Nimeni pe lumea asta nu stie mai bine
decat tine, in adancul sufletului tau, cu cate frici ti-ai scrijelit curajul,
cate intrebari fara raspuns si cate nopti fara de somn ai asezat la temelia a
ceea ce esti astazi.
Nimeni pe lumea asta nu stie mai bine
decat tine ce cantitate de necunoscut ai explorat, cate dezamagiri si amagiri
ai incercat pana sa ajungi aici. Cate emotii neintelese din interiorul tau s-au
luptat cu alte emotii neintelese din jurul tau. Cata nevoie de intelegere, cata
risipa de spaime. Nimeni nu stie mai bine decat tine cat de timizi iti erau
pasii, cat zgomot ti se parea ca face sfiala ta, de fiecare data cand erai
puternic.
Nu e nimeni altul care sa te cunoasca
mai bine la bine, dar mai ales la greu, in acea clipa a sinceritatii fiintei in
care te cauti dincolo de oglinda, dincolo de intuneric, dincolo de singuratate,
dincolo de oameni. In acea clipa tainica in care esti doar tu cu tine. Acolo
unde doar tu stii ca mai exista ceva care merita cautat.
Cum poti, stiind atatea despre tine, sa
te condamni cu atata usurinta? Cum poti, doar clipind din ochi sa te transformi
atat de radical, sa fii nedrept si neinduplecat cu propriul tau suflet obosit
de cate masti ai pus pe el cu fiecare an, cu fiecare relatie, cu fiecare
nesiguranta? Cum poti sa-l biciuiesti, cu gandul si cu fapta, cerand din ce in ce
mai mult, mai mult si mai mult, pe acel copil firav ce cauta inca adapost in
bratele mamei, in strangerea de mana a tatalui, in vocea calma din povestea
bunicului, in mirosul de cozonac al bunicii.
Cum poti sa uiti iertarea exact cand
ajungi la tine, cand doar tu singur stii prin cate ai trecut, cat de greu ti-a
fost uneori, cata disperare ai strans in spatele fiecarui zambet? Cu cata
tristete ai platit fiecare clipa de fericire.
Cum poti sa nu gasesti un pic de
ingaduinta, ca in putinele momente in care te ratacesti intr-o oaza de
liniste, sa stai si sa intinzi o mana catre tine, acela ce a ajuns de multe ori
sa isi tarasca propriul suflet. Cum poti sa nu-i vezi tristetea si suferinta?
Cum poti sa nu-i oferi sufletului tau, un adapost, un gand, grija?
Cum ai ajuns atat de rece incat sa nu
te mai primesti in inima? Da-ti voie sa iti tragi sufletul, sa te asculti. Sa
taci doar si sa te asculti. Si din tot greul sa iti faci curaj pentru a te
vedea asa cum esti. Un strop de divinitate intr-o haina de carne sortita
pieirii timpului. De multe ori, ramasa doar o licarire de lumina intr-o pestera
din ce in ce mai umeda si intunecoasa, din ce in ce mai rece si
inconstienta.
Opreste-te putin si iesi din ceea ce
vrei tu sa crezi ca esti. Uita-te in spate si da-i voie copilului sa zburde, cu
picioarele goale in roua diminetii, cu ochii la cer facand zmeie din nori, cu
rasul cristalin ce sarbatoreste joaca - suprema energie creatoare a fiintei. Opreste-te si arunca putina ingaduinta, o bancnota de grija si cateva monezi de
atentie sufletului tau care cerseste un strop de iubire. Opreste-te si da-ti
voie sa adormi pe umarul tau, obosit de atatea lucruri care te detin, obosit de
prea multe roluri pe care te-ai angajat sa le joci. Opreste-te putin si inchide
ochii. Iesi de sub clopotul tau de sticla si aseaza-te pe o banca adevarata.
Inchide ochii. Si incearca sa asculti linistea ce cu greu isi face loc printre
bataile de aripi, printre ciripituri de pasarele, printre fosnetul frunzelor,
printre rasetele copiilor. Gaseste linistea de dincolo de orice miscare a
aerului, a oamenilor, a pamantului. Incearca sa asculti si sa simti linistea de
dincolo de propria respiratie. Dicolo de bataile inimii. Si daca ajungi la ea,
Om bun, acolo e sufletul tau. Caci linistea e creata in acel moment de tine. Acolo
esti tu.
Si abia dupa ce ai gasit aceasta poarta
catre tine, uita-te inapoi din libertatea fiintei tale, din libertatea
bunatatii tale, cate putere ai ingropat in fiecare moment in care nu ai crezut
in tine, cat timp ai infasurat in bucla, inghitindu-ti propriile minciuni, cata
iubire ai rispit in fiecare frica. Abia atunci, fara sa stii macar, intr-o
singura fractiune de secunda, doar prin sclipirea ochilor tai, poti sterge tot
si poti sa te transformi din nou in pruncul ce aterizeaza pe acest pamant de
carne. In inocenta lui se ard din nou toate pacatele, toate minciunile, tot
intunericul lumii. Un copil purifica tot netraitul de dinainte si de dupa.
Purifica mama, purifica tatal. Indiferent cine sunt ei.
Fii bland, fii rabdator, fii
ingaduitor, fii iertator, fii generos, fii intelegator, fii iubitor cu tine.
Cere-ti mult. Iarta-te mult. Nu-ti sufoca inima cu remuscari, vinovatii,
ingrijorari, rusine. Si nu-ti lasa in tot acest timp sufletul sa rataceasca
prin straini. Pierdut, infrigurat, insingurat. Gaseste-ti sufletul care s-a
ratacit in fiecare om care iti intra in viata, in fiecare gand, in fiecare
fapta a ta. Gaseste-l, ingrijeste-l, hraneste-l, adaposteste-l, iubeste-l.
Arata-i linistea ta. Ajuta-l sa isi gaseasca propria liniste. In fiecare din ei, e o parte din tine. Fiecare
din ei, esti TU.
