Intalnirile noastre

Noi oamenii suntem foarte zgomotosi. Avem in jurul capului nostru un roi de ganduri, unele mai zgomotoase, altele mai tacute dar prezente constant in fundal.

Imaginati-va ca fiecare gand are o voce. Un cor intreg de voci. Fara dirijor. Sau avand cate un dirijor ad-hoc stabilit de stridenta vocii.

Gandurile care tin de nevoile organismului, sunt tacute pana in momentul in care rezervele cu care sunt alimentate intra pe rosu. Vocea lor, devine o alarma din ce in ce mai stridenta. Pana cand la un moment dat nu mai poate fi ignorata.

Vocea altor ganduri tine de ego. Acestea sunt vocile persuasive si neobosite. Le recunosti usor pentru ca ele te indeamna mereu sa faci ceva: sa reactionezi, sa te razbuni, sa ii platesti cuiva cu aceeasi moneda, sa te revolti, sa te infurii, sa te plangi.

Alte seturi de voci vin din self esteem. O stima de sine exagerata naste voci arogante, dispretuitoare, pline de superioritate, agresive. La polul opus, o stima de sine subevaluata naste ganduri de umilinta, serviabile, prea saritoare.

Ar mai fi gandurile incognito cu voci deghizate care te inghiontesc sa simti nevoia de face sau de a cumpara lucruri inutile, care sa te mai tina ocupat putin si sa reduca pentru cateva secunde la tacere, vocea care iti aminteste ca nu te-ai gasit inca pe tine.

Acesta ar fi intreg corul de voci care roieste din jurul capului nostru. Un nor care mai e din cand in cand strafulgerat de lumina unei bucurii. Galagia vocilor e anulata pe moment de o repriza sanatoasa de ras, de linistea unei meditatii, de armonia muzicii sau de contemplare, fie ea a naturii sau a artei. Corul de ganduri mai e redus la tacere atunci cand apare comanda de supravietuire si toate vocile sunt militareste subordonate adrenalinei. Linistea absoluta apare atunci cand gandurile sunt resetate de o revelatie ce schimba definitiile, regulile, piesele si in final intreg jocul.

Acum imaginati-va intalnirile noastre obisnuite. Oriunde pe strada, la munca, la shopping, la workshop. Intalniri dintre doi sau mai multi oameni. Pentru vocile din roiurile noastre e o adevarata fiesta. Se bat, se cearta, se enerveaza, se plictisesc, se prefac, se chinuie sa atraga atentia, sa se impuna, sa se supuna. Dialogul este de fapt un haos, din care nimeni nu intelege nimic. Ne despartim bulversati neintelegand de fapt ce s-a intamplat. Nu exista schimb, nu exista creatie, nu exista sinergie, nu exista serendipitate, nu exista decat o batalie primara pentru microfon intre gandurile noastre care vor sa performeze pe scena unei intalniri.

Cum ar trebui sa fie?

Batalia sau munca ar trebui sa fie a noastra, a fiecaruia dintre noi cu gandurile noastre. Intelegerea, cunoasterea, imblanzirea si educarea lor e raspunderea fiecarui posesor de ganduri. In momentul in care gradul nostru de constiinta e suficient de inalt, vocile gandurilor nu se mai aud. Sunt soapte nu tipete, sunt calme, nu se imbulzesc, li se poate cere tacerea atunci cand intalnesti o alta fiinta umana.

Frumusetea oricarei intalniri sta in lipsa de asteptari. In bucuria de a stii ca ti se permite sa fii. E ca si cum am reduce interactiunile doar la simturi. Vad in persoana din fata mea o fiinta umana si un strop de Dumnezeu. Il inspir odata cu aerul si el nu imi cere nimic. Aerul e curat si calm, zambetul e sincer si privirea luminoasa. Il imbratisez cu privirea si ofer cuvintele si gandurile mele, ca pe o ofranda divinitatii din noi.

Nu simt nevoia sa conduc cu orice pret. Fac din conversatie un dans. Zambetele si rasul sunt condimentele si muzica. Invelim prezentul in matase, il legam cu o funda si il luam fiecare cu noi acasa. Il pastram ca pe o amintire-bijuterie si il admiram de fiecare data cand ne aducem aminte.

Fiecare a venit cu un cadou pe care il daruieste intalnirii. Nimeni nu a venit sa manance din nimeni. Am venit pentru a ne juca, pentru a construi cu lumina din noi, pentru a fi. Nimeni nu a venit sa-si descarce gunoaiele in sufletul nostru. Am venit pentru a pleca mai usori si mai bogati. Mai umani. Si putin ingeri.