marți, 18 februarie 2014

Dictatura vinovatiei

Ne trezim  de-a lungul vietii, fara sa vrem si in situatii mai putin stralucitoare. Cazuti in genunchi, dupa ce am gustat din licoarea varfului. Umiliti. Lipsiti de demnitate sau fortati sa acceptam lucruri de neacceptat. Toate aceste situatii, care pot avea amploarea unor pietre de hotar pe linia vietii, sau pot fi pur si simplu momente mici de-a lungul unei zile, nasc in noi emotii extrem de puternice. Revolta, furie, isterie, neacceptare, violenta. Emotii care incearca sa iasa la suprafata, sa ceara dreptate sau acceptare, pentru a se putea stinge.  

Emotiile care se nasc in aceste cazuri sunt strigate disperate de ajutor, catre propria constiinta, pentru a fi acceptate. Acceptarea lor inseamna ca ai dreptul sa simti orice, in situatia respectiva. Acceptarea propriilor emotii, este punctul de la care ne putem ridica din nou in picioare, punctul de la care ranile produse de aceste intamplari, se pot vindeca.

In realitate, insa, in locul acceptarii, se instaleaza Vinovatia. Vinovatia fata de propria noastra imagine anterioara caderii. Vinovatia, care ne spune ca e “acceptabila”, doar situatia aceea de "succes", in care totul merge bine, toate conditiile sunt ideale. Vinovatia ne spune ca nu ar trebui sa simtim ceea ce simtim, ca nu putem accepta sa trecem prin asemenea situatii.
Si atunci, prima noastra reactie noastra este de a suprima ce simtim. De a ne nega propriile reactii. Emotiile raman ne-exprimate. Iar noi, fara sa vrem, instauram un regim de auto-teroare asupra noastra.
Odata cedata puterea in mainile vinovatiei, aceasta se instaleaza cu intreaga suita: rusine, lipsa de incredere in fortele proprii, sentimentul de inutilitate, de lipsa de sens, de neputinta, de nereusita. Nu suntem buni de nimic. Nu suntem in stare de nimic. Deci nu meritam sa reusim.
Vinovatia ne transforma in ceva de neiubit si de neacceptat pentru noi insine. Iar daca noi nu putem sa ne acceptam, asteptarile noastre de la cei din jurul nostru sunt in aceleasi nuante. Ne asteptam din start sa nu fim placuti, sa nu fim acceptati, sa nu fim iubiti, sa fim respinsi.
Si de aici, e foarte usor sa ne uram pe noi insine, sa ne fie sila de noi, sa fim delasatori, sa ne autopedepsim facand exact ceea ce intareste sentimentul acesta de "bun de nimic", de "ratat". Ne paralizeaza vointa.
Vinovatia poate fi uneori un factor motivator, atunci cand realizam ca am gresit, sau ca putem face mai bine. Dar, in general, vinovatia doar ne critica, fara a avea intentia de a rezolva situatia. Fara a oferi solutii.
Vinovatia se deghizeaza adesea in iubire. Dar de fapt e cea care judeca iubirea. Vinovatia judeca toate sentimentele noastre. Vinovatia este judecata pura si nu contine nici un strop de iubire. Si pentru ca doar judeca si atat, nu are continuare. Dar ne tine blocati. Scopul vinovatiei este nemiscarea. Stagnarea.
Asa ca trebuie sa incetam sa ne mai judecam. Trebuie sa incetam sa mai fim atat de exigenti cu noi insine. Vinovatia ne tine toate ranile deschise. Ne tine in durere. Ne impiedica sa le inchidem, sa le vindecam si sa mergem mai departe.
Calitatea de bun sau rau al unei actiuni, pleaca din intentia noastra. Acolo trebuie sa cautam, atunci cand rezultatul nu este cel dorit. Vinovatia ne impiedica sa ne acceptam asa cum suntem. Ne impiedica sa ne iubim. De la un moment dat, ne face sa ne uram pe noi insine. Apoi pe altii. Ura fata de altii, are intotdeauna ca punct de plecare, ura fata de noi insine. 
De aceea, prefera sa alegi intotdeauna miscarea. De cate ori te vei simti vinovat, zambeste. Recunoaste sentimentul de vinovatie ca pe o piatra de moara, care incearca sa te tina din zbor. Accepta tot ce ea iti propune ca fiind de neacceptat. Si stabileste intotdeauna ca exista un pas urmator. Iar cand il faci,  mergi mai departe fara sa tarasti cu tine si vinovatiile. Inchide fiecare rana, accepta fiecare situatie oricat de umilitoare ar parea, ca fiind parte din drumul tau. Taie sforile vinovatiei, care te trag inapoi. Activeaza-ti un senzor de vinovatie, care sa te atentioneze la fiecare incercare. Prinde-l pe acest mic dictator care ti-a ocupat linistea. Si trimite-l la plimbare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu