Cum se naste o idée?

Ati observat cum se nasc ideile? Cum vine ele parca de nicaieri? Sau apar prin procedeul numit “serendipity” , atunci cand faci, cauti, te gandesti la cu totul altceva. Ideile sunt cea mai puternica forma de energie latenta. Si cea mai puternica forma de motivatie. Sunt inceputul oricarei forme de creatie. O idée nu se naste in mintea noastra niciodata intamplator. Ea vine acolo pentru a ne implini cumva. Depinde de noi daca in acel moment, traim in prezent si putem sultam a-I ascultam mesajul. Tot ce s-a creat in lumea noastra a inceput cu o idée. O idée poate fi atat de puternica incat ne poate subjuga mintea, zile, luni sau ani intregi. Cati idealisti nu au murit pentru o idée. Ce poate fi mai frumos decat sa te indragostesti de o idée, sa te porti cu ea precum cu o femeie, sa lupti pentru ea si sa o cresti in inima, stiind ca intr-o zi se va intrupa in materie. Si va schimba vieti, va face oamenii sa fie mai buni sau sa aiba o viata mai buna, sa zambeasca, sa se trezeasca, sa infloreasca. Ideile se nasc in fiecare din noi. Si au un ciclu de viata, trec prin chinurile facerii, prin copilarie, adolsecenta, maturitate. Ca orice creatie.

Ideea e insotita de o energie fantastica. E ca o racheta. Fiecare racheta are nevoie de un sistem de propulsie puternic, nu-I asa? Energia asta o resimtim in entuziasmul si forta care ne imping sa pornim.

Dar… of, daca nu ar exista acest dar. Haideti sa vedem unde mor ideile, si de ce unii reusesc sa-si transforme visele in realitate si altii nu .

In general, ideile  care te reprezinta, care vor sa exprime forta ta creativa, cele care sunt parte din tine, TU cel fara masti, apar in momentele in care te abandonezi. In care hotarasti sa dai jos incrancenarea cautarii, in care renunti sa controlezi totul si accepti sa nu fi perfect. Momentul in care te dezbraci de prejudecati si de judecati despre tine sau despre ceilalti si te predai gol, vulnerabil, asa cum esti, vietii. Poate fi doar o secunda, acest moment cand renunti la lupta cu tine si cu ceilalti. Cand renunti sa ceri ca toate sa se intample asa cum vrei tu. Cand accepti ca viata sa hotarasca pentru tine ce se va intampla. Cand accepti sa traiesti orice ce va veni. In acel loc care pare gol si intunecat, in care pare ca nimic nu exista, abia in acel loc te poti intalni cu tine. Cu tot potentialul tau. In acel loc linistit, unde timpul pare ca sta pe loc si tu esti nemiscat, sunt o infinitate de posibilitati. Tot ce poti deveni, toate ideile asteapta cuminti sa zboare catre tine. In acel loc ai doua alegeri: 

Teama. Alegi sa-ti fie teama, sa te lasi cuprins de panica, sa-ti fie frica de intuneric. Alegi atunci alegi nesiguranta, insecuritatea, indoielile, frica si lasi acesti demoni sa te insoteasca. Preferi sa te intorci in zona ta de confort.

Acceptarea. Astepti si accepti ca orice e posibil, stii ca in acel loc in care nimic nu exista inca, totul se afla in stadiu de potential. E acelasi loc in care te-ai nascut. Inainte de a ne naste si de a avea un corp, fiecare dintre noi a fost neant. Potential in stare pura. Si atunci alegi sa proiectezi energie pe o oportunitate. Din acea energie se va naste ideea ta. Ca o samanta pe care o vei sadi, o vei ingriji, ii vei da lumina, incredere, timp, grija, si din care va creste o tulpina, mai apoi frunze, o floare, un  fruct. Respectand regula lui Fibonacci, se va naste in materie o parte din tine.

Dar(… iarasi dar!), nu e de ajuns sa avem ideea. De regula, dupa forta si energia cu care vine o idée, vine reactia (forta de aceeasi intensitate dar cu semn negativ; deh, asa e in fizica, actiune si reactiune). Aici e locul unde inmormantam ideile. Coplesiti de forta reactiei, ajutati bineinteles, de mintea noastra care aduce, ca un arhivar sarguincios ce este, informatii, argumente, antecedente, situatii, trairi, ne aruncam voluptosi in bratele indoielii. Ne simtim mici si neputinciosi, fara resurse, ne cuprinde teama de esec si ne intrebam cum de-am putut sa avem ideea asta stupida. Nimeni nu o va aprecia vreodata si de fapt nu avem nici o sansa de reusita. Si cautam degraba un sobor de preoti si bocitoare ca sa o ingropam mai repede. “Saraca, ea a fost o idée buna, dar n-a avut zile!”. Vi se pare cunoscut?

Ei bine, aici se face diferenta. Daca reusesti sa treci peste momentul asta, sa iti traiesti indoielile si fricile stiind ca reprezinta doar o etapa, o reactie, o treapta din procesul creatiei si mergi mai departe, ai reusit. Frica, indoiala, tristetea sunt niste emotii. Nu fac parte din tine. Ele vin, le traiesti si pleaca.

De aici, tu esti cel care conduce. Crezand mai departe in ideea ta, o faci sa existe. Gandindu-te la ea, la lucrurile de care ai nevoie, cine sunt oamenii cu care vrei sa pornesti la drum, obligi toate resursele universului sa faca parte din proiectul tau. Acesta e momentul decisiv. Cand, departe poate de zona ta de confort, cu ziduri in jur si obstacole, alegi sa mergi mai departe. Acest singur pas, modifica totul. Cand intelegi ca toate indoielile, teama de a nu pierde acel caldut pe care l-ai obtinut cu greu, teama de esec sunt firesti, fac parte din natura umana, dar nu au putere atata timp cat nu le-o dai tu, sunt doar niste ganduri, niste atasamente si niste blocaje care lupta pentru atentia ta, nu poti sa gresesti. Nu ai cum sa gresesti. Pentru ca tu si fiecare dintre noi venim dotati cu puterea de a crea. Din nimic, aparent. De fapt luam o particica din noi si o punem acolo in ideea noastra. De aici, din acest moment, déjà depinde de fiecare dintre noi. Cat timp alocam, cat efort, cat suflet, cata dorinta si cata incredere,  cata grija, cata determinare, cata vointa si cata dragoste (pentru ca ideile simt atunci cand sunt iubite cu adevarat) le daruim. Nimic nu se intampla stand si asteptand. Ideile vin si pleaca. Ca niste fluturi frumosi ce tocmai au invatat sa zboare. Putem sa ii alergam dupa ei la infinit cu plasa de fluturi, crezandu-ne mari vanatori care pot controla totul, sau putem astepta un fluture sa se aseze pe umarul nostru, si sa invatam de la el zborul, culoarea, miscarea, fragilitatea si frumusetea. Frumusetea zborului invinge intotdeauna frica de inaltime.

Deci, sa recapitulam:

1.       Toti avem un potential nebanuit in noi. O comoara pe care putem sa o descoperim si sa o oferim. 

2.       Abandoneaza-te vietii. Renunta la incercarea de a controla tot ce se intampla. Accepta sa traiesti orice ar veni. Cu seninatate si cu incredere. Multumeste, orice ai primi.

3.       Ai grija la ce acorzi atentie. Trebuie doar sa fim atenti la ideile care se nasc in mintea noastra. Sa fim atenti care dintre ele poarta acea energie, acel entuziasm pe care il simtim doar atunci cand ideile ne exprima pe noi, cei adevarati, atunci cand suntem congruenti. Daca acordam atentie grijilor sau lucrurilor propuse de altii, asta vom avea.

4.       Alege o idée. Alegem ideea  si ne lasam purtati de entuziasmul ei. Ea nu s-a nascut intamplator in mintea noastra. Nu alerga dupa ea cu disperare. Las-o sa vina la tine. Atunci cand vrea ea. Atunci cand esti pregatit.

5.       Nu te demotiva. Asteapta reactia, indoielile, criticile, demotivarea, teama, le traim ca pe niste simple emotii ce sunt si mergem mai departe. Nu le nega. Nu le alunga. Traieste-le. O zi, doua, trei. Dar nu te lasa prins in capcana lor. Mergi mai departe.

6.       Actioneaza. Luam ideea si o sadim. Facem un plan, ne gandim ce avem déjà pentru a o pune in practica, care sunt oamenii care ne-ar putea ajuta in demersul nostru si care resursele de care mai avem nevoie. Atentie! Nu ne gandim ca nu avem nici o sansa facem rost de ele. Ne gandim cum am putea sa le avem. Si mai ales ce pasi facem ca sa le obtinem. SMART. Cu actiune si timp. Cu perseverenta si consistenta. Flexibili si atenti la modificari. Atunci cand esti in miscare, e mai usor de corectat directia. Orice snowboarder si orice sofer iti poate confirma ca ai nevoie de o viteza minima pentru a imprima directia dorita cu usurinta, fara riscul de a cadea sau de a te accidenta. NU poti sa zbori cu viteza mica si nu poti sa zbori stand pe loc.

7.       Intotdeauna exista o cale. De aici, universul lucreaza pentru noi. Oamenii si resursele de care avem nevoie, vor aparea mai devreme sau mai tarziu. Acolo unde apar obstacolele, o fac doar pentru a ne atrage atentia ca exista o alta cale mai buna.

8.       Fii constient de puterea ta. Traim in fiecare moment constiinta faptului ca ne-am nascut cu puterea de a creea. Asa nu mai putem fi distrasi de tristete, deznadejde, neputinta si alti demoni.

9.       Traieste in prezent. Constientizam faptul ca daca pana in acest moment, nu am reusit sa scoatem la suprafata acea particica de lumina din noi pe care sa o oferim inapoi lumii, este pentru ca am investit prea mult ganduri despre trecut (uite ce *** am fost, am gresit atunci, puteam sa fac altfel, nu am avut, nu am fost destul de bun, nu am stiut, am gresit, sunt vinovat, etc) sau viitor (o sa vina si vremea mea, maine o sa ma simt mai bine, peste trei ani o sa mostenesc o casa, etc). Si momentele astea din trecut sau din viitor s-au tranformat in obiceiuri, atasamente, dependente sau proiectii vagi. Le acordam atentie? Ele vin tot timpul cu noi. Se simt importante si datoare sa ne insoteasca. Trecutul a fost, nu se mai intoarce, viitorul se construieste pe baza alegerii tale din acest moment. Deci, unde alegi tu sa stai? Stai in prezent. Doar in prezent ai puterea de a schimba. De a alege.

Nu sustin ca e simplu. Nu cred ca e simplu. Dar cat de frumos poate fi sa traiesti in constiinta punctului zero. Fiecare moment poate fi un punct de pornire. Catre tine. Catre ideea ta. Catre visul tau. Catre ceea ce poti creea. Bineinteles ca nu poti sa iti arunci trecutul la gunoi. Ceea ce esti acum, esti pentru ca ai trecut prin toate acele experiente. Si ai facut alegeri. Bineinteles ca nu toata lumea vede lucrurile prin ochii tai. Ceilalti pot sa aduca o perspectiva dintr-o alta dimensiune. O alta fateta. O alta nuanta.

Dar tu si secunda ta sunt unice. Punctul de plecare nu este si punctul de sosire. Tot ce conteaza este calatoria. Acel “Camino” – drumul pe care te regasesti pe tine. Alaturi de toti ceilalti, respectandu-le ideea, punctul de vedere, felul de a fi. Dar respectand si ideea ta. De fapt, iubind-o. Stiind ca te reprezinta si ca este darul tau pe care intr-o zi il vei oferi inapoi universului.

Tie ce idée frumoasa ti-a venit astazi?

Omul si universul de langa tine

Fara sa te gandesti mai mult de un minut, spune zece lucruri despre ultimul om cu care ai vorbit fata in fata, astazi.

Cu ce era imbracat?  Culoare? Textura? Cum erau pantofii lui?

Ce culoare aveau ochii lui? Ce avea in mana? Era vesel sau trist? Preocupat sau binedispus?  

Te-ai simtit bine in prezenta lui sau abia asteptai sa plece? Ce te-a facut sa te simti asa?

Cu ce ai ramas dupa intalnirea cu el (senzatie, problema rezolvata, energie, lipsa de energie, nervi, stres, neplacere)?

Ce gesturi, ticuri sau expresii tii minte ?

Multe din intrebari sunt fara raspuns, nu-i asa?

Sau raspunsurile incep cu “parca”, “cred”, “daca nu ma insel”, “nu mai stiu”, urmate inevitabil de...“dar de ce?”. De ce ar trebui sa imi amintesc toate astea?

Dansul

Poate pentru ca e cel mai simplu mod de a verifica daca traiesti in prezent. Daca simti intradevar ca fiecare intalnire e menita sa iti imbogateasca viata. Sa te invete ceva despre tine, despre ceilalti. Despre acel moment.

E un schimb frumos. E ca un dans. Doi oameni care timp de cateva secunde, minute sau uneori chiar ore, se intalnesc intr-un punct din prezent si impartasesc aceeasi linie a timpului.

Daca erai atent poate observai ca omul respectiv are un pulover din lana de culoarea marului in parg, peste o camasa alba din bumbac, cu dungi fine si o pereche de blugi indigo. Ti-ar fi spus ca e un om cochet, modern, caruia ii place sa fie altfel; confortabil, nu se da in vant dupa conformisti, nu-i este teama ca va iesi prea tare in evidenta. Daca ai fi observat ca are ochii negri, in spatele lor ai fi stiut daca e odihnit, trist, stresat, vesel, cu capul in nori. Poate asta ti-ar fi atras atentia, si in loc astepti sa plece mai repede, ti-ai fi dorit sa afli ce il framanta. Sau sa te bucuri de bucuria lui si sa ii multumesti in gand ca pentru o secunda ti-a transmis-o si tie. Sau pur si simplu sa-l intrebi daca e bine, daca poti sa il ajuti cu ceva.

Te-ai simtit confortabil energizat pentru o clipa, scos din rutina lucrului pe care-l faceai? Atunci acel om avea sa iti spuna ceva, sa iti atraga atentia, sa te roage sa faci o pauza. Daca te-ai simtit inconfortabil, poate ar trebui sa te uiti in propria oglinda, sa vezi ce te-a facut sa pui acea bariera, de ce te-ai simtit agresat, intimidat, iritat sau nevoit sa te aperi de acel om.

Uitam adesea sa simtim, sa constientizam amprenta energetica pe care ne-o lasa o intalnire sau alta. Ne simtim bine si nu stim cui sa multumim, ne simtim rau si nu ne dam seama de ce. Uitam sa ne bucuram, nu stim sa ne aparam si mai mult, nu facem nimic pentru noi sau pentru celalalt.

Din acest frumos dans pe care il aveam de dansat, nu ramane nimic. Nu atasam intamplarii nici o emotie, sau daca o facem, ea arata ca un prêt, in piata, scris pe un carton rupt cu mana si murdar “Cartofi – 4 lei”.

Ce-ar fi, dupa fiecare intalnire, sa desenam o eticheta cu floricele si arabescuri, pe o hartie fina, ca cele care insotesc o cutie cu bomboane de ciocolata si sa o atasam cu drag. Astfel incat sa contina toata emotia intalnirii.

Ce-ar fi sa mergem in detaliu si sa aflam adevarata semnificatie a intalnirii pentru noi. Poate iti amintesti daca acel om ti-a zambit? Daca da, daca zambea atat cu ochii cat si cu tonul vocii …sau era acel zambet politicos in timp ce isi facea de lucru cu o hartie ; sau poate zambetul lui ascundea o poveste trista si ochii lui cereau ajutor.

E greu sa ne amintim, daca nu traim in prezent. Si suntem tristi si dezamagiti atunci cand ceilalti nu inteleg ce simtim cu adevarat, etichetandu-i drept superficiali si egoisti.

Dar noi? Cat din noi suntem dispusi sa investim in fiecare secunda petrecuta cu cineva? Cat respect, ascultare, lipsa de judecata, compasiune si intelegere? Cata acceptare? Putem sa ii primim pe ceilalti in secunda noastra asa cum sunt? Zgomotosi, expansivi, tristi, nepriceputi, timizi, agresivi, plini de prejudecati?

Sa intelegem ca in spatele fiecaruia se afla doi ochi care ii apartin tot lui Dumnezeu. Ca indiferent in ce punct de pe traseul lor se afla, ei au venit sa se intalneasca cu tine, sa iti intinda o mana sau sa iti ceara ajutorul, sa iti dezvaluie o fateta a vietii, sau pur si simplu sa iti ofere ceva asupra caruia sa poti reflecta si sa descoperi tu intelesul. Pentru tine.

Esarfa

La fel se intampla cu ceea ce facem, ce mancam, ce bem. De exemplu, mergem la o intalnire, bem o cafea sau un ceai, mancam o prajitura, iar la sfarsit daca cineva ne intreaba ce gust avea cafeaua, in cel mai bun caz ii raspundem ca a fost… buna. Ce am baut noi, insa ne poate oferi o infinitate de senzatii, daca am fi de accord sa dam putina atentie interactiunilor pe care le avem.

Cum ar putea arata intalnirea noastra cu o ceasca de cafea? Ar trebui sa fie exact ca intalnirea cu persoana iubita: o cescuta mica din portelan alb, cu o broderie fina si forma de floare; cafeaua fierbinte, densa, puternica, exotica, cu o textura catifelata si o aroma fina de scortisoara si nuca; un miros de boabe perfect prajite, aburind, care-ti trezea pofta de a calca descult pe nisipul fierbinte. O ceasca de energie, care m-a insotit mult timp dupa ultima inghititura, ca si cum as fi purta o esarfa din aroma ei plina de mister.

Spectacolul

La fel este atunci cand mancam. De cele mai multe ori, mergem cu cineva la masa, cu colegii de birou, cu prietenii sau la un “business lunch” si ne simtim datori sa discutam aceleasi subiecte anoste, superficiale, plictisitoare, interminabile. Sau ne asezam in fata televizorului sau a calculatorului si fara sa mai fie nevoie sa ne uitam in farfurie, mancam, in timp ce mintea noastra e pusa din nou la treaba.

A manca este o relatie la fel de intima si de subtila ca cea pe care o ai cu o persoana. Atunci cand mananci, TU, ca sistem , faci un schimb de energie cu mancarea, care este si ea un sistem si este si ea purtatoare de energie.

Poti alege sa descoperi si sa savurezi aromele si gusturile pe care ti le ofera sub, alimentele din farfuria ta. Poti sa le aranjezi frumos pe farfurie, pentru a fi si o bucurie vizuala sau poti sa le ingramadesti, una peste alta amestecand si obligandu-le sa isi piarda identitatea.

Poate fi o sarbatoare cand simti parfumul aromat de chimen sau verdele patrunjelului, compozitia crocanta si hidratanta a verzei si racoarea unei felii de rosie. Sau poti sa alegi sa nu iti amintesti nimic despre ce ai mancat pentru ca ai fost ocupat cu o emisiune la televizor, o conversatie de politete, stupida sau de umplutura, plictisitoare sau apasatoare. Te trezesti  atunci, la sfarsitul mesei, simtind un fel de bolovan in stomac. Ori pentru ca nu ai fost atent si ai mancat prea repede si prea mult, ori atmosfera a fost apasatoare si ai mancat mai mult de nevoie, fara sa fi atent la ce avea de oferit intalnirea ta cu mancarea, cea care era de fapt importanta.

Sa mananci in prezenta unui om sau a unor oameni cu care nu te simti in largul tau, care te agaseaza, te plictisesc, te fac sa te simti incordat, stingher sau apatic, iti poate face mult mai mult rau decat daca nu ai manca deloc. Toata energia negativa pe care acesti oameni o transmit, se imprima in mancare, iar tu te vei resimti efectele. Din pacate, am ajuns sa ne obisnuim cu aceasta senzatie, dupa masa.

Mancarea ar trebui sa ne ofere acelasi tip de experienta ca cea descrisa mai sus, in cazul cafelei. Mancam pentru a primi energie. Mancam pentru a ne bucura de bogatia de gusturi si arome pe care natura ni le ofera cu atata generozitate. Nucsoara, coriandru, busuioc, chimen, nuci, stafide, struguri, rodii, morcovi, somon, marar, piper, vanilie, mar, ceai, scortisoara, patrunjel, fistic, migdale, caju, castane, orez, capsuni, portocale, praz, ardei, masline, lime si cate milioane de produse ale pamantului ne stau la indemana. Fiecare cu aroma si finetea lui. Fiecare imbracat cu o alta textura si culoare. Pentru a-ti oferi un spectacol complet tuturor simturilor. Am fi mult mai sanatosi si plini de energie, daca am alege sa experimentam luatul mesei ca pe o intalnire a noastra cu ce ne ofera natura. Sa primim darurile ei, sa ne bucuram de ele si la sfarsit sa multumim ca au venit la intalnirea cu noi. In acel moment si ne-au daruit energia, aroma si parfumul lor. Noua.

Semnatura

De ce ne plac prajiturile facute in casa de mama? Fata de cele de la cofetarie care par mult mai aratoase si gustoase? E simplu. Pentru ca fiecare obiect poarta semnatura energetica a celor prin mainile caruia a trecut. Mama a pus in reteta ei toata dragostea, a pus zambetul si priceperea ei, caldura si grija ei. La cofetarie, poate cea care a pregatit-o era suparata, in plus prajitura a stat in vitrina prin fata careia s-au perindat alte sute de oameni, toti cu grijile si nemultumirile lor, iar persoana care ne-a servit parea o banda rulanta de impachetat si incasat, cu o privire de gheata si voce de bancomat. Toate astea au venit pachet odata cu prajitura noastra. Iar noi am mancat-o, preluand toata incarcatura energetica pe care am primit-o odata cu ea.

Acum si aici

Nu ne costa nimic sa ne investim atentia in toate intalnirile noastre.

Sa ne deschidem ochii mari, sa ne lasam uimiti de un frumusetea unui zambet de copil, de harta cu riduri de pe fata unui bunic, de caldura unui gest, de minunatia unui peisaj de munte, de visarea la care ne invita un tablou, de atingerea unui fulg de zapada, de umezeala cetii sau de fierbinteala unei raze de soare, de zborul unui puf de papadie, de adierea vantului sau plansul unei chitari.

In fiecare moment, avem sansa unei intalniri cu omul sau universul de langa noi. Cu o poveste. Acum si aici.