E uimitor cat drum parcurgem de la stiinta totala, atunci cand suntem copii, la nestiinta, confuzie, senzatia de stiinta. Si totusi, ceea ce avem de invatat este pana urma, usurinta de a vedea ca singura constanta este curgerea. Drumul. Ca fiecare dintre noi are dreptul de a face orice alegere, buna sau mai putin buna, asteptata sau neasteptata, acceptata sau neacceptata, dar este dreptul lui. Calitatea alegerii e discutabila. Dreptul de a alege este sfant.
In copilaria mica, venim dotati cu tot arsenalul, cu intreaga noastra completitudine si nu lasam pe nimeni sa o strapunga. Perfectiunea este in afisata in toata splendoarea ei, iar mintea si experienta nu ne incurca. Toata lumea ne accepta asa cum suntem. Pentu ca suntem mici? Pentru ca suntem neajutorati? Pentru ca suntem dragalasi? Sau pentru ca stim foarte bine ce vrem? O vrem pe mama. Vrem lapte. Vrem confort. Vrem caldura. Vrem aer. Vrem sa ne jucam. Vrem sa fie armonie. Vrem sa dormim. Vrem sa ne zgaim. Vrem. Stim sa vrem. Si stim sa cerem ce vrem. Nimanui nu i se pare ciudat sa indeplineasca dorintele unui bebelus sau ale unui copilas de cativa anisori. Indiferent de dorinta lui, aceasta este respectata si indeplinita. De ce? Nu pentru ca suntem noi de treaba si vrem, ci pentru ca altfel nu se poate. Intregimea Dumnealui cel de 0-3 ani, nu cunoaste si nu accepta refuzuri.
Urmeaza apoi o lunga perioada de uitare. Intre 3-12 ani, in care sfera aceea mica, intreaga si bruta incepe sa fie sculptata. De mama, de tata, de bunici, de educatoare, de invatatoare, de ceilalti copii, de interactiunea mama-tata, de tot ce e in jurul sau. Materialul este atat de maleabil si fragil, incat ai impresia ca si aerul e abraziv cu ei atunci cand il inspira. Dorintele lor isi pierd din ascutime, alegerile lor sunt cenzurate si au nevoie de validare. Totul devine relativ si nesigur.
Aceasta perioada, in care se stabilesc limitele intre copil, sfera lui si lumea care inconjoara sfera, atat de necesara pentru a invata interactiunea cu ceilalti si regulile, este foarte importanta in evolutia viitoare. De multe ori, proaspatul pamantean este coplesit de lumea inconjuratoare. El cunostea doar planeta lui de Mic Print si cateva personaje despre care a invatat ca poata sa le ofere incredere. Si dintr-o data, marginile sferei devin transparente, apoi permeabile si o intreaga lume se prezinta din toate partile. E atata zgomot din toate partile, atatea cereri, atata lume, incat granita dintre copil si lume se topeste. Nu mai e deloc clar, pana unde e el si de unde incepe restul universului. Aici se poate intampla ca dalta cu care tanarul om e sculptat sa taie rani mai adanci. Micile slefuiri sunt inlocuite de crestaturi. E perioada in care nu mai putem fi protejati de globul de sticla al parintilor si luam lumea in piept.
Bulversati si confuzi, ne lansam in achizitia de modele din adolescenta. Tot ce este mai colorat, mai stralucitor, mai puternic, care are marginile mai taioase si mai ascutite, tot ce iese in evidenta, devine model. Revolta personalitatii care sta sa se nasca, este nicidecum neteda. Zbuciumul, framantarile, lupta dintre copil si adult sunt zgomotoase, periculoase si imposibil de ignorat. Calutul slabatic nu se lasa imblanzit usor, si visele lui nu incap in cutiile mici pregatite de viata. Totul este in exces. Dorinta de viata, dorinta de libertate, dorinta de a fi inteles, nevoia de ajutor nerecunoscuta, dorinta de a fi vazut si apreciat de cei ca el.
Totul este in mult in adolescenta. Si mintile oamenilor sunt prea mici. Si grija parintilor prea mare. Si drumurile sunt prea multe si greu de ales. Alegerile sunt facute pe viata si pe moarte, doar din nevoia de a apara dreptul de a alege. Se naste luptatorul. Care are nevoie de o cauza. De sens. De misiunea lui. La inceput isi va exersa abilitatile de luptator, pe cauze mici si la indemana. Dar in care, antrenamentul lui de luptator ii va cere sa investeasca acelasi efort ca si in misiunea lui de viata. De aici, intrebarile si marile frictiuni intre dorinta de protectie a parintilor, pentru care imaginea de copil, nu-i va parasi niciodata si nevoia de independenta a tanarului care are nevoie sa isi demonstreze, ca poate sa stea pe propriile picioare. E perioada in care fluturele isi scoate aripile din cocon si isi doreste sa zboare.
Si cu acest bagaj, ne trezim adulti, in mijlocul drumului, in intersectii aglomerate, in care avem de luptat, dar nu stim care e lupta noastra, in care oportunitatile vin si trec multe neobservate. In care ne invartim de multe ori in cerc, nemaizarind nici urme de drum. Ajungem de multe ori, vlaguiti de cauzele altora sau de framantarile propriei inimi ce nu rezoneaza cu nimic. Sau alergam tinta dupa tinta si ne uitam tristi la peretele cu trofee reci, pe care curg picaturile noastre de sudoare netransformate in seva hranitoare.
Alegerile noastre s-au aplatizat. Ne-am facut rost de amortizoare. O alegere contra inimii nu mai declanseaza o durere taioasa si imensa, ci se aude un "poc" scurt, undeva in surdina. Resemnarea ia locul luptei. Si totul e bine asa cum este.
Dar sa revenim la alegeri. In final, fiecare dintre noi parcurgem drumul initierii de mai sus. Fiecare dintre noi alege sa isi lupte lupta sau sa isi traisca lupta in inima. In final, nici nu conteaza drumul ales. Poate fi intens si luminos. Te implineste si te motiveaza atunci cand iti cunosti cauza. Sau poate fi sters, banal si mai intunecos si cauzele sunt ale altora.
La intersectia dintre oameni, conteaza doar respectul fata de alegerea celuilalt. Respectul fata de dreptul fiecaruia de a alege, atat cat stie si atat cat poate. Respectul, care da ne da voie sa invadam spatiul celorlalti cu iubire, atunci cand am putea sa il calcam cu bocancii murdari ai judecatii. Respecand dreptul fiecaruia de a alege, am putea reinstaura vulnerabilitatea ca fiind acel strat subtire si fragil de la limita eului nostru care lasa sa treaca iubire din ambele parti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu