Sa fii bun

E acea perioada a anului in care se poarta “sa fii bun”. Mai mult decat oricand, ti se cere "sa fii bun". Pentru ca e super “sa fii bun”. Multi dintre cunosc foarte bine aceasta haina a lui “sa fii bun”, pentru ca o imbraca zilnic. Si uneori haina devine obositoare. Grea. Ai da-o jos cateodata, dar te gandesti ca vei fi improscat cu judecati, cu acele priviri pline de dezamagire, chiar caderea ta de pe piedestal este posibila.

"Sa fii bun" e un deziderat pe care il preluam din copilarie. Pe care parintii nostri incearca sa il sadeasca in noi. 

"Sa fii bun", devine apoi un magnet pentru a atrage “admiratori’ si “beneficiari”, care desi consuma gratis, iti hranesc ego-ul, iti hranesc imaginea. Iluzia. Iti furnizeaza instant substantele chimice de care creierul are nevoie pentru a se simti bine. E ca si cum ti-ar scadea glicemia si brusc mananci o bucatica de ciocolata, care pe langa infuzia artificiala de energie, vine si cu substantele placerii si ne inunda creierul. 

Incet-incet, "sa fii bun” devine un drog. Pe care il folosim in mod reflex de cate ori gasim in noi un gol, o lipsa, un tipat. Devenim dependenti de nevoia de a fi buni. 

Fara sa ne dam seama, "sa fii bun", devine apoi o haina obligatorie, pe care vrem-nu vrem trebuie sa o imbracam in fiecare zi. Indiferent ce  vrem sa purtam, trebuie mai intai sa asortam cu “sa fii bun”. Cu timpul, devine o a doua noastra piele. O piele artificiala care insa, nu ne mai da voie sa comunicam liberi cu universul din interior catre exterior si viceversa. O masca ce ne cenzureaza nevoile mai intunecate tinandu-le ascunse. E un tonomat, care ne cere sa ne lasam folositi, sa ne incalcam sentimentele, de fiecare data cand vrem sa aratam bine, sa ne simtim bine, sa fim apreciati, validati, integrati.

Suntem buni pentru ca asta se cauta, pentru ca asta se cere, pentru ca asa se face, pentru ca suntem dependenti de imaginea noastra de oameni buni, pentru ca daca nu suntem niste oameni buni, cine suntem? 

Fuga de partile noastre intunecate, frica de respingere, ne-cunoasterea si ne-asumarea propriei fiinte, ne impinge si ne motiveaza sa raspundem de fiecare data “da” la fiecare apel de tipul “sa fii bun”. 

Acest “sa fii bun” artificial, social, impus, este de fapt scurtatura, inlocuitorul, “indulcitorul sintetic” al adevaratei bunatati  pe care ar trebui sa o descoperim la capatul calatoriei de autocunoastere. Este acea parte din noi, care raspunde cu generozitatea universului, fara sa mai primeasca  rasplata ciocolata-pentru-ego, ci care are, stie, simte, respira bunatatea, ca parte a universului. 

In acel moment suntem buni, pentru ca asa suntem. Pentru ca ne-am permis sa nu fim buni, am permis partilor intunecate sa fie, sa aiba sanse egale cu bunatatea din noi, si AM ALES. Dupa ce am cunoscut ambele parti din noi.

Atata timp cat ne imbracam sufletele dupa regulile, legile si asteptarile celorlalti, nu vom cunoaste adevarata bunatate a propriului spirit. Doar acceptandu-ne toate partile, pe masura ce ne apar in constiinta, adevarata bunatate se poate lasa descoperita. “Sa fii bun” este o masca ce ne consuma, si in final ne poate intoxica. Adevarata bunatatea este naturala, transparenta si autentica. Si energia pe care ne-o transmite este de calibrul divinului.