Revolta e una dintre cele mai comune emotii. Apare des pe parcursul zilei, usor si de multe ori fara sa ne dam seama, creste in noi. Azi ne revolta o stire. Maine, un gest. Ne revolta un cuvant. Toate, din postura "la rece" favorizata a observatorului.
Apoi urmeaza cea la "cald". Cand cineva ne acuza fin sau brutal, de ceva ce nu poate fi conceput ca apartinand tolbei noastre de atribute sau actiuni. Ne acuza sau cel putin asa interpretam noi. Si asta ne revolta. Ne revolta cand cineva ne face sa asteptam. Suntem revoltati de limbajul cuiva. De lipsa de cultura. De lipsa de educatie. De lipsa de respect. Ne revolta incorectitudinea. Lipsa de fair play. Necinstea. Minciuna. Invinovatirea. Ne revolta cand cineva vorbeste "urat" despre noi in lipsa noastra. Si lista poate continua cu incompetenta unui medic, cu lipsa de diplomatie a unui coleg sau sef, cu faptul ca excelenta in ceea ce ai facut a trecut neobservata. Ne revolta pedepsirea unui nevinovat. Lipsa de reactie. Grobianismul. Lenea. Ne revolta contrastele stranse intr-un singur om. Paradoxurile dintr-o situatie.
Si iata ca in fiecare zi, ne gasim prilej si motiv de revolta.
Nu cumva suntem deja dependenti de momentele noastre de revolta? Nu cumva simtim nevoia sa ne luam doza devenita zilnica?
Ce ne revolta de fapt? Si mai ales de ce ne revolta?
Daca suntem putin atenti, cel mai puternic imbold, atunci cand ne revolta ceva, este acela de a face dreptate. Sau de a "se" face dreptate. Justitiarul din noi simte nevoia sa scoata sabia si macar in gand sau verbal, sa faca dreptate.
Oare ce dezechilibru trebuie sa restabileasca acest justitiar?
De obicei, ne revolta acel lucru, acel cuvant, acea situatie care contrazice imaginea pe care o aveam noi despre noi, noi despre cineva, noi despre cum ar trebui sa fie lucrurile.
De exemplu, atunci cand suntem acuzati de ceva, direct sau indirect. Cand ni se reproseaza ceva. Nici nu mai conteaza daca e adevarat sau nu. Daca e partial adevarat sau nu. Daca nu e adevarat acum, dar a fost adevarat in cazuri in care nu am fost descoperiti. Nici macar nu conteaza.
Ceea ce conteaza in momentul revoltei este ca imaginea noastra idealizata despre ceva, cineva sau noi insine, pe care dorim sa o promovam ca fiind conceptia noastra, pe care o respectam impecabil sau nu, a fost atinsa, murdarita, injunghiata si ingenunchiata de triggerul revoltei noastre. Iar noi nu putem sa acceptam sa inter cineva in mintea noastra si sa faca dezordine, nu-i asa? Trebuie sa ne aparam, cu pretul linistii noastre.
Va propun un exercitiu simplu. Nu e nevoie sa incercam sa innabusim revolta. E nevoie doar sa o intelegem in dinamica. Surprindeti-va astazi intr-un moment de revolta. Mica, mare. Subiect pe viata si pe moarte sau extra-plat-banal. Nu conteaza. Notati-va undeva ce v-a revoltat, extragand mecanismul. "M-a revoltat faptul ca am fost acuzata de ceva ce nu am facut". Si setati intentia de a recunoaste mecanismul, atunci cand il folositi voi insiva. Lasati sa treaca un timp. Cateva zile, o saptamana, doua. Cu siguranta, va aparea un moment in care vom constientiza ca noi insine suntem tentati sa reprosam ceva, sa acuzam pe cineva de ceva. Poate doar in gand. Poate in cuvinte. Poate in pedepse nemotivate sau neconstientizate.
Aminteste-ti atunci, ca nu exista nimic stabil in natura umana. Fiecare extrema are nevoie de opusul ei pentru ca tu sa ramai in echilbru. Mintea cere dreptate. Si viata face dreptate ducandu-ne de partea cealalta a baricadei. Oferindu-ne intotdeauna ambele perspective. Acuzator si acuzat. Pentru ca abia dupa ce cunoastem ambii poli, vom putea aprecia echilbrul. Ii vom putea accepta pe cei care se afla intr-o extrema, fara a simti nevoia de a face dreptate. Ne vom putea accepta natura umana.
Photo din filmul Black Narcissus (1947)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu