Cand suntem prinsi in "meandrele concretului", avand situatii critice bine definite, urgent de rezolvat si probleme foarte reale, instinctul nostru de supravietuire preia controlul si tindem sa uitam ca dincolo de micile, marile, multele probleme din jurul nostru, suntem fiinte multidimensionale, ale caror principal dar si menire este acela de a crea.
Facem parte din sursa creativa a universului. Cream in fiecare secunda. Cream planuri, actiuni, fapte, rezolvari. Creatia are o multitudine de fatete. Suntem creatori de idei, de viata, de concepte, de cladiri, de planuri magistrale. Creatia are posibilitati infinite de manifestare. De cele mai multe ori, nici macar nu suntem constienti de creatiile noastre.
Momentele in care devenim constienti, sunt momentele in care primim recunoastere, apreciere, momentele in care creatia noastra isi gaseste sensul si se intoarce sub forma de energie la noi. Cand inima ni se umple de acel amestec magic de implinire, euforie si fericire. Devenim constienti de rolul nostru de creatori, cand ne simtim sufletul enorm. Cand simtim gustul infinitului. Iar momentele acestea de bine total, sunt coplesitoare. Micul nostru corp, nu e pregatit sa primeasca atat de mult. Simtim ca ceea ce simtim nu prea incape in micul nostru lacas corporal. Celulele noastre sunt mai bine antrenate pentru situatii critice, de lipsa, decat pentru sublim. Si chiar cand gustam din acest sentiment infinit, nu suntem foarte constienti de marimea, de forta, de preaplinul puterii noastre de creator. Daca tot ce putem ar trebui sa intre in corpul nostru, acesta ar exploda. Caci e prea mic pentru ceea ce putem fi.
Poate de aceea, pentru a fi protejati, fericirea vine in portii mici. Poate corpul nostru nu este prevazut sa faca fata iubirii, implinirii, puterii infinite. In existenta noastra pamanteana, corpul nostru contine doar o particica de divin. Primim la nastere o identitate corporala care este unicat. Si asta ne induce apoi in eroare. Ani la rand ne dorim sa fim diferiti, unici, speciali. Cand de fapt, fiecare particica divina, din fiecare om de pe pamant, vine din aceeasi sursa.
Si fiecare particica este legata in permanenta cu intregul din care a venit. Dimensiunea pamanteana, e doar una dintre dimensiuni. Dar puterea noastra de a crea, vine din posibilitatile infinite pe care le avem in fata noastra la fiecare alegere. Noi putem da mai departe divinul. Putem crea viata. Putem naste sentimente in altcineva. Putem sadi seminte ce vor creste in noi sau in altii. Putem crea idei, comunitati, orase. Creatiile noastre transcend minusculul nostru corp, dimensiunea temporala a unei vieti pamantene si nevoile lui instinctuale. Creatiile noastre traiesc secole, contin si transmit mesaje universale. Ca e vorba de copii si nepotii nostri, de catedrale marete ce infrunta timpul, de opere de arta ce nasc fiori de sute si mii de ani in orice om, de muzica atemporala, de poduri ce leaga continente, de tehnologii suprinzatoare, de navete ce cuceresc spatiul cosmic, creatiile noastre fac parte din acelasi mult mai mult decat un simplu corp tridimensional.
Ne e usor sa credem in separare, pentru ca ne e greu sa ne imaginam infinitul. Impartind-o in piese mici, trasee lineare, putem sa creionam divinitatea din bucati de mozaic. Reusim sa ni-l inchipuim pe Dumnezeu ca Om, pentru ca mintea noastra nu il poate cuprinde altfel.
De cate ori insa, trecem de bariera lineara a mintii, putem gusta infinitul. Putem sa il simtim cum se revarsa in inima noastra. Cum umple fiecare celula cu energie. Cum lacrimi de fericire pot tasni din preaplin. Din prea mult. Putem sa simtim implinirea adevaratului nostru rol. Acela de creator.
Photo: Private Cloud Collection © Ibolya Beres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu