Rasaritul propriei constiinte

Ne trezim cu totii la un moment dat, ca suntem nemultumiti. De noi, de situatia noastra, de statutul nostru social, de banii, de jobul, de relatia sau pur si simplu de rezultatul unei intamplari, unei situatii sau a unei zile.

Vedem in jurul nostru imagini cu oameni impliniti, faimosi, dezinvolti, care arata bine, destepti, bogati, care reusesc lucruri, carora nu le dispare zambetul, care calatoresc in locuri exotice si automat, ni se strange un ghem in stomac. Automat, mintea noastra face comparatii si ne amplaseaza dintr-un loc al nostru in univers unde ne simteam bine, intr-un loc mai prost ‘cotat’ dintr-o realitate foarte reala. In acel moment in noi se naste un conflict, intre ceea ce suntem si intre ceea ce credem ca am vrea sa fim. Desi destinul niciunuia dintre noi nu poate fi comparat cu o imagine sau chiar cu drumul pe care o alta fiinta l-a parcurs.

In momentul in care ne detasam de aceste comparatii generatoare de conflicte interne prin simpla lor constientizare, le dezactivam. Simpla lor constientizare, acceptare si faptul ca le dam drumul, ne intoarce din exterior catre interior. Ne ridica la o alta frecventa, in care suntem in echilibru. Centrati. Unde nu exista comparatii sau conflicte interioare. In acel loc in care stim cine suntem noi. 

O frecventa mai inalta inseamna mai multa putere pentru noi. Momentul desprinderii de conflictele si rezistentele interne este ca un rasarit al constiintei. Din acel moment lumina si puterea cresc in noi exponential. Ne inunda pur si simplu si trec granita din interior catre exterior, manifestandu-se cu usurinta in viata de zi cu zi. Vom observa cu bucurie absenta conflictelor si a nemultumirilor. Vom observa congruenta si autenticitatea. Faptul ca puterea este in noi si nu in exteriorul nostru, ne va re-aduce asumarea si responsabilitatea fiecarui gand. Fiecarei fapte. Intr-o curgere fireasca. Pentru ca fiecare dintre noi suntem un mod unic si irepetabil prin care creatia se manifesta. 

Buna dimineata

Am descoperit diminetile tarziu. Si absolut intamplator. Am uitat multi ani, ca dimineata era continuta in numele meu. "Zori de zi". Cumva am purtat-o cu mine mereu si am negat-o in acelasi timp, tot timpul. Am redescoperit-o insa, intr-o buna dimineata si am ramas indragostita de ea.

Dar, de ce sunt atat de speciale diminetile? Probabil pentru ca ne reamintesc, in fiecare zi, ca indiferent ce am pierdut, ce a murit in noi, ce am trait cu o zi inainte, o putem lua de la capat mereu. In fiecare dimineata. Ne nastem cu fiecare trezire asa cum fiecare revelatie trezeste ceva in noi. Lumina cucereste cu tandrete, dar fara echivoc, orice coltisor intunecat al mintii noastre si al lumii. Lumina constiintei invinge in fiecare dimineata batalia cu cotloanele intunecate ale subconstientului.

E un timp pentru mister, pentru energia pura si neagra, din care fiecare dimineata se asterne la picioarele noastre un covor infinit de posibilitati. De potential in stare pura. Si e un timp pentru alegeri. Pentru trairi. Pentru sanse. Pentru drumuri. Pentru oameni. Pentru lectii. Pentru binecuvantari.

Dimineata e momentul in care sunetele se trezesc din amorteala somnului. 

Dimineata e simbolul primei copilarii. Atunci cand descoperim cu ochii mari, treptat, ceea ce lumina experientelor ne lasa incet, incet, initial sa vedem, apoi sa experimentam, apoi sa intelegem. Dimineata miroase a roua. Intotdeauna proaspata. Lasata de norii care au adormit si s-au trezit pe iarba.

Dimineata e necunoscutul. E perioada in care nu s-au dat inca sentintele. In care speranta inca detine puterea.

Dimineata e copilaria primilor pasi. Poate nesiguri, poate nestiutori. Legati cu sfoara intuitiei de divinitate, ei ne conduc in fiecare dimineata la inceputul unui drum pe care pasim de-a lungul unei zile, din ce in ce mai aproape de noi insine. Dimineata e momentul in care se impart cartile. Cum le joci, depinde de tine. Cum castigi sau pierzi, depinde de tine.

Dimineata e momentul in care fundatia, aflata in intunericul subpamantului e gata, si incepe constructia. Dimineata e momentul in care odihna s-a incheiat si incepe joaca. Creatia. Poti alege sa mergi trist si posac pe drum, obosit si plictisit de numarul pasilor care incap intr-o zi, sau poti alege sa te bucuri de peisaj, de oamenii pe care ii intalnesti, de legaturile pe care poti sa le faci, de emotiile pe care poti sa le traiesti si de ceea ce poti crea in calatoria de pana a doua zi dimineata. Depinde doar de tine. 

Dimineata e momentul in care viata zbugheste din intunericul semintei si creste. Dimineata e momentul in care ideile se imbraca in actiune, incep sa prinda forma. Gandul se transforma in material.

Dimineata e momentul in care valul de ceata si aburi, se ridica usor. Lumina se naste dintr-un singur punct si totul devine clar sub razele calde si stralucitoare ale soarelui. Totul capata inteles. Semnificatie. Frumusetea unei dimineti sta in noutate, in prospetime, in racoare, in nerabdare, in spendoare, in cucerire, in trezire, in lumina, in constiinta, in infinitul posibilitatilor.

Buna dimineata!