A fi in control

V-ati simtit vreodata agasati de cineva care le stie pe toate? Care vrea sa-si impuna parerile, ca fiind infailibile? Sau v-ati surprins vreodata spunand cuiva “Totul e sub control”?

Ei bine, poate ati fi interesati sa aflati ca nu exista asa ceva. Noi nu avem controlul. Majoritatea deciziilor, actiunilor, reactiilor, cuvintelor, intamplarilor din viata noastra sunt conduse din umbra inconstientului nostru.

Stiu, e greu de acceptat. E frustrant. Si prima reactie, asa cum e firesc, e sa negam. Sa ne revoltam. Sa ne intrebam la ce bun sa umplem rafturile cu milioane de exemplare din “Cum sa devii un manager de succes?”, “Cum sa slabesti 20 de kg in 2 zile?”, “Cum sa ai o relatie perfecta in doar 5 minute?”.

Faptele insa, sunt zdrobitoare. Iata structura icebergului:

• Doar 0,005 % din informatiile pe care le primim in fiecare secunda, au acces in zona constientului. Creierul primeste in fiecare secunda 4 miliarde(!) de biti de informatie in fiecare secunda, din care ajungem sa procesam constient doar 2000. Rezultatul? Suntem mult mai putin constienti decat ne place sa credem.
• Informatia vizuala, e suverana! Ochiul preia pana la 10 milioane de biti de informatie vizuala pe secunda. Din acestia, doar 40 de biti pe secunda devin imagini mentale. Raportul e de 1: 250.000. Zdrobitor, nu-i asa?
• O imagine face cat 1000 de cuvinte. Adevarat! Doua treimi din stimulii care ajung la creier sunt vizuali. Peste 50% din creier este specializat in procesarea informatiei vizuale. 80% din procesul de invatare se bazeaza pe vizual.
• Comunicarea non-verbala este predominanta. De multe ori, obtinem sau dam raspunsurile, verbal, dar in realitate limbajul non-verbal, le contrazice. Si asta pentru ca 55% din comunicare se face prin expresia fetei, 38% prin tonul vocii si doar 7% prin schimburile verbale. Cum asa? - veti intreba. Pentru ca informatia senzoriala, pe care noi o simtim in organism este cu mult mai intensa si mai bogata decat capacitatea noastra de a o descrie. Nemaivorbind de viteza cu care se produce. In fractiuni de secunda, emotia s-a produs, pe cand rationalizarea informatiei si prelucrarea la nivel de creier dureaza in general peste 4 secunde.

Acestea sunt faptele. Incontestabile. Inconstientul este cela care conduce. Din intunecimea si adancimea icebergului. Puterea lui este data in primul rand de dimensiunile lui si in al doilea rand de invizibilitatea lui. Nevazandu-l, il consideram inexistent, il ignoram. Si ne arogam dreptul de a crede ca este vointa noastra, ratiunea noastra , ca este ceva facem in mod constient.

Si totusi, cum se face ca uneori suntem in control? Ca lucrurile se leaga, par sa mearga de la sine, coincidente si sincronicitati se intampla miraculos, “controlam” toate datele problemei, iar rezultatele spectaculoase nu intarzie sa apara.

Nu e nici un mister. Mecanismul este simplu. In aceste cazuri, in locul arogantei de a crede ca putem controla totul, alegem sa ne manifestam intentia, sa credem in ea, sa ignoram decorul si sa ne aliniem unui flux natural de energie care sa ne serveasca, avand in permanenta in minte imaginea dorita.

Cum? Simplu. Creand cu “materialul clientului”, ca sa spunem asa.

De multe ori, incepem ceva, ne propunem ceva, ne dorim ceva. Si dupa momentul euforic de entuziasm in care ne imaginam ca am obtinut déjà acel lucru, sau cum ar fi daca l-am avea déjà, urmeaza reactia de aparare. Creierul nostru ofera actiunii noastre de a crea, o reactiune (o forta de aceeasi intensitate, dar cu semn opus). Si incepem: dar daca nu sunt destul de bun, daca nu am resurse suficiente, daca cel de care am nevoie nu o sa ma ajute, daca ma fac de ras, daca nu sunt in cea mai buna forma, daca…, daca…

Chiar si asa, daca motivatia e suficient de puternica, vom continua ce am inceput, dar de cele mai multe ori vom fi tentati sa pastram unul sau doua din “daca”(just in case). La nivel inconstient, creierul va fi confuz. Nu va mai sti cu precizie daca tu iti doresti sa obtii ce sustii ca iti doresti, conform intentiei initiale sau iti doresti sa-ti faci griji. Si el, constiincios, iti va oferi energie care sa le alimenteze pe amandoua. Cu cat alimenteaza mai mult partea de griji, aceasta va prelua intaietatea si va infrange intentia. Toate lucrurile vor parea ca sunt impotriva ta, ca ti se pun piedici, ca poate e un semn ca nu trebuie sa faci acel lucru. Si iata ce usor ne vine sa renuntam. Ne intoarcem la comoditatea de a ramane pe loc, insotita evident de frustrarea de a nu avea success (de exemplu) si de explicatiile inevitabile pe care ni le vom gasi: nu a fost sa fie, nu e pentru mine, nu m-a ajutat cutare… Asta este!

Si totusi, ce e de facut? Situatia nu poate sa ramane asa, nu-I asa??? Pentru ca, totusi, nu suntem multumiti. Nu am obtinut ce ne doream. Si comoditatea renuntarii, nu ne ofera satisfactie, bucurie, entuziasm.

Cum invingem icebergul, pana cand nu ne spargem capul tot lovindu-ne de el? Desi pare imposibil, ca toate lucrurile esentiale, solutia abunda in simplitate. Cunoscand mecanismul, fiind constienti ca doar noi putem genera “reactia” si “obstacolele”, e de ajuns ca atunci cand apar sa le ignoram, sa le dam putina importanta, sa trecem peste ele, sa cautam alte cai. Sa nu ne pierdem energia luptand cu ele si reactionand la randul nostru la “bolovanii” aparuti pe drum, ci sa sa avem permanent in minte doar ce avem de facut si ce ne dorim, focusati si crezand cu toata inima ca se poate. Doar noi suntem cei care cream, nu-I asa?

In concluzie, suntem totusi in control? Raspunsul este da, dar nu in felul in care ne place noua sa credem. Nu fortand lucrurile, nu impunand, nu mergand pe cai pe care am esuat, nu cazand in capcana reactivitatii, a demotivarii si autocompatimirii, de fiecare data.

Pentru ca cele mai multe reactii ale celor din jur sunt tot inconstiente. Toti reactionam pe baza unor mecanisme de tipul “lupta sau fugi”, “frica de respingere”, “frica de a nu pierde ceva” , mecanisme care genereaza reactii de tip furie sau manie. Acestea sunt o eliberare de energie negativa, un mecanism de aparare, pentru ca cel care o manifesta incepe sa se teama din ce in ce mai mult ca (culmea!) pierde controlul situatiei.

De obicei, un om nervos care se manifesta verbal intr-un mod violent, genereaaza in noi o reactie similara. Ne enervam, incepem sa tremuram, sa tipam si tot ce obtinem e distructiv. E ca si cum ai rupe isteric si violent un ambalaj zdrelindu-ti mainile, in loc sa desfaci frumos, hartia, cutia, deschisul capacului si sa savurezi surpriza.

Ce-ar fi in loc sa ne enervam si noi, sa intelegem ca acel om se apara inconstient de o frica de-a lui. De frica lui de a pierde controlul. Stiind ca e o himera, in loc sa uitam de obiectivele noastre, in loc sa ii raspundem cu reactia noastra negativa si sa compunem fortele, amplificand starea de tensiune, putem sa ii raspundem calm, sa demontam emotia negativa pe care a atasat-o déjà situatiei si care a preluat controlul asupra lui, in lucruri concrete. Ce te-a deranjat mai exact? Cum ti-ai fi dorit sa se intample lucrurile? Care sunt de fapt asteptarile tale, Omule?

Veti vedea atunci, ca prin minune, ca ceea ce parea o situatie inflamata, scapata de sub control, se neutralizeaza si devine din nou un teren fertil pentru constructie.

Da, suntem in control. Dar nu asupra factorilor externi, nu asupra celorlati: daca ploua, daca cel de langa noi este morocanos, daca seful are o zi proasta, daca a intarziat tramvaiul. Nu. Suntem in control asupra propriilor noastre reactii. Si asupra gandurilor pe care ni le ingaduim sa le crestem, stiind ca aceste ganduri se vor materializa in actiunile si lucrurile pe care ni le dorim cu adevarat. Fara sa fim in control absolut, fara macar sa simtim nevoia de a-i controla pe altii pentru ce ne dorim noi. Pur si simplu, solicitand o banda de energie proprie pe care se ne deplasam cu viteza legala, fara a-i deranja pe ceilalti participanti la trafic, catre destinatia noastra.

Don’t drink …and Drive!