Nu putem schimba situatiile
neplacute sau nedorite din viata noastra, daca nu ne asumam in totalitate
responsabilitatea lor. Si atata timp cat nu ne facem in intregime responsabil de
ele, inseamna doar ca nu vrem inca sa le schimbam. Ca undeva, in mintea noastra
se produce o bucla, de unde melodia evolutiei se repeta. Inseamna ca undeva in
spatele caldut al externalizarii raspunderii, al victimizarii, se afla un loc
caldut si sigur, unde nu mai e nevoie sa ne confruntam cu FRICA. Cu una din
fricile fundamentale: frica de esec, frica de abandon, frica de a nu fi respins.
In acel loc protejat nu e nevoie sa ne intalnim cu teroarea de a nu fi destul de buni. Acolo, parerea celorlalti nu e recunoascuta ca reflexie a propriilor pareri inglobate
in matricea universala, ci este o parere dincolo de un zid inalt ridicat intre noi
si ceillati, pe care cei aflati dincolo de zid o emit din ignoranta, din
neintelegere, din lipsa de supunere fata de parerile noastre.
Atunci cand vedem doar
defectele altora, cand ne surprindem continuu nemultumiti de ceea ce altii fac
sau cum fac, atribuindu-le o mare parte a nefericirii noastre, atunci cand ii invinovatim pe cei din jur ca nimic nu merge, refuzam practic sa ne asumam responsabilitatea propriei vieti. Ne refuzam puterea de a o schimba, predand-o exact acelei parti
din viata care nu merge asa cum trebuie.
Suntem tentati sa ne
amagim. Desi, pana la urma, singurul pret pe care il platim pentru a fi
fericiti este responsabilitatea. Din momentul in care incetam sa ii mai facem pe
altii responsabili de fericirea noastra si incepem sa actionam catre ceea ce ne
face fericiti, tentatia blamarii si nefericirile vor disparea ca prin minune.
Atasamentul de rolul de victima in fata celorlalti si in fata conditiilor
exterioare, vine din nevoia neimplinita a copilului interior, de a fi
ascultat, de a primi atentie si grija. De a primi protectie. Neprimindu-le la
momentul potrivit de la parinti, copilul si-a dezvoltat strategia de a-si canaliza
intreaga energie pentru a cersi atentia si grija de care avea nevoie, prin
mila, prin boala, prin neputinta, prin exagerarea si inventarea nevoilor.
Fericirea noastra depinde in primul rand de capacitatea de a ne baza doar pe noi insine, de capacitatea noastra
de a ramane neclintiti atunci cand e vorba sa ne asumam raspunderea vietii
noastre, indiferent in mainile cui am lasat-o pana acum. Fericirea noastra
depinde de o singura decizie. O decizie, ca o linie trasa intre haturile lasate
la indemana oricui si siguranta de a tine haturile in propriile maini.
Decizia care ne permite sa mergem in directia aratata de inima. Decizia
prin care putem sa ne transformam din victima celorlalti in eroii propriilor
vieti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu