Impression Management (2)

Nu e nimic rau in a vrea sa arati partile tale frumoase si bune, si sa ascunzi ceea ce e mai putin placut vederii. Nimeni nu vrea sa vada partea ta intunecata.

Si totusi, poate fi destul de obositor sa fi manager tot timpul. Manager al tuturor impresiilor pe care ceilalti le au despre tine. La un moment dat, cineva te va prinde cu garda jos, sau, si mai probabil, iti va inscena un zvon sau va picta o imagine in care chipul tau va parea desprins dintr-o pictura de Hieronymus Bosch (celebru prin accentuarea unei trasaturi umane, de obicei grotesti). Nu conteaza modul in care lectia se va intoarce la tine. De obicei, se va intoarce atunci cand esti chiar nevinovat si va masca prin revolta pe care o simti, adevarata semnificatie a „notei de plata”.

Si daca acest joc al managementului impresiilor este unul periculos sau obositor, mai ales atunci cand diferenta pe care o afisam, este mare, comparativ cu realitatea noastra interioara, ce ne ramane de facut?

Congruenta

Ne ramane sa ne intoarcem la matematica elementara. Si sa descoperim cu bucurie ca notiunile abstracte care ne-au “chinuit” copilaria, se aplica in domenii considerate opuse, nu? Psihologie,filosofie, coaching,  dar mai mult, se aplica in viata noastra de zi cu zi.

Va amintiti nu-i asa conceptul de congruenta din geometrie? Două figuri care au aceeași formă și mărime, dar poziții diferite, sunt congruente. Cu alte cuvinte, din orice unghi am fi vazuti, in orice domeniu ni s-ar auzi vocea, oriunde am aparea, orice fateta a noastra ar trebui sa ne exprime astfel incat noi sa fim aceeasi, egali cu noi insine. Sa fim echivalenti cu noi. Tot timpul. Atentie! Nu e de ajunsa sa fim de aceeasi forma, dar de simensiuni mai mici sau mai mari. Nu. Trebuie sa fim exact la fel cu ceea ce vad ceilalti.

Suntem congruenti atunci cand totul se potriveste la noi. Cand cineva din exterior primeste un mesaj armonios. Nu frumos. Un mesaj in care elementele nu se contrazic intre ele. Cand expresia fetei, tonul vocii, gesturile si continutul discursului nostru spun acelasi lucru. Indiferent ca suntem veseli, tristi, preocupati sau fericiti. Cand suntem noi insine. Cand suntem autentici. Atunci suntem congruenti.

Iata cateva din cele mai frecvente greseli pe care le facem pentru a ne pastra imaginea:

1.    Nu spunem ce gandim. Pentru a nu-l supara pe cel din fata noastra. Aici intervine tacerea interpretata din partea celuilat ca fiind un fel de aprobare. Zambetul politicos, cand colturile gurii o iau in sus, in timp ce expresia ochilor ramane fidela parerii noastre reale.

2.    Nu vrem sa parem ca nu am inteles. Similara cu teama de a nu pune intrebari pentru a nu parea ca esti prost. Preferam sa lasam impresia ca stim despre ce e vorba si aprobam, dand usor din cap, in timp ce expresia fetei spune clar ca totul e neclar.

3.    Vrem sa limitam o interactiune. Preferam atunci sa dam impresia ca suntem de acord, pentru a evita o discutie in contradictoriu, care ar putea avea ca efect deteriorarea relatiei noastre cu interlocutorul. Da, da...e ceea ce spunem, in timp ce totul transmite din noi ”Da’ de unde!”

4.    Aprobam complimentele exagerate ale celorlati, chiar daca stim ca suntem mai putin decat spun ele. Ne lasam flatati si ne simtim bine ca aparem intr-o lumina mai buna decat am fi sperat. Mai mult, ne intrebam daca nu cumva chiar asa este. Si pornim cu imaginea noastra rozalie din acel punct mai departe. Transformam complimentul in imagine, adaugand un efect de stralucire. E ca atunci cand iti alegi fotografia in care arati cel mai bine, chiar daca intre timp ai facut rost de niste cearcane sau riduri.

5.    Spunem lucruri interesante fara sa le intelegem. Opinii, pareri, citate, luate de la altii (celebri sau nu), le transmitem mai departe, fara sa le intelegem sau scotandu-le din context. Vom parea interesanti daca nivelul pe care comunicam ramane cel superficial. Cu totul altceva este atunci cand rezonezi cu un articol, cu un citat, cand atinge ceva in tine care exista deja. Documentat sau nu, atunci cand ai inteles, nu te mai poate pune nimeni in incurcatura.

6.   Gandim ceva, spunem exact pe dos. Se intampla des in relatiile cu superiorii, colegii sau chiar subordonatii. Se intampla cu prietenii, cu rudele, cu necunoscutii. Nu vrem sa le ranim sentimentele, sa le retezam aripile sau sa ii facem sa ne urasca. De acord. Suntem animale sociale, nu? Si cum ramane cu ce simtim noi cu adevarat? Le facem intradevar un bine, lasandu-i sa creada ca ii aprobam?

7.   Spunem sau facem ceva pentru ca asa trebuie. Mai mult decat atat ne gasim o mie de argumente, cum ca ar fi si bine. Sa pastram o relatie care pare perfecta din exterior, sa facem intr-un anume fel pentru ca asa ni s-a spus. Sau pentru ca astea sunt conditiile pentru a obtine aprobarea sociala. Pentru ca nu suntem de capul nostru. Si mintea, saritoare, ne ajuta imediat: e chiar mai bine asa. Desi nodul din gat sau piatra din stomac, ne spune ca parca ar fi exact invers.

8.    Ne proiectam dorintele si aspiratiile asupra celorlati. As vrea ca tu sa fi modelul meu, omul in care sa am incredere 100%, sa stiu ca m-am asociat cu integritatea si sinceritatea insasi. Nu tin cont ce vrei tu, pentru mine asta esti. Ti-am facut contract de colaborare si iti spun ce trebuie sa faci, cum trebuie sa fi ca eu sa pot sa imi mentin increderea in tine. Si ai grija, in cazul in care strici imaginea pe care am creat-o in mintea mea despre tine, o sa ma dezamagesti profund si vei suporta consecintele furiei mele. Cat de egoisti sa fim sa le cerem celorlalti sa se aseze in „Patul lui Procust” pe care noi l-am pregatit cu atat grija in mintea noastra pentru ei? Si mai pretindem ca ii si iubim.

9.    Ne cautam si ne stabilm reperele doar in exterior. Suntem zilnic bombardati cu informatii si imagini ale oamenilor de succes. Domnisoare care la douazeci si sapte de ani, conduc afaceri internationale, fac multi bani si au mii de conexiuni cu oameni importanti. Domni care ne privesc din spatele costumelor Armani cu un zambet pe care scrie CEO, la doar treizeci de ani. Hmm, ce facem atunci? Ne uitam in buletin, si daca scrie ceva peste treizeci, ne dezumflam brusc si constatam ca valoarea noastra la bursa de succes, a scazut brusc. Ne spunem ca numai la programul rabla mai putem avea succes. Si ne scadem propriile standarde. Ne multumim cu putin, pentru ca nu-i asa, nu meritam mai mult. Sau incercam sa devenim un surogat al acestor modele, sa facem rost de 500 de conexiuni pe LinkedIn sau 10000 pe Facebook si cautam sa fim promovati intr-o multinationala pana la fotografia cu modelul nostru de succes. Dar daca noi avem talent la pictura? Sau la poezie? Sau la visare? Ei bine, nu conteaza! Il ingropam. Facem o inmormantare intima, fara sa spunem nimanui si fara sa ne strigam plansul dupa ceea ce ne face cu adevarat placere. Imaginea model arata prea bine.

10. Umplem sticla cu pietris si nisip si nu mai avem unde sa punem pietrele mari. Va amintiti nu-i asa, imaginea cu viata noastra ca un pahar imens de sticla in care punem pietrele mari, lucrurile importante – familia, prietenii, pasiunile noastre si apoi presaram cu pietre din ce in ce mai mici pana la nisip: munca (in cazul in care este diferita de pasiune), chestiile obligatorii, jocul social, jocurile de noroc, cunoscutii, amicii, relatiile din interes, navigatul pe internet doar pentru a ne umple timpul. La sfarsit vom avea un castel de nisip si nu o ikebana.

11.  Facem lucruri fara sens pentru noi. Facem shopping si vitrining, doar ca sa fim la moda sau sa fim vazuti in mall. Facem act de prezenta la intalniri sociale, doar ca sa fim vazuti in preajma celor importanti. Impartim complimente, asteptand sa se intoarca la noi privilegii. Facem si ne purtam asa cum se asteapta ceilalti de la noi, cum da bine, cum face toata lumea. Pierdem semnificatiile pe care lucrurile si oamenii le au pentru noi. Si ne trezim intr-o buna zi intrebandu-ne „care este drumul meu?” „cine sunt eu?” si „ cine sunt toti strainii astia din jurul meu?”.

Nu uitati ca domnisoara sau domnul din fotografie, s-ar putea sa ajunga acasa la ora zece seara, cautand cu o fata haituita ceva de mancare la un supermarket, uitandu-se cu spaima in jur sa nu fie recunoscuti. Nu uitati ca viata modelelor din poze, nu este atat de roz cum va imaginati. In spatele figurilor de succes si a banilor, sunt tot niste oameni care poate s-au refugiat de problemele si inadaptarile lor personale sau care nu mai au viata personala.

Fiecare om are o valoare intrinseca. Care nu e cotata pe Wall Street ci la bursa personala. Conteaza cum ii influentezi pe cei din jurul tau, cat timp din viata iti petreci simtindu-te bine cu tine si cu ceilalti. Cat din tine daruiesti cu adevarat lumii. Indiferent sub ce forma. Indiferent cat de neinsemnat pot parea, masurate cu ruleta succesului social, un gest, un cuvant, o privire, o imbratisare, un gand, o ora petrecuta pictand, scriind, cantand sau povestind, acestea sunt cele care conteaza la bursa personala.

De cate ori nu sunteti congruenti cu voi, si sunteti tentati sa trisati fata de voi insiva, oricat de putin, in relatia voastra cea mai apropiata, in orice relatie, sau in orice faceti, in acel moment in care nu ati ascultat de vocea voastra interioara (e adevarat ca trebuie sa fiti foarte atenti, mintea are statie de sonorizareJ), ati semnat practic o foaie prin care consimtiti ca acea lectie sa va mai fie predata o data. Bineinteles, ea nu se va intoarce in acelasi fel la voi. Va incerca alte metode, se va intoarce prin alti mesageri si in cu totul alte situatii. Dar se va intoarce, si intr-o buna zi, nu veti mai avea unde sa evadati sau sa fugiti. Va veti aseza atunci, din nou, cuminti, in banca din clasa a V-a sau a VI-a si veti invata congruenta.

Fiti voi insiva. Nu aveti cum sa gresiti.

Impression Management (1)

Impression management este procesul constient sau inconstient prin care o persoana controleaza informatiile pe care le expune despre ea insasi in interactiunile sociale, pentru a influenta in bine rezultatul perceptiei despre sine si pentru a obtine un rezultat.

Tot ce facem astazi, in cadrul vietii noastre sociale, fie intalniri de afaceri, pagina de facebook, cercul de prieteni, intalnirea cu o persoana necunoscuta, interviul pentru un job, transfera asupra noastra o presiune uriasa de a arata cat mai bine, de a avea o imagine buna, ne impune un standard al aparentelor foarte ridicat. Mintea intra pe pilot automat si isi face rapid, in fractiuni de secunda un profil cu care noi credem ca trebuie sa ne afisam in situatia respectiva. O masca mai mult sau mai putin “lucrata”, mai mult sau mai putin asemanatoare cu noi, cei reali.

Impression management sau managementul impresiilor functioneaza in ambele sensuri. Judecam si suntem judecati. Ne gandim cum am vrea sau credem ca ar vrea ceilalti sa fim si in acelasi moment ii scanam si incepem sa emitem judecati de valoare despre ceilalti.

De exemplu, la prima intalnire cu o persoana pe care nu am mai vazut-o pana atunci. Instantaneu, analizam cateva aspecte de baza despre acea persoana. Mai intai, ceea ce vedem: cati ani are, barbat sau femeie, alb, negru sau asiatic, accentul. Urmeaza ce putem deduce sau presupune in accord cu propriile noastre conceptii: cum e imbracat, cum e tuns, ce accesorii poarta pentru a-l introduce intr-o categorie sociala. Ce spune, cum spune pentru a-i stabili gradul de inteligenta si mai important(!) gradul de inteligenta comparativ cu al nostru (asa vom sti daca incepem sa-l admiram sau ne suim in capul lui cu bocancii plini de noroi!). Continuam cu cat pare de prietenos,  daca e frumos  si poate cateva date legate de preocupari , religie, valori sau orientare politica. Ca judecatori, ne permitem sa fim foarte subiectivi, iar comportamentul si atitudinea noastra isi stabilesc directia, semnul si intensitatea in acest prim moment.

Efectul de halo

Psihologia a identificat un set de factori care influenteaza prima impresie si faptul ca aceasta ramane cea mai persistenta.

Prima impresie genereaza “efectul de halo”. Primul lucru pe care il afli despre o persoana influenteaza toate celelalte informatii despre ea. De exemplu daca lista cineva ne prezinta o persoana si incepe caracterizand-o drept “fermecatoare” , iar alta cu “ cu toane”, tot ce va urma pe fiecare din cele doua liste va avea nuanta coloristica a primelor descrieri.

Prejudecata asemanarilor

Prima impresie mai poate fi influentata de “prejudecata asemanarilor”. Presupui de multe ori, corect sau foarte  incorect, ca o persoana pe care o intalnesti pentru prima data are aceleasi calitati, valori, preocupari si credinte ca si tine. Stai la intrare la un concert si coada pare interminabila. Furios, te intorci catre persoana de langa tine si iti exprimi nemultumirea “ Organizatorii astia habar nu au. Uite ce coada interminabila este. O sa stam minim 15 minute aici” asteptandu-te ca celalalt sa te sustina si sa iti impartaseasca opiniile. Neluand in considerare ca poate cealalta persoana se bucura de cele 15 minute de pauza si chiar nu se grabeste nicaieri. Isi doreste doar sa se bucure de concert si toata starea lui de spirit e invadata de acest sentiment. Doar pentru ca va aflati in aceeasi situatie nu inseamna ca aveti aceeasi parere.

Prima impresie a celorlati despre tine poate fi afectata de asemenea de aceste doua elemente. Daca ai inceput conversatia cu o gluma, printr-un efect de halo pozitiv, ceilalti pot presupune ca esti un om expansiv si vesel. Sau  daca in prima faza ai preferat sa asculti mai mult decat sa vorbesti, pornind de la prejudecata asemanarii, isi inchipuie ca esti la fel de plictisitor ca si ei.

Cum putem sa folosim aceste mecanisme astfel incat sa avem un impact favorabil asupra celor cu care ne intalnim. In special, acolo unde avem un interes major. Un angajator, un partener de business, un posibil partener de viata?

Teoriile despre “Impression Management” sunt construite in jurul premizei ca noi putem controla in totalitate modul in care suntem perceputi de ceilalti. Multe dintre elemente se regasesc in controlul limbajului non verbal, incluzand contactul vizual, gesturi, limbajul corpului, tonul vocii si expresia fetei. Asa cum spuneam intr-un post mai vechi (A fi in control), majoritatea informatiilor sunt transmise prin limbajul non verbal. Desigur, ceea ce spui are o greutate foarte mare. Dar, trebuie sa tii cont de aceste doua elemente “efectul de halo” si “prejudecata asemanarii”, daca vrei sa te prezinti in cea mai buna lumina posibila.

Uzul si uzufructul

Poti sa faci “efectul de halo” sa lucreze in avantajul tau, folosind o tactica binecunoscuta jucatorilor de bridge “ joaca-ti cartile bune”. Atunci cand te prezinti intr-un CV, cand completezi un formular, intr-un email sau intr-o scrisoare, incepe descrierea ta cu punctele tale cele mai tari. Nu le lasa la sfarsit, pentru ca astfel “efectul de halo” va lucra impotriva ta.

Pentru a contracara prejudecata asemanarii, trebuie sa ai in minte ca poate cel din fata ta, nu vede lucrurile din aceeasi perspectiva ca si tine. Fii pregatit pentru asta si nu te baza pe faptul ca are aceleasi pareri, convingeri sau apreciaza aceleasi lucruri ca si tine.

Ispita

De ce avem nevoie de managementul impresiilor? De ce nu putem fi pur si simplu noi insine? De ce trebuie sa manipulam imaginea noastra doar pentru a obtine un rezultat? Exista mai multe tipuri de abordari: cea asertiva, care evidentiaza doar lucrurile frumoase, promoveaza o imagine de sine foarte buna, doar pentru a-I face pe ceilalti sa il placa si cea defensiva, prin care sunt prezentate din start toate greselile din trecut cu explicatii si justificari, sau chiar cu minciuni.

Natura artificiala a managmentului impresiilor te poate pune in incurcatura de multe ori. Daca te pui intr-o lumina mult prea favorabila, poti avea necazuri mai tarziu cand se va dovedi ca nu esti chiar atat de briliant cum ai vrut sa pari. Sau, la polul opus, sa ai senzatia ca esti o marfa expirata doar pentru ca nu ai reusit sa scoti in evidenta adevaratele tale calitati.

Cea mai mare tentatie de a folosi managementul impresiilor ne- o ofera, evident, mediul virtual. In spatele unui cont de facebook, twitter, linkedin sau a unui blog poti sa zugravesti imaginea idilica a unei persoane perfecte, asertive, super profesioniste, cu autoritate, certificari, hartii, titluri si scoli pompoase. Numai calitati si nici un defect.

The dark side

Putem sa cadem in capcana acestei tentatii din mai multe motive. In general, nu rezistam dorintei de a parea mai buni, mai inteligenti, mai frumosi, construim o imagine pe care o admiram si ne atasam de ea, jucand un rol. Rolul pe care ni l-am dorit toata viata. Prezentam in locul nostru, aspirational, persoana care ne-am dori sa fim. O alta situatie poate fi “oglinda deformata”. Ne uitam in oglinda si in loc sa ne vedem asa cum suntem, cu bune si cu rele, ne vedem asa cum vrem sa credem ca suntem, negandu-ne cu celebrul denial, partile slabe sau defectele(un fel de photoshop care iti scoate pistruii si celulita). Sau pe principiul “Oglinda oglinjoara? Cine e cea mai frumoasa…?”

A ne dori sa aparem in ochii celorlalti mai buni decat in realitate, este un impuls instinctiv. Mai ales, ca in vremurile pe care le traim, aparentele sunt cele care fac regulile. Angajatorul nu iti mai cere CV-ul, iti cere link-ul profilului tau pe linkedin, prietenii nu te mai intreaba cine esti ci se intalnesc cu tine pe facebook. Aparentele fac pre-selectia. Actioneaza ca o sita care ii cerne pe cei care prezinta in aparenta o imagine buna de cei care fac asta. Daca nu ai o imagine beton pregatita undeva, nu existi. Si atunci managementul impresiilor poate face diferenta intre a avea un job si a fi somer, a avea un cerc social sau a fi singur.

Etica

Si totusi, cum putem folosi managementul impresiilor sa lucreze in favoarea noastra ramanand in acelasi timp fideli propriei noastre identitati:

1. Prima impresie e cea mai persistenta . Joaca-ti cartile bune la inceput! A fi sincer nu inseamna sa iti pui defectele primele. Stiind ca cel mai mare impact il are prima impresie, nu ai vrea sa nu mai afle nimeni despre ceea ce ai tu mai bun si ceea ce stii foarte bine.

 2. Nu te baza pe faptul ca ceilalti sunt ca tine. Desi exista sanse egale sa ai multe lucruri in comun cu o persoana pe care o intalnesti prima data, nu te baza pe asta. Paharul poate fi pe jumatate plin sau pe jumatate gol. Nu te baza pe jumatatea goala.

 3. Fii sincer si realist.  Pericolul oglinzii deformate ne pandeste tot timpul. Impuneti sa fi realist in descrierea ta. Nu trebuie sa cazi in extrema cealalta, sa fi prea dur cu tine insuti si sa te justifici. Fiind sincer, vei evita asteptarile celorlati create artificial si dezamagirile inutile care le insotesc.

4. Genereaza un efect de halo pozitiv. Incepe convesatia, lista sau scrisoarea cu ceva care sa creeze o stare pozitiva. Asta nu te va impiedica sa fi sincer in continuare. Vei evita doar asocierile negative care ar putea sa se propage de la un start mai putin reusit.

5. Eu stiu ca tu stii ca eu stiu ca stii...Nu uita ca si ceilalti joaca acelasi joc. In situatiile in care tu esti cel care judeca, fi atent la indicii care te ajuta sa detectezi impresiile falsificate. Vei evita astfel dezamagirile legate de persoana respectiva, care pot aparea mai tarziu.

Managementul impresiilor este o arma cu doua taisuri

Atata timp cat doar constientizezi cum functioneaza mecanismele si folosesti aceste strategii doar  pentru a evita sa fi victima nevinovata a unor efecte negative care tin de modul de functionare al creierului uman, esti in siguranta. Atata timp cat iti pastrezi intentia de onestitate si sinceritate, esti in siguranta.

Atunci cand te lasi corupt de puterea, privilegiile si avantajele pe care ti le poate oferi o imagine foarte frumos zugravita, dar falsa (chiar si prin omisiune), cand incepi sa profiti de puterea ta de a manipula perceptiile, parerile si sentimentele celorlalti, cand uiti ca de fapt imaginea pe care o prezinti este doar aspiratia ta si nu esti tu cel real, esti in pericol. Atunci cand incepi sa te confunzi cu personajul creat de tine, nemairecunoscand granita dintre realitate si fictiune, esti in pericol. Nu in pericol fizic. Esti in pericol sa construiesti pe nisip. Fara fundatie. Si orice zvon, orice dezamagire pe care o produci cuiva, orice val mai maricel va sterge de pe fata pamantului castelul tau de nisip.

Pentru ca asa functioneaza lumea. Un observator superior, independent si care in general se afla muuult deasupra noastra (in analogia noastra, Luna) genereaza atat flux cat si reflux.

(va urma)

Omul si universul de langa tine

Fara sa te gandesti mai mult de un minut, spune zece lucruri despre ultimul om cu care ai vorbit fata in fata, astazi.

Cu ce era imbracat?  Culoare? Textura? Cum erau pantofii lui?

Ce culoare aveau ochii lui? Ce avea in mana? Era vesel sau trist? Preocupat sau binedispus?  

Te-ai simtit bine in prezenta lui sau abia asteptai sa plece? Ce te-a facut sa te simti asa?

Cu ce ai ramas dupa intalnirea cu el (senzatie, problema rezolvata, energie, lipsa de energie, nervi, stres, neplacere)?

Ce gesturi, ticuri sau expresii tii minte ?

Multe din intrebari sunt fara raspuns, nu-i asa?

Sau raspunsurile incep cu “parca”, “cred”, “daca nu ma insel”, “nu mai stiu”, urmate inevitabil de...“dar de ce?”. De ce ar trebui sa imi amintesc toate astea?

Dansul

Poate pentru ca e cel mai simplu mod de a verifica daca traiesti in prezent. Daca simti intradevar ca fiecare intalnire e menita sa iti imbogateasca viata. Sa te invete ceva despre tine, despre ceilalti. Despre acel moment.

E un schimb frumos. E ca un dans. Doi oameni care timp de cateva secunde, minute sau uneori chiar ore, se intalnesc intr-un punct din prezent si impartasesc aceeasi linie a timpului.

Daca erai atent poate observai ca omul respectiv are un pulover din lana de culoarea marului in parg, peste o camasa alba din bumbac, cu dungi fine si o pereche de blugi indigo. Ti-ar fi spus ca e un om cochet, modern, caruia ii place sa fie altfel; confortabil, nu se da in vant dupa conformisti, nu-i este teama ca va iesi prea tare in evidenta. Daca ai fi observat ca are ochii negri, in spatele lor ai fi stiut daca e odihnit, trist, stresat, vesel, cu capul in nori. Poate asta ti-ar fi atras atentia, si in loc astepti sa plece mai repede, ti-ai fi dorit sa afli ce il framanta. Sau sa te bucuri de bucuria lui si sa ii multumesti in gand ca pentru o secunda ti-a transmis-o si tie. Sau pur si simplu sa-l intrebi daca e bine, daca poti sa il ajuti cu ceva.

Te-ai simtit confortabil energizat pentru o clipa, scos din rutina lucrului pe care-l faceai? Atunci acel om avea sa iti spuna ceva, sa iti atraga atentia, sa te roage sa faci o pauza. Daca te-ai simtit inconfortabil, poate ar trebui sa te uiti in propria oglinda, sa vezi ce te-a facut sa pui acea bariera, de ce te-ai simtit agresat, intimidat, iritat sau nevoit sa te aperi de acel om.

Uitam adesea sa simtim, sa constientizam amprenta energetica pe care ne-o lasa o intalnire sau alta. Ne simtim bine si nu stim cui sa multumim, ne simtim rau si nu ne dam seama de ce. Uitam sa ne bucuram, nu stim sa ne aparam si mai mult, nu facem nimic pentru noi sau pentru celalalt.

Din acest frumos dans pe care il aveam de dansat, nu ramane nimic. Nu atasam intamplarii nici o emotie, sau daca o facem, ea arata ca un prêt, in piata, scris pe un carton rupt cu mana si murdar “Cartofi – 4 lei”.

Ce-ar fi, dupa fiecare intalnire, sa desenam o eticheta cu floricele si arabescuri, pe o hartie fina, ca cele care insotesc o cutie cu bomboane de ciocolata si sa o atasam cu drag. Astfel incat sa contina toata emotia intalnirii.

Ce-ar fi sa mergem in detaliu si sa aflam adevarata semnificatie a intalnirii pentru noi. Poate iti amintesti daca acel om ti-a zambit? Daca da, daca zambea atat cu ochii cat si cu tonul vocii …sau era acel zambet politicos in timp ce isi facea de lucru cu o hartie ; sau poate zambetul lui ascundea o poveste trista si ochii lui cereau ajutor.

E greu sa ne amintim, daca nu traim in prezent. Si suntem tristi si dezamagiti atunci cand ceilalti nu inteleg ce simtim cu adevarat, etichetandu-i drept superficiali si egoisti.

Dar noi? Cat din noi suntem dispusi sa investim in fiecare secunda petrecuta cu cineva? Cat respect, ascultare, lipsa de judecata, compasiune si intelegere? Cata acceptare? Putem sa ii primim pe ceilalti in secunda noastra asa cum sunt? Zgomotosi, expansivi, tristi, nepriceputi, timizi, agresivi, plini de prejudecati?

Sa intelegem ca in spatele fiecaruia se afla doi ochi care ii apartin tot lui Dumnezeu. Ca indiferent in ce punct de pe traseul lor se afla, ei au venit sa se intalneasca cu tine, sa iti intinda o mana sau sa iti ceara ajutorul, sa iti dezvaluie o fateta a vietii, sau pur si simplu sa iti ofere ceva asupra caruia sa poti reflecta si sa descoperi tu intelesul. Pentru tine.

Esarfa

La fel se intampla cu ceea ce facem, ce mancam, ce bem. De exemplu, mergem la o intalnire, bem o cafea sau un ceai, mancam o prajitura, iar la sfarsit daca cineva ne intreaba ce gust avea cafeaua, in cel mai bun caz ii raspundem ca a fost… buna. Ce am baut noi, insa ne poate oferi o infinitate de senzatii, daca am fi de accord sa dam putina atentie interactiunilor pe care le avem.

Cum ar putea arata intalnirea noastra cu o ceasca de cafea? Ar trebui sa fie exact ca intalnirea cu persoana iubita: o cescuta mica din portelan alb, cu o broderie fina si forma de floare; cafeaua fierbinte, densa, puternica, exotica, cu o textura catifelata si o aroma fina de scortisoara si nuca; un miros de boabe perfect prajite, aburind, care-ti trezea pofta de a calca descult pe nisipul fierbinte. O ceasca de energie, care m-a insotit mult timp dupa ultima inghititura, ca si cum as fi purta o esarfa din aroma ei plina de mister.

Spectacolul

La fel este atunci cand mancam. De cele mai multe ori, mergem cu cineva la masa, cu colegii de birou, cu prietenii sau la un “business lunch” si ne simtim datori sa discutam aceleasi subiecte anoste, superficiale, plictisitoare, interminabile. Sau ne asezam in fata televizorului sau a calculatorului si fara sa mai fie nevoie sa ne uitam in farfurie, mancam, in timp ce mintea noastra e pusa din nou la treaba.

A manca este o relatie la fel de intima si de subtila ca cea pe care o ai cu o persoana. Atunci cand mananci, TU, ca sistem , faci un schimb de energie cu mancarea, care este si ea un sistem si este si ea purtatoare de energie.

Poti alege sa descoperi si sa savurezi aromele si gusturile pe care ti le ofera sub, alimentele din farfuria ta. Poti sa le aranjezi frumos pe farfurie, pentru a fi si o bucurie vizuala sau poti sa le ingramadesti, una peste alta amestecand si obligandu-le sa isi piarda identitatea.

Poate fi o sarbatoare cand simti parfumul aromat de chimen sau verdele patrunjelului, compozitia crocanta si hidratanta a verzei si racoarea unei felii de rosie. Sau poti sa alegi sa nu iti amintesti nimic despre ce ai mancat pentru ca ai fost ocupat cu o emisiune la televizor, o conversatie de politete, stupida sau de umplutura, plictisitoare sau apasatoare. Te trezesti  atunci, la sfarsitul mesei, simtind un fel de bolovan in stomac. Ori pentru ca nu ai fost atent si ai mancat prea repede si prea mult, ori atmosfera a fost apasatoare si ai mancat mai mult de nevoie, fara sa fi atent la ce avea de oferit intalnirea ta cu mancarea, cea care era de fapt importanta.

Sa mananci in prezenta unui om sau a unor oameni cu care nu te simti in largul tau, care te agaseaza, te plictisesc, te fac sa te simti incordat, stingher sau apatic, iti poate face mult mai mult rau decat daca nu ai manca deloc. Toata energia negativa pe care acesti oameni o transmit, se imprima in mancare, iar tu te vei resimti efectele. Din pacate, am ajuns sa ne obisnuim cu aceasta senzatie, dupa masa.

Mancarea ar trebui sa ne ofere acelasi tip de experienta ca cea descrisa mai sus, in cazul cafelei. Mancam pentru a primi energie. Mancam pentru a ne bucura de bogatia de gusturi si arome pe care natura ni le ofera cu atata generozitate. Nucsoara, coriandru, busuioc, chimen, nuci, stafide, struguri, rodii, morcovi, somon, marar, piper, vanilie, mar, ceai, scortisoara, patrunjel, fistic, migdale, caju, castane, orez, capsuni, portocale, praz, ardei, masline, lime si cate milioane de produse ale pamantului ne stau la indemana. Fiecare cu aroma si finetea lui. Fiecare imbracat cu o alta textura si culoare. Pentru a-ti oferi un spectacol complet tuturor simturilor. Am fi mult mai sanatosi si plini de energie, daca am alege sa experimentam luatul mesei ca pe o intalnire a noastra cu ce ne ofera natura. Sa primim darurile ei, sa ne bucuram de ele si la sfarsit sa multumim ca au venit la intalnirea cu noi. In acel moment si ne-au daruit energia, aroma si parfumul lor. Noua.

Semnatura

De ce ne plac prajiturile facute in casa de mama? Fata de cele de la cofetarie care par mult mai aratoase si gustoase? E simplu. Pentru ca fiecare obiect poarta semnatura energetica a celor prin mainile caruia a trecut. Mama a pus in reteta ei toata dragostea, a pus zambetul si priceperea ei, caldura si grija ei. La cofetarie, poate cea care a pregatit-o era suparata, in plus prajitura a stat in vitrina prin fata careia s-au perindat alte sute de oameni, toti cu grijile si nemultumirile lor, iar persoana care ne-a servit parea o banda rulanta de impachetat si incasat, cu o privire de gheata si voce de bancomat. Toate astea au venit pachet odata cu prajitura noastra. Iar noi am mancat-o, preluand toata incarcatura energetica pe care am primit-o odata cu ea.

Acum si aici

Nu ne costa nimic sa ne investim atentia in toate intalnirile noastre.

Sa ne deschidem ochii mari, sa ne lasam uimiti de un frumusetea unui zambet de copil, de harta cu riduri de pe fata unui bunic, de caldura unui gest, de minunatia unui peisaj de munte, de visarea la care ne invita un tablou, de atingerea unui fulg de zapada, de umezeala cetii sau de fierbinteala unei raze de soare, de zborul unui puf de papadie, de adierea vantului sau plansul unei chitari.

In fiecare moment, avem sansa unei intalniri cu omul sau universul de langa noi. Cu o poveste. Acum si aici.

Stresul, solutia si mayasii

Foarte familiar, foarte prezent in viata noastra, cauza si efect, misteriosul nostru “prieten”, ne-a insoteste peste tot. E umbra noastra. Trebuie sa terminam un material complex cerut pe neasteptate, avem de gestionat o cantitate de munca care ne depaseste puterile si ne face sa ne dorim ca ziua sa aiba 48 de ore, am ramas fara job si avem rate de platit, copii de crescut, parinti de ajutat, ni se reproseaza sau suntem acuzati de lucruri neadevarate care ne afecteaza imaginea, ne-am certat cu persoana iubita si nu stim incotro se va indrepta relatia, mergem la doctor simtindu-ne rau si analizele nu arata nimic, e trafic intens si intarziem la o intalnire importanta, nu ne permitem sa mergem in vacanta in Bora Bora si nu putem sa ne comparam cu cercul de cunoscuti care isi permite asta, nu putem pleca de la serviciu cand copilul nostru are febra. Suntem stresati. Si lista, stiti bine, poate continua fara oprire.

Dar ce este pana la urma, stresul? Ce functie are si ce facem cu el?

Incercare de definitie

Conform Wikipedia(eng), stresul este un termen foarte folosit astazi, dar care este din ce in ce mai greu de definit. Are un inteles, pe alocuri comun, atat in biologie cat si in psihologie. Stresul descrie in mod normal un concept negativ care poate avea impact asupra starii de bine mentale sau fizice a unei persoane, dar este neclar ce anume defineste stresul, sau daca stresul este pana la urma o cauza, un efect, sau procesul de la cauza la efect. Pentru organismele complexe precum cel uman, stresul poate veni de la lucruri foarte concrete sau abstracte si se poate baza pe elemente foarte subiective.  Stresul este folosit pentru a defini atat cauza cat si efectul,  in moduri care pot fi vizibile sau invizibile.

In psihologie, stresul este de doua tipuri: eustres si distres. Eustresul este pozitiv si are rol de catalizator. Iti da impuls si energie, motivatie si determinare pentru a face, a realiza, a actiona, a obtine ceva. Este acel tip de incordare in care iti concentrezi fortele sit e mobilizezi pentru ceva. Distresul este stresul distructiv , neproductiv care te blocheaze, te lasa fara solutii, iti risipeste energia si concentrarea si iti da sentimentul de teroare iminenta. Ambele, sunt de aceeasi natura, doar semnul atasat difera. Pozitiv si negativ. Poate si perceptia noastra care difera in a interpreta diversele cantitati  si forme de stres .

Hmmm, deci nu se stie pana la urma ce este stresul. Stim doar ca in general este ceva negativ si apare fara exceptie in mai toate diagnosticele doctorilor. Ca declanseaza procese psiho-somatice reale, dezechilibre in sanatatea si functionarea noastra. Si totusi, face atat de mult  parte din viata noastra. Cum apare? De ce? Si mai ales cum il gestionam?



Cateva consideratii despre mintea umana

Mintea noastra e un instrument minunat, un procesor de date, pe care l-am mostenit acum 2 milioane, 10.000 sau 5000 de ani (in functie de teorii). Este o unealta pe care constiinta noastra o foloseste pentru a distinge asemanari si diferente intre lucruri. E o unealta la fel ca un ciocan sau un fierastrau. Tamplarul nu se identifica insa cu ciocanul pe care il foloseste. Ma rog, stiu oameni care se gandesc la masinile lor ca la ei insisi, dar evident ca nu este asa J. Unii oameni cred ca sunt una cu mintea lor. Se identifica cu mintea lor. Ceea ce e foarte fals! Nu suntem propria noastra minte si nici macar vreunul din gandurile noastre. Daca ne incapatanam sa credem pe dos, putem intra in bucluc si o sa va explic imediat de ce. Sunt lucruri despre minte pe care nu le veti auzi la nici o scoala; va garantez ca la cursurile de psihologie pe care le urmez nimeni nu mi-a vorbit vreo secunda despre frecventa de procesare a mintii. Ati auzit vreodata de ea? Motivul pentru care nu ne intalnim cu aceste informatii este ca e un instrument extrem de important in publicitatea subliminala si in manipularea individuala si de grup. Pe care desigur, le experimentam in fiecare zi, dar nu in cunostinta de cauza.

Deci, mintea lucreaza in secvente consecutive de imagini. Tehnicienii care se ocupa de efecte speciale si de productie video stiu foarte multe despre asta. Frecventa de procesare a mintii noastre este de 24 de cadre pe secunda. Aceasta este viteza la care functioneaza mintea noastra. Mintea are asadar o limita de viteza. Ea poate gandi doar 24 de ganduri intr-o secunda. Poate derula procesul de a distinge asemanari si diferente de doar 24 de ori pe secunda. Se aseamana cu o banda de desene animate, in care imaginile se succed cu 24 de cadre pe secunda. Din aceasta viteza apare impresia de miscare. Asa functioneaza mintea noastra in realitate.

"Prietenul" nostru, Stresul

Am stabilit ca mintea e un instrument care stie sa distinga asemanarile si diferentele astfel incat noi sa putem lua decizii care sa ne asigure supravietuirea. Mintea este deci un mecanism de autoconservare.

Atunci cand suntem bombardati cu informatii care depasesc puterea de procesare a mintii de 24 de cadre/secunda, se naste stresul.  Mintea intelege ca nu isi mai poate indeplini misiunea, nu mai face fata,  sau nu mai este in stare sa ia cele mai bune decizii, si isi pune in functiune sistemul de auto-protectie din dotare(Se arde siguranta).  Acest sistem are mai multe etape.

Prima treapta a acestui mecanism se numeste stres. Cand mintea nu e sigura de ceea ce se va intampla in viitorul apropiat, interpretand ca exista un pericol, trimite un semnal  organismului.  Este reflexul nostru de fuga, de indepartare de sursa pericolului. Se presupune ca ne ridicam si plecam. La animale povestea asta functioneaza fara gres. Cand un catel simte ceva ciudat, ca e ceva in neregula, se ridica si pleaca departe de acel loc. Noi insa, am avut parinti si profesori, iar acum sefi care nu ne permit sa ne ridicam si sa plecam, asta e foarte clar. In consecinta, neavand de ales, ne-am adaptat la stres; mai mult decat atat, stresul a devenit un criteriu de evaluare. Cat de mult rezistati la stres? ”Muuuuult, sunt foarte rezistent”. Si daca raspunsul este “mult”, calea catre ascensiunea corporatista este libera. Acesta este insa tavanul de sticla invizibil de deasupra capetelor noastre: cat de mult stres putem indura?

Si pentru ca e un fenomen generalizat, majoritatea medicilor, nu mai acorda concedii solicitate datorita gradului mare de stres la locul de munca. Pur si simplu, se considera ca toata lumea e supusa stresului. Asta in timp ce medicii si toate asociatiile medicale de pretutindeni , sustin cu tarie ca 80% din ceea ce o ia razna in organism se datoreaza stresului. Stresul a capatat proportii atat de covarsitoare incat indexarile salariale pentru conditii de lucru stresante au fost desfiintate. Toata lumea traieste si lucreaza in stres. E o pandemie.

Sa ne intoarcem insa la minte. Cand vorbim, de exemplu,  la telefon, suntem conectati automat la o retea de computere atat de puternice care iau in jur de 4-5 miliarde de decizii pe secunda. Mintea noastra poate lua doar 24 de decizii pe secunda. Constiinta noastra, insa, lucreaza cu cel putin 5 miliarde de decizii pe secunda. Pe cat putem noi sa ne reprezentam, propria constiinta este deci, foarte, foarte rapida si performanta. E vorba de nano-secunde, a suta mie parte dintr-o secunda pentru o decizie. Wow! Constiinta a trecut in tromba pe langa mintea noastra. Pe vremuri, cand pamanturile erau locuite de primii calatori, oamenii isi construiau totul cu mana lor: fundatie, podea, ferestre, paturi, scaune, mese, unelte.  Stiau cum se construieste fiecare lucrusor si aveau toate cunostintele necesare. Acum, ce-ar fi sa mergem noi acasa si sa construim un obiect simplu, cum ar fi un bec. Nu prea stim, nu prea avem cum. Si asta e o sursa importanta de stres. Manuim si folosim instrumente, aparate, computere, gadget-uri, masini  super performante despre care mintea nu stie prea mare lucru: din ce e facut, care sunt principiile de functionare, ce poate sa aiba atunci cand nu mai merge…si iata ele devin generatoare de stres.

Lupta sau fugi

Bun, se presupune ca trebuie sa ne descurcam cu stresul; ca ne adaptam la stres; iar stresul continua sa creasca si sa se intensifice; sursele de stres cresc exponential, cantitatea de informatie creste si ea intr-un ritm ametitor, viata s-a accelerat si continua sa se accelereze. Asadar, daca nu facem fata stresului, ne vom afla in urmatoarea situatie. Mintea are de ales intre doua decizii: lupta sau fugi. De cate ori nu vi s-a intamplat, intraand in criza de timp, sa va doriti sa nu fiti in locul acela. De cate ori, atunci cand ni s-au cerut lucruri importante de facut intr-un timp absurd de scurt, sau cand ni s-a reprosat ca nu am facut destul sau ca am gresit, nu ne-am fi dorit sa ne racorim strangandu-l putin de gat pe interlocutor sau aplicandu-I un croseu de dreapta fix in nas.

Dar pentru ca nu putem face asta, in acest punct, toata logica ia vacanta. Nu mai exista asemanari si diferente. Ramane doar un strop de adrenalina, iar corpul ar trebui sa o ia la fuga sau sa se lupte pentru a supravietui. Acesta este mecanismul. Acest gand “lupta sau fugi”, defineste  violenta de la birou, de pe sosea, din magazine, din scoli, terorismul, razboaiele. Acesta e motivul. Acesta este fenomenul secolului.

Trecand in inconstient

Si ce se intampla daca nici nu castigi lupta si nici nu poti fugi? Daca pocnesti in nas seful sau profesorul, vei avea parte de un peisaj cu gratii, sau in cel mai bun caz ramai fara serviciu. Si atunci, ce ne ramane de facut?

Mai ramane o ultima farama de efort pe care mintea mai poate sa o faca pentru a ne ajuta sa supravietuim: sa ne traca in starea de inconstienta. Atunci cand te ataca un urs, care e cel mai bun lucru de facut, daca nu poti sa fugi. E clar ca de luptat nu prea e profitabil. Iti ramane sa faci pe mortul. Asa, ai sanse mari sa ramai intreg. Vedem aceasta tehnica la multe animale. Atunci cand sunt prinse de un pradator se intorc cu burtica in sus si se prefac ca au murit. E o tehnica de supravietuire.

Dar, se intampla sa fie si mama tuturor dependentelor si tatal tuturor sinuciderilor. Pentru ca e o tehnica de a evita confruntarea. De a nega situatia. Celebrul denial. Solutia panaceu, pastila minune prin care dupa ce o iei, practic iei pauza de la viata. Ai scapat de stres, esti in lumea ta inconstienta, dar nici nu traiesti. Negi acele experiente. Te faci ca nu exista. Amintiti-va clasica imagine a domnitei diafane care lesina deodata pe divan. Ce s-a intamplat cu ea? A lovit-o cineva in cap cu ceva? Nicidecum, doar ca a hotarat subit sa nege experienta respectiva. Toate dependentele sunt metode folosite de o persoana pentru a-si anestezia constiinta, de a ramane inconstiente. Si aici putem vorbi de alcool, droguri, munca, jocuri de noroc sau pe calculator, shopping & vitrining, fitness, sport, sex, clubbing, seriale de televiziune. Dependentele sunt metode alese pentru a scapa de constiinta si pentru a trece in inconstienta, unde nu mai e nevoie sa intalneasca situatia generatoare de stres. Cati oameni cunoastem, fara a ne pune pe noi insine la socoteala, care sunt blocati in asemenea mecanisme? Multi, nu-i asa?

Acum 400 de ani, oamenii aveau atat de putine lucruri de facut si atat de mult timp sa le chibzuiasca inainte sa le schimbe. Aveau la dispozitie o multime de secunde toate inmultite cu 24 de cadre, in care sa ia deciziile. Acum nu mai este cazul, si lucrurile se desfasoara instantaneu, cu o viteza uimitoare. Avem impresia ca lumea se transforma in cioburi. Si exact asta se intampla. Mintea noastra nu a fost construita pentru viteza. A fost o unealta foarte evoluata in vremurile cand lucrurile se miscau mai incet.

Dar acum, a incerca sa ne fortam mintea sa tina pasul, e ca si cand am forta un calut sa tina pasul cu un Porsche care ruleaza cu 300 de km/ora pe autostrada (acest exemplu nu se poate intampla in Romania zilelor noastre, evident). Ceea ce nu e prea grozav. Ni se intampla tuturor si evolutia lucrurilor e din ce in ce mai dramatica.

Dar daca nu mintea, atunci ce?

Ajunsi in acest punct, e timpul sa cautam solutii pentru situatia pe care am descris-o si pe care o cunoasteti foarte bine. Ma gandesc ca toti tineti la cei dragi si nu ati vrea sa ii pierdeti prea curand, nu-I asa?

Asadar, e de necontestat ca mintile noastre vor fi depasite foarte curand. Asta e clar ca o sa se intample. De aceea e nevoie sa exploram ce mai exista acolo, in afara mintii?

Ceea ce avem cu siguranta si ne putem baza pe ea, este intuitia. Deasupra mintii noastre este intuitia. Propriile noastre cunostinte. Propria noastra putere. Intuitia este ceea ce stiti cu certitudine, fara a avea nevoie de nici o informatie din exterior sau vreo dovada. Pe vremea Inchizitiei,  patru milioane de femei care sufereau de “pacatul” de a avea intuitie, de a sti ceva fara sa produca mai intai dovezile materiale despre cum au aflat acel ceva,  au fost a fost condamnate la moarte, declarate vrajitoare, arse pe rug, tarate in lanturi si macelarite. Rezultatul? Intuitia a devenit ceva periculos, pentru care erai persecutat si nu a mai fost accesata; a fost reprimata si negata, uitata de atunci pe un raft. Catolicii stiau exact cat valora intuitia. Era putere, iar daca toata lumea detinea puterea, ea nu mai valora nimic. Daca in schimb, nimeni nu are putere, dar eu am, a mea valoreaza imens. Asa a fost evaluata intuitia. Ca o marfa dintre cele mai valoroase, dupa criteriile cererii si ofertei.

Intuitia

Stim cu totii ce salarii imense primesc sportivii celebri, fotbalisti, baschetbalisti, jucatori de fotbal american, jucatori de tenis, etc. Ca sa joace niste jocuri stupide, nu-i asa? E aproape indecent, absurd, nebunesc, sa primeasca milioane de euro pe an ca sa joace un joc. Am innebunit cu totii, nu-i asa? Pe vremuri in tribunenele arenelor stateau cei mai bogati oameni ai momentului si se delectau cu lupte si jocuri  intre sclavi, prizonieri si oameni din paturile sociale defavorizate. Acum sclavii moderni(muncitori, oameni normali sau saraci) platesc bani grei ca sa stea in tribune si sa-i admire pe jucatorii foarte bogati, milionari. Vi se pare cu susul in jos, nu-i asa?

Dar nu, nu am innebunit. Pentru ca acesti atleti, reusesc o performanta de exceptie. Ei joaca pe teren, in niste conditii de stres fantastice. Joaca pentru un titlu de campion, cu miza mare in bani, cariera, contracte viitoare. Stres. In loc sa intre in alegerea propusa de minte “lupta si fugi” care i-ar duce imediat in situatia de a fi dati afara de pe teren, acesti oameni fac spectacol. Sub un stres imens, cu tot ce se intampla in jurul lor, ei sunt capabili sa faca un pas in spate si sa stie totul despre acel moment. Multi au si declarat in interviuri ca vad jocul cu incetinitorul in timp ce joaca. Asa reusesc sa foloseasca momentul in favoarea lor, cu ajutorul intuitiei. Nu au timp sa gandeasca; daca incearca sa o faca, au pierdut.

Pentru asta ii platim atat de indecent de bine, pentru ca fac ceva ce noi admiram. Ceva iesit din comun., extraordinar. Care pare supraomenesc. Platim pentru ca ii admiram. Nu v-ati surprins niciodata cheltuind o suma enorma de bani pentru un obiect sau accesoriu de imbracaminte care v-a placut mult? Ati cheltuit pentru ca l-ati admirat. Cu cat admiram ceva mai mult , cu atat valoreaza mai mult in ochii nostri, si cu atat mai mult suntem dispusi sa platim. Este esenta tuturor schimburilor: amplitudinea admiratiei generate. Economia se indeparteaza de bani, acestia nu mai au valoare intrinseca. Se apropie de zona in care moneda de schimb va fi cantitatea de admiratie.

Revenind, intuitia – acea stare in care se afla sportivii pe teren- este foarte importanta. Pana cand ne vom pierde mintile…de fapt nu ni le vom pierde, cred ca le vom avea cumva, tot timpul. Asa cum avem un corp si il folosim pe post de vehicul. Inca vom putea aduna 2+2 si lucruri de genul asta. Dar cand va veni timpul sa facem fata schimbarilor, in cantitati imense, intr-un timp foarte scurt, singura pe care ne putem baza este intuitia. Nu vom mai avea timp sa ne gandim pe indelete, sa analizam, sa vedem, vom avea timp doar sa actionam. Pentru ca atunci cand gandim, folosindu-ne mintea, intram in acel loc in care exista frici, dubii si ingrijorari.

Si atunci, cum stim cand este intuitia in actiune si cand e mintea? Pentru a fi siguri ca e intuitia, trebuie sa stim ca aceasta este in actiune atunci cand nu simti frica, indiferent de cat de complicate sunt circumstantele si conditiile exterioare. Este calmul dat de certitudinea ca stii ce ai de facut. Nu ai timp sa te ingrijorezi daca e bine sau nu; este doar actiune pura, directa. Intuitia este mereu calma si in cunostinta de cauza. Mintea in schimb, o vom arunca la gunoi. Intuitia este cea care face in anumite momente, diferenta intre viata si moarte. Sunt supravietuitori din accidente teribile care au stat fermi in intuitia lor, au facut ce le-a dictat aceasta in timp ce ceilalti incercau sa nege “o, nu, asta nu ni se poate intampla noua, acum”.

11 Septembrie (9/11) – e un exemplu inca foarte viu. Cine a supravietuit? Oameni care si-au urmat intuitia si si-au luat o zi libera pentru a merge la pescuit. Oameni care au coborat imediat dupa impactul primului avion. Cine au fost ceilalti? Oameni care s-au dus constiinciosi la birou, oamenii nu au coborat pentru ca aveau termene limita, multi clienti care asteptau raspunsurile lor. Oameni care au ascultat de motivele rationale, ale mintii, motive foarte serioase de altfel, si care au murit: aveau de platit rate, scoala copiilor, nu vroiau sa fie concediati.

Ramanand in zona

Cum facem deci, sa identificam intuitia si cum o facem sa ramana in functiune? Fiecare dintre noi, am avut bineinteles, experiente in care am simtit intuitia. Pentru cateva fractiuni de secunda, dupa care a zburat, lasandu-ne in compania dubiilor. Pentru ca imediat dupa acele cateva fractiuni de secunda (batranii spuneau: “Primul gand e de la Dumnezeu”), mintea se simte datoare sa intervina imediat si sa preia  problemele noastre. Ne da alternative, analize, scenarii, motive, explicatii, introduce informatii suplimentare, foloseste arhiva de experiente si conexiuni stocata in memoria noastra, face previziuni. Munceste ca un robotel, obosindu-ne si facandu-ne sa nu mai stim ce sa alegem, pe care cale sa o apucam, ce varianta sa urmam.

Mintea asta a noastra dragilor, nu este prietena noastra. E doar un mecanism de auto-protectie, foarte ingaduitor cu el insusi. Prefera sa aiba mereu dreptate, chiar in detrimentul supravietuirii noastre. Asta e mintea. Stiti probabil cazuri, ati auzit persoane in jurul vostru negand ca e ceva in neregula cu ei, pentru ca mintea le spune ca asa ceva nu li se poate intampla tocmai lor; pur si simplu e nedrept, e imposibil sa li se intample lor. Isi construiesc o fundatie falsa din nisip, pe care apoi tot construiesc. Etaje, mansarede, terase si gradini suspendate. Si insista, ca totul e in regula. Chiar si atunci cand se darama totul, o pun pe seama ghinionului, a intamplarii. Iar situatia lor devine dramatica, se dezechilibreaza, o iau razna, innebunesc, fac lucruri de neinteles,  sau nu mai sunt printre noi.

Asa ca, intelegand in profunzime ca mintea prefera sa aiba ea dreptate tot timpul, decat sa ne ajute la supravietuire, si avand intuitia activata permanent, putem trimite mintea la locul ei, in trusa de scule pentru a nu mai avea pretentia de a se confunda cu propria noastra identitate.

Asa cum spuneam, intuitia este ceea ce stim pur si simplu. Tot ceea ce stim vine dintr-o sursa, care nu are nevoie de un nume, vine de undeva, din fluxul creatiei care este sursa a tot ce exista.  Si iata-ne, noi si constiinta noastra, in mijlocul acestui flux de evenimente. Care devine din ce in ce mai rapid. Constiinta e orientata de cei doi factori: spatiu si timp. Dar atunci cand se manifesta intuitia, timpul pare ca nu se mai scurge si nu exista pentru noi decat acel loc. Totul se opreste acolo. In momentul intuitiei, aducand prezentul la constiinta. Anihiland orice urma de trecut sau viitor. Ne amplaseaza in momentul prezent, pe de-a intregul implicati, cu toate datele de care avem nevoie.

Secretul este cum sa ramanem acolo. Nu e usor deloc, daca ne gandim ca mintea va fi tot timpul acolo incercand sa ne puna bête in roate. Constiinta si societatea noastra e orientata acum exclusiv pe timp si spatiu. Totul este fizic, material.

Mayasii, de exemplu, aveau  pe langa viteza mai mica cu care se intamplau lucrurile, conceptul de intentie personala. Pentru ei, existau 13 tipuri de intentie personala si fiecare om se nastea cu una dintre ele. Mai mult, automat numele lui includea aceasta intentie, astfel incat toata lumea sa stie care este misiunea lui pe acest pamant, in aceasta viata. Da, de aceea, lor le era mult mai usor sa fie centrati si aveau un ghid, o orientare foarte bine definita.

V-ati trezit vreodata intr-un loc unde nu aveati ce cauta, in care nu aveati nici o intentie sa fiti, cum ar fi: la munca, la scoala, in mijlocul unui scandal, sau in mijlocul unor oameni cu care nu aveati nimic in comun? Cum v-ati simtit? In elementul vostru, centrati? Sau stingheri, descentrati, dorindu-va sa nu fiti acolo?

Mayasii mai aveau un punct de orientare major si anume Planul divin. Noi, in societatea de astazi avem doar un sir de accidente si coincidente. Cam asta ne spune stiinta. Ca in acest moment, voi va aflati pur si simplu intamplator in fata ecranului citind acest articol. Dupa mintea stiintei, puteati sa aterizati pe aceasta pagina si in urma unei explozii la o fabrica de  chimicale. Fara nici un Plan divin.

Mayasii avea un Plan divin. Ei stiau ca exista 20 de aspecte diferite ale creatiei. Ca o figura geometrica cu 20 de fatete. Intentia personala si aspectul creatiei care iti era alocat prin nastere reprezentau impreuna  “Locul tau din cer” . Ati trait desigur experiente in care ati fost la momentul potrivit, la locul potrivit, ati stiut ca faceti exact ce v-ati dorit si ati avut in intentie si ati simtit ca faceti parte din ceva mai maret, ceva care este dincolo de voi, ca ati beneficiat de un ajutor imens de undeva. E o senzatie extraordinara, nu-I asa? Divin. Asta este esenta filosofiei mayase. Sa implinesti pe pamant “Locul tau din cer”.

Nu se preocupau de timp, in sensul in care il folosim noi. La ora 16.00, am/n-am chef trebuie sa merg la o sedinta. La ora 18.00 iau copilul de la balet, la ora 20.00 ma uit la televizor, la ora 23.00 ma culc. Nu. Pe ei ii preocupa latura calitativa a timpului. Cat din timpul petrecut pe pamant esti in armonie cu misiunea ta si faci ceea ce iti place, ce iti doresti, uitand de timp.

Exista o singura lege in univers: lucrul catre care iti indrepti atentia este lucrul de care devii constient si este singurul care exista pentru tine. Atunci cand dai atentie lucrurilor care nu sunt in armonie cu tine, deviezi de la drumul tau si timpul redevine linear si apasator. Nu traiesti in acord cu tine, esti frustrat, stingher si ai vrea sa fi in alta parte.

Cum ar fi sa te acordezi cu propria ta intuitie? Sa ii acorzi atentie si devii constient de ea? Sa iti faci din intuitie un reflex, un proces automat – fara cel mai mic efort, fara sa te gandesti macar la asta, fara sa fie nevoie sa meditezi, sau sa faci nu stiu ce ritualuri, fara nimic. Doar sa te uiti dimineata, cand te trezesti ce intentie a creatiei exista pentru ziua de astazi si apoi sa mergi sa traiesti acea zi in acord cu intentia cu care a fost creata. Mayasii se trezeau in fiecare zi si o celebrau pentru scopul ei bine definit in creatie. Si asa isi traiau vietile. In fiecare zi.

Armonia sincrona

Aveti cumva idee ce inseamna asta ? Este sincronizarea automata a tuturor formelor de viata, sau chiar a mecanismelor. Stiinta nu are o idee foarte exacta despre cum anume se intampla asta, dar e foarte sigur ca se intampla.

Un exemplu perfect este cel al unei mame alaptandu-si micutul; inimile lor intra in acelasi ritm, pulseaza in acelasi timp. Este o armonie sincrona. O potrivire naturala perfecta.

Functioneaza chiar si pentru obiecte. De exemplu, un ceas cu cuc si o pendula dintr-un magazin care vinde astfel de obiecte; la inceput fiecare din ceasuri ticaie in ritmul propriu; dupa aproximativ o saptamana, toate vor masura timpul in exact acelasi moment, intr-un sunet unic. O armonie sincrona.

Tot ceea ce avem de facut este sa ne armonizam prin intuitie cu sursa creatiei. Sa stim ca doar lucrurile pe care ajungem sa le stim pur si simplu din interiorul nostru, sunt cele care ne fac bine. Nu prea seamana cu ce am fost invatati la scoala, nu? Suna chiar pe dos.

Constiinta. Observand detaliile

Recapituland,  constiinta este starea in care iti dai seama ca esti constient de ceva, iar mintea este o unealta pe care constiinta o foloseste pentru a distinge asemanarile si diferentele dintre lucruri. Constiinta are o misiune de indeplinit. Constiinta imbogateste creatia, divizand-o in multe, multe detalii. Detalii pe care le poti observa si care toate au un rol bine definit in creatie.

Ati observat vreodata, atunci cand sunteti cu adevarat constient, ca puteti vedea nervurile de pe suprafata unei frunze sau distinge diferitele culori de pe aripile unui flutur ?

Sau ca puteti numara stelele?

Ca exista milioane de flori, in mii de culori?

Ca norii sunt in forma de oite sau, au forma unui pastel in acuarela sau pur si simplu cerul pare ca a luat foc?

Ca soarele imbraca orasul intr-o lumina calda si iarba pare un covor mare si verde din plus?

Ca pasarile vorbesc intre ele ciripind vesele, linistind puii infometati, sau invatandu-I sa zboare?

Ca batranica care trece strada are in mana un buchet de flori din gradina ei, pe care le-a plantat in primavara, le-a plivit, le-a udat, le-a admirat si le-a ingrijit cat au crescut si o carte de povesti pentru serile petrecute cu nepotica ei, cand ii va veghea zambind somnul cu zane si printese; ca poate in plasuta ei din panza are un fular si o pereche de manusi tricotate cu mainile ei aspre, in serile lungi de iarna, pentru fiul ei, pentru cand va merge cu familia la munte si un cozonac framantat cu dragoste pentru a fi companionul unei cani cu lapte fierbinte atunci cand fata ei se va intoarce infrigurata de la serviciu?

Atunci insa, cand sunteti suparati pe ceva ce v-a distras din starea voastra naturala de bine si sunteti stresati, nu prea mai puteti fi constienti de aceste detalii atat de frumoase, atat de bogate in semnificatii si atat de uimitoare ale creatiei, si totul in jur arata cam la fel:  gri, tern si mohorat.

Ati observat vreodata asta ? Cu cat suntem mai constienti, cu atat e mai bogata experienta, in timp ce pe masura ce suntem mai suparati, totul tinde sa devina liniar in ceea ce ni se intampla. Experientele, minutele si oamenii arata la fel, fara chip, fara detalii, fara culori si fara sunete. Misiunea constiintei este de a observa detaliile. Doar asa putem sa ne dam seama cu cat de multe am fost binecuvantati; doar asa putem sa ne bucuram cu adevarat de propriile experiente, privind si observand detaliile.

Pentru ca doar ceea ce ajungi sa stii pur si simplu, intuitiv, te va duce exact in locul potrivit, te va face sa intalnesti oamenii potriviti, sa ai lucrurile potrivite. Acesta este un mod care functioneaza fara greseala. Si de aceea este atat de important. Acum.

Linistea Sufleteasca

Mai e ceva. Daca privim adanc in noi, pana la esenta tuturor dorintelor noastre, gasim una care este mai puternica decat toate. Linistea sufleteasca. Absolut toata lumea isi doreste liniste sufleteasca.  Vedem in multe din mesajele de Paste si Craciun ca oamenii isi doresc unul altuia, liniste sufleteasca.

Ce legatura are asta cu intuitia? Pai are. Cand suntem linistiti din punct de vedere sufletesc, intuitia isi face simtita prezenta imediat. Pentru asta trebuie fim centrati, sa fim in punctul nostru de echilibru. Numai in acel punct exista linistea sufleteasca. Ca sa fim centrati, trebuie sa fim siguri. Si avem o singura sursa de certitutini: recunoasterea tiparelor.

Sunt sigura ca va amintiti prima incercare de a conduce masina. V-ati aflat atunci intr-o stare de liniste sufleteasca? Erati siguri, centrati? Recunosteati vreun tipar, vi se parea ceva familiar? Ma indoiesc. Unde ar trebui sa intre cheia? In ce parte trebuie sa o invart? Care e pedala de acceleratie, care e frana si care e ambreiajul? In ce directie trag de schimbatorul de viteze si de ce masina din fata a oprit brusc? Toate astea sunt tipare. Pe care dupa o vreme, le recunosti automat. Acum, cand intri in masina, déjà ai confortul de a asculta cu placere melodia preferata, poti chiar si sa canti, sau poti purta o conversatie interesanta cu cel de langa tine. Nu esti stresat de masina din fata, de frana, de acceleratie sau de viteze. Cu cat recunosti mai multe tipare cu atat te simti mai in siguranta, mai stapan pe tine, ai certitudini, esti centrat. Ai liniste sufleteasca. Si poti conduce orice masina, orinde ai fi, oricat de grele ar fi conditiile de trafic, chiar daca ploua, ninge, e polei, soare, vant, daca esti pe un drum de munte sau pe o autostrada cu multe benzi.

A fi Sigur

Acum avem o formula pe care o puteti incerca pentru a va genera propriile certitudini.

Asadar, sa recapitulam:

•  linistea sufleteasca se asterne cand sunteti centrati
• centrarea e generata de certitudine
• certitudinea vine din recunoasterea tiparelor.

Prin urmare, priviti in jur, observati detaliile bogate din tot ce se intampla, recunoasteti tiparele, nu va lasati atrasi in locuri, stari, fapte si evenimente care nu sunt in armonie cu voi si veti sti cu certitudine care este calea cea mai buna, care e solutia la situatia care altadata v-ar fi generat stres.

E foarte important pentru fiecare din noi, sa intelegem, sa stim si sa exersam asta. Exista mult mai multi oameni ingrijorati decat oameni cu certitudini. Sunt mult mai multi oameni carora le este frica de viitor decat oameni care sa il astepte cu incredere.  Acum stiti.

Buna dimineata!

(dupa o expunere a lui Ian Xel Lungold, caruia ii multumesc, oriunde ar fi, acolo sus)