ, intr-o anumita succesiune, pentru a intrupa perfectiunea muzicii. 

Fara indoiala, procesul devenirii noastre parcurge drumul de la libertate totala, la intruparea in niste forme fixe, din ce in ce mai lipsite de libertate, dar care, la capatul drumului, sunt atat de aproape de implinirea si perfectiunea lor, ca nici nu ar mai avea ce face cu ea. Pentru ca am turnat libertatea in forma destinului nostru, pentru a ne implini.

Photo: Gigantic Snow Sculptures at Harbin, China