Atunci cand imbracam haina judecatii, ne erijam practic in proprii nostri avocati. Enuntam sentinta ca pentru noi, acel lucru, persoana, intamplare, este intr-un anume fel, un fel care il scoate din punctul zero si il impinge catre una din cele doua categorii: bun sau rau. Pozitiv - negativ.
Nu este insa un fel elegant de a ne fura propria caciula?
Atata timp cat dualitatea face parte din natura noastra si fiecare dintre noi traieste o experienta subiectiva, filtrand prin propria istorie fiecare clipa prezenta? Atata timp cat trecutul fiecaruia, a generat practic intalnirea cu persoana, situatia, intamplarea respectiva? Judecata este de fapt ingaduinta fata de propriile tariri. Validarea unor credinte adanc inradacinate din trecut.
Ati observat, cat de usor apare judecata? E un fel de reflex al unui muschi bine antrenat. Cand mai degraba, judecata este respingerea unei lectii si singura condamnare este la recurenta ei.
Intrucat nu crede in posibilitatea de a genera “obiectivitate" la nivel individual, societatea a creat sistemul de justitie. Unde procurori si avocati pledeaza cauza alba si cauza neagra in fata unui judecator. Cum se poate insa obtine dreptatea, atata timp cat judecatorul are si el un set de filtre proprii. Cum se pot estompa, sterge sau anula devierile si deformarile din ochii unui judecator. Cat de dreapta este o sentinta?
Pai, corecta sau nu, orice sentinta este dreapta. Pentru ca independent de calitatea sentintei, a judecatorului, a tribunalului sau a curtii supreme, cel care o primeste are dreptul la propria atitudine. Are propriul proces. Cu el insusi si cu universul din care face parte. Sentinta are menirea de a incheia socotelile intre cele doua parti, la nivel pamantean. De a taia legaturile. Dreptatea facuta de un om, este doar un model teoretic, cu o marja de eroare de 50%. Singurul rol al sentintei acela de test. De a ne testa atitudinea. Daca in urma unei sentinte incorecte, putem merge mai departe ca si cum ea ar fi fost corecta. Daca motivul pentru care am venit este ca sa putem trage linie si sa mergem mai departe, sau am venit sa ne satisfacem ego-ul si a lua dreptate pamanteasca.
Si stiti de ce judecata din tribunal poate fi atat de departe de adevarul nostru? La fel cum judecata unui necunoscut, poate fi la un moment dat, exact pe dos fata de propria parere despre noi insine. Pentru ca si noi la randul nostru judecam. Aproape in fiecare moment. Faptul ca nu verbalizam toate gandurile, nu face judecatile sa dispara. Faptul ca avem o parere si lasam sa se inteleaga contrariul, nu sterge mecanismul de a judeca.
A judeca inseamna a muta pendulul din punctul de echilibru intr-una din extreme. Nu conteaza. Poate fi bun sau rau, dupa standardele noastre duale. Dar am creat un dezechilibru. Universul, cladit pe legea echilibrului, nu il poate tolera si antreneaza o forta opusa care sa compenseze. Care sa re-creeze echilibrul.
In special, cand suntem observatorii unor “conflicte”, “confruntari”, “rivalitati” intre doi poli, avem tendinta de a judeca. De a fi partizani cu una dintre tabere. De fapt, nefiind implicati, nu este in competenta noastra sa emitem judecati despre ce se intampla si mai ales despre motivele personale ale uneia sau alteia dintre partile beligerante. Treaba noastra, daca suntem observatori, este de a asista la o lectie. De a intelege ce s-a intamplat. De a ajuta daca e nevoie. Fara a ne transforma in avocati si procurori.
Judecand si transformandu-ne in avocatii unei dintre tabere, punem la indoiala legea universala a echilibrului. Nu e treaba noastra de ce un om a atras in viata lui o anumita intamplare care i-a facut rau, sau in urma careia sufera. E lectia lui. E evolutia lui. Noi putem fi aproape de el, putem sa ii oferim ajutorul, atata timp cat nu vine la pachet cu o judecata de valoare.
Nu este de ajuns sa scoatem din context o intamplare, fara sa tinem cont de gandurile, judecatile si actiunile anterioare ale acelui om. Intamplarea pe care o traieste, sentinta pe care o primeste au o cauza localizata mult inainte ca intamplarea sa se manifeste. Din postura de observator, nu putem sti intotdeauna exact cauza. Dar stim regula.
Similar sau chiar mai cu pasiune, cand ni se intampla noua, reflexul este nu sa ne intrebam cum am generat, ci sa ne aparam imaginea imaculata. Noi am fost buni, drepti, corecti si iata rasplata. Pledam inocenti sperand ca auditoriul si judecatorul sa rezoneze cu povestea noastra. De fapt refuzam sa ne uitam in spate si sa recunoastem traseul gandului sau al judecatii, care ne-a adus acolo.
In locul avocatului, procurorului, judecatorului, imbraca rolul observatorului. Urmareste mecanismele din spatele intamplarilor. Avand rezultatele, refa traseul gandului. Fie ca e vorba de tine sau de altii, fii prezent in fiecare intamplare fara sa o “atingi” cu o polaritate pozitiva sau negativa. Dezactiveaza acest mecanism al judecatii. Ramai neutru. Lasa universul sa incline balanta si sa readuca echilibrul. Intre timp, ocupa-te sa fii fericit!
Photo: Goddess of Justice Vancouver Law Courts by Mark van Manen, Vancouver Sun files
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu