Inteligenta si furtunile emotionale

Care este, pana la urma, masura cea mai potrivita pentru inteligenta? Este capabil un set de intrebari sa identifice capacitatea unei persoane de a se intalni si rezolva o situatie de viata? 

Este un numar, fie el 80, 120 sau 180, un indiciu relevant despre succesul pe care il poate avea o persoana? Desigur, intr-o masina dotata cu multi cai putere, senzatia pe care o ai, atunci cand te duce din punctul A in punctul B, este cu totul alta fata de un Trabant. Dar in final, in ambele cazuri, vom ajunge in punctul B. Inteligenta din punct de vedere IQ , este vehiculul.

Frumusetea peisajului, traseul ales, oamenii pe care ii intalnesti, starea vremii, sunt date  insa, de inteligenta emotionala. Inteligenta emotionala este capacitatea noastra de a reactiona si interactiona in anumite situatii, cu oamenii de langa noi.

Majoritatea reactiilor noastre sunt cladite pe principiul repetitiei. Pe mecanismul obiceiului. Si au ca punct de plecare, cate o zona sensibila atinsa in subconstient. Acest buton subconstient, genereaza initial o reactie spontana. Nu stam sa ne gandim ulterior reactiei noastre, daca a fost justificata. Daca nu cumva am gresit. Pentru ca ego-ul anticipeaza raspunsul. E simplu. Noi nu putem gresi.

In acest mecanism, lipsit de controlul nostru, actionarea unui buton subconstient produce de fiecare data un reflex emotional, exprimat printr-o reactie cu o intensitate mult peste firesc. Chiar daca ni se atrage atentia adesea, ca reactia noastra e deplasata si exagerata, senzatia e atat de reala, traseul cauzal propus de subconstient pare atat de logic, incat reactionam de fiecare data la fel. Invariabil.

Reactia noastra devine previzibila si va fi invatata usor de cei din jur. Si aproape de fiecare data, din acest punct, interactiunea deraiaza. Pentru a evita reactia noastra exacerbata, ceilalti au doua variante: isi modifica ei comportamentul pentru a evita reactia noastra, si asta inseamna ca nu mai sunt ei insisi. Ii condamnam la falsitate, obligandu-i sa isi puna de fiecare data o masca. Sau, a doua varianta: refuza sa faca asta, isi sustin punctul de vedere, declanseaza aceeasi reactie, de fiecare data. In acest caz, lipseste falsitatea, dar intervine oboseala actionarii aceluiasi buton repetitiv, care ofera aceeasi reactie, doar ca din ce in ce mai puternica. In ambele cazuri relatia incepe sa se deterioreze si in multe din cazuri cazurilor se incheie violent. Cu cicatrici nevindecabile. 

Butoanele subconstiente actioneaza ca niste furtuni emotionale, care antreneaza in vartejul lor tot felul de rani, noi triggere, scenarii. Violenta lor actioneaza alte butoane si uneori e greu de imaginat la ce nivel de degradare umana si devastare emotionala sunt expusi participantii. In general, conditiile cele mai prielnice se afla in zona relatiilor domestice, sau a celor care implica interactiunea cu aceleasi persoane, zi de zi, multe ore pe zi. 

Actionarea frecventa a butoanelor face ca  raspunsurile emotionale sa devina atat de automate, incat uneori nici nu mai e nevoie de atingerea lor. La fel cum creierul stie sa citeasca si sa recompuna fraze intregi, chiar daca 70% din cuvinte sunt stalcite, la fel subconstientul nostru poate sa isi declanseze singur butoanele doar "imaginandu-si", sau daca doar "i se pare". Intensitatea izbucnirilor si violenta acestora e cu atat mai mare, cu cat mai joasa este vibratia emotiei, cum e de exemplu cazul furiei. 

De cate ori insa inainte de a reactiona, ni s-a intamplat sa ne oprim o secunda, sa eliberam mintea de zgomot, sa ne gandim la situatie dintr-o perspectiva rezonabil de obiectiva si totusi sa decidem sa izbucnim intr-o reactie violenta? Raspunsul nu poate fi altul: nici o data. Ni s-a intamplat insa, cu siguranta, macar o data, sa avem acces la acel moment in care am intampinat persoana din fata noastra care era rosie de furie si tipa din rarunchi, cu o tonalitate a vocii care parea extraterestru de calma. "Luptatorul cel mai bun, nu este niciodata furios", zice Lao Tzu.

De multe ori, ne intrebam cum putem totusi sa pastram spontaneitatea exprimarii emotiilor noastre si in acelasi timp sa ramanem intuitivi, calm si rationali? 

Cu cat mai mult vom folosi puterea vointei, nu pentru a ne impune violenta verbala in fata celuilalt, nu pentru a-l controla, nu pentru a-i demostra ceva, ci pentru a ne controla propriul subconstient dezlantuit si a-l supune constiintei noastre, cu atat mai mult ne vom putea increde in intuitie, cu atat mai mult spontaneitatea reactiilor noastre ne va duce in zone optime din punct de vedere emotional, in care descoperim curajul, increderea, bucuria, iubirea si va limita drastic iesirile emotionale necontrolate, care ne arunca intr-o extrema sau alta. 

Aceasta este inteligenta emotionala, care ne ajuta sa reactionam si sa raspundem inteligent chiar si la o actiune sau la cuvinte mai putin inteligente ale altora, oferindu-ne in acelasi timp cadou, calmul interior si puterea pe care nici logica rece, nici emotiile coplesitoare nu ni le pot oferi.

Fa-ti timp sa te opresti din cand in cand si sa te intrebi asa cum te-ar intreba un prieten bun... pur si simplu cum te simti. Raspunde-ti sincer si constientizeaza cum te simti. Daca simti tristete, furie, indoiala sau chiar entuziasm exagerat, euforie, ramai o clipa in liniste. Lasa emotiile sa se dizolve in tacerea ta.

Viata noastra de zi cu zi poate fi asemanata cu navigatul pe mare. Putem pluti in deriva, scapand controlul navei, in mijlocul furtunii,  sau putem sa navigam pe o mare calma cu exact atata vant, cat avem nevoie pentru viteza si pentru a controla directia. O furtuna emotionala te face in general sa esuezi si sa naufragiezi intr-un loc total diferit fata de unde ti-ai propus tu sa ajungi. In schimb, cand navighezi cu gratie pe o mare mentala calma, cu vantul optimismului in panze, sti exact directia in care e orientata nava si poti decide daca si unde sa acostezi, cat sa stai si unde vrei sa ajungi in final. In plus, placerea calatoriei iti va face atat soarele cat vantul, prieteni.

Photo credit: DeviantArt - Divair Laurindo Rosa, Brazil

A fi in control

V-ati simtit vreodata agasati de cineva care le stie pe toate? Care vrea sa-si impuna parerile, ca fiind infailibile? Sau v-ati surprins vreodata spunand cuiva “Totul e sub control”?

Ei bine, poate ati fi interesati sa aflati ca nu exista asa ceva. Noi nu avem controlul. Majoritatea deciziilor, actiunilor, reactiilor, cuvintelor, intamplarilor din viata noastra sunt conduse din umbra inconstientului nostru.

Stiu, e greu de acceptat. E frustrant. Si prima reactie, asa cum e firesc, e sa negam. Sa ne revoltam. Sa ne intrebam la ce bun sa umplem rafturile cu milioane de exemplare din “Cum sa devii un manager de succes?”, “Cum sa slabesti 20 de kg in 2 zile?”, “Cum sa ai o relatie perfecta in doar 5 minute?”.

Faptele insa, sunt zdrobitoare. Iata structura icebergului:

• Doar 0,005 % din informatiile pe care le primim in fiecare secunda, au acces in zona constientului. Creierul primeste in fiecare secunda 4 miliarde(!) de biti de informatie in fiecare secunda, din care ajungem sa procesam constient doar 2000. Rezultatul? Suntem mult mai putin constienti decat ne place sa credem.
• Informatia vizuala, e suverana! Ochiul preia pana la 10 milioane de biti de informatie vizuala pe secunda. Din acestia, doar 40 de biti pe secunda devin imagini mentale. Raportul e de 1: 250.000. Zdrobitor, nu-i asa?
• O imagine face cat 1000 de cuvinte. Adevarat! Doua treimi din stimulii care ajung la creier sunt vizuali. Peste 50% din creier este specializat in procesarea informatiei vizuale. 80% din procesul de invatare se bazeaza pe vizual.
• Comunicarea non-verbala este predominanta. De multe ori, obtinem sau dam raspunsurile, verbal, dar in realitate limbajul non-verbal, le contrazice. Si asta pentru ca 55% din comunicare se face prin expresia fetei, 38% prin tonul vocii si doar 7% prin schimburile verbale. Cum asa? - veti intreba. Pentru ca informatia senzoriala, pe care noi o simtim in organism este cu mult mai intensa si mai bogata decat capacitatea noastra de a o descrie. Nemaivorbind de viteza cu care se produce. In fractiuni de secunda, emotia s-a produs, pe cand rationalizarea informatiei si prelucrarea la nivel de creier dureaza in general peste 4 secunde.

Acestea sunt faptele. Incontestabile. Inconstientul este cela care conduce. Din intunecimea si adancimea icebergului. Puterea lui este data in primul rand de dimensiunile lui si in al doilea rand de invizibilitatea lui. Nevazandu-l, il consideram inexistent, il ignoram. Si ne arogam dreptul de a crede ca este vointa noastra, ratiunea noastra , ca este ceva facem in mod constient.

Si totusi, cum se face ca uneori suntem in control? Ca lucrurile se leaga, par sa mearga de la sine, coincidente si sincronicitati se intampla miraculos, “controlam” toate datele problemei, iar rezultatele spectaculoase nu intarzie sa apara.

Nu e nici un mister. Mecanismul este simplu. In aceste cazuri, in locul arogantei de a crede ca putem controla totul, alegem sa ne manifestam intentia, sa credem in ea, sa ignoram decorul si sa ne aliniem unui flux natural de energie care sa ne serveasca, avand in permanenta in minte imaginea dorita.

Cum? Simplu. Creand cu “materialul clientului”, ca sa spunem asa.

De multe ori, incepem ceva, ne propunem ceva, ne dorim ceva. Si dupa momentul euforic de entuziasm in care ne imaginam ca am obtinut déjà acel lucru, sau cum ar fi daca l-am avea déjà, urmeaza reactia de aparare. Creierul nostru ofera actiunii noastre de a crea, o reactiune (o forta de aceeasi intensitate, dar cu semn opus). Si incepem: dar daca nu sunt destul de bun, daca nu am resurse suficiente, daca cel de care am nevoie nu o sa ma ajute, daca ma fac de ras, daca nu sunt in cea mai buna forma, daca…, daca…

Chiar si asa, daca motivatia e suficient de puternica, vom continua ce am inceput, dar de cele mai multe ori vom fi tentati sa pastram unul sau doua din “daca”(just in case). La nivel inconstient, creierul va fi confuz. Nu va mai sti cu precizie daca tu iti doresti sa obtii ce sustii ca iti doresti, conform intentiei initiale sau iti doresti sa-ti faci griji. Si el, constiincios, iti va oferi energie care sa le alimenteze pe amandoua. Cu cat alimenteaza mai mult partea de griji, aceasta va prelua intaietatea si va infrange intentia. Toate lucrurile vor parea ca sunt impotriva ta, ca ti se pun piedici, ca poate e un semn ca nu trebuie sa faci acel lucru. Si iata ce usor ne vine sa renuntam. Ne intoarcem la comoditatea de a ramane pe loc, insotita evident de frustrarea de a nu avea success (de exemplu) si de explicatiile inevitabile pe care ni le vom gasi: nu a fost sa fie, nu e pentru mine, nu m-a ajutat cutare… Asta este!

Si totusi, ce e de facut? Situatia nu poate sa ramane asa, nu-I asa??? Pentru ca, totusi, nu suntem multumiti. Nu am obtinut ce ne doream. Si comoditatea renuntarii, nu ne ofera satisfactie, bucurie, entuziasm.

Cum invingem icebergul, pana cand nu ne spargem capul tot lovindu-ne de el? Desi pare imposibil, ca toate lucrurile esentiale, solutia abunda in simplitate. Cunoscand mecanismul, fiind constienti ca doar noi putem genera “reactia” si “obstacolele”, e de ajuns ca atunci cand apar sa le ignoram, sa le dam putina importanta, sa trecem peste ele, sa cautam alte cai. Sa nu ne pierdem energia luptand cu ele si reactionand la randul nostru la “bolovanii” aparuti pe drum, ci sa sa avem permanent in minte doar ce avem de facut si ce ne dorim, focusati si crezand cu toata inima ca se poate. Doar noi suntem cei care cream, nu-I asa?

In concluzie, suntem totusi in control? Raspunsul este da, dar nu in felul in care ne place noua sa credem. Nu fortand lucrurile, nu impunand, nu mergand pe cai pe care am esuat, nu cazand in capcana reactivitatii, a demotivarii si autocompatimirii, de fiecare data.

Pentru ca cele mai multe reactii ale celor din jur sunt tot inconstiente. Toti reactionam pe baza unor mecanisme de tipul “lupta sau fugi”, “frica de respingere”, “frica de a nu pierde ceva” , mecanisme care genereaza reactii de tip furie sau manie. Acestea sunt o eliberare de energie negativa, un mecanism de aparare, pentru ca cel care o manifesta incepe sa se teama din ce in ce mai mult ca (culmea!) pierde controlul situatiei.

De obicei, un om nervos care se manifesta verbal intr-un mod violent, genereaaza in noi o reactie similara. Ne enervam, incepem sa tremuram, sa tipam si tot ce obtinem e distructiv. E ca si cum ai rupe isteric si violent un ambalaj zdrelindu-ti mainile, in loc sa desfaci frumos, hartia, cutia, deschisul capacului si sa savurezi surpriza.

Ce-ar fi in loc sa ne enervam si noi, sa intelegem ca acel om se apara inconstient de o frica de-a lui. De frica lui de a pierde controlul. Stiind ca e o himera, in loc sa uitam de obiectivele noastre, in loc sa ii raspundem cu reactia noastra negativa si sa compunem fortele, amplificand starea de tensiune, putem sa ii raspundem calm, sa demontam emotia negativa pe care a atasat-o déjà situatiei si care a preluat controlul asupra lui, in lucruri concrete. Ce te-a deranjat mai exact? Cum ti-ai fi dorit sa se intample lucrurile? Care sunt de fapt asteptarile tale, Omule?

Veti vedea atunci, ca prin minune, ca ceea ce parea o situatie inflamata, scapata de sub control, se neutralizeaza si devine din nou un teren fertil pentru constructie.

Da, suntem in control. Dar nu asupra factorilor externi, nu asupra celorlati: daca ploua, daca cel de langa noi este morocanos, daca seful are o zi proasta, daca a intarziat tramvaiul. Nu. Suntem in control asupra propriilor noastre reactii. Si asupra gandurilor pe care ni le ingaduim sa le crestem, stiind ca aceste ganduri se vor materializa in actiunile si lucrurile pe care ni le dorim cu adevarat. Fara sa fim in control absolut, fara macar sa simtim nevoia de a-i controla pe altii pentru ce ne dorim noi. Pur si simplu, solicitand o banda de energie proprie pe care se ne deplasam cu viteza legala, fara a-i deranja pe ceilalti participanti la trafic, catre destinatia noastra.

Don’t drink …and Drive!