Inteligenta si furtunile emotionale

Care este, pana la urma, masura cea mai potrivita pentru inteligenta? Este capabil un set de intrebari sa identifice capacitatea unei persoane de a se intalni si rezolva o situatie de viata? 

Este un numar, fie el 80, 120 sau 180, un indiciu relevant despre succesul pe care il poate avea o persoana? Desigur, intr-o masina dotata cu multi cai putere, senzatia pe care o ai, atunci cand te duce din punctul A in punctul B, este cu totul alta fata de un Trabant. Dar in final, in ambele cazuri, vom ajunge in punctul B. Inteligenta din punct de vedere IQ , este vehiculul.

Frumusetea peisajului, traseul ales, oamenii pe care ii intalnesti, starea vremii, sunt date  insa, de inteligenta emotionala. Inteligenta emotionala este capacitatea noastra de a reactiona si interactiona in anumite situatii, cu oamenii de langa noi.

Majoritatea reactiilor noastre sunt cladite pe principiul repetitiei. Pe mecanismul obiceiului. Si au ca punct de plecare, cate o zona sensibila atinsa in subconstient. Acest buton subconstient, genereaza initial o reactie spontana. Nu stam sa ne gandim ulterior reactiei noastre, daca a fost justificata. Daca nu cumva am gresit. Pentru ca ego-ul anticipeaza raspunsul. E simplu. Noi nu putem gresi.

In acest mecanism, lipsit de controlul nostru, actionarea unui buton subconstient produce de fiecare data un reflex emotional, exprimat printr-o reactie cu o intensitate mult peste firesc. Chiar daca ni se atrage atentia adesea, ca reactia noastra e deplasata si exagerata, senzatia e atat de reala, traseul cauzal propus de subconstient pare atat de logic, incat reactionam de fiecare data la fel. Invariabil.

Reactia noastra devine previzibila si va fi invatata usor de cei din jur. Si aproape de fiecare data, din acest punct, interactiunea deraiaza. Pentru a evita reactia noastra exacerbata, ceilalti au doua variante: isi modifica ei comportamentul pentru a evita reactia noastra, si asta inseamna ca nu mai sunt ei insisi. Ii condamnam la falsitate, obligandu-i sa isi puna de fiecare data o masca. Sau, a doua varianta: refuza sa faca asta, isi sustin punctul de vedere, declanseaza aceeasi reactie, de fiecare data. In acest caz, lipseste falsitatea, dar intervine oboseala actionarii aceluiasi buton repetitiv, care ofera aceeasi reactie, doar ca din ce in ce mai puternica. In ambele cazuri relatia incepe sa se deterioreze si in multe din cazuri cazurilor se incheie violent. Cu cicatrici nevindecabile. 

Butoanele subconstiente actioneaza ca niste furtuni emotionale, care antreneaza in vartejul lor tot felul de rani, noi triggere, scenarii. Violenta lor actioneaza alte butoane si uneori e greu de imaginat la ce nivel de degradare umana si devastare emotionala sunt expusi participantii. In general, conditiile cele mai prielnice se afla in zona relatiilor domestice, sau a celor care implica interactiunea cu aceleasi persoane, zi de zi, multe ore pe zi. 

Actionarea frecventa a butoanelor face ca  raspunsurile emotionale sa devina atat de automate, incat uneori nici nu mai e nevoie de atingerea lor. La fel cum creierul stie sa citeasca si sa recompuna fraze intregi, chiar daca 70% din cuvinte sunt stalcite, la fel subconstientul nostru poate sa isi declanseze singur butoanele doar "imaginandu-si", sau daca doar "i se pare". Intensitatea izbucnirilor si violenta acestora e cu atat mai mare, cu cat mai joasa este vibratia emotiei, cum e de exemplu cazul furiei. 

De cate ori insa inainte de a reactiona, ni s-a intamplat sa ne oprim o secunda, sa eliberam mintea de zgomot, sa ne gandim la situatie dintr-o perspectiva rezonabil de obiectiva si totusi sa decidem sa izbucnim intr-o reactie violenta? Raspunsul nu poate fi altul: nici o data. Ni s-a intamplat insa, cu siguranta, macar o data, sa avem acces la acel moment in care am intampinat persoana din fata noastra care era rosie de furie si tipa din rarunchi, cu o tonalitate a vocii care parea extraterestru de calma. "Luptatorul cel mai bun, nu este niciodata furios", zice Lao Tzu.

De multe ori, ne intrebam cum putem totusi sa pastram spontaneitatea exprimarii emotiilor noastre si in acelasi timp sa ramanem intuitivi, calm si rationali? 

Cu cat mai mult vom folosi puterea vointei, nu pentru a ne impune violenta verbala in fata celuilalt, nu pentru a-l controla, nu pentru a-i demostra ceva, ci pentru a ne controla propriul subconstient dezlantuit si a-l supune constiintei noastre, cu atat mai mult ne vom putea increde in intuitie, cu atat mai mult spontaneitatea reactiilor noastre ne va duce in zone optime din punct de vedere emotional, in care descoperim curajul, increderea, bucuria, iubirea si va limita drastic iesirile emotionale necontrolate, care ne arunca intr-o extrema sau alta. 

Aceasta este inteligenta emotionala, care ne ajuta sa reactionam si sa raspundem inteligent chiar si la o actiune sau la cuvinte mai putin inteligente ale altora, oferindu-ne in acelasi timp cadou, calmul interior si puterea pe care nici logica rece, nici emotiile coplesitoare nu ni le pot oferi.

Fa-ti timp sa te opresti din cand in cand si sa te intrebi asa cum te-ar intreba un prieten bun... pur si simplu cum te simti. Raspunde-ti sincer si constientizeaza cum te simti. Daca simti tristete, furie, indoiala sau chiar entuziasm exagerat, euforie, ramai o clipa in liniste. Lasa emotiile sa se dizolve in tacerea ta.

Viata noastra de zi cu zi poate fi asemanata cu navigatul pe mare. Putem pluti in deriva, scapand controlul navei, in mijlocul furtunii,  sau putem sa navigam pe o mare calma cu exact atata vant, cat avem nevoie pentru viteza si pentru a controla directia. O furtuna emotionala te face in general sa esuezi si sa naufragiezi intr-un loc total diferit fata de unde ti-ai propus tu sa ajungi. In schimb, cand navighezi cu gratie pe o mare mentala calma, cu vantul optimismului in panze, sti exact directia in care e orientata nava si poti decide daca si unde sa acostezi, cat sa stai si unde vrei sa ajungi in final. In plus, placerea calatoriei iti va face atat soarele cat vantul, prieteni.

Photo credit: DeviantArt - Divair Laurindo Rosa, Brazil

Revelatiile lunii Mai. Despre limitari, lectii si binecuvantari

Atunci cand ne indepartam de noi insine, de drumul nostru, de ceea ce suntem, viata gaseste o modalitate prin care ne aduce fara gres inapoi. 

Si pentru ca luna Mai a fost luna furtunilor, se pare ca furtuna este una dintre modalitatile in care viata ne reseteaza, face curatenie pentru noi. Distruge tot ce e rau pentru noi, tuna si fulgera, sterge cu violenta toate lucrurile inutile cu care ne-am incarcat vietile si ne intoarce la ce este esential.

O astfel de furtuna am trait si eu in luna Mai. O sa va povestesc ce am invatat eu de la experienta acestei ultime luni. O luna plina, poate cea mai intensa ca trairi de pana acum.

Ca sa va pun in tema pe scurt cu intamplarea, in decurs de cateva ore, am trecut de la inconstienta sublima a omului care nu a fost niciodata bolnav, nu a vazut spitalul, nu a luat medicamente niciodata, la  momentul ireal in care doctorul numarand  minutele, imi cerea sa imi dau acordul pentru operatia de urgenta care avea sa ma scape de hemoragia interna masiva, aparuta pur si simplu din senin, si sa ma tina in viata.

Si pentru ca fiecare intamplare, cu atat mai mult “furtunile” ne sunt date cu un anume mesaj, dupa ce mi-am revenit din soc, am inceput sa ma intreb care este de fapt lectia acestui moment cel putin inedit si neasteptat din viata mea. Sunt convinsa ca si voi ati trait momente sau ati fost in situatii neprevazute, carora nu le-ati inteles semnificatia. Uneori niciodata, alteori nu pe loc, ci mult mai tarziu.

Am descoperit si vreau sa va impartasesc si voua lectiile primite de la  viata in frumoasa luna Mai.

1. Am invatat despre limite si limitari

Atunci cand facem greseli spirituale mari, cand ne incalcam identitatea si uitam sa ne respectam nevoile, sa facem asa cum ne dicteaza intuitia, cand ne punem in mod repetat in situatii aflate in dezacord cu noi, ne punem in pericol insasi fiinta noastra. Ne ignoram potentialul si darurile cu care am fost binecuvantati si in loc sa inmultim "talantii" din Biblie, alegem sa stagnam, sa facem lucruri care nu ne reprezinta. Ne lasam scufundati in mediocritatea calduta a unor locuri, situatii, relatii, conjuncturi. Ne lasam dusi in deriva, bucurosi ca inca se vede un colt de tarm si neavand nici o idee despre furtuna care ne poate rasturna viata de la o clipa la alta.

In aceste momente, cand ne indepartam de noi prea mult, viata ne corecteaza traseul, impunandu-ne niste limitari. Acestea pot fi de mai multe feluri, in functie de natura spirituala a disonantei traite:

- kinestezice - nu putem sa ne deplasam, sa ne miscam

- psihologice - atacuri de panica, ipohondria, schizofrenia, etc.

- vizuale - nu putem sa vedem, infectii la ochi, etc.

- auditive - nu putem sa auzim

- olfactive - nu putem sa mirosim, senzorii ne sunt alterati.

- alergenice - nu mai putem sa mancam, bem, consumam diverse alimente, sau sa ne aflam in anumite locuri.

- emotionale - labilitate excesiva, senzitivitate sau contrariul, insesibilitate, indiferenta, anestezie

- sociale - suntem izolati cumva de interactiunea cu ceilalti, cu exteriorul.

Desiguri, acestea sunt doar niste exemple. Sa nu uitam ca totul incepe cu niste mici "atentionari", de la taieturi, julituri, inflamatii, raguseala, dureri de cap, etc. Cand aceste mici semne sunt ignorate, viata trece la masuri mai drastice care presupun situatii limita sau cu recuperari indelungate si anevoioase. Acum, cand ma gandesc retrospectiv, vad foarte clar ca au fost multe semne pe parcurs. Pe care le-am vazut si le-am ignorat.

Dar tu nu trebuie sa astepti furtuna. Trebuie doar sa incepi sa iti respecti nevoile, credintele, principiile. Sa ai curajul sa fii tu insuti.

Atunci cand simti un nod in stomac, in gat, furie, dezamagire, lipsa de motivatie, indiferenta, dureri de cap, anxietate, tentatia unui viciu, nevoia de a fi ocupat fara sa faci de fapt nimic, oboseala, cand iti vine in minte intrebarea "ce caut eu aici?", cand te trezesti ca alegi sa faci lucruri pe care nu le vrei, doar ca sa fi acceptat, sa nu fi respins, sa fi iubit sau sa fi "de gasca", cand simti cea mai mica urma de toxicitate intr-o relatie, opreste-te pentru un moment.

Orice pas mai departe poate fi catre marginea unei prapastii, a carei adancime nu poti banui. Imagineaza-ti ca orice pas inseamna o mutilare a ta. Si acolo undeva sus, aceasta agresiune pe care o manifestam de multe ori cu atata usurinta asupra noastra, va fi oprita. Perfectiunea cu care am venit fiecare trebuie prezervata. Asta e legea universului. La fel libertatea, liberul arbitru si dreptul fiecaruia de a fi asa cum e. In momentul in care continuam sa ne incalcam fiinta,  ni se ofera printr-o limitare oarecare, un moment de meditatie, o oportunitate de a ne redescoperi.

Suntem fortati sa ne mutam atentia de la toate lucrurile, activitatile si oamenii din exterior, catre noi insine, catre nevoile noastre, catre suflet, catre interiorul neglijat. Suntem nevoiti sa ne intrebam intrebarile si sa ne auzim raspunsurile. Sa ne dam seama ca nu putem trai viata altora. Chiar daca "generosi" cum suntem, am vrea sa le oferim timpul, energia si simtirile noastre, nu vom fi lasati. La un moment dat, ni se va atrage atentia ca ceea ce oferim cu atata sarguinta, simtindu-ne generosi si sacrificati in acelasi timp, cersind de la ceilalti aprecierea, este un fals, un gablont fara valoare. Iar cei din jurul nostru, care se bazau pe o bijuterie de aur, bineinteles ca se vor simti tradati si dezamagiti. Gablontul nu ii va face mai frumosi, mai bogati, mai buni. Ca orice fals, stralucirea mimata cu perseverenta, va pali, se va innegri, va cocli.

Suntem somati sa ne intoarcem la adevarul din noi, la intuitie, sa ne facem bilantul relatiilor si trecutului si sa alegem o directie si o cale pentru a ne intoarce la noi. La destinul nostru. Nu ne este permisa negarea destinului.  Fiecare limitare e o binecuvantare, indiferent cum pare la inceput. Este o noua sansa de a ne invata lectiile, de a ne cunoaste, de a ne manifesta, de a fii. E ca o busola perfecta in care nordul esti TU insuti.

2. Am invatat ca nimic nu ni se cuvine

Al doilea lucru pe care l-am invatat de la luna Mai, a fost ca nu exista nimic care sa ni se cuvina de-a gata. Acel "for granted". Desi stiam acest lucru, recunosc, ca de multe ori, alegeam sa il uit.

Trecem nepasatori pe langa cele mai frumoase si importante daruri, pe care viata, natura sau cei din jurul nostru ni le ofera zi de zi. Si pentru ca acestea ne sunt daruite, in general tot timpul, neconditionat, ajungem la performanta si aroganta de a considera ca Ni Se Cuvin. Ca suntem atat de frumosi, destepti, buni, extraordinari incat le meritam. Ni se cuvin.

Lucruri simple ca rasaritul care ne insoteste dimineata pana la birou, sandwich-ul mamei care ne potoleste foamea, bunavointa celorlalti, zambetul portarului cand iti da buna dimineata, confortul de a avea aer conditionat acasa, in masina, la serviciu. Suntem atat de dependenti de tehnologie si de gadget-uri incat nici nu concepem sa nu avem ultimul tip de telefon, cel mai nou model de televizor, cea mai puternica masina. Toate astea ni se cuvin.

Ni se cuvine apa. Ni se cuvine apa calda. Mancam doar ce ne place, chiar daca ne face rau. Aruncam mancare. Platim milioane pe tricouri, camasi si incaltaminte de firma. Pentru ca ni se cuvine imaginea noastra in ele. Ni se cuvin privirile admirative sau invidioase. Ne fac sa ne simtim bine. Cu ele ne cumparam increderea in noi insine. 

Ni se cuvine sa fim perfect sanatosi, sa ne putem misca in voie, sa alergam, sa facem sport, sa ne dam cu bicicletele. In schimbul tuturor acestor "maruntisuri", noi nu avem nici o obligatie. Nu simtim nevoia sa multumim, sa ne bucuram pana la lacrimi ci dimpotriva, ne arogam dreptul de a ne pedepsi din cand in cand perfectiunea cu o tigara, cu o sticla de alcool, cu un joint, sau cu mese copioase care ne lasa lati.  Sau sa fim nemultumiti. De vreme, de trafic, de ceilalti.

Ni se cuvine aerul, oxigenul, verdele parcurilor, frumusetea si intelepciunea naturii. Din pacate, consideram ca pentru asta, noi nu trebuie sa facem nimic. Nu trebuie sa o onoram, nu trebuie sa ne inclinam in fata ei, nu trebuie sa ii multumim pentru tot ce ea ne daruieste, noi luam totul de-a gata: legumele, plantele, animalele, fructele. Copacii si iarba au obligatia de a sta verzi pentru noi. Oxigenul pe care il respiram trebuie sa fie din abundenta.  Apa pe care o bem sa fie disponibila asa cum o vrem noi, rece, plata sau minerala. Frumusetea naturii, cu care hranim sufletul. Toate Ni se cuvin. Indiferent cata risipa facem noi.

Ni se cuvine timpul. Nu avem de livrat nimic in schimb. Nu am venit aici, in aceasta viata pentru a indeplini o misiune. Timpul pe care l-am primit e la discretia noastra. Dispunem de el, dupa bunul nostru plac. Si nimeni nu ne cere socoteala. Ni se cuvine. E dreptul nostru. Ne revolta cand cineva atenteaza la timpul nostru liber, dar nu ne revolta cand il risipim uitandu-ne la televizor, sau uitandu-ne in continuu pe internet, verificand emailul, mesajele, sau postarile de pe retelele de socializare. Sau imbatandu-ne. Sau barfind. Sau mancand in continuu. Ni se cuvine. E al nostru. Facem ce vrem cu el. Oare chiar nu trebuie sa dam nimic la schimb?

Ni se cuvin gesturile frumoase ale celor din jur. Dragostea parintilor, iubirea catelului, ajutorul prietenilor, bunavointa necunoscutilor, alintul persoanei iubite, grija celor dragi. Si totusi, cat de des uitam de ei? Cat de atenti suntem la gesturile lor? Cam in ce proportie apreciem noi, ceea ce primim de la fiecare din semenii nostri, cunoscuti sau necunoscuti? De cate ori multumim? De cate ori facem si noi acelasi lucru? Daca nu pentru ei, pentru altii? Stim oare sa primim cu adevarat? Sau noua doar ni se cuvine? 

Primim, primim si daruim, daruim. In general, primim mai mult. Dar numai atunci cand daruim din toata inima. Indifent ce daruim, ajutor, bani, timp, o vorba buna, bunavointa, si o facem fara conditionari, fara regrete, fara a ne gandi ce am fi putut face cu banii sau timpul respectiv, abia atunci nu vom iesi niciodata in pierdere. Dar parca am pierdut si exercitiul asta. Noroc ca suntem trasi de maneca. Si ni se aminteste ca nimic nu ni se cuvine pur si simplu. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce facem, tot ce gandim, tot ce spunem, sunt materialele din care ne contruim viitorul. Nimic din ceea ce facem nu ramane fara efect. Toate gandurile noastre ne influenteaza si ii influenteaza pe altii. Si totul ne poate fi luat intr-o clipa.

3. Am invatat despre bucuria lucrurilor simple

Tot ce voi povesti mai jos e pentru a va face sa intelegeti fara sa treceti prin acelasi lucru, cata bucurie din lucrurile simple ratam noi in fiecare moment al existentei noastre. Si pentru a va face sa constientizati cat de norocosi suntem si cat de bucurosi si recunoscatori ar trebui sa fim pentru tot ce avem si suntem.

Nu pot sa redau in cuvinte dimensiunea bucuriei de a ma putea ridica, initial doar pe marginea patului, apoi in picioare si apoi, de a putea sa merg in jurul lui tinandu-ma de el. Echivalenta probabil cu obtinerea titlului de Doctor Honoris Causa si nu exagerez. 

Dupa trei zile in care nu am mancat nimic, a venit momentul in care, la gustul primei lingurite de iaurt mi-au dat lacrimile de placere. Acel iaurt a fost masa pe care am savurat-o cel mai mult din toata existenta mea.

Apoi am reusit sa merg singura. Sa ma imbrac. Sa ma aplec. Deja imi re-castigasem independenta. Recunosc ca nu mi-am imaginat cat de greu este sa iti pui sosetele. Dar, am reusit. Nu in prima saptamana. Dupa zece zile. Aici am recunoscut si o lectie despre mandrie. Si despre cum de fapt ar trebui sa cerem ajutor. Sa avem incredere ca ni se va da. Sa lasam mandria la o parte.

Am reusit dupa mult timp sa incropesc chiar si o placinta. Pentru cei care au venit sa ma vada. A fost o bucurie de nedescris. Iar interactiunea cu primii vizitatori a fost de o intensitate si o exuberanta greu de descris. Asa cum ar trebui sa fie TOATE interactiunile noastre. Noi sa fim prezenti, integral cu toata atentia, fiinta si constiinta noastra in fiecare secunda petrecuta cu ceilalti. Abia acum am putut trai ce am citit in cartea Rodiei Tilianu, acum foarte multi ani, despre intalnirile noastre. Ne despartim de oameni cu care petrecem o jumatate de ora, o ora, zile sau ani si la plecare nu stim nimic despre ei. Cu ce erau imbracati, erau veseli, tristi, erau framantati sau linistiti, erau bucuroasi? Fiecare intalnire, ar trebui sa fie exact ca o intalnire cu persoana iubita. Emotia intalnirii, amintirea fiecarui detaliu. Participarea totala la fiecare moment. Asta inseamna sa fii viu. Sa fii present. Sa traiesti fiecare senzatie in totalitatea ei. Cu tot ce are sa iti ofere: culoare, miros, aroma, emotie.

Acum cateva zile, m-am urcat la volan si am condus din nou masina. Am chiuit tot drumul. Ma uitam fascinata la cum inaintez. Parca primisem o pereche de aripi. Nici chiar atunci nu m-as fi simtit mai tare. Si pentru ca mergeam incet, ma uitam cu un zambet imens desenat pe chip, la toti ceilalti soferi. Imi venea sa-i intreb daca si ei simt aceeasi bucurie imensa, pe care o simt eu. Unii pareau seriosi, altii distrati, altii blazati, unii povesteau. Ma uitam pe geam, in jurul meu, in toate oglinzile retrovizoare si totul mi se parea extraordinar. Cerul mi se parea atat de albastru, razele soarelui faceau totul auriu, florile radeau in parc, copacii se scaldau semeti in lumina, masinile mi se pareau stralucitoare, oamenii mi se pareau atat de frumosi. Mi se pareau niste minuni umblatoare. Eram euforica. Imi dadeau lacrimile in continuu si chiuiam de bucurie. Nu stiu daca am parcurs 1-2 kilometri, dar pot sa va asigur ca a fost cea mai frumoasa experienta cu masina. Niciodata condusul nu mi se va mai parea plictisitor sau obositor. 

4. Mi s-a confirmat ca oamenii sunt minunati

Am aflat despre oameni ca sunt minunati. Ca indiferent cine sunt si cum par, sunt solidari, sunt generosi, sunt umani, calzi si ca in fiecare dintre ei exista scanteia divina din belsug. Am avut ocazia sa cunosc multe tipuri de oameni acum. Oameni noi, cunostinte mai vechi, prieteni, apropiati. Fiecare s-a manifestat asa cum a simtit. Si despre toti pot sa spun ca sunt minunati. Unii surprinzatori, altii in felul lor. Lectia mea, a fost sa vad in reactia fiecaruia cate ceva din mine. Cat de putin sau cat de mult am daruit. Sa descopar cat de multa atentie, grija le-am oferit sau cat de distanta si rece am fost perceputa. Am descoperit cata frumusete poate sa fie in oameni. Am invatat sa ii respect si sa le respect alegerile. Indiferent care ar fi acelea.

5. Mi-am reamintit de puterea de a multumi

Am invatat ca in fiecare dimineata, sau in fiecare seara sa multumesc pentru toate lucrurile care mi-au fost daruite, inclusiv aceasta intamplare mai speciala din luna Mai. Sa multumesc pentru tot ce pot sa fac, sa gandesc, sa simt, sa traiesc, sa ofer , sa primesc, sa creez, sa consum, sa rad, sa plang, sa observ, sa sper, sa vreau, sa pot, sa fiu.

In loc de concluzie

Va propun, celor care m-ati insotit pana la acest capat de pagina, sa va opriti din ce faceti, indiferent unde va aflati si sa iesiti o clipa afara, sa deschideti macar geamul si sa ramaneti o clipa singuri cu voi insiva. Bucurati-va de razele soarelui, de umbra copacilor, daca e zi, de sunetul ploii, de mirosul ierbii ude sau de stralucirea stelelor, daca e noapte si in acest cadru, sa stati doar, fara sa faceti nimic, relaxati, constientizand ceva frumos din interiorul sau exteriorul vostru. Poate fi o adiere de vant cu miros de tei sau o senzatie de liniste si bucurie, fara motiv. Poate fi amintirea unui gest frumos sau cerul cu imensitatea albastrului sau. Savurati acest moment (ca pe un iaurt:)) si propuneti-va sa transformati aceste gen de clipe intr-un obicei, intr-un ritual pe care sa vi-l oferiti ori de cate ori simtiti ca v-ati indepartat de divinitatea din voi.

Matematica emotiilor

Sunt convinsa ca va amintiti din vremea copilariei, sau din postura de parinti, imaginea copilului plangand in hohote pentru ca a cazut si s-a lovit. Pentru el nu exista o tragedie mai mare decat ce i s-a intamplat. 

Expresia fetei, lacrimile si strigatul de ajutor din ochii lui sunt foarte expresive. In fractiuni de secunda, odata cu scalambaielile parintilor, hohotele se transforma in ras, dar distinctia intre ras si plans ramane greu de facut. Pe parcus, micutul isi poate aminti ca el era in mijlocul unei tragedii, el de fapt plangea. Si rasul poate sa se innece din nou in plans. 

Cand eram copil aceasta imagine era descrisa plastic prin expresia "ras cu plans, balega de manz".

Cu totii experimentam in fiecare zi milioane de emotii. De la entuziasmul unei idei la tristetea neimplinirii unei dorinte, de la optimismul pe care ni-l da o reusita, la disperarea de a nu avea solutii. Intr-un moment de furie putem experimenta ura fata de un om, pentru ca a doua zi sa ii oferim ajutorul, iubirea si compasiunea noastra. Putem trece cu viteza luminii de la bucurie la tristetea, de la iubire la ura, de la entuziasm la disperare.  Fericirea si depresia, caldura si frigul, iritarea si calmul, speranta si dezamagirea, mandria si rusinea, pasiunea si indiferenta, curajul si frica, incantarea si dezgustul, sunt doar cateva dintre nuantele de pe paleta emotiilor noastre.

Se spune ca o emotie negativa cantareste de zece ori mai mult decat o emotie pozitiva. Greutatea unei emotii negative este perceputa in inventarul nostru emotional ca fiind mai mare decat cea a unei emotii pozitive. Ne amintim mai usor lucrurile neplacute decat cele placute. Pentru ca ele ne marcheaza.bsi suntem dispusi mai usor sa le atarnam de noi si sa le caram toata viata, sa nu le dam drumul. Dar asta este doar perceptia noastra. E firesc sa fie asa, pentru ca orice emotie negativa este dureroasa, se afla in contradictie cu noi, este un disconfort care ne indeamna sa o ascundem undeva in adancul sufletului si sa fugim repede catre compensarea cu o emotie pozitiva. Autoironia, a face haz de necaz, "caterinca", sunt doar cateva mecanisme de aparare. Care este insa adevarata lor semnificatie?

In realitate, bucuria si tristetea sunt doua capete ale aceleiasi  senzatii. Asa cum orice magnet are doi poli, asa cum frigul si caldura sunt grade diferite cu care masuram temperatura, orice emotie vine cu doua extreme. Iubirea si ura se afla invariabil de o parte si de alta a aceleiasi emotii. Nu exista o separatie intre ele, nu sunt doua emotii diferite, ci este aceasi emotie de o parte si de alta a punctului zero. Atunci cand alegem sa experimentam bucuria, avem la pachet si posibilitatea de a trai tristetea. Primim curajul impreuna cu frica. Ele vin impreuna, pentru ca sunt aceeasi substanta, sunt acelasi lucru. Orice experienta pe care o avem in timpul vietii este neutra in esenta. Semnul pozitiv sau negativ pe care i-o da emotia care o insoteste, este doar un indicator al locului in care ne aflam in acel moment pe traseul vietii si are rolul de a ne semnala ca suntem pe drumul nostru sau trebuie sa schimbam ceva. Interpretarea noastra insa, atunci cand apare o emotie negativa, este ca nu suntem in stare, nu meritam, nu suntem buni.

Vanatoarea de emotii pozitive, fericire, entuziasm, iubire, bucurie, satisfactie, incantare, veselie devine doar o fuga de emotiile pe care le consideram opuse, anxietate, apatie, manie, dezamagire, dezgust, tristete, pe care nu le intelegem, sunt dureroase si incercam sa le ocolim, sau sa le limitam prezenta. Intelegand insa ca nu exista bun fara rau, pozitiv fara negativ, ne putem ridica de pe axa polaritatii emotiilor si din calitatea de observator detasat de intensitatea unei extreme sau a celeilalte sa cautam semnificatia emotiilor.

Imaginati-va o axa matematica orizontala, pe care aplicam o sinusoida. Drumul nostru este drept pe axa, noi suntem axa. Ganditi-va ca parcurgeti drumul drept de la un capat la altul, fara abateri, fara intreruperi. Acum imaginati-va ca pentru a ajunge in acelasi loc parcurgeti drumul pe sinusoida, cazand de la inaltimea unei emotii puternice si pozitive in cea mai adanca depresie din capatul celalat. Nu doar ca drumul ni se va parea muuuult mai lung, ci efortul de a urca pe sinusoida de la o emotie negativa la una pozitiva este mult mai mare, iar caderea de la una pozitiva la una negativa va fi multa mai rapida.

Intelegand polaritatea emotiilor, le putem trai fara disperare, fara a oscila ca un pendul intre agonie si extaz, putem sa traim triumful si dezastrul "tratand pe-acesti doi impostori la fel" (Rudyard Kipling-Daca). Asteptarile noastre nu trebuie sa fie amplasate intr-o zona in care exista doar fericire, doar bucurie, doar veselie si cantec. Pur si simplu, ridicand nivelul de constiinta, nu inseamna ca vei trai intr-o fericire continua. Nu exista asa ceva. Dar inseamna ca vei sti, atunci cand emotia negativa va aparea, ca trebuie sa o traiesti, pentru ca acela e locul in care esti in acel moment. E ca si cum ai vrea sa ajungi la mare, dar nu vrei sa treci printr-un satuc mizerabil, plin de cocioabe. Te dezgusta mizeria si te opresti, te intorci si o iei la fuga, crezand ca ai gresit drumul. Si te vei intreba de ce nu ajungi niciodata la mare, acolo unde ti-ai dorit.

Fiecare dintre noi traieste pe parcursul vietii atat dulcele cat si amarul unei emotii. Nimeni ne este ferit de cele negative. Doar ca acceptandu-le ca parte din noi, ca limbaj al corpului nostru prin care ni se trimit niste mesaje, traindu-le in valoare absoluta, fara atasamentul intensitatii semnului plus sau minus, le vom putea folosi ca pe niste indicatoare. Cand apare o emotie negativa, vom sti ca ea va trece si vom avea parte automat si de partea ei pozitiva. Pentru ca ele sunt una si aceeasi substanta.

In concluzie,

• fiecare emotie are doi poli, unul pozitiv si unul negativ; bucuria si tristea sunt doua fatete ale aceleiasi emotii.
• nu exista doar fericire, bucurie, veselie; atunci cand alegi bucuria, alegi si tristetea
• greutatea unei emotii este data de perceptia noastra; daca o vedem ca pe un indicator, nu ne va putea abate din drum; din contra, ne va ghida pe drumul nostru
• emotiile negative ca si cele pozitive trebuie traite; ele nu ne pot caracteriza ca identitate; ele ne semnaleaza ca suntem pe drumul cel bun sau nu, dar nu ne hotarasc destinul sau identitatea.
• orice experienta este neutra, indiferent daca emotia care o insoteste este pozitiva sau negativa.
• dezvoltarea personala, spiritualitatea, o constiinta superioara, nu inseamna ca vom trai fericirea continua ; sunt doua lucruri diferite, nu confundati asteptarile
• detasandu-ne de greutatea emotionala, concentrandu-ne pe pozitiv chiar si atunci cand lucrurile par fara iesire, stiind ca o emotie negativa e trecatoare si ca la capatul celalalt ne astepta una pozitiva, ne poate schimba modul in care ne traim viata, modul in care reactionam si ne poate elibera de un balast inutil acumulat in multi ani pe care fara sa stim il ducem cu noi. Imbratisati orice emotie fara teama. Ea este acolo pentru a ne dezvolta si nu pentru a ne distruge.

Emotiile sunt ca vremea. Se poate sa nu ne placa atunci cand cerul greu si innorat ne apasa zile intregi accentuandu-ne anxietatea. Traim frica odata cu descarcarcarea fulgerelor si tunetelor in mijlocul unei furtuni de vara. Si ne simtim entuziasti, bucurosi cand razele soarelui ne scalda in lumina. Acceptam vremea, cu manifestarile ei capricioase cateodata, pentru ca stim ca ploaia se va opri si din spatele norilor negri va aparea un soare stralucitor. 

Ca sa intelegem emotiile, trebuie doar sa ne ridicam in pozitia de observator, deasupra norilor si a furtunii si vom descoperi, ca la fiecare calatorie cu avionul, ca acolo sus e intotdeauna soare si calm. Si imaginea se vede in ansamblu. Planeta albastra e tot rotunda, iar emotiile noastre care uneori par tragedii catastrofale, sunt doar pentru noi, si doar pentru momentul in care le simtim. Ele nu sunt menite sa le purtam cu noi o viata intreaga si sa le retraim de fiecare data. Menirea lor este sa ne spuna de ce parte a axei suntem si sa ne mentina in echilibru.