Daca lumea a devenit ostila
si simti ca trebuie sa faci lucruri (cum ar fi job, familie,
relatie, altele); daca simti ca trebuie sa traiesti, inseamna ca
la un moment dat te-ai despartit de esenta fiintei tale. De ceea ce vrei tu. De
ceea ce ai venit tu sa creezi. Si in loc sa creezi, sa impartasesti, sa fii
fiecare experienta, fiecare emotie, fiecare clipa, incerci sa inghesui toate
parerile celor din jur despre tine, in acel loc sacru care ar trebui sa fie
ocupat de ceea ce vrei tu. Mai mult, incerci sa faci din ceea ce cred ceilalti,
legi, carora sa li te supui. Te asezi de bunavoie intr-un pat al lui
Procust si ti se pare firesc sa tai, sa ciuntesti parti din tine, dupa fiecare
noua parere a celor din jur. Pana cand la un moment dat, schilodit si obosit de
atatea renuntari, te uiti in oglinda si te intrebi: "Cine sunt eu si cine
este cel care se uita la mine din oglinda?"
Aminteste-ti cum era cand
erai copil si singurul lucru care te interesa era ce simti in interior. Si sa
exprimi ce simteai din interior catre exterior. Vroiai sa te joci - te jucai.
Iti era foame - mancai. Erai obosit - dormeai. Aveai nevoie de un prieten care
sa iti asculte imaginatia - il inventai. Totul pornea din interior. Ghidul
tau era ca tu sa te simti in largul tau si sa creezi liber tot ce simteai in
acel moment ca vrei sa faci. Erai inconjurat cu iubire. Erai iubit enorm. Asta
era protectia ta si mediul in care tu puteai sa te simti liber.
La un moment dat, insa, ai
facut cunostinta cu Frica. Mai exact, cu amenintarea ca cineva din exterior iti
poate retrage iubirea neconditionata cu care tu ai fost dotat din nastere,
pentru a te ghida si pentru a-ti fi lege. Cineva, sau ceva, o experienta te-a
facut sa crezi ca acel magic ingredient pe care ai venit sa il primesti si sa-l
daruiesti, sa-l impartasesti cu toti cei din jur, este de fapt o marfa. Care
iti va fi luata, daca nu faci intr-un anumel fel. Care iti va fi data, daca te
comporti intr-un anume fel. Daca platesti cu libertatea ta. Daca te supui
vointei si regulilor altora. Daca te straduiesti sa nu superi diverse persoane
care au aparut in viata ta, de-a lungul timpului si pe care TU le-ai investit
cu autoritatea de a-ti putea retrage iubirea.
Frica de a nu fi iubit, pe
care copil fiind, ai simtit-o atat de puternica, atat de profunda, ti-a
conditionat de atunci intreaga viata. Pentru ca in acel moment, copilul a stiut
ca viata fara iubire, orice moment fara iubire, inseamna moarte. Din acest
motiv, acea frica a fost pentru copilul din tine egala in intensitate cu frica
de moarte.
Timpul a sters experienta, a
dizolvat amintirea, dar nu a putut sterge frica.
De aceea, de cate ori
libertatea ta (de a spune, de a face, de a simti asa cum vrei) incearca sa se
manifeste, va trebui sa treaca testul fricii. “Merita oare sa risc sa
spun, sa fac, sa simt ce vreau si poate sa pierd iubirea, pe care aceasta persoana
ar putea sa mi-o ofere?” Iar raspunsul copilului va fi negresit : ‘Nu
merita. Mai bine ma conformez; mai bine fac asa cum cred eu ca celalalt ma va
accepta, si ma va iubi”.
Si, te trezesti, in
caruselul anilor, ca frica ta in loc sa te apropie de ingredientul dorit, numit
iubire, te indeparteaza din ce in ce mai mult. Facand tot timpul cum vor
ceilalti, acumulezi munti de frustrare, munti de resentimente, munti de furie
si revolte. Iar ceilalti, tot nu te vor placea. Poate te vor placea pe moment.
Dar pentru ca in interactiunea cu tine, nu te vor gasi pe tine cu ceea ce esti
si vrei tu, ci se vor gasi tot pe ei, schimbul, sinergia, evolutia nu va putea
avea loc. Iar ei se vor indeparta. Si tu te vei simti respins, neacceptat,
neiubit.
Stiu ca e greu sa te intorci
acolo unde copilul a trait prima data Frica. Emotia este foarte puternica. Dar
e doar o emotie. Atata timp cat fugi de ea, ea te va urmari peste tot.
Gandeste-te ca aceasta emotie, frica de a nu fi iubit, sta intre tine si
bucuria vietii. Sta intre tine si implinirea ta. Sta intre tine si puterea ta.
Singurul loc unde exista
iubire in cantitati infinite, singurul loc in care iubirea nu este o marfa si
nu depinde de ceilalti este in inima ta. E de ajuns sa o gasesti, sa o
generezi, sa o daruiesti, sa faci totul cu iubire. Nimeni nu iti va mai putea
da la schimb ura, respingere sau abandon. Pentru ca iubirea strapunge orice
invelis, topeste orice scut si opreste orice rautate. Iubirea este ceva ce nu
iti poate fi luat. Ceva atat de puternic incat nu poate fi distrusa de
nimic, nu poate fi transformata in altceva, nu poate fi refuzata. Este acel
ingredient invizibil si totusi inconfundabil pentru care suntem toti aici. Pe
care ne este frica sa o pierdem. Fara de care ne nu ne gasim pe noi insine si nu
ne gasim locul. Fara de care nimic nu are sens.
Pentru ca iubirea este
sensul, ratiunea de a fi a, misiunea finala a vietii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu