Suntem ce mancam

Imi amintesc si astazi cu foarte mare claritate de momentul in care m-am intrebat pentru prima data “Cum ar fi daca as renunta la carne?”. Era in 2002, eram la un training si in pauza de pranz, m-am nimerit langa doi frati (unul dintre el era trainerul) care erau vegetarieni. Pe toata durata mesei m-am uitat la ei cu cata usurinta si incantare isi savurau portia de varza cu mamaliga, admirand energia pozitiva, increderea in sine si linistea de pe fetele lor. Nu stiu daca ceea ce m-a fascinat atunci a fost disciplina lor, faptul ca erau “altfel” in peisajul salii de mese in care farfuriile erau pline de snitele si fripturi sau ceea ce transmiteau prin atitudinea lor fata de mancare. Stiu doar ca friptura din farfuria mea, n-a mai avut nici un gust, iar textura mi-a amintit de talpa unui pantof si din ziua aceea, am renuntat sa mai mananc carne fara sa am neaparat o filosofie in spatele acestei decizii. Ulterior, la nici un an distanta, am cunoscut-o pe o doamna distinsa, un om minunat, care e promotorul alimentatiei naturale in Romania, care a adaugat semnificatie si mi-a aratat ca se poate gati fara foc, mi-a explicat ce se intampla in interactiunea noastra cu alimentele si mi-a oferit cumva argument la stilul de viata pe care il adoptasem. Pe vremea aceea, nu era chiar asa la moda sa nu mananci carne si alimente procesate termic. Erai considerat un mic ciudat sau in cel mai bun caz, un excentric.

Intreaga noastra relatie cu alimentele, tine tot de constiinta. Viata noastra a devenit atat de aglomerata si de rapida incat a manca a devenit “o pierdere de vreme”, un timp pe care vrem sa-l castigam pentru orice altceva si atunci s-a inventat “business lunch-ul”, fast food-ul si mancatul in graba. A manca e o necesitate biologica careia nu ne simtim datori sa-I acordam importanta si pe care o satisfacem bifand-o. Prea usor sacrificam nevoia noastra de a manca alimente de calitate in favoarea lui “la indemana”, “ieftin”, “usor de preparat”.

Cati dintre voi isi amintesc cum arata farfuria la ultima masa pe care ati luat-o? Ce culoare aveau alimentele, ce gust, ce arome, ce condimente? V-a facut placere, v-ati minunat de gustul bogat, v-ati intrebat vreo secunda din ce e facuta, cum arata componentele neprelucrate, cine le-a pregatit si in ce stare de spirit se afla? Sau erati ocupati sa observati blonda superba care s-a asezat la masa vecina, sa dezbateti cu cei de la masa un subiect fierbinte, la ordinea zilei, cum ar fi un meci, o intamplare politica sau o problema de serviciu? Sau erati in fata televizorului absorbiti de vreun film sau un talk show? Sau in fata calculatorului, citindu-va emailurile cu stanga in timp ce manevrati furculita cu dreapta?

Poate ca nu vi se pare important, sau poate va spuneti ca e exagerat, sa acordam atata atentie mancarii. Dar, daca pornim de la o matematica simpla, si anume teoria sistemelor, atunci poate o sa vedeti ca e foarte important. In fond, relatia noastra cu mancarea reprezinta interactiunea dintre doua sisteme : corpul nostru cu energia lui si alimentele cu energia lor. Daca alegem sa mancam la fast food diferenta de calitate intre cele doua sisteme va fi imensa. Noi vom ceda din energia noastra pentru a echilibra, a aduce cumva acel aliment la calitatea energetica a corpului nostru. Deci, nici un aport, din partea fast food-ului. Corpul nostru va consuma energie pentru a prelucra si a extrage macar ceva oricat de putin care sa-I fie folositor si va consuma resurse valoroase pentru a indeparta reziduurile, adica cea mai mare parte din acel aliment de slaba calitate pe care organismul nu-l poate valorifica. In plus, vom ingera tot procesul de fabricatie de la modul in care au fost crescute animalele, modul de sacrificare al lor, indiferenta macelarului si frustrarile transportatorului si ale celor care pregatesc mancarea in ulei de palmier (pentru obtinerea caruia s-au defrisat mii de ha de padure amazoniana si s-a produs un imens dezechilibru ecologic) si nu in ultimul rand, oboseala si nervozitatea celui care v-a servit, agitat fiind de presiunea regulamentului “Clientii vor fi serviti in mai putin de doua minute”.

Pentru ca da, odata cu ceea ce mancam, consumam toata istoria acelei farfurii, cu toate mostenirile ei energetice, la care mai adaugam gandurile si ingrijorarile noastre, furia sau neatentia si iata, farfuria e plina cu ceva care nu ne va aduce nici un aport de energie, dimpotriva, ne va consuma din energia pe care o avem.

Sa luam acum o farfurie cu o bucata de branza pe care am cumparat-o de la un taran care creste o vacuta si cateva rosii din gradina mamei. Hmmm, ce diferenta! Branza vine de la un om care isi iubeste vacuta, are grija de ea, o duce zilnic la pascut, ii da sa bea apa cu mana lui si ii vorbeste de multe ori ca unui prieten. Un om care o respecta pentru ca din ce produce ea traieste toata familia lui. Rosia vine de la mama, care a cultivat-o cu dragoste, a udat-o si a admirat-o in fiecare zi laudand-o pentru cantitatea de soare si caldura pe care le-a incorporat, multumindu-I in gand ca va fi hrana pentru copii ei? Nu-I asa ca exista o mare diferenta energetica? Organismul nu mai are de desfacut nici o legatura indestructibila, radicali liberi, nu mai are de curatat nici o energie negativa, are doar de savurat si de primit bucuria gustului, frumusetea culorilor si dragostea pe care fiecare aliment a primit-o in drumul lui catre farfurie. Energia e de aceeasi calitate si se adauga. Aceasta este hrana vie.

Nu vreau sa spun ca nu mai trebuie sa mancam nimic din oras. Dar cred ca trebuie sa avem o relatie foarte personala cu ceea ce mancam. Sa constientizam ce nevoi are organismul nostru si ce ii oferim noi. Stiu, de multe ori suntem grabiti, nu avem timp, suntem obositi si infometati si atunci ne repezim si mancam un sandwich, o patiserie, sau orice avem in frigider. Dar timpul pe care il castigam, ne costa destul de mult. Ne costa sanatatea noastra.

Nu  e nevoie de schimbari radicale, de la o zi la alta. E nevoie doar de putina constietizare, de putin respect fata de noi insine si fata de ceea ce consumam. Putem sa incepem prin a  simplifica alimentele pe care le punem in farfurie. In loc sa combinam o multime de feluri puternic procesate chimic, sa ne propunem o data pe saptamana sa mancam doar cereale simple: grau, orez, linte, malai, mei, hrisca. Sau in locul unui sandwich sa alegem migdale, caju, nuci, fistic, un iaurt, un mar. Natura ne ofera in fiecare sezon suficiente variante pentru a ne alimenta correct. In sezonul rece, de exemplu, avem varza, zarzavaturi, lapte şi toate produsele lactate obţinute până la 57 de grade Celsius, ouă, toate sortimentele de seminţe şi sâmburi, fructe, cereale.

Apoi mai este atentia noastra in momentul in care mancam si felul in care mancam. O mare parte a digestiei se intampla in gura. Transferul energetic se intampla la nivel eteric. Mestecatul elibereaza substantele volatile, pe care papilele noastre le preiau si iata ce transfer subtil, inca din aceasta etapa. De aceea, ne hranim cu adevarat atunci cand mancam cantitati mici, mestecam pe indelete, fiind atenti la minunea de arome si gusturi, cand savuram mancarea acordandu-i aceeasi atentie ca si persoanei iubite. Cand ne vom lua timp sa observam de exemplu gustul plin al nautului, aroma intensa a chimenului, sau textura crocanta a unui morcov,  vom trai o dimensiune noua a experientei de a manca.

Si asta nu e totul. Daca mai adaugam si prezenta noastra acolo, la intalnirea noastra cu un mar, cu o salata de avocado sau cu un terci din faina de ovaz, intr-o stare de calm, lasand in afara mesei nervii, grijile, reprosurile, frustrarile si planurile de viitor, dedicandu-ne intrutotul acele minute pentru a pregati si savura mancarea, si fiind recunoscatori pentru fiecare bucatica care ne incanta simturile, vom sti sa apreciem rabdarea de a creste, de a sta la soare, pe cei care s-au ingrijit de ele si pamantul nostru drag care ne rasfata cu atatea bunatati date de la Dumnezeu.

Daca ne gandim putin, inainte de a ne repezi la un fast food, ca ceea ce ne face dependenti si ne da senzatia de placere este doar un praf adaugat peste niste materii prime crescute in conditii de neconceput pentru natura, avand la baza seminte si soiuri modificate genetic, astfel incat sa avem productii mari, in timp record, fara gust si fara sa se altereze cu lunile, poate ca vom simti nevoia de a ne respecta, de a face ceva pentru noi, ceva care desi nu e usor, nu e nici imposibil.

Una din motivatiile mele de inceput a fost faptul ca nu vreau sa petrec nici o secunda la doctor si nu vreau sa am nevoie de medicamente, create din substante chimice, cu efecte secundare necunoscute si cu adaosuri de 1000%. Intradevar, de atunci nu am mai avut nici o durere de cap, iar medicamentele imi sunt complet straine. Nu racesc si nu ma imbolnavesc pentru ca sistemul meu imunitar nu admite intrusi. E puternic si poate sa faca fata la interactiunile cu virusi, bacterii, sau alte conditii contagioase.

In concluzie, iata cativa pasi foarte la indemana pentru a adopta o atitudine de respect fata de minunea care e gazda sufletului nostru si care ne-a fost data cu atat generozitate si anume corpul nostru fizic:

1.  Fi  constient de interactiunea ta cu mancarea. Observa daca organismul iti cere ceva in mod special (ti-e pofta de ceva) si fi atent de reactiile organismului atunci cand mananci, observa mirosul, culoarea, gustul, aroma, imagineaza-ti traseul lor pana la tine in farfurie si atunci vei sti daca sistemul din farfuria ta e compatibil cu sistemul care e organismul tau. Daca iti face placere, daca apreciezi gustul mancarii, daca ai acordat o minima atentie selectarii componentelor si pregatirii mesei, este ceea ce trebuie. Daca te simti greoi, te doare stomacul, nu produce nici o placere deosebita papilelor tale, renunta. O mare parte din acea mancare va deveni un balast pentru tine.

2.   Alege-ti furnizorii. Cauta locuri si mai ales oameni de la care poti cumpara produse facute de ei, legume crescute in gradina (nu in solar la nivel industrial), oua de la gaini de casa, branzeturi facute de cei care au vacutele lor, fructe din copacii din gradina. Asigura-te ca ai tot timpul in casa: cereale (grau, orez, faina integrala din grau sau ovaz, tarate, fulgi de ovaz, mei, malai, gris), seminte (nuci, migdale, caju, fistic, seminte de in, seminte de dovleac, de floarea soarelui, de pin), planteaza in propriul tau ghiveci plante aromatice (busuioc, patrunjel, marar, menta), condimente (chimen, busuioc, oregano, tarhon, coriandru, nucsoara, piper), fructe (mere, portocale, rodii, ananas, lamaie, grepfruit), miere, oua de casa si branzeturi.

3.   Stabileste-ti meniul macar cu doua zile in avans. Asa vei sti de ce ai nevoie si vei avea timp sa il pregatesti. Nu pierde mult timp cu prepararea si evita cat poti procesarea lor termica. Vitaminele si enzimele nu rezista peste 37 respectiv 57 de grade Celsius, iar mancarea nu se mai poate numi vie.

4.   Simplifica-ti alimentatia. Alege-ti o zi pe saptamana in care sa mananci o singura masa. Sau sa mananci un singur tip de alimente (cereale, seminte, fructe). Pregateste mancarea in cel mai simplu si natural mod cu putinta. Renunta la sosuri sofisticate si la a amesteca prea multe componente. Stabileste-ti dinainte de a te aseza la masa cantitatea totala pe care o vei manca. Organismul nostru are nevoie doar de 300 g de mancare de calitate pentru a supravietui. Din pacate, de obicei, mancam mai mult.

5.  Doreste-ti sa fi sanatos. Gandeste-te atunci cand incepi sa mananci ca ceea ce mananci reprezinta starea ta de sanatate. Doreste-ti mai mult decat sa iti satisfaci pofta sau foamea de moment, sa fii sanatos. Constientizeaza permanent ca acest stil de viata este cel care are efecte nu doar asupra sanatatii tale fizice ci si asupra starii tale emotionale, optimismului, si poftei de viata.

6.   Nu te invinovati atunci cand faci o exceptie. Atata timp cat ramane la nivel de exceptie, si tu esti cel care ia decizia, nu batonul de ciocolata, e in regula. Nu-I lasa pe altii sa te ridiculizeze. Fiecare isi ia deciziile proprii. Iar ei nu vor merge la medic in locul tau.

7.   Aminteste-ti ca acest mod de viata e o atitudine. Nu este un regim, nu este o dieta, nu e o cura de slabire. E o decizie luata in urma unui moment de constientizare. Majoritatea bolilor isi au originea in dezechilibre produse de alimentatie. Alegand sa nu mai accepti orice in farfuria ta, alegi de fapt sa iti traiesti viata facand lucruri frumoase, care iti plac si nu stand in cabinetul vreunui doctor sau inghitind pastile cu pumnul.

8.   Nu ceda usor si nu trisa. Organismul se detoxifiaza dupa prima saptamana, iar dupa o luna, vei fi alt om. Celulele se vor revigora, toxinele nu vor mai exista, iar surplusul va fi usor, usor procesat si eliminat. Mintea va deveni mai limpede, vei fi mai dechis la ceilalti si senzorii tai interni ca intuitia si empatia vor fi la alte cote. Pentru ca organismul nu va mai sta in tensiune tot timpul, luptandu-se cu ce i-ai dat tu de mancare, ci va avea exact cat e nevoie pentru a te lasa pe tine sa fi tu.

9.   Nu uita sa multumesti pentru tot ce mananci. Sa fi calm si respectuos cand mananci. Sa apreciezi faptul ca exista o diversitate atat de mare de alimente, pe care mama natura ne-o pune la dispozitie neconditionat. Transforma luatul mesei intr-o experienta spirituala.

Asadar, avem hrana pentru corp, hrana pentru minte si hrana pentru spirit. Fiecare dintre ele e o interactiune a sistemului nostru cu sistemele din jurul nostru. Calitatea energiei cu care alimentam sistemul nostru (mancarea, oamenii cu care ne inconjuram si ceea ce suntem) va determina daca sistemul e unul stabil, de calitate, puternic, un emitator si nu un consumator de energie. Cea mai usoara reactie este “Tot ce se gaseste in comert e prost, nu mai avem ce manca”, “Asta este o poveste, nimeni nu are timp de asa ceva”, “Lasa balivernele astea, uite eu mananc orice si nu am nimic”. Toate astea sunt mecansime de aparare ale mintii care isi doreste confort, nu vrea sa fi etichetat drept ciudat, vrea comoditatea opiniei majoritare. Treci peste aceste reactii si daca simti ca iti doresti sa iti respecti organismul, sa determini tu cum iti vei trai viata si nu comerciantii si producatorii de semipreparate, conservanti, arome artificiale, umami sau de medicamente.

Mananca ceea ce iti aduce bucurie si te energizeaza. In fond, suntem ceea ce mancam.

Pofta buna!

Multumesc si datorez atat de mult in acest domeniu, intalnirii mele cu Rodia Tilianu si a ei "bucatarie fara foc", cercetata si impartasita cu atata drag. Dedic acest articol Rodiei si lui Vio. 

Puterea jocului

Nu stiu cati dintre voi ati trait anii copilariei in vremea generatiei “cu cheia la gat”, dar eu imi amintesc cu multa bucurie de copilaria mea “din fata blocului”, la Tarnaveni, in oraselul meu natal din judetul Mures. Locuiam intr-un bloc cu patru etaje si fiecare familie avea cel putin doi copii. Asta a creat sansa de a avea fi parte dintr-o comunitate foarte puternica si bine sudata, de vreo treizeci de copii cu varste la un an-doi, maxim trei diferenta.

Amintirile cele mai puternice din acea perioada sunt legate, evident, de jocurile pe care le jucam non-stop. In fiecare zi, de la rasaritul soarelui si pana la apus, neobositi, ne jucam.

De la “tara-tara-vrem-ostasi, elastic, sarituri cu coarda, lapte-acru, de-a v-ati ascunselea, pac-pac, 9 pietre, sotron, de-a alimentara (unde frunzele din gardul viu erau bancnote de 100 lei, iar cele din salcam erau monedele), colectia de poze de la guma Turbo – in care fiecare poza avea o valoare de troc foarte bine stabilita, septica, 21, flori-fete-si-baieti-muzica-si -cantareti, fazan, nu-te-supara-frate, fotbal-de-masa-cu-nasturi, pana la clasorul cu care faceam schimb de timbre, robotii din pachetele de tigari, prastii cu elasticul de la chiloti si arbaletele sofisticate, risca, leapsa si prinsea.

Iar cand jocurile se terminau, inventam alte jocuri: de exemplu de-a indienii unde frunzele de salcie deveneau pe rand “fuste de indian” sau “coroane de pene”, mima care se muta de sub arsita soarelui direct sub lumina lampii din fata blocului, “stiati ca?”, campionatul de bancuri, urmarirea prin tot cartierul, avand la dispozitie numai niste sageti trasate cu creta pe asfalt, pe casa scarilor, pe usile oamenilor, pe copaci, pe garaje, pe pereti, pe barele de batut covoare; cazematele din zapada unde se dadeau batalii decisive intre tabere cu catapulte avand evident ghiulele si gloante de zapada, patinaj artistic pe paraul inghetat de la marginea cartierului, scaldatul in ”Tarnava mica”(raul care strabate orasul) unde se continuau jocurile din fata blocului, cenaclul “flacara” si cantecele care continuau pana noaptea tarziu, constructia tip lego din caramizile hexagonale goale pe interior, ramase de la constructia garajelor, si multe, multe altele. Era vremea cand la cofetarie gaseai trei feluri de bomboane: mentolate, cu cacao si de fructe, cateva prajituri clasice: indiana cu frisca, amandine, dobos, albinita, savarina si ecler, inghetata la cornet(fisti-cacao-vani) si limonada.

Imi amintesc cu drag de acea perioada din perspectiva jocului.

Jocul era ratiunea noastra de a fi, era un mod foarte practic, si neimpus de nimeni, de educatie si invatare, modul de a ne exersa inteligenta fizica, emotionala si mentala. Era contextul in care entuziasmul  si implicarea totala in joc, alimenta creativitatea si prietenia.

Am invatat ce inseamna mini-comunitatile intrucat grupurile se formau dupa afinitati legate de jocuri.

Am invatat primele notiuni de democratie(chiar daca eram in comunism) pentru ca toata lumea vota ce joc vom juca.

Am invatat cum se negociaza incercand sa obtinem cea mai buna valoare pe timbrul nostru nestampilat din Nicaragua sau pe nu stiu ce colita rara.

Am invata ce e o echipa pentru ca mai toate jocurile presupuneau doua  sau mai multe echipe.

Am invatat ce e competitia, pentru ca nu admiteam decat victoria si pentru asta puneam la bataie totul, uneori mult peste limita fizica a organismului.

Am invatat ce e o dezbatere intrucat fiecare idee era indelung argumentata pro-si-contra.

Am invatat cum e sa imparti ce ai, cu ceilalti (daca aveam prajituri acasa, le imparteam cu totii, daca aveam nuci sau mere, la fel); painea cu untura si ceapa rosie o imparteam cu cine simtea ca-I este foame si venea sa ceara “o musca’”.  

Am invatat sa ne cerem iertare atunci cand greseam si sa iertam daca in febra jocului vreun “adversar” ne-a lovit sau am cazut imbranciti.

Am invatat ce inseamna prietenia si ne-am facut frati si surori de cruce.

Am invatat cum se lanseaza un zvon si cum se dezamorseaza un conflict.

Am invatat sa trisam si sa ne fie rusine cand suntem prinsi.

Am invatat sa ne iubim si sa ne acceptam asa cum suntem.

Toate acestea le-am invatat prin joc. Jocul era lumea neingradita de reguli a imaginatiei. Jocul era locul unde fetele erau imbujorate si ochii scanteietori. Unde focusul, concentrarea si prezenta mentala si emotionala erau la maxim.

Timpul statea pe loc, si orele treceau pe langa jocul nostru fara sa ne atinga. Toti eram egali in joc. Si fiecare avea dreptul la aceeasi cantitate de bucurie.

Acum, jocul asa cum l-am cunoscut eu in copilarie, nu mai e prezent in viata noastra a adultilor, si din pacate, de multe ori nici a copiilor. Am reintalnit insa jocul, in stare pura, nealterata deloc, cu ocazia unui curs de formator la care am participat zilele trecute si in timpul caruia am avut o revelatie.

In cadrul jocurilor din cadrul cursului, toate, dar absolut toate persoanele din grup, cu varste intre 23 si 50 de ani, au trimis copilul din ei la joaca. Neconditionat, total, fara retinere si fara teama. M-am uitat cu incantare la fetele tovarasilor mei de joaca si i-am recunoscut pe prietenii mei de la bloc.

Invariabil: zambetul  larg care abia isi gasea loc pe fata imbujorata, ochii luminosi si pasionati, tensiunea si concentrarea, rasul  cristalinsi bucuria fara margini, relaxarea si fericirea care se transmitea prin toti porii. In starea de copil traita de fiecare si de toti deopotriva, camera a explodat de frumusete, de creativitate, de pasiune si de viata. Am descoperit in acel moment, ca pentru adulti, jocul e o resursa imensa, neexplorata.

Ce este pana la urma si de ce e jocul atat de valoros ca modalitate de dezvoltare personala?

1. Jocul e un mod de a ne redescoperi si de a sari din granitele mastilor cu care ne-am blindat.
2. Jocul este un punct in care te poti intoarce oricand, atunci cand uiti cine esti si ai nevoie de tine.
3. Jocul este un spatiu protejat  in care nu exista imposibil, doar imaginatie si vointa.
4. Jocul este mecanismul care iti mobilizeaza energia, entuziasmul si pofta de viata chiar daca tu crezi ca le-ai pierdut.
5. Jocul suspenda timpul, teama, resemnarea si tristetea.
6. Jocul este locul unde eul se dizolva in grup si se redefineste prin interactiune si implicare totala.
7. Jocul este cel care il accepta doar pe copilul din tine si e capabil sa il acceseze de fiecare data in puritatea lui originala.

Asa ca va recomand cu multa caldura sa va folositi de puterea jocului ori de cate ori aveti ocazia si ori de cate ori aveti nevoie sa va energizati, sa va regasiti starea de copil, sa creati, sa va relaxati, sa luati o decizie importanta, sa va redefiniti identitatea, sa fiti voi insiva, cand vreti sa mergeti pe un drum nou sau cand nu stiti in ce directie sa o luati. Intrebati copilul din voi. El stie raspunsul. Intotdeauna. Si lasati-l sa se joace mai mult.

Tu cand te-ai jucat ultima oara?