Echilibrul celor doua talere

E minunat sa te dizolvi in anonimitea unui loc necunoscut de pe harta, intr-un mic satuc cu cateva mii de suflete. Ai senzatia ca toata urbanitatea ta, toate greutatea dependentelor tale de tehnologie si urgentele tale se destrama usor intr-o indisponibilitate fireasca a rutinei cotidiene care include si internetul.  

In schimb aerul, soarele, apa sunt la dispozitia ta si au un alt gust. Iarba este de un verde magic, padurii nu ii lipseste nici un fir de copac, iar casele par niste mici turte dulci locuite de oameni.

Diminetile aduc cu ele neschimbarea si siguranta. Timpul isi tine rasuflarea si pentru ca totul pare la fel, eziti parca si tu sa te schimbi si incepi usor, usor sa gusti din eternitatea locului. Focusul se muta pe miscarea din interior. In exterior, singura schimbare pare data de alergarea norilor pe cer.

Intr-un asemenea loc, atata timp cat te predai prezentului, timpul incremeneste. Esti fortat sa traiesti timpul dupa regulile de aici, unde oamenii stau si povestesc fata in fata, se saluta  unii pe altii cu un zambet larg, te intreaba daca ai nevoie de ajutor. Aici, oamenii scriu scrisori si le duc personal la cutia postala. Aici, exista cabine de telefon si internetul nu e ceva subinteles, care se afla in aer. Aerul diminetii e masurat in alergare sau mergand cu bicicleta.

Paradoxal, daca vrei sa iti pierzi identitatea te duci intr-un oras mare. Acolo miscarea si ritmul e dat de activitatea oamenilor. Totul se intampla cu repeziciune si dinamismul e la nivelul strazii. Ca individ, iti este greu sa te remarci si sa iti pastrezi identitatea intacta, pentru ca suvoiul multimii va tinde sa spele individualitatea. Trebuie sa ai valorile bine definite pentru a pastra directia proprie. Natura ocupa un spatiu mic in pictura urbana si este aproape statica. Spectacolul sta in miscarea oamenilor in timp ce natura are un impact mic.

Aici, in afara orasului, in anonimitatea locului, identitatea oamenilor e scoasa in evidenta. Orice suflet e important prin trairile lui. Fiecare este cineva si are rol in comunitate prin ceea ce face. Nimeni nu trece neobservat. In doua zile, orice nou venit face deja parte din comunitate. Esti parte din prezentul lor. Spectacolul este oferit de natura care ocupa cea mai mare parte din peisaj si are un impact major asupra starii individului. Natura te integreaza in calmul si maretia ei si te impregneaza cu puterea si ritmul ei. Starea ta interioara se armonizeaza cu natura care iti oglindeste divinitatea perfect. 

Regasirea ta si izvorul valorilor tale se afla in calmul si nemiscarea mintii. Manifestarea si exprimarea de sine se afla in vointa, determinarea si actiunea ta.

Doua talere pe care le gestionam in permanenta. Nu neglija nici unul dintre ele, pentru ca ele lucreaza impreuna. Echilibrul reprezinta o cerinta si  o lege fundamentala a universului. 

05:00 am. Show-up, Wake up, Be Happy!

5:00 am. Este ora la care incepe o zi obisnuita. Fiecare zi. Cu foarte mici exceptii.

Dar nu a fost intotdeauna asa. Am facut parte mult timp din acea categorie de oameni pentru care ziua incepea pe la ora 11:00 am (atunci ma trezeam cu adevarat, indiferent la ce ora ma ridicam din pat) si mai incepea o data seara pe la ora 11:00, cand toata lumea era deja obosita, iar eu eram fresh. Zilele treceau si desi aveam acelasi numar de ore, daca nu mai mult la dispozitie, timpul ramanea neorganizat.

Pana intr-o buna zi, acum mai bine de 3 ani, cand am inceput sa ma trezesc, fara ceas, in fiecare zi la ora 4.00-4:30.  Ma trezeam clar si  limpede si lasam gandurile sa se insire la rand. Initial, stand si admirandu-le parada, le pierdeam sirul. Unele mi se pareau geniale si faceam planuri mari cu ele, sa le scriu, sa le transform in proiecte, altele erau doar in trecere, dar invariabil in timpul zilei sau in zilelele urmatoare cand vroiam sa le accesez pe ele scria: acces denied. Le uitam definitiv si se risipeau. 

Asa ca m-am horatat sa ma trezesc pe la 4:30. In prima etapa, citeam, citeam foarte mult. Apoi pe parcurs, in timp ce citeam se produceau niste conexiuni, undeva in capul meu, foarte interesante, astfel ca de multe ori cartile sau articolele pe care le citeam se intrerupeau in acel punct si timpul se continua cu mine scriind si dezvoltand acel moment de revelatie. 

Diminetile au inceput sa devina un ritual sacru. Dimineata era o zi in zi. 2-3 ore de dimineata zilnica, au inceput sa se transforme intr-o cantitate uriasa de informatii din zona de dezvoltare personala, de spiritualitate, intr-o cantitate uriasa de cuvinte scrise, intr-o stare generala de fericire. Intreaga zi era sub amprenta diminetii. 

Apoi diminetile s-au rafinat. Dupa ce ma trezeam, cateva minute bune, le  petreceam observand primele ganduri care apareau. De obice acele ganduri se transformau in articole. Cu timpul am obsevat sincronicitati cu temele sau tematica din energia zilei (din astrologie sau teme pe care le citeam mai tarziu in timpul zilei). Am realizat atunci ca in linistea, curatenia si claritatea diminetii,  intuitia e capabila sa acceseze  si sa reflecte in gandurile mele, teme universale ale caror energie era nevoie sa fie constientizata in ziua respectiva. 

Am observat ca la intalnirile mele cu ora 5:00 totul era perfect aliniat. Timpua devenes supus si torcea ca o pisica in varful cuvintelor care se transformau din eter in cuvinte manifestate si se asterneau cuminti in forma ideilor. Trairile erau intense, bucuria descoperirii fiecarei idei, fiecarei energii era imensa. 

Era un timp dedicat numai mie. Alinierea perfecta cu mine si cu energia universala, au facut posibila manifestarea a orice.  Si schimbarile au fost mari si transformatoare.

Fiecare dimineata este acum o bucurie imensa. Sunetul noptii care se intrepatrunde cu firul de lumina ce incepe sa creasca, apoi antreneaza sunetele unei planete care incepe sa se trezeasca. Claritatea nemiscarii si a noptii din care poti culege orice gand ca pe un mar, se transforma incet incet in constienta pe care ti-o da lumina. Zgomotul insoteste manifestarea vietii, dar devine si un factor de distragere.

Fiecare dimineata este un loc in care ma intalnesc eu cu mine si cu universul. In care legile creatiei de dezleaga singure si se aseaza in constiinta. In care esentialul si importantul se cerne de rumegus. Un loc unde atentia si prezenta actioneaza ca un reflector ce scoate la iveala intelesuri noi, noduri divine ce leaga lucrurile, potential, mult potential.

De-a lungul timpului ritualul diminetilor s-a schimbat, s-a rafinat, s-a adaptat perioadei. Am introdus pe parcurs miscarea. Streching-ul. Yoga. Plimbarile. Alergarea. Meditatia. Intentia. Pe rand. Pe perioade. Cum simteam.

Fiecare are un ritm al sau, propriile intrebari, propriile cautari. Nu exista retete pentru toti. Ritualul unei dimineti are sens doar pentru tine si il creezi pentru tine.   

Eu am gasit in fiecare dimineata, bucati din mine. Unele uitate, altele necunoscute. Am gasit un loc unde sa imi manifest creativitatea. Am regasit bucuria si miracolul vietii. Legile universului. Maretia oamenilor. Am gasit ceea ce ne leaga. Am descoperit cata putere avem, atunci cand suntem centrati. Cand credem in noi. 

Am descoperit ca aceste cateva ore zilnice, petrecute cu tine insuti, te transforma din cap pana in picioare. Te organizeaza. Te clarifica. Iti dau sansa sa te regasesti. Si sa vezi lumea altfel. E de ajuns sa te prezinti si sa fii deschis sa te intalnesti cu tine. O singura data. Aici si Acum. 

PS Esti asteptat, daca simti, sa fii parte din comunitatea 05:00am de pe Facebook, sa te prezinti la intalnirea cu tine si cu sursele de inspiratie oferite aici.

Ce ramane dupa noi?

In organism fiecare celula isi are rolul bine definit. Unele transporta oxigen, altele fabrica bila, altele emit si preiau impulsuri electrice, fac conexiuni, cresc alte celule, unele sunt celule inlocuitoare, de rezerva.

In fiecare secunda acest sistem complex este in continua miscare, se consuma, se deplaseaza, se bucura, se enerveaza, face sport, digera, doarme, inoata, se spala, se raneste, creeaza, iubeste.

In fiecare secunda, acest organism este tinut in echilibru. Asemenea lui, aceasta planeta are peste 7,3 miliarde de suflete, mari, oceane, munti, paduri, orase, resurse minerale, animale, plante. Si in fecare secunda planeta noastra este in echilibru. Noi simtim uneori doar mici reglaje sub forma capriciilor vremii, o furtuna, un cutremur sau o inundatie. 

Elementele se transforma unele in altele, se hranesc unele pe altele, chiar si distrugerea are un rol echilibrant. Fiecare fiinta, resursa, fiecare element de pe aceasta planeta are rolul sau bine definit. 

O complexitate coplesitoare … fara sa luam in calcul ca si gandurile participa la acest spectacol. Gandurile noastre hotarasc lucruri, devin lucruri, devin fapte. In urma lor se nasc actiuni care au efect real in modificarea acestui ecosistem. Fiecare interactiune genereaza sau consuma energie. Si undeva…cineva…ceva…a scris o singura formula, o singura regula, care se aplica fiecarei interactiuni in parte si ansamblului, astfel ca la final, sa rezulte echilibrul.

Fascinant!  Care e rostul intregului fenomen? De ce nu am putea ramane statici toata viata, la o varsta anume, fara sa mai avem nevoie e transformari? Fara ca exprimarea noastra de sine sa poata modifica si afecta grav alti oameni sau planeta?

De ce? Pentru simplu fapt ca aceasta planeta, ca si noi, este vie. Viata prin definitie este miscare, transformare, evolutie. 

Prin ciclul vietii, o samanta isi implineste potentialul. Se naste -creste – infloreste - rodeste – si moare.

Asta e ceea ce vedem noi. De fapt ciclul corect este: 

Primeste – creste – infloreste – rodeste - se daruieste. Si aici se opreste.

Ne implinim daruind. Daruind, ne transferam pe noi: cunostintele, abilitatile practice, talentele, dragostea, grija, compasiunea, sufletul. Ne transformam in ceilalti. 

Daruind, urmele noastre raman aici, impreuna cu urmele stramosilor nostri, in ceilalti. Sadind un copac, crescand un copil, invatand ceva un om, ajutand pe cineva, creand hrana, imbracaminte, arta, frumos.

Prin creatia noastra, prin ceea ce facem, prin ceea ce gandim, prin ceea ce spunem, daruim bucati din noi celorlalti. 

Ramane dupa noi doar ce am daruit altora. Asta e contributia noastra. Prin asta ne masuram existentele. Nu luam nimic cu noi, nicaieri. Ni se da odata cu viata posibilitatea de a implini o samanta, asa cum stim noi mai bine. Ni se da pentru o perioada de timp sa participam la viata acestui imens organism. Dar nu oricum. Ci constienti de noi insine. Avand liber arbitru. Avand dreptul de a hotari pe bucata noastra de viata. Avand dreptul de a ne darui asa cum simtim.

Cine ia deciziile pentru tine?

Exista perioade in viata noastra cand stim ca lucrurile nu merg asa cum ne-am dori, cei carora le dedicam timpul nostru, nu sunt cei alaturi de care potentialul nostru este implinit la maxim. Ceva ne spune in aceste perioade de aparenta liniste, ca poate ar trebui sa schimbam ceva. Si totusi nu o facem. Continuam sa navigam pe o sinusoida fina, care ne aduce cand o bucurie minuscula, cand o dezamagire si invatam cumva sa ne mentinem echilibrul intre aceste doua stari.

Si totusi, la un moment dat, dezamagirea incepe sa capete greutate. Asteptarile noastre devin mai consistente si dezamagirile mai intense, mai agresive, lasand urme mai adanci, declansand reactii mai dure. Intrebarile si indoielile se infiltreaza mai adanc si asemenea apei care intra in crapaturile fine ale pietrelor, croiesc crevase care cu timpul vor deveni gropi si goluri.

Apoi, de obicei, intervine criza. Cei de langa noi pleaca sau gasesc undeva un sambure de curaj si recunosc minciuna pe care ne-au servit-o cu acordul nostru. Cea pe care noi am simtit-o prin acel ‘ceva nu e in regula’, ‘ceva nu merge’. Se intampla ceea ce era firesc sa se intample. Universul desface minciuna si ne ofera din nou sansa de a ne asculta inima.

Ce facem noi in majoritatea cazurilor? Ne refugiem in ego-ul inflamat de urmatoarele capcane: “Cum sa ma paraseasca pe mine?”, “Cum sa imi spuna mie asa ceva“- si aici poate fi orice construct mental pe post de explicatie: nu sunt frumos/frumoasa, nu sunt destept/desteapta, nu sunt slab/slaba, sunt prea frumos/frumoasa, sunt prea destept/desteapta, sunt prea slab/slaba. “Cum sa ma paraseasca pe mine pentru cineva care in opinia mea arata la fel, sau chiar mai rau?”

Si aceasta samanta care incepe clasic cu “Dar de ce … mie?” reprezinta o cale sigura de a fugi din nou de adevaratele intrebari pe care ar trebui sa ni le adresam noi insine. Fuga devine obsesiva. Ne acapareaza intreaga gandire. Ne lasam obsedati de acest ‘dar de ce mie, cand eu nu am gresit cu nimic?’, aruncandu-ne intr-o transa hipnotica in care aceasta intrebare obsesiva ne va purta pana la urmatoarea persoana potrivita sa ne reflecte acelasi lucru. Incepem o noua relatie, simtim din nou acea nepotrivire, dar de data asta suntem dispusi sa luptam, nu? Nu mai suntem dispusi sa mai trecem printr-un nou esec. Ce o sa spuna lumea? Si incepem sa facem eforturi: sa fortam lucrurile sa se potriveasca, sa taiem de la noi bucata care nu se potriveste si sa compensam cu efort acolo unde celalalt nu pune nimic.

Ce ar trebui sa facem in tot acest timp? Sa ne oprim din ‘de ce mie?” si sa ne dam seama ca tot ce se intampla are legatura doar cu noi. Nu are importanta de ce a facut celalat ceva. Sa ne oprim si sa vedem ce simtim noi, ce vrem noi dincolo de toti ceilalti.

Sa ne luam un moment de ragaz si sa ne uitam cu ochii deschisi in urma noastra la drumul parcurs. Sa vedem cat de mult ne-am ascultat inima atunci cand am facut alegerile? Si daca nu am fost noi cei care am luat acele decizii, cine era acel cineva din capul nostru, care vorbea peste noi? Erau parintii, era lumea, erau prietenii, colegii, societatea, religia? Cine locuieste in mintea noastra si are atata autoritate incat sa suprascrie vocea inimii si ia decizii care se intorc mereu impotriva noastra?

Intrebarea ar trebuie sa fie nu “De ce mie?” ci “Ce credinte si valori am preluat si de la cine, care ma fac sa iau decizii din frica?” De ce sunt de acord sa trec peste inima mea, atunci cand simt ca nu e in regula. Ce frica ma indeamna sa fac asta? Frica de a nu ramane singur? Frica de a nu ramane niciun Fat Frumos sau Ileana Cosanzeana pentru mine? Frica de a fi stigmatizat de societate pentru ca nu m-am inscris in normele ei? Frica de a fi considerat un ratat pe toate planurile? 

De ce fugim de noi si ne focusam pe ce spun sau fac ceilalti? Pentru ce, ceea spun ceilalti e mai important? Pentru ca ne e frica de ce cred si spun ceilalti. Pentru ca avem nevoie de aprobarea celorlalti.

Si daca frica aceasta ne-a facut sa luam intotdeauana decizii gresite, ce-ar fi  ca macar o data sa ascultam doar de inima noastra? Sa facem acest pact cu noi insine, dupa ce reusim sa acceptam locul in care suntem acum. Dupa ce acceptam intreg drumul nostru, cu suisuri, coborasuri, greseli si indoieli.

Acum sunt aici. Aici si acum. Si tot ce a fost in urma a trecut. Sunt aici si acum si nu imi lipseste nimic. De acum, singura voce de care voi asculta este inima mea. Si crezi sau nu, acest moment de decizie stabileste cu cine te vei intalni si ce vei trai in viitor. Pentru ca acceptarea de sine, alinierea cu tine si angajamentul de a  nu iesi din cuvantul inimii sunt cele mai eliberatoare actiuni. Si reprezinta intoarcerea ta catre tine. 

Pentru ca singura ta misiune pe acest pamant este sa ramai autentic si fidel fata de ceea ce simti, fata de talentele tale unice, fata de ceea ce inima ta valideaza.

Frica distruge libertatea. Frica hipnotizeaza si ne tine in transa. Frica ne deconecteaza de inima si ne tine doar in puterea mintii. Frica e instrumentul prin care mintea crede ca ne protejeaza de schimbari. Chiar si de acelea care ne sunt benefice. Frica ne paralizeaza vointa. 

Si daca vrem sa ne folosim de puterea fricii, ar trebui sa ne intrebam: ‘Daca eu am fost trimis pe acest pamant cu misiunea de a ma exprima pe mine insami, de a-mi urma chemarea, de a face ceea ce stiu si imi place si eu nesocotesc prin tot ceea ce fac misiunea mea, ce mi se va intampla?' 'Nu cumva universul va gasi o modalitate de a ma corecta? De a ma aduce inapoi? Si atunci, nu cumva imi risipesc viata, facand totul impotriva mea, doar pentru a invata ca trebuie sa imi ascult inima? Nu cumva voi ajunge intr-un punct in care va fi prea tarziu si nimanui nu ii va mai pasa?' 

Tu poti schimba totul in orice moment. Si doar tu esti singurul care o poate face. De aceea, fa-ti o obisnuita din a reflecta in fiecare zi asupra ceea ce crezi, de unde vine acea credinta si daca iti aduce vreun beneficiu sau nu. Este ceea ce crezi si ceea ce vrei cu adevarat?

Creatorul tau si intreg universul te-a creat pe tine asa cum esti si ti-a dat dreptul de a te exprima si de a simti in felul tau unic. Ti-a cerut un singur lucru. Sa fii tu insuti. Si singurul mod in care poti respecta perfectiunea creatiei este sa fii autentic. Sa crezi in tine. Nu ai nevoie de aprobarea nimanui. Nici a parintilor, nici a bisericii, nici a prietenilor, nici a colegilor, nici a societatii. Nu ai nevoie de aprobarea nici uneia dintre vocile care si-au facut lacas in capul tau. Ai nevoie doar de aprobarea inimii tale.