Corpul nostru ne comunica prin emotii cat de aliniati suntem cu partea divina din noi, cu acel eu unic si etern care exista dupa regulile lui “a fi”.
Cand suntem copii, suntem trecuti prin toata gama de emotii. Bucurie, fericire, entuziasm, afectiune, plictiseala, iubire, tristete, anxietate, melancolie, contemplare, vinovatie, placere, frustrare, umilinta, dubiu.
Copilaria este primul nostru training. In copilarie, suntem prezenti pe de-a intregul in fiecare moment. Traim prezentul in totalitate. Fiecare moment ne absoarbe intreaga atentie. Si fiecare moment este tradus printr-o emotie foarte clara, pe care o exprimam fara sa avem nevoie sa o “cizelam”, sa o “reformulam”, sa o “cosmetizam”. Varianta bruta si integrala a emotiei este simtita, traita, exprimata. Repetitia unei emotii la stimuli diferiti, duce in timp la asocieri. Astfel, orice copil pne poate da lectii despre dictionarul emotiilor. Jucaria preferata ii produce placere, umarul mamei-siguranta, apropierea parintilor-iubire. Daca fiecare emotie ar fi o culoare, copii sunt cei care stapanesc cel mai bine intreg curcubeul de nuante.
Copilaria vine cu stiinta de “a fi”. Un copil stie intreaga paleta de emotii, stie exact in ce fel trebuie exprimata fiecare emotie si trece de la o emotie la alta, fara a simti nevoia sa se ataseze de vreuna.
Pe masura integrarii in societate, pe masura ce intervin interactiunile cu cei din jur, cu regulile si emotiile celorlalti oameni, din aceasta paleta, incep sa fie experimentate doar cateva, iar celelalte reprimate. Anumite situatii, replici, contexte actioneaza ca niste butoane, care nasc automat reactii “paravan”, de aparare, care au rolul de a bloca trairea unei emotii negative, activand mecanisme de aparare si acoperind cu straturi false, emotia negativa. Exact ca si in cazul unei “tumori” ce anunta un dezechilibru, dar pe care nu ne dam seama ca il traim, organismul sesizeaza un “surplus” de energie de un anume fel, “neprietenoasa”, ne-eliberata, care nu are ce cauta acolo. Pe care incearca sa o ascunda, sa o inveleasca, sa o mascheze, pentru a ne proteja. Emotia reprimata, nedorita, dureroasa, devine maligna in timp si se manifesta fizic in corpul nostru, sub forma unui dezechilibru, a unei boli, a unor anomalii.
Si iata-ne adulti, avand cu noi tot timpul o enorma bibilioteca de emotii, frumos aranjate pe categorii, din care alegem doar doua, cinci, zece. Pe acestea le “traim” zi de zi, intr-un mod reflex, uitand ca in biblioteca noastra zac toate codurile lui “ a fi intreg”. Ne indragostim de acele cateva emotii, care desi sunt negative, le cunoastem atat de bine, incat ne dau o senzatie de familiar, un soi de confort dureros. Celelalte emotii sunt re-codificate automat si asimilate cu cele cunoscute.
Ajungem sa folosim doar cateva emotii. Ajungem sa nu ne mai cunoastem propriile emotii. Si pentru ca nu le mai intelegem sensul, dar trebuie sa ramanem functionali, folosim ce stim. Ce este confortabil.
Corpul raspunde vibratiilor fiecarei emotii. Cand radiem de bucurie, fericire, recunostinta, iubire, substantele chimice “produse” de creier, deschid si amplifica energia celulelor. Acestea infloresc, sunt intr-un echilibru perfect, starea lor energetica este minunata, functioneaza la capacitate maxima, se regenereaza usor. Ceea ce simti este o senzatie placuta la nivelul intregii fiinte. Mintea e limpede, inima deschisa, intreaga ta fiinta este in expansiune, iar conectarea la partea ta divina, ajunge aproape de nivelul din copilarie.
In opozitie, cand experimentam frica, supararea, frustrarea, totul, in organism si in minte, se contracta. Celulele si organele sunt inundate intr-o balta de hormoni de stres. Majoritatea dintre functii sunt inchise si se declara “stare de razboi”. Toate resursele organismului, care ar trebui consumate pentru expansiune si dezvoltare sunt consumate pentru aparare. Fiinta nu mai are timp pentru a fi. In timp de razboi, nu mai vezi florarii, cofetarii, librarii si nu mergi la concerte, care iti umplu inima de bucurie. In timp de razboi, fiinta este suspendata. Vibratiile sunt dense si grele. Celulele noastre stau inarmate pana in dinti, gata de aparare.
Si totusi, de la copilul din noi, care a experimentat si stie intreaga paleta de emotii, putem re-invata cum sa scoatem din biblioteca cartile frumoase, care ne plac. Ca, desi traim si emotii negative, ele vor trece in momentul urmator, nu are rost sa le suprimam, ci sa le traim.
Copilul din noi, este cel mai bun trainer si coach al nostru. De la el, putem invata cum sa transformam o vibratie joasa a unei emotii negative, cautand mereu trairea pozitiva. Este esential sa stim aceasta alchimie. Pentru ca aceste trairi pozitive, vor fi plasa noastra de siguranta in momentele cele mai grele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu