Pe unde trece energia negativa?

Atunci cand spunem o rautate, cand suntem sarcastici, cand acuzam, cand reactionam defensiv, cand simtim furie, revolta, iritare, manie, cand tipam, cand simtim cum ni se urca sangele la cap, eliminam o energie negativa, de obicei o acumulare de energie negativa.

Paradoxal insa, imediat ce am proiectat-o in exterior, nu ne simtim mai bine, ci ne ne simtim rau, iar efectele sunt devastatoare la nivel celular. Ne pare rau, suntem sleiti, muschii pastreaza incordarea, tensiunea se mentine in noi. Cadem intr-o depresie energetica, care ne arunca de cele mai multe ori catre regret, rusine, vinovatie, autoblamare.

Ceea ce nu realizam insa, este faptul ca pentru a arunca in afara o energie negativa, catre cineva, mai intai trebuie sa creem in noi aceasta energie negativa. In drumul ei catre cineva din exterior, toata negativitatea trece mai intai prin noi, schimband la nivel molecular chimia. O energie negativa de un asemenea tip, genereaza contractia celulelor, sigileaza schimburile normale cu exteriorul si incepe sa consume rezervele energetice proprii. Organismul este pus pe modulul "aparare - lupta", ceea ce ne duce in sistemul limbic, responsabil cu supravietuirea. Suntem redusi la un sistem on-off, fara prea multe nuante. 

Ce obtinem noi? Cineva din fata noastra a apasat butonul, noi am raspuns si am reactionat. 'Ne-am racorit’ cum s-ar spune. Da, am eliberat tensiunea pe care singuri ne-am creat-o acceptand sa lasam mania si furia sa se dezvolte in noi.

Dar, si aici avem un mare DAR...efectele sunt devastatoare. 

Care sunt de fapt rezultatele?

• situatia s-a escaladat, cantitatea de negativitate a crescut, relatia s-a deteriorat
• ne simtim tensionati si nervosi (si noi si interlocutorii nostri)
• ne autoinvinovatim, ne pare rau; pentru a scapa de acest sentiment, ne cautam justificari rationale pentru comportamentul nostru; dam vina pe celalalt sau pe altii
• am dezactivat sistemul imunitar pentru cateva ore bune
• am consumat resurse energetice valoroase, care scad performanta creierului si organismului
• am imprimat o experienta neplacuta 
• am facut o asociere intre negativ si persoana respectiva, drept urmare probabil ca o vom evita pe cat posibil
• am creat o legatura karmica care se va intoarce intr-o buna zi la noi pentru a fi ‘platita’.
• am creat nevoia unei reintalniri cu persoana respectiva, in care conflictul sa fie incheiat, in care sa cerem iertare, altfel vom purta la nivel energetic o legatura prinsa de noi intr-un loc pe unde vom pierde energie constant

Care e alternativa?

Practicand prezenta constienta, centrarea, observarea permanenta a ceea ce simtim si in ce context, ne va fi foarte usor sa sesizam momentul in care se genereaza reactia. Momentul in care butonul nostru emotional a fost apasat, sangele incepe sa urce rapid si energia negativa incepe sa ne preia reactiile. Constientizand mecanismul, putem cu cateva respiratii sa reglam presiunea sangelui, pulsul si sa lasam ‘manusa' aruncata de celalalt sa cada neputincioasa. Sa lasam energia negativa venita de la celalalt sa treaca prin noi si sa se scurga in pamant sau sa se disipe in aer. Neavand ancora in reactia noastra, se va stinge rapid.

Sa constientizam ca furia lui nu are nimic personal cu noi si ca rolul nostru este sa pastram curata de reactie, jumatatea noastra de interactiune. Asta presupune sa ne cunoastem. Sa stim cine suntem, sa stim cine suntem atunci cand suntem echilibrati si relaxati. Sa avem taria de a nu permite nimanui sa ne scoata din aceasta stare pentru a ne face sa ne simtim rau. 

Puterea noastra sta in capacitatea noastra nelimitata de a procesa si alchimiza orice tip de energie si de a o transforma in lumina.

Cine castiga de fapt atunci cand reactionam? Nimeni nu castiga. Pierdem pe toate planurile.

Cine castiga atunci cand echilibrul nostru dezamorseaza bomba de energie negativa si o transforma in calm si energie constructiva? Castiga bucuria, compasiunea. Castigam amandoi si toti cei din jurul nostru. 

Ori de cate ori simtim ca se nasc reactii, furie, manie, revolta, iritare, nervi, e bine sa ne gandim de doua ori daca acceptam ca acestea sa ne foloseasca pentru a amplifica energia negativa. E bine sa ne gandim daca acceptam ca efect secundar ca trupul nostru sa fie devastat energetic, doar pentru a ne intoarce cu cateva mii de ani la reactia de supravietuire a stramosilor nostri care aveau putine optiuni la dispozitie. 

Refuzand sa fim folositi, tensiunea dispare si noi ne pastram integritatea sistemului. Actionam constient, exercitandu-ne puterea, in loc sa ne lasam condusi de reactii. Alegem sa refuzam sa lasam energia negativa sa isi faca drum prin noi.

Painting Abstract Storm by Ruby Roberts

Viata pe pilot automat

Majoritatea oamenilor isi traiesc viata in starea de zombi, lasand carma propriului lor destin in mana subconstientului. Subconstientul este un robotel care are toate abilitatile necesare pentru executie, in afara capacitatatii de a distinge intre bine si rau, intre o destinatie bine definita si mersul fara directie. Este extrem de performant in a rula programe la infinit, fara a avea nevoie de un scop si fara a sti daca e bine sau rau.

Subconstientul este ceea ce avem comun cu lumea plantelor si a animalelor. Lumea vegetala vine cu un program bine stabilit. Un ciclu care parcurge un traseu clar: nastere, crestere, reproducere si moarte, impreuna cu un set de conditii care trebuie indeplinite pentru parcurgerea cu succes a acestui program: sol, nutrienti, umiditate, caldura, soare. Animalele au programul lor de instincte pure, care le ingaduie reactia instantanee si fara ezitare de gen: te accept, esti o amenintare, mi-e foame, esti perechea potrivita, dominare, submisivitate, frica. Urgenta instinctelor elimina capitolul timp intre momentul aparitiei unui stimul, impuls si reactie.

Dar cum ajungem in starea asta? Cum ajungem sa ne punem vietile pe pilot automat? Din pacate, destul de usor, renuntand treptat la exercitiul constientizarii propriilor noastre stari, a cauzelor acestora. Prin atrofierea semnificatiei gesturilor si obiceiurilor noastre, prin rutina mecanismelor sociale si a mediilor de lucru corporatiste. Prin preluarea mentalitatii de rotita care trebuie invartita din exterior, fara posibilitatea de a functiona sau de a aduce valoare singura.

Pierderea abilitatii de a ne cunoaste, de a ne intreba despre misiunea noastra, de a  ne explora emotiile, sentimentele, tiparele si cauzele acestora, ne aduce in schimb confortul de a ne resemna. Ne convinge ca nu ne putem determina cursul propriei vieti, ci depindem de un set de circumstante si conditii exterioare, care daca nu sunt indeplinite, suntem la mana norocului, a soartei, a lui "nu a fost sa fie" sau "a fost sa fie". Caz in care suntem destinati esecului, pe care il acceptam si il semnam cu fiecare gand negativ, credinta limitativa sau convingere. Mai mult decat atat, ne orientam si ne consumam energia si de multe ori resursele financiare pentru a ne transforma in copiile unor oameni de succes. Cautam sa aratam, sa ne comportam, sa frecventam aceleasi cercuri, sa indeplinim un set de criterii dezirabile social, sperand ca acestea ne vor da macar sansa de a fi asociati cu modelele noastre. In tot acest proces, ignoram semnalele propriului organism sau ale intuitiei, ne negam emotiile si ne lansam pe orbita ciclica a propriilor tipare, neintelegand de ce dupa atatea eforturi, ne intoarcem in acelasi punct, de fiecare data.

Ce se intampla de fapt? Care este cauza acestui mecanism repetitiv? 
In momentul in care alegem sa credem ca situatia de care suntem nemultumiti, depinde de altcineva, toata atentia noastra se concentreaza pe ce se intampla in exterior. Ce se mai poarta, ce cursuri se mai tin, la ce workshopuri spirituale sau de dezvoltare personala se mai duc altii, cum ma imbrac astazi, de cate ori am fost la mall saptamana asta, etc., sacrificand atentia pe care avem nevoie sa o acordam interiorului nostru. Cine suntem? Ce ne face sa ne simtim bine? Ce ne face sa ne simtim tristi? Ce e cu adevarat important pentru noi? Care sunt valorile noastre? Oare reflecta actiunile noastre nevoile noastre de fiinte spirituale, intelectuale, sociale si fizice? Ce beneficii ne aduc diverse relatii, intalniri si actiuni pe care le desfasuram pe parcursul unei zile?

Aceasta ruptura fata de interiorul nostru, ne face impermeabili la informatiile pe care le primim despre ce ne face fericiti si ce ne face neimpliniti. Ignorarea acestora, inseamna de fapt negarea a ceea ce suntem noi, cum reactionam, ce ne dorim. Neacceptarea noastra ca identitate, ca individualitate, ca personalitate, cu parti luminoase si parti intunecate, ne duce la negare. Negand in mod repetat un adevar despre noi, declaram fiintei noastre ca nu il putem accepta atata timp cat suntem in stare de constienta. Nu vrem sa il constientizam. Il refuzam. Si pentru ca acel adevar nu poate fi sters, modificat decat prin acceptare, il impachetam si il predam subconstientului, lasandu-l sa actioneze din umbra confortabila a pilotului automat. In plus, reusim sa introducem o contradictie enorma, prin mecanismul de compensare. Cum? Afirmand si actionand in constient exact contrariul. Atasandu-ne de imaginea contrariului. Doar ca lucrurile nu se opresc aici. Din pacate cele doua forte, cea a inconstientului care a devenit detinatorul unui adevar si cea a actiunilor si comportamentelor constiente si controlate care ruleaza si promoveaza un intrus, o minciuna, daca vreti, vor da in ce mai bun caz rezultat 0. Si iata-ne din nou, in acelasi punct, nedumeriti, dezamagiti, convinsi ca am facut totul perfect de data asta si totusi rezultatul se lasa asteptat. Ce facem mai departe cu aceasta convingere? Pai, ar fi doua variante.

Prima, cea mai uzuala, este sa ne lansam intr-un set propriu de statistici, propunandu-ne o pseudo analiza proprie, in care contorizam pur si simplu de cate ori am parcurs un traseu, cu toate detaliile puse la punct, care a avut ca destinatie reintoarcerea in acelasi punct. Pe care il interpretam apoi, ca fiind esec. Ne numaram esecurile si tragem concluzia ca nu avem acces la succes, nu il meritam, ca succesul este ceva rau, murdar, plin de compromisuri, crime si ne consolam ca nu e nimic de facut. Visam totusi ca viata  ne va arunca la un moment dat pe un varf miraculos, unde toate conditiile sunt indeplinite, iar noi nu avem practic mare lucru de facut. Sau, imbratisam invidia. Sau ura. Sau ne credem mici, neinsemnati, fara valoare, luand deciziile pe baza fricii de a nu pierde si putinul pe care il avem. Dar, sacaiti pe fundal de convingerea ca putem mult mai mult, doar ca nu am avut sansa.

A doua varianta, cea castigatoare, ar fi sa ne oprim putin, sa ne dam seama de eroarea in care ne aflam. Sa ne amintim ca nimic din situatia actuala nu se afla in afara controlului nostru, sa cautam cauza si contradictia, sa aducem inapoi din subconstient adevarul negat despre noi, sa il acceptam si acceptandu-l sa il schimbam, daca acesta nu ne mai reprezinta. Si pentru asta avem nevoie de o resursa, care se afla dintotdeauna in noi, inepuizabila si disponibila in orice moment. Sa fim deschisi sa ne intelegem emotiile, trairile si reactiile, sa fim brutal de sinceri fata de ce simtim, indiferent daca "da bine" sau nu, sa fim autentici si congruenti cu noi insine. Pentru ca indiferent de aparente, sau cat de bine disimuleaza altii, contradictia cu ei insisi nu da niciodata gres, nu are cum sa nu se manifeste intr-un fel sau in altul, chiar daca noi nu vedem decat ceea ce straluceste. Greseala noastra sta in comparatia permanenta cu altii, venita tot din atentia indreptata exclusiv catre exterior. Justificata uneori de frica de a ne uita in interior.

Relativizarea valorii proprii, care este intrinseca, prin raportare la altii, ne asigura conditiile sa amplasam in subconstient, multe din trasaturile noastre definitorii, pe care alegem sa le consideram slabiciuni, uratenii, lipsite de valoare. Nu ne dam seama insa, ca aruncam murdaria sub pres, preferand sa ne facem ca nu exista, decat sa o acceptam si sa o curatam. Sub pres, se afla subconstientul, pilotul automat, care nu are nici un sistem de evaluare negativa sau pozitiva. El primeste orice ii trimitem noi, in valoare absoluta si incepe sa ruleze, ca un bun executant, programul. De exemplu, daca la un moment dat in viata noastra ne intalnim cu o situatie care ne amplaseaza intr-o pozitie de inferioritate, generand un complex de inferioritate, acesta va fi mai mult ca sigur negat, neacceptat si transferat in subconstient. Pentru ne mentine in echilibru, subconstientul livreaza in constient situatia compensatorie: complexul de superioritate. Atitudinea noastra se va concretiza in aroganta, dispret fata de ceilalti, inflamarea ego-ului si va genera resentimente, discomfort, ura si alte sentimente negative din partea celorlalti.
Daca ne cunoastem si ne valorizam ca fiinte egale, in momentul in care simtim, ca cineva incearca sa ne faca sa ne simtim inferiori, putem sa constientizam atacul, si sa alegem sa ne pastram integritatea emotionala. Sa ne detasam de celalalt si sa constientizam ca atitudinea lui este de fapt doar un simplu mecanism de aparare fata de propriul complex de inferioritate, si nu are nici cea mai mica legatura cu noi.

Un asemenea om are nevoie permanenta sa compenseze acest complex si se va alimenta intotdeauna cu reactiile noastre. Daca alegem sa nu raspundem emotional, atacul lui se va stinge. Asta nu inseamna sa nu reactionam deloc, ci sa raspundem calm, asertiv, ferm si fara intensitate sau atasament emotional.  Daca alegem sa reactionam violent, cu furie, pierzandu-ne controlul, ii vom da ocazia sa preia controlul. Asta ne va demonstra ca si noi avem la randul nostru un complex de inferioritate ale carui corzi sensibile au fost atinse de manifestarea opusa. In schimb, daca prin forta rece a argumentului, a evidentei, a demascarii atitudinii neindreptatite de superioriate, trasam limitele intre ceea ce suntem noi si complexele lui, atitudinea superioara se va dezagrega si va fi inlocuita de acceptarea egalitatii. Sau, daca denialul in care se afla celalalt, este foarte puternic, acesta se va lansa intr-o reactie violenta, de furie si agresivitate incontrolabila, care il va face sa piarda oricum controlul si va demonstra nesiguranta si frica de care este dominat.

Ca sa ne intoarcem la pilotul eficient, dar fara judecata care este subconstientul nostru, merita sa ne intrebam cu seriozitate daca ne dorim intradevar ca viata noastra sa fie condusa de un asemena pilot. Sau daca vrem sa ne instalam la mansa, gata sa ne acceptam atat calitatile, cat si defectele, fara ca aceasta sa ne afecteze dreptul de fiintare sau valoarea noastra identitara. Sa ne luam zborul catre adevarata noastra destinatie, alegand un mijloc de transport rapid, frumos si potrivit cu noi, in locul autostopului care ne amplaseaza pe locul din dreapta, intr-un vehicul condus de un pilot automat, fara ochi, fara simturi, fara judecata. Care conduce impecabil. Dar nu stie nici un drum.