Nu exista om care sa nu
fi simtit vreodata nevoia de a tine o dieta. Unii pentru a se
ingrasa, dar cei mai multi pentru a slabi. De cate ori, nu ti-a venit
gandul cel bun cu ‘gata, de astazi mananc controlat; vreau sa slabesc zece kilograme si sa arat bine, sa ma simt bine’.
Zis si facut! Nu discutam
acum greutatile si amanarile pana cand acest lucru chiar s-a intamplat. Pornim
din momentul zero in care ne-am hotarat. Fie ca am apelat sau nu la un nutritionist,
programul nostru de alimentatie a devenit ordonat, controlat si
programat. Ne-am bucurat sincer la primele doua kilograme care s-au topit parca
in prima saptamana, ne-am strambat la al treilea kilogram care parca nu vroia
sa plece, am accelerat exercitiile fizice, am mai taiat din portii si
iata, cinci kilograme s-au dus. Deja in a treia, a patra saptamana, insa, rabdarea
si increderea sunt puse la grea incercare si oboseala ‘ideii de limitare’
incepe sa isi faca loc in mintea si programul nostru alimentar. Dar, totusi, nu
renuntam, si continuam. Doi pasi inainte, un pas inapoi, mai stam putin pe
loc, apoi avansam din nou si iata dupa 3 sau patru luni, atingem fericiti
pragul de minus 10 kilograme.
Acesta este procesul pe
care cu nutritionist sau nu, ni-l impunem mecanic, numarand cuminti caloriile.
Fericiti cu realizarea noastra, ne medaliem si ne premiem, ne laudam si ne
felicitam. Apoi revenim inapoi la viata noastra, nemaiavand grija strictetii si
austeritatii alimentare, dar avand aceleasi lipsuri si nevoi emotionale. Avem
grija sa nu exageram, pastram principiile si totul merge ok. Dupa inca trei
luni, sase luni sau un an insa, viata isi reia cursul si ne trimite ba un
stres, ba o suparare, ba o atingere a unei rani emotionale, ba un esec, ba o
nemultumire, ba o cadere si fara sa observam, usor, usor, kilogramele vin si se
aseaza la loc. Frustrarea este dubla, demersul nostru anterior devine inutil si
stupid, ne rusinam, ne invinovatim si consideram ca cel mai bun lucru este sa
ne autopedepsim organismul prin supunerea la o noua dieta, insotita de un intens
si solicitatnt program de exercitii fizice si sala. Suntem mirati cand chiar si
o simpla felie de paine sau o prajitura binemeritata, pe care ne-o permitem in
weekend se aseaza si ea pe cantar, sub forma unui kilogram. Iar daca facem
greseala de a pleca in concediu si de a scapa haturile planului nostru
alimentar, abdomenul plat si muschii bine conturati se ascund imediat sub o
pernita de grasime.
De ce se intampla asta?
De ce uitam, de cele mai multe ori, ca motivatia exclusiv mentala, vointa dusa
in extrem si capacitatea de autocontrol exprimate gol, sunt ca vocea
unui sef absurd care nu iti da resursele de care ai cu adevarat nevoie, dar iti
cere si urla cu putere, iti impune sa faci, sa faci, sa muncesti, sa tragi de
tine, sa alergi, sa mergi la sala, sa mananci putin, sa numeri caloriile, sa
suferi, doar pentru ca el e sef si da ordine.
Exista si variante
castigatoare, exceptii care au facut din disciplina un factor de evolutie,
un mod de viata, un cadru pentru orice actiune si un proces pentru indeplinit
obiective. Au observat reactiile, au notat etapele, au ignorat vaicarelile si
au implinit nevoile emotionale cu satisfactii si realizari personale autentice,
sublimand energia emotiilor negative si redirectionandu-le catre obiective
concrete.
Ceea ce nu ne trece prin
minte in primul caz, este tendinta organismului de a reveni invariabil la
acelasi obicei, de a cauta placerea in alimentele interzise sau in masticatia
continua, ce marunteste, distruge cu o agresiune mascata, reziduuri mentale,
ganduri negative si emotii suprimate care nu au putut fi exprimate si
eliberate.
Cautarea si nevoia de a ne oferi placere prin mancare (zahar, fainoase, biscuiti, chestii crocante,
prajite, sucuri si sosuri) este expresia nevoii de a fi iubit, de a fi apreciat,
de a fi inteles. Este pansamentul cu care alungam frustrarea,
nemultumirea, neimplinirea. Cu care mascam ceea ce credem cu adevarat despre
noi, in adancul sufletului nostru. Durerea, rusinea, vinovatia, neputinta,
ratarea. Obiceiul si placerea de a manca este expresia parerii noastre
despre noi. Este chiar neincrederea noastra ca suntem fiinte divine, ca
meritam, ca putem orice. Kilogramele in plus sunt direct proportionale cu stima
noastra de sine. Cu nevoia noastra de a fi protejati, tinuti in brate, iubiti si apreciati.
'Forma fizica' exprima cu acuratete ‘forma noastra emotionala’. Un metabolism
slabit, incapabil sa faca fata mancarii, este dovada neincrederii, a
nemultumirii si a parasirii prezentului.
Pe cand un personaj care
stie cine este, ce vrea, care este multumit cu ce si cat are, cu ce stie, si cu
ce poate sa faca, un personaj care isi cunoaste si isi detine in totalitatea
puterea personala, nu are nevoie sa dea comenzi metabolismului. Metabolismul ii
urmeaza puterea si se autoajusteaza astfel incat sa reflecte aceasta putere.
Acest echilibru. Lumea noastra, gandurile noastre, capacitatae noastra de a ne
bucura si de a fi fericiti, de a ne folosi de talentele, de a aspira mereu la
evolutie, face ca metabolismul nostru sa fie nu doar perfect functional,
puternic si impecabil, ci sa poata procesa cu exactitate exact ce are nevoie
organismul.
In momentul in care
mancam pentru a savura, pentru a ne minuna de finetea si energia pe care o
primim, pentru a sarbatori viata si a multumi naturii ca ne rasfata cu
atatea culori, mirosuri si gusturi, amprenta noastra energetica si conexiunea
noastra cu tot ce e in jur, e atat de puternica, incat frumusetea, echilibrul,
armonia, devin miza gestului noastru de a manca, in locul kilogramelor fortate
sa plece prin abtinere prelungita. In lipsa lui ‘trebuie’ inteligenta
corpului nostru face aritmetica simpla a caloriilor si a necesarului de
mancare. Mancatul compulsiv care ne acoperea golul emotional, va disparea ca
nevoie, pentru ca vom fi ocupati sa fim bucurosi si fericiti. Sa fim.
Pe masura ce preocuparile
lumii noastre interioare sunt legate de constientizare, de trairea frumusetii,
de generarea de bucurie, de armonie, de prezenta, de recunostinta, pe masura ce
noi devenim cea mai buna versiune a noastra, renuntam la credintele ascunse ca
noi nu meritam iubire, corpul nostru ajutat de metabolism, va deveni cea
mai buna versiune a lui. Pe masura ce crestem spiritual, pe masura ce ne
dezvoltam, devine din ce in ce mai evident ca nu mai putem separa ceea ce
suntem noi ca fiinte biologice de ceea ce suntem noi ca oameni. Cele doua sunt
legate intre ele si se influenteaza reciproc. Sunt expresii diferite ale
unui singur adevar.
Acorda-ti timp, acorda-ti
spatiu, fa-ti loc in programul tau pentru a avea grija de tine si de sufletul
tau. Cunoaste-te, intelege-te, apreciaza-te, fii bland cu tot ce faci, ce esti
si ti se intampla, iubeste-ti corpul, talentele, culoarea ochilor, corpul
si bucura-te de fiecare clipa senina de bucurie si
fericire. Multumeste pentru tot ce primesti si daruiesti. De cate ori esti
tentat sa rosesti de rusine, sa te simti vinovat, sa te mustruluiesti,
aminteste-ti ca tu si corpul tau sunteti gazda unei minuni, ca miza este fiinta
si verbul a fi, ca modul in care se intampla lucrurile nu e atat de important
pe cat de sacra este viata care locuieste in corpul tau.
Cea mai buna metoda de a
slabi este sa iti iei puterea personala inapoi. Sa o pretuiesti, sa o onorezi,
sa o simti cu toata fiinta. Sa fii preocupat de bucurie si fericire si sa stii
ca acestea se afla in mainile tale.
Photo: My reflection dirty mirror by Raaquel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu