Atunci cand te afli la granita
unei noi realitati, nimic nu pare sa poata tine pasul cu ce vrei tu. Lumea si
oamenii in jurul tau par ca deviaza de la viteza asteptarilor tale. Cei pe care
i-ai simtit intotdeauna aproape de ritmul impus de tine, par ca te intarzie de
la planul tau.
Reactiile sunt in aceste cazuri
mult exagerate fata de tot ceea ce avem impresia ca ne distrage de la planul
nostru. Incercam sa controlam totul, sa feliem timpul in fasii atat de mici si
neincapatoare, incat devenim irascibili si egoisti pana la limita la care
devenim de greu de suportat.
Nerabdarea este de inteles pe
undeva, dar ajuns in acest punct, ai nevoie sa incetinesti putin. Sa accesezi
zona ta cea mai onesta, calma si umila. In care sa te intrebi de unde vine
dezamagirea. Unde poti sa renunti la comparatia cu realitatea altora. Sa iti
acorzi timp si liniste pentru a descoperi nevoia care iti creeaza dorinta de a
te misca atat de repede. De a forta. De a cauta viteza si scurtaturile, pentru
a ajunge cat mai repede. Cu aproape orice pret.
De cate ori incercam sa ne fortam
limitele, sa fortam ritmul natural, sa “furam" obiectivele altora si sa
incercam sa le depasim doar pentru a prelua din aura lor (care e pura perceptie
a dorintei noastre), viata va gasi o modalitate de a ne opri. Fara a ne lasa
posibilitatea de a riposta. Intr-un mod clar si fara echivoc, ne va scoate de
pe pista, ne va scoate din competitie.
Acesta este momentul in care
aflam de fapt ce simtim. Ce emotii incearca sa iasa la suprafata. Si cat de
mare e rezistenta noastra la ele, cea care ne-a impins la neliniste, nerabdare
si trecerea peste propriile limite.
Nedorita, dar binemeritata pauza,
ne aduce cu ea relaxarea si blandetea de care corpul nostru are nevoie. Putem
simti fizic cum tensiunea si stresul, autoimpuse, se topesc atunci cand
competitia e suspendata. Cand acceptam sa primim ajutor fara sa impunem ritmul.
Cand incetam sa traim idealurile altor oameni.
Rabdarea este unul dintre cele
mai frumoase cadouri pe care le primim atunci cand suntem scosi de pe teren.
Toate fortele care ne tarau in competitie, nesiguranta, frica, nerabdarea, se
transforma sub bagheta rabdarii in incredere, cooperare si claritate.
Cand lucrurile nu vor sa mearga asa
cum vrem noi, e bine sa incetinim putin. In loc sa pretindem ca stim ce e in
fata noastra, mai bine sa lasam noua realitate sa ni se dezvaluie, la momentul
potrivit. In loc sa ne napustim intr-un nou pe care ne prefacem ca il stapanim
perfect, mai bine sa pasim incet, atenti la detaliile din noi si din jurul
nostru.
Modul in care ne simtim, felul
in care ceilalti ne vad, ne poate surprinde.
Uneori dandu-ne voie sa ne vedem
din perspectiva celorlalti, ne ajuta sa ne intelegem mai bine. Relatiile, prietenii
si oamenii din jurul nostru sunt acolo pentru a fi oglinzile noastre, pentru a
reflecta ce se afla ascuns, nestiut si nedescoperit in noi. Pentru a ne oferi
intotdeauna o modalitate de verificare, un status al starii noastre
interioare.
Si cand descoperim asta, nu putem decat sa le multumim, nu-i
asa, ca sunt acolo, oglinzile noastre. Sa intelegem ca reflexiile lor sunt
parti ale noastre, pe care le avem de integrat. De acceptat. De imbratisat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu