Dieta de detoxifiere

Traim intr-o lume plina de contraste. Pe de o parte, suntem digitalizati pana in dinti, ultra-tehnologizati si dotati cu ultimele echipamente si gadgeturi, avand acces la orice informatie prin internet, invingatori in batalia timpului, caci totul e real time. In cealalta parte, suntem nefericiti, goi, obezi, tristi, roboti, traim vieti 9-5, ne luptam pentru mancare proasta si ieftina, reproducerea devine un efort, supravietuim.  La mijloc, observam ca ni s-a dezvoltat un “simt”, care a stat adormit veacuri de randul, cu care nu stim ce sa facem si care ne ne sopteste in urechi  si ne imboldeste tot timpul: Cauta! Cauta! Cauta! Traim o neliniste, o chemare, o cautare de noi, pe care nu am descifrat-o inca.

In aceste zile tulburi, de multe ori confuze, avem nevoie de cat mai multa liniste, de contemplare, de visare, de exercitii de constiinta. In schimb, avem parte de izbucniri in care ego-ul nostru sau al celor din jur striga dupa cineva care vina sa il flateze. Sa il alimenteze. E ca si cum secole de-a randul ne-am drogat cu ego si acum de undeva din interiorul nostru, noi cei adevarati, vrem sa ne nastem. Si toata perioada pe care o traim e un imens proces de dezintoxicare. 

Pentru a reusi, ca in orice dieta, trebuie mai intai sa ne oprim din negare. Sa pornim de la starea de fapt. Sa recunoastem, ca alaturi de toate instrumentele si evolutia noastra digitala, alaturi de o constiinta care se lupta sa invinga stiinta, exista o veriga slaba. Exista un element primitiv si needucat. Retard, grobian si lipsit de maniere. Perfid si capabil sa ia un milion de forme. Si acesta este ego-ul nostru. Avem nevoie de un proces de detoxifiere, de o dieta fara ego si de o scoala de re-educare a ego-ului. Pentru ca el a ramas primitiv intr-o epoca a luminii si a constiintei. 

Asta e motivul pentru care ego-ul nostru nu mai intelege nimic. Nu isi gaseste locul. Nu e updatat. El functioneaza mecanic, avand aceleasi instrumente, exact ca acum doua mii de ani. Pentru el, sursele de informatii sunt cele cinci simturi. De cate ori se instaleaza la conducere, ne invadeaza cu senzatiile si placerile venite de la acestea. Memoria noastra e invadata cu emotii intense, placute si in acelasi timp foarte toxice, cu perceptii fara sens, greu depozitabile si sortabile. Ego-ul impreuna cu ajutoarele lui, simturile, sunt niste conducatori extrem de incompetent, odata ajunsi la putere. Politicieni si demagogi, goi de substanta.

Odata dezintoxicati, curajul si puterea noastra va veni din calm, din centrare, din iubire. Din cunoastere reala si "stiintele" sacre ale naturii. Din contemplare. Din liniste. Scopul vietii e gravat undeva in constiinta noastra. Nu poate fi altfel. Constiinta e firul care ne leaga pe toti de Dumnezeu. E codul nostru de acces la perfectiunea, puterea si frumusetea infinita a universului.

Destinatia constiinta

Traim adesea senzatia ca ne aflam intr-o intersectie aglomerata, cu multe strazi care se intretaie, intr-un oras necunoscut. Peste care se suprapune senzatia stringenta ca trebuie sa ajungem intr-un anume loc foarte precis. La o ora foarte, foarte exacta.

O intalnire, fixata de demult, poate dinainte de a ne naste, cu NOI cei impliniti, cei plini de succes. Stand asa in intersectie, suntem convinsi ca exista cel mai scurt drum, pe care il vrem neaparat, pentru ca deja, nu prea mai avem timp, nu-i asa? Toate resursele noastre mentale se concentreaza pe a gasi mai intai, prin metode logice si rationale, acel drum, acea scurtatura. Si pentru ca timpul trece nemilos pe langa noi, pierdem incet incet luxul de a o mai lua pe orice drum. Traseul scurt si ideal ramane singura varianta.  In tot acest timp noi ramanem pe loc, explorand variante de a gasi acea solutie. Unica. Cea mai buna. 

In acelasi timp, fiecare secunda care trece pe langa noi, contine toate variantele cautate, toate raspunsurile in ea. Decizia noastra este cea care alege un drum. Desi ni se pare ca am gresit drumul, desi ni se pare ca e lung, neasfaltat, sau ca duce in alta parte, singurul mod in care putem sa ajungem la varianta noastra, e sa facem un pas. Chiar si in directia opusa. Chiar si in lateral. 

Senzatia de nesiguranta vine din nevoia noastra de a controla. De a impune modul in care sa se exprime, sa se manifeste si sa se dezvaluie o anumita semnificatie. Mesajul unei intamplari. Nevoia noastra de a control se traduce prin impulsul de nestapanit de a eticheta lucrurile ca fiind bune si rele. Avantajoase sau dezavantajoase. Frumoase sau urate. Mai bune sau mai putin bune. Aceasra judecata aplicata asupra deciziilor noastre, asupra intamplarilor din viata noastra, asupra celorlalti, este energia care trimite obiectul judecatii intr-o extrema. Abia in acel moment al etichetarii, sa zicem bun, suntem deviati de la drumul nostru, intrucat bun e echilibrat de rau. Bun, te obliga sa il iei si pe rau. Judecata este prin natura ei conflictuala. 

Constientizarea faptului ca, judecata este o energie devianta si ca, acceptarea in aceeasi masura a ceea ce ni se pare bun, cu ceea ce ni se pare rau, ne va tine pe drumul nostru. Atat timp cat ne miscam, facem pasi si renuntam la nevoia de a impune varianta noastra, intuitia ne va corecta din mers, iar varianta aleasa, oricare ar fi ea, ne va duce acolo unde dorim.

Viata e formata uneori din alb si negru, din contraste, din culori. Unele sunt complementare, altele sunt stridente si conflictuale. Daca descompui o pictura in fiecare tusa de culoare, adaugata rand pe rand de pictor, nu va avea nici un inteles. Pentru ca imaginea finala, intregul se afla in inima artistului, de multe ori sub forma unei emotii si interpretarea in ochii celui care priveste.

Inima este harta pe care trebuie sa o consultam in acea intersectie. Ea vede imaginea in intregul ei si are capacitatea de a schimba culorile semafoarelor. Tot ce ni se cere este sa pasim. Fara sa ne dam cu parerea. Fara sa judecam drumul. Stiind ca important este mesajul de pe drum si nu traseul. 

Toate drumurile sunt la fel. Pentru ca drumul este ceea ce invatam. E ceea ce experimentam si aflam. Chiar daca drumul ales se afla in timp si spatiu, destinatia este in constiinta. 

Photo Credit: Wikipedia - Atlanta's Spaghetti Junction

Armonia intregului

Suntem o combinatie interesanta intre energia electrica, masculina si cea magnetica, feminina. In timp ce femininul yin ne asigura intentia, intuitia, atractia, selectia, evaluarea, preferintele, masculinul yang vine cu forta, cu miscarea, cu actiunea, cu decizia, cu faptele, cu rezolutia.

Cele doua forte sunt alimentate cu energia vitala, care uneste cele trei planuri mintea, corpul si spiritul. Fiecare din noi e un templu. Fiecare are o poarta preferata pe care intra in acest templu. Unii isi antreneaza mintea si aleg poarta intelectului. Altii se folosesc de perfectiunea corpului fizic, antrenandu-l si ingrijindu-l zi de zi. Iar altii intra in templu pe poarta spiritului. Pentru ca fiecare are o intrare potrivita pentru el.

Indiferent pe care dintre porti ai intra, indiferent care dintre cele trei elemente iti este mai apropiata, orice antrenament fie el sportiv, mental sau spiritual se va rasfrange asupra intregului. Va imbunatati intregul. 

Alege insa sa nu neglijezi pe nici unul dintre ele. Poate ca performanta o vei obtine intr-un singur sens. Dar echilibrul intregului tau, vine din armonie. Esti o fiinta complexa. Nu te lasa distras doar de fizic, doar de mental. Sau doar de spiritual. Frumusetea sta in comuniunea lor. In mixtura misterioasa si irepetabila care ne face unici in manifestare, in fiecare moment. 

Intra in templul tau cu umilinta, cu gratie si cu integritate. Inainte de a intra, fi sigur ca intentia ta este lipsita de impuritati. Caci de la ea, pleaca structura si nivelul oricarui rezultat. Intentia este ADN-ul oricarei impliniri. Orice impuritate scade din forta de atractie a resurselor benefice de care ai nevoie. Atentia la intentie este acordarea acesteia din urma la frecventa binelui tau suprem si al celorlalti. 

Respecta perfectiunea si curatenia templului care esti. Caci el e adapost pentru energia universului si ADN-ul stramosilor tai.  Ai in fiecare dimineata ocazia de a alege manifestarea acestei mosteniri in viata ta si a celor din jurul tau. Alege frumos! 

Photo: Dome of the Berlin Cathedral by Pingallery

Dictatura vinovatiei

Ne trezim  de-a lungul vietii, fara sa vrem si in situatii mai putin stralucitoare. Cazuti in genunchi, dupa ce am gustat din licoarea varfului. Umiliti. Lipsiti de demnitate sau fortati sa acceptam lucruri de neacceptat. Toate aceste situatii, care pot avea amploarea unor pietre de hotar pe linia vietii, sau pot fi pur si simplu momente mici de-a lungul unei zile, nasc in noi emotii extrem de puternice. Revolta, furie, isterie, neacceptare, violenta. Emotii care incearca sa iasa la suprafata, sa ceara dreptate sau acceptare, pentru a se putea stinge.  

Emotiile care se nasc in aceste cazuri sunt strigate disperate de ajutor, catre propria constiinta, pentru a fi acceptate. Acceptarea lor inseamna ca ai dreptul sa simti orice, in situatia respectiva. Acceptarea propriilor emotii, este punctul de la care ne putem ridica din nou in picioare, punctul de la care ranile produse de aceste intamplari, se pot vindeca.

In realitate, insa, in locul acceptarii, se instaleaza Vinovatia. Vinovatia fata de propria noastra imagine anterioara caderii. Vinovatia, care ne spune ca e “acceptabila”, doar situatia aceea de "succes", in care totul merge bine, toate conditiile sunt ideale. Vinovatia ne spune ca nu ar trebui sa simtim ceea ce simtim, ca nu putem accepta sa trecem prin asemenea situatii.

Si atunci, prima noastra reactie noastra este de a suprima ce simtim. De a ne nega propriile reactii. Emotiile raman ne-exprimate. Iar noi, fara sa vrem, instauram un regim de auto-teroare asupra noastra.

Odata cedata puterea in mainile vinovatiei, aceasta se instaleaza cu intreaga suita: rusine, lipsa de incredere in fortele proprii, sentimentul de inutilitate, de lipsa de sens, de neputinta, de nereusita. Nu suntem buni de nimic. Nu suntem in stare de nimic. Deci nu meritam sa reusim.

Vinovatia ne transforma in ceva de neiubit si de neacceptat pentru noi insine. Iar daca noi nu putem sa ne acceptam, asteptarile noastre de la cei din jurul nostru sunt in aceleasi nuante. Ne asteptam din start sa nu fim placuti, sa nu fim acceptati, sa nu fim iubiti, sa fim respinsi.

Si de aici, e foarte usor sa ne uram pe noi insine, sa ne fie sila de noi, sa fim delasatori, sa ne autopedepsim facand exact ceea ce intareste sentimentul acesta de "bun de nimic", de "ratat". Ne paralizeaza vointa.

Vinovatia poate fi uneori un factor motivator, atunci cand realizam ca am gresit, sau ca putem face mai bine. Dar, in general, vinovatia doar ne critica, fara a avea intentia de a rezolva situatia. Fara a oferi solutii.

Vinovatia se deghizeaza adesea in iubire. Dar de fapt e cea care judeca iubirea. Vinovatia judeca toate sentimentele noastre. Vinovatia este judecata pura si nu contine nici un strop de iubire. Si pentru ca doar judeca si atat, nu are continuare. Dar ne tine blocati. Scopul vinovatiei este nemiscarea. Stagnarea.

Asa ca trebuie sa incetam sa ne mai judecam. Trebuie sa incetam sa mai fim atat de exigenti cu noi insine. Vinovatia ne tine toate ranile deschise. Ne tine in durere. Ne impiedica sa le inchidem, sa le vindecam si sa mergem mai departe.

Calitatea de bun sau rau al unei actiuni, pleaca din intentia noastra. Acolo trebuie sa cautam, atunci cand rezultatul nu este cel dorit. Vinovatia ne impiedica sa ne acceptam asa cum suntem. Ne impiedica sa ne iubim. De la un moment dat, ne face sa ne uram pe noi insine. Apoi pe altii. Ura fata de altii, are intotdeauna ca punct de plecare, ura fata de noi insine. 

De aceea, prefera sa alegi intotdeauna miscarea. De cate ori te vei simti vinovat, zambeste. Recunoaste sentimentul de vinovatie ca pe o piatra de moara, care incearca sa te tina din zbor. Accepta tot ce ea iti propune ca fiind de neacceptat. Si stabileste intotdeauna ca exista un pas urmator. Iar cand il faci,  mergi mai departe fara sa tarasti cu tine si vinovatiile. Inchide fiecare rana, accepta fiecare situatie oricat de umilitoare ar parea, ca fiind parte din drumul tau. Taie sforile vinovatiei, care te trag inapoi. Activeaza-ti un senzor de vinovatie, care sa te atentioneze la fiecare incercare. Prinde-l pe acest mic dictator care ti-a ocupat linistea. Si trimite-l la plimbare.