Fiecare
relatie oglindeste cate o parte din ce suntem, ce am pierdut sau ce credem noi ca
asteapta altii de la noi. De aceea, nu te grabi sa incarci pe umerii celuilalt,
nemultumirile si frustrarile tale. Intreaba-te mai bine, de ce tu vrei ceva, in
timp ce pentru celalalt asta nu inseamna nimic, sau chiar nu este ceea ce isi
doreste. Care parte din tine, o reflecta celalalt, ca o oglinda cuminte, a carei
claritate este data de insusi faptul ca se afla atat de aproape de tine. Nu
cumva, omul de langa tine a venit sa iti arate ca esti pe cale
sa mutilezi ceva din sufletul tau? Nu cumva esti pe cale sa rupi o bucatica din tine si sa o dai la
schimb contra un pas, care sa te apropie de un ideal cu care tu ai ales sa te
compari? Pe care tu ai ales sa il folosesti pentru a te plange de fapt de creatia
lui Dumnezeu, care esti tu? Si care este prin definitie, perfectiune.
Comparatia cu altii,
care in imaginea ta, au realizari si sunt oameni de succes, te transforma pe tine, care esti o
particica de Dumnezeu, brusc, in imperfectiune. Din acel moment, tu nu iti
doresti decat sa corectezi imperfectiunile cu “ceva” din exterior: un partener
mai atent/mai bogat/mai iubitor, o dieta care sa iti schimbe corpul (care in sinceritatea lui reflecta pur si simplu starea prezenta), un program epuizant de munca,
relatii sociale cultivate doar pentru a avea un termen de comparatie,
modele, timpul ocupat sau din frica de singuratate.
Fara
sa iti dai seama insa, in acel moment savarsesti un gest crud, fata de tine insuti. Te desparti de perfectiunea daruita de Creator si
te etichetezi cu o auto-judecata ‘insuficient’ ‘urat’ ‘gras’ ‘nimeni’ ‘care nu
merita si nu poate’. In acel moment te separi de Dumnezeu care e iubire si
incepi sa te dispretuiesti, sa te urasti, sa te judeci.
Din
echilibrul si pacea lui, corpul incepe sa reflecte aceasta lipsa de iubire.
Ceilalti din jurul tau, vor fi oglinda ta judecandu-te sau rasplatind cu
egoism ajutorul tau. Credinta ta ca fiind ‘defect’ si ‘imperfect’, ‘nu
meriti’, iti va fi inscrisa pe frunte si toti din jurul tau o vor putea vedea.
Iar tu nu o sa stii asta si o sa te straduiesti si mai mult, dand
parti din ce in ce mai mari din sufletul tau amaraciunii, disperarii,
depresiei, nemultumirii, framantarilor, agitatiei, cautarilor.
Cauta
in schimb sa intelegi ca drumul tau, corpul tau, viata ta, conteaza in fiecare
secunda, in fiecare moment prezent. Ca fericirea ta nu poate fi gasita in
exterior si nu ti-o poate aduce nici Fat-Frumos nici Ileana Cosanzeana.
Proiectiile in viitor “imi doresc si eu sa fiu ca..” ‘sa am ca…” nu fac decat
sa iti fure prezentul, lasandu-ti senzatia de gol, care alimenteaza nelinistea
neimplinirii. Cauta sa te vezi, sa te intelegi, sa te cunosti, dincolo de
comparatie. Asa cum te-a vazut Dumnezeu cand te-a creat. Perfect. Complet. Adapostind
intregul univers. Avand aceste miraculoase capacitati de a fi constient,
de a simti, de a rezona cu ceilalti si cu ce e in jur, de a iubi, de trai si a exprima viata.
Gandeste-te
pentru o clipa la cea mai provocatoare relatie pe care o ai. Cu un parinte, cu
partenerul de viata, cu un prieten. Sa presupunem ca ai avea la dispozitie doar un singur, ultim minut pe acest pamant. Ce i-ai
spune? Care sunt cuvintele pe care le-ai alege cu grija pentru a exprima
ceea ce simti? Gandeste-te chiar acum. Un minut.
Acelea
sunt singurele cuvinte si emotii care conteaza in acea relatie. Aceea este relatia adevarata. Acela este esentialul.
Acum intoarce-te la relatia cu tine. Fii ocupat/a sa exprimi cum stii tu cel mai bine viata si nu cu "cum te vad ceilalti". Ei te vor vedea asa cum vrei, abia
dupa ce tu vei crede in tine atat de mult, incat asta va fi starea ta
naturala. Si asta se poate intampla doar atunci cand alegi sa fii din start autentic, asa cum esti tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu