In momentele de tristete, de depresie, de anxietate, in momentele in care gravitatia negativului ne atrage atat de mult catre ea, devenim impermeabili la bucurie. La frumusete.
In timp ce programele noastre ruleaza doar filme tragice in care noi suntem victimele inocente, prinse prea devreme in plasele raului, interpretand pe rand rolurile din povestile copilariei, in varianta “neinteles si neapreciat de nimeni”, ne pierdem senzorii nostri care surprind bucuria, care genereaza bucuria, se defecteaza si esueaza in a o mai sesiza.
Zilele incep sa se imbrace in gri, zambetele sunt din ce in ce mai schematice, iar placerea simpla a bucuriei dispare dintre optiunile simturilor. Ochii refuza sa vada frumusetea unei dimineti, un compliment este interpretat ca o insulta, si toate asteptarile au un minus in fata.
Dupa ce aceasta stare de fapt persista o vreme, pentru a redobandi capacitatea de a primi si a genera bucurie natural, e nevoie de exercitiu, de vointa, de consistenta, de incredere, de perseverenta. De antrenament. Uneori, trebuie reinvatata exact ca o limba straina. Ca mersul, dupa un accident.
O bucurie, intr-o mare de depresie, nu va rezista niciodata. Se va topi, se va pierde si nu va indrazni sa mai apara. Imaginea noastra va fi asociata cu norii. Si va fi greu sa ne purtam altfel.
Incet, incet, ne pierdem motivatia pentru a zambi. Si pentru a ne bucura. Ne pierdem motivatia pentru a trai. Ne e atat de greu sa ne mai imaginam soarele de sub bariera noastra de nori, incat, bucuria altora ni se pare indecenta, nedreapta, nejustificata.
Multe conexiuni, multe punti, in creierul nostru, cu alti oameni, se pierd, se rup. Tristetea si depresia ne indeamna la izolare. Speram sa nu mai fim nevoiti sa suportam bucuria altora si sa nu mai fim nevoiti sa dam socoteala de lipsa noastra de bucurie. Momentul in care alegem sa cedam, e momentul in care bucuria noastra moare.
Din acel moment, lumea noastra va fi distorsionata si decolorata, insipida si fara rost. Singura noastra preocupare va fi pentru proprii nori din ganduri negre si cum sa dezaprobam mai mult bucuria altora.
Din pacate, pentru a invinge aceasta stare e nevoie de un soc, de o forta atat de puternica, incat sa dizolve toate carapacele, toate gratiile, toate zidurile pe care ni le-am construit. Aceasta forta poate fi o iubire puternica, sau o pierdere puternica. O revelatie sau o vointa puternica. Oricum ar fi cantitatea de efort pentru a reinvata bucuria, este enorma. V-ati gandit vreodata ca zambetul poate fi greu, de plumb si a zambi poate fi cel mai obositor lucru din lume?
Luptati-va pentru fiecare bucurie simpla. Savoarea unei dimineti. Exersati bucuria. Deschideti fereastra si inspirati o bucata din ziua ce se naste. Deveniti experti. Bucurati-va de stropii de ploaie, de fulgii de zapada, de ramurile copacilor care strajuiesc drumul. Faceti-va din bucurie un reflex. Zambiti des. Multumiti des. Ajutati des pe altii. Duceti-o cu voi peste tot. Alegeti-va o mascota, o floare, o brosa, un simbol si stocati bucurie acolo. Daca ati uitat sa o luati, gasiti-o peste tot acolo unde mergeti. Gasiti in fiecare om, in fiecare intalnire, in fiecare intamplare, un motiv de bucurie.
Dati voie bucuriei sa faca din nou parte din voi. Lipiti-o de sufletul vostru si nu ii mai dati drumul. Oricand vedeti pe cineva care are nevoie, faceti-i o bucurie, fara sa stie. Daruiti. DAR, invatati sa o si primiti. Sa o descoperiti in voi. Si in ceilalti. In jurul vostru. Sa o doriti. Si sa o traiti integral. In cantitati nelimitate.
Photo:
“Forsythia is pure joy. There is not an ounce, not a glimmer of sadness or even knowledge in forsythia. Pure, undiluted, untouched joy.”
~ Anne Lindbergh
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu