Nu stim deocamdata care este directia evolutiei noastre. Nu stim, daca, dinspre copilarie spre maturitate, este sensul corect al evolutiei sau invers.
Ne-am nascut perfecti, frumosi, in libertate totala, fara a avea vreo limitare, vreo impunere. Ne-am nascut intr-un lighean de potential.
Toate invataturile, educatia, experientele au conturat in jurul nostru, niste limite. Niste reguli. Niste legi. Acum, avem mai multe instrumente, dar suntem mai ingraditi. Am cedat cantitati din libertatea noastra, in schimbul unor instrumente si cunostinte, absolut necesare pentru a deveni si a evolua.
Sunt momente, insa, in care ducem dorul copilariei. Sunt momente in care, acest schimb ne apasa. Sunt momente si etape in care nici macar nu constientizam ca avem nevoie sa cedam din libertatea noastra pentru a lua o anumita forma, pentru a o umple cu un anume continut.
Procesul e ireversibil. Declansat in mod straniu de insasi nasterea noastra. Fiecare minut, fiecare zi, fiecare an pe care il traim, isi cere taxa de libertate. O platim cu fiecare alegere a noastra. Fiecare alegere ne transforma in ceva. Iar urmatoarea alegere se construieste pe ce ai ales inainte. Nu ai cum sa spui, stop! Si sa o iei de la capat. Construiesti pe alegerile anterioare.
Daca ai ales sa mergi spre stanga si acum vrei sa te afli la aceeasi distanta, dar in partea dreapta, ai de parcurs acelasi drum ca cei care au ales din start dreapta, plus distanta pe care ai parcurs-o deja catre stanga. Ai si aici optiuni. Poti fi mai rapid. Poti gasi un nou drum. Poti stapani timpul. Dar nu poti sa schimbi punctul de plecare. El va fi obligatoriu decizia ta anterioara.
Exista oameni care nu accepta acest schimb. Care prefera libertatea fara forma. In stare pura. Sunt oameni care isi traiesc o viata intrega copilaria. Si orice transformare o percep ca pe o limita pe care nu o pot accepta. Libertatea si risipa de sine este starea lor naturala. Si se simt bine asa. Forma lor este eterica. Spatiul pe care il ocupa este intreg spatiul aflat la dispozitie. Sunt foarte versatili. Suprafetele si intinderile mari sub cerul liber, sunt ceea ce ii caracterizeaza.
Exista oameni care nu suporta libertatea nelimitata. Nu pot functiona decat cu reguli stricte, fara abateri. Mintea lor e un legiuitor continuu. Pentru ei miscarea exista intr-un spatiu bine definit, care se extinde doar in adancime. Limite clare ii delimiteaza de exteriorul care ii ameninta cu dilutia. Intre aceste limite, portii mici de libertate, frumos aranjate in provizii, se consuma pentru a slefui o forma deja bine stabilita. Rafinarea, adancimea, detaliile, sclipirile sunt ceea ce ii activeaza.
Si exista oameni care traiesc acest proces in echilibru, daruind putin cate putin din libertatea lor, in schimbul devenirii lor. Nu simt niciun regret, pentru ca schimbul li se pare corect. Parcurg etapele devenirii fluid, fara niveluri si trepte, adaptandu-si dinamic forma in functie de cantitatea de libertate pe care trebuie sa o cedeze. Miscarea, intercatiunea, fluxul, procesul, curgerea este ceea ce le face placere.
Bineinteles ca cele trei modele nu exista in forme absolute si ca in functie de etapa in care ne aflam ele se pot inlocui, interschimba, combina. E ca si cum am transforma o camera primita goala, intr-un camin, intr-o gradinita, intr-un spatiu care poarta amprenta noastra. Ca si cum ne-am transforma dintr-o bucata de piatra, sub taisul limitativ al daltei intr-o sculptura de o frumusete rara. Ca si cum din libertatea nimicului am alege niste note pe care le-am obliga sa stea pe un portativ, intr-o anumita succesiune, pentru a intrupa perfectiunea muzicii.
Fara indoiala, procesul devenirii noastre parcurge drumul de la libertate totala, la intruparea in niste forme fixe, din ce in ce mai lipsite de libertate, dar care, la capatul drumului, sunt atat de aproape de implinirea si perfectiunea lor, ca nici nu ar mai avea ce face cu ea. Pentru ca am turnat libertatea in forma destinului nostru, pentru a ne implini.
Photo: Gigantic Snow Sculptures at Harbin, China
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu