Fiecare intalnire

Fiecare dintre noi este o sinteza de experiente, distilate si rafinate in fiecare moment de revelatii si intelegeri profunde.

Fiecare dintre noi e un parfum ale carui nuante evoca un un fin amestec de trairi si emotii, un coktail unic de intamplari, o suita de transformari alchimice.

Cand doi oameni se intalnesc, se intalnesc doua vieti, doua scari  lungi pe care fiecare si-a lasat pasii si experientele. Si fiecare cauta sa se gaseasca in celalalt. 

Cand doi oameni se intalnesc, fiecare isi va lasa buchetul in parfumul celuilalt. Isi va impregna prezenta, gandurile si emotia, in acea clipa de intretaiere de destine. 

Indiferent de rezultat, fiecare va pleca cu amprenta celuilalt. Si isi va continua calatoria mai departe pe ambele drumuri. 

La inceput, fiecare se va cauta in toti cei pe care intalneste si se va lua  inapoi bucata cu bucata. Intalnire cu intalnire.

Iar in acea zi in care se va putea vedea din nou intreg, zambetul lui va simti nevoia de neoprit de a se darui. Fiecarui om intalnit ii va darui o parte din el.

Pana cand intr-o zi se va fi impartit celorlalti intrutotul. 

Viata cu confirmare de primire

Ai incercat vreodata sa nu faci nimic? Sa lasi haturile lui ‘a gandi’, ‘a face’, ‘a trebui’ si a lui ‘cand o sa’? 

Ai incercat vreodata sa stai pur si simplu? Intentionat. Sa zaci. Sa te plimbi. Sa stai intins pe iarba si sa privesti cerul. Sa stai pe malul apei si sa cotempli natura. Pur si simplu sa nu faci nimic altceva decat sa lasi totul sa se intample in jurul tau. Voit.

Ai incercat vreodata nimicul din proprie initiativa? Macar pentru a testa daca fara controlul tau, legile dupa care functioneaza universul, inclusiv corpul tau, se opresc? Ai incercat vreodata sa le opresti intentionat? Controlandu-le cu vointa ta puternica? Sunt convinsa ca ti-ai tinut respiratia din propria vointa  (si nu o data in viata). Cum a fost raspunsul pe care l-ai primit? "Ia mana, nu e treaba ta". “Esti sigur ca vrei sa continui?”

Viata este acel ceva care nu este in controlul tau fizic. In afara cazurilor extreme, in care spiritul se intoarce in eter prin contract  karmic, viata nu se afla in controlul nostru.

Nu stim cand ne-am nascut, de unde venim, cat dureaza calatoria noastra, cine a stabilit cum vom arata, ca vom fi blonzi, bruneti sau roscati, negri sau pistruiati. Toate astea ne sunt date. Intr-o configuratie, nu intamplatoare. Mai mult decat atat. Exista niste automatizari esentiale, acel computer perfect care stie muuuulta chimie si alchimie si care stie cum sa transforme atat un hamburger (o perioada macar), cat si niste ciuperci in exact substanta de care are nevoie organismul.  Chiar daca vorbim despre doua organisme diferite, cu nevoi diferite de energie, pentru a face lucruri foarte diferite, de exemplu, unul sa gandeasca,  altul sa isi foloseasca forta sau rezistenta fizica. Acel computer care stie ca respiratia, temperatura corpului, anumite miscari ale muschilor, starea organelor, circuitul fluidelor, traseul oxigenului, cantitatile, au nevoie sa fie automate. 

Cine este cel care ne scuteste de atata treaba si ce ne mai ramane noua de facut? Aaa, da! Sa ne uitam la televizor, sa mergem la cumparaturi, sa stam in trafic si in timpul care ne ramane sa ne plangem: ca nu avem bani, ca nu avem o relatie armonioasa, ca nu avem succes si ca nu suntem apreciati. :-) Oare?

Chiar credeti ca acela care a pus la punct un sistem atat de complex, perfect am putea spune, cum este organismul nostru si-a pierdut imaginatia chiar la momentul scopului creatiei? 

Chiar credeti ca asta e tot? 

Ati incercat vreodata sa opriti natura? Sa opriti lumina, soarele, noaptea, ploaia, vantul? Ati incercat vreodata sa scapati de buruieni? Sau sa taiati o padure de salcami? 

Ca si noi, natura nu poate fi oprita. Pentru ca atat noi cat si natura, suntem expresia creatiei. Suntem adapost pentru viata. Suntem forme de viata. Si tot ce tine de mecanismul functionarii noastre este asigurat din start. 

Nu avem mintea si capacitatile ei extraordinare pentru a ne face griji in continuu, pentru a ne gasi nod in papura noua insine sau altora sau vietii noastre. Nu avem acest corp senzational pentru a-l mutila continuu. 

Avem minte, avem corp, avem suflet, avem spirit. Pentru a crea, pentru a trai bucuria, pentru a experimenta sentimentele cele mai frumoase. 

Este ca si cum la nastere am fi primit o super masina, un bolid, iar noi punem un cal clasic sa-l traga ca pe o caruta, pentru a ne deplasa. Si in loc sa ne indreptam cu viteza catre a manifesta tot ceea ce vrem, ratacim pe drumurile vietii, nemaistiind de unde am plecat, incotro mergem, iar sub rugina si praful care se aseaza pe bolidul nostru, uitam ca un motor super puternic asteapta sa fie descoperit. Uitam de el, pentru ca pentru ca il folosim sa caram saci intregi de trecut, de care nu vrem sa scapam, e al nostru, e tot ce avem, am devenit trecutul nostru.  Il ingropam sub lucruri si griji inutile.

Aminteste-ti acel timp cand, copil fiind, ai experimentat nimicul. Cand nu il cunosteai inca pe ‘trebuie’ si ti se parea firesc ca tu sa te ocupi cu joaca si cu rasul, in timp ce corpul tau stia exact ce ai nevoie, cand si cum, pentru ca sa tu sa te poti juca.  Cand memoria ta era foarte scurta si nu te oboseai sa tii minte ca ceva ‘nu e bine’ ‘nu se face’ ‘asa trebuie’, iar fiecare secunda puteai sa o reinventezi. Nu te gandeai ca trebuie neaparat sa ai un cont gras in banca pentru a respira si pentru a fi fericit. A fost de ajuns sa ii creezi pe mama si pe tata care sa iti asigure tot ce ai nevoie. 

Iar ocupatia ta de baza era sa devii. Sa cresti, sa evoluezi. 

Ei bine, cam asta ar fi si acum singura ta treaba. Device-urile sofisticate care iti spun ce puls ai, daca ai dormit bine pe stanga sau pe dreapta, iti pot oferi senzatia de control, dar tu nu poti intervene cu adevarat in treaba organismului actionand fizic, mecanic sau chimic. Poti insa controla orice intr-un singur fel. 

Traind  bucuria, joaca, sentimentul de multumire si recunostinta. Toate astea sunt pentru creatorul nostru, o confirmare de primire a vietii. In felul asta il instiintam ca darul vietii a fost primit si il asiguram ca am constientizat miracolul care suntem si pe care am fost alesi sa il manifestam. 

De ce ne este frica? Ce este iubirea?

Daca lumea a devenit ostila si simti ca trebuie sa faci lucruri (cum ar fi job, familie, relatie, altele); daca simti ca trebuie sa traiesti, inseamna ca la un moment dat te-ai despartit de esenta fiintei tale. De ceea ce vrei tu. De ceea ce ai venit tu sa creezi. Si in loc sa creezi, sa impartasesti, sa fii fiecare experienta, fiecare emotie, fiecare clipa, incerci sa inghesui toate parerile celor din jur despre tine, in acel loc sacru care ar trebui sa fie ocupat de ceea ce vrei tu. Mai mult, incerci sa faci din ceea ce cred ceilalti, legi, carora sa li te supui.  Te asezi de bunavoie intr-un pat al lui Procust si ti se pare firesc sa tai, sa ciuntesti parti din tine, dupa fiecare noua parere a celor din jur. Pana cand la un moment dat, schilodit si obosit de atatea renuntari, te uiti in oglinda si te intrebi: "Cine sunt eu si cine este cel care  se uita la mine din oglinda?"

Aminteste-ti cum era cand erai copil si singurul lucru care te interesa era ce simti in interior. Si sa exprimi ce simteai din interior catre exterior. Vroiai sa te joci - te jucai. Iti era foame - mancai. Erai obosit - dormeai. Aveai nevoie de un prieten care sa iti asculte imaginatia - il inventai. Totul pornea din interior. Ghidul tau era ca tu sa te simti in largul tau si sa creezi liber tot ce simteai in acel moment ca vrei sa faci. Erai inconjurat cu iubire. Erai iubit enorm. Asta era protectia ta si mediul in care tu puteai sa te simti liber.

La un moment dat, insa, ai facut cunostinta cu Frica. Mai exact, cu amenintarea ca cineva din exterior iti poate retrage iubirea neconditionata cu care tu ai fost dotat din nastere, pentru a te ghida si pentru a-ti fi lege. Cineva, sau ceva, o experienta te-a facut sa crezi ca acel magic ingredient pe care ai venit sa il primesti si sa-l daruiesti, sa-l impartasesti cu toti cei din jur, este de fapt o marfa. Care iti va fi luata, daca nu faci intr-un anumel fel. Care iti va fi data, daca te comporti intr-un anume fel. Daca platesti cu libertatea ta. Daca te supui vointei si regulilor altora. Daca te straduiesti sa nu superi diverse persoane care au aparut in viata ta, de-a lungul timpului si pe care TU le-ai investit cu autoritatea de a-ti putea retrage iubirea. 

Frica de a nu fi iubit, pe care copil fiind, ai simtit-o atat de puternica, atat de profunda, ti-a conditionat de atunci intreaga viata. Pentru ca in acel moment, copilul a stiut ca viata fara iubire, orice moment fara iubire, inseamna moarte. Din acest motiv, acea frica a fost pentru copilul din tine egala in intensitate cu frica de moarte. 

Timpul a sters experienta, a dizolvat amintirea, dar nu a putut sterge frica. 

De aceea, de cate ori libertatea ta (de a spune, de a face, de a simti asa cum vrei) incearca sa se manifeste, va trebui sa treaca testul fricii. “Merita oare sa risc sa spun, sa fac, sa simt ce vreau si poate sa pierd iubirea, pe care aceasta persoana ar putea sa mi-o ofere?” Iar raspunsul copilului va fi negresit : ‘Nu merita. Mai bine ma conformez; mai bine fac asa cum cred eu ca celalalt ma va accepta, si ma va iubi”.

Si, te trezesti, in caruselul anilor, ca frica ta in loc sa te apropie de ingredientul dorit, numit iubire, te indeparteaza din ce in ce mai mult. Facand tot timpul cum vor ceilalti, acumulezi munti de frustrare, munti de resentimente, munti de furie si revolte. Iar ceilalti, tot nu te vor placea. Poate te vor placea pe moment. Dar pentru ca in interactiunea cu tine, nu te vor gasi pe tine cu ceea ce esti si vrei tu, ci se vor gasi tot pe ei, schimbul, sinergia, evolutia nu va putea avea loc. Iar ei se vor indeparta. Si tu te vei simti respins, neacceptat, neiubit.

Stiu ca e greu sa te intorci acolo unde copilul a trait prima data Frica. Emotia este foarte puternica. Dar e doar o emotie. Atata timp cat fugi de ea, ea te va urmari peste tot. Gandeste-te ca aceasta emotie, frica de a nu fi iubit, sta intre tine si bucuria vietii. Sta intre tine si implinirea ta. Sta intre tine si puterea ta.

Singurul loc unde exista iubire in cantitati infinite, singurul loc in care iubirea nu este o marfa si nu depinde de ceilalti este in inima ta. E de ajuns sa o gasesti, sa o generezi, sa o daruiesti, sa faci totul cu iubire. Nimeni nu iti va mai putea da la schimb ura, respingere sau abandon. Pentru ca iubirea strapunge orice invelis, topeste orice scut si opreste orice rautate. Iubirea este ceva ce nu iti poate fi luat.  Ceva atat de puternic incat nu poate fi distrusa de nimic, nu poate fi transformata in altceva, nu poate fi refuzata. Este acel ingredient invizibil si totusi inconfundabil pentru care suntem toti aici. Pe care ne este frica sa o pierdem. Fara de care ne nu ne gasim pe noi insine si nu ne gasim locul. Fara de care nimic nu are sens.

Pentru ca iubirea este sensul, ratiunea de a fi a, misiunea finala a vietii.