Intre a pleca dintr-o si a ramane intr-o relatie nu exista nici o diferenta, atata timp cat a avea acelasi tip de experiente este modul nostru de a trece prin viata.
Putem pleca, alegand sa nu ne mai vedem defectele in ceilalti. Putem alege sa traim din “inceputuri”.
Din acele momente, in care nu vine vorba inca, despre ce ne deranjeaza. Doar ca inevitabil, dupa acest inceput vine ceea ce dam noi relatiei. Momentul oglinzii. Momentul in care ni se pune intrebarile: ai invatat despre tine?, esti pregatit sa te accepti?, ai spart tiparele care incercau sa te ascunda? Putem pleca, pana gasim pe cineva, de la care noi sa putem accepta cele mai grele lectii despre noi insine.
Putem pleca, si uneori ne putem intoarce in acelasi loc. La aceasi persoana. Legaturi nevazute ne vor ghida pasii catre lectia trisata. De multe ori, aceasta intoarcere e lectia umilintei. E lectia in care ti se cere sa cedezi bucati din tine, doar pentru a fi calcate in picioare. E lectia curajului de a pune punct.
Sau putem ramane. Si aici, putem ramane fara sa invatam nimic. Si viata se transforma intr-un camp de lupta. Viata devine lupta dintre cei doi. Cei doi devin dependenti de lupta. Cuvintele se transforma in sare aruncata pe carne sfasiata. Lupta se termina cand moare viata din primul.
Sau putem ramane transformandu-ne din problema in solutie. Invatand lectie dupa lectie, cu ochii larg deschisi in permanenta catre posibilitatea ca tu sa te poti intelege. Invatand sa renunti la a face realitatea acceptabila, cioplindu-l pe celalalt. Invatandu-te pe tine, pana nu mai apare nimic gresit in oglinda.
Abia atunci, putem transforma plecarea intr-o decizie a noastra. Ne vom putea transforma din problema, in solutie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu