Nu poate nimeni sa inteleaga, sa inghesuie in limitele unei simple judecati, sa modifice sau sa controleze destinul unei relatii.
Relatia intre doua fiinte este un amalgam subtil si dinamic de energii. Dorintele sunt magnetice si ne pot atrage anumite parti din oameni, anumite stari, anumite trairi pe care le traverseaza si care noua ne spun ceva in acel moment.
Nu are nimeni cum sa se apropie macar de formula prin care doua suflete se gasesc, isi vorbesc in limbaje de nimeni altcineva intelese, calatoresc impreuna, privesc lumea reflectata in ochii celuilalt. Nu poate nimeni sti in afara celor doi, cand atractia se transforma in respingere si de ce. Ce anume consuma aura de magie si cum se face ca fiorii, emotia, acceptarea, zambetul nu se mai nasc intr-o buna zi?
In lumea noastra, toate lucrurile sunt finite. Iar intr-o relatie experienta infinitului este atat de puternica, pura si intensa, incat pierdem din vedere ca viata este o suita de cicluri. Zi-noapte. Primavara-toamna. Vara-iarna. Ca orice intamplare, orice relatie se naste dintr-o samanta, creste, infloreste, creeaza la randul ei seminte si are nevoie de o incheiere. Pentru ca alt ciclu sa aiba spatiu.
Dar inainte de a trece la un nou nivel, inainte de a planifica si astepta noul acela frumos si bun pe care stim ca il meritam, avem nevoie sa facem curatenie. Sa dam drumul resentimentelor, sa vindecam rani, sa daruim acele lucruri de care nu mai avem nevoie. Sa eliberam furia, anxietatea, depresia, oricat de mascate ar fi. Sa trecem peste ele, simtindu-le. Traindu-le. Depasindu-le. Vindecandu-le.
Asteptam in zadar noul, atata timp cat nu suntem dispusi sa avem o incheiere. Atata timp cat ganduri si sentimente se mai nasc din trecut. Ni se poate parea uneori ca e un nou inceput, acolo unde nu e inca decat sfarsitul a ce a fost inainte. Noul va intarzia, atata timp cat il dorim foarte tare, doar pentru a scurta incheierea. Pentru a fugi de ceea ce simti.
Timpul nu este un aliat atunci cand astepti cu nerabdare ceva nou. Insa, marile decizii pot fi luate abia dupa ce framantarile, nesigurantele, ramasitele au disparut. Chiar daca asta inseamna timp care sa creeze distanta. Chiar daca asta inseamna sa lasam frunzele sa cada si sa putrezeasca singure sub zapada iernii. Sa traim degradarea si pustiul. Pentru a putea trai miracolul mugurilor.
E firesc sa iti doresti ceva frumos pentru viitor. Imaginatia si gandurile iti sunt concentrate pe ceea ce urmeaza. Nu o sa se intample insa, pana cand nu vei da ceva la schimb. Si pentru ca regula este universala, daca nu renunti, daca nu daruiesti ceva de buna voie, viata iti va lua cu forta, pentru a putea merge inainte. Iar sentimentul tau se va transforma din seninatatea si acceptarea de a da constient, in senzatia frustranta ca ti s-a luat, ca ai pierdut ceva ce ti se cuvenea, ce era al tau.
Nu poti pleca dintr-o relatie, fara sa accepti ca in afara de povestea ta, mai exista o poveste. Acorda-i respectul si compasiunea ta sincera, indiferent cum stie si cum poate sa se manifeste. Dincolo de forma, a existat o esenta comuna. Care v-a adus impreuna. Care a fost nucleul magic, unic si irepetabil a ceea ce ati trait amandoi. Si gazda a ceva frumos. Atunci cand mergi mai departe, renunta la nevoia de a lua dreptatea ta cu tine. Nu ai cum sa stii ce lupta se duce in jumatatea care a ramas.
Fii sigur ca exista intotdeauna cel mai bun motiv pentru care s-a intamplat asa. Vei putea sa pleci abia atunci cand iti vei simti inima usoara. Generoasa. Luminoasa. Impacata.
Painting: Going in Different Directions, by Christine Walters
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu