Neacceptand ca momentul,
situatia, realitatea din jur este doar creatia noastra, incercand sa gasim
explicatii si defecte in tot ce ne inconjoara, ne trimite intr-o vrie
epuizanta, intr-un desert in care resursele devin din ce in ce mai putine.
Oaza
exista doar ca Fata Morgana. Ne mentine intr-un mediu compact, in care argumentele,
competitia, nevoia de justitie, ne trimit dintr-o extrema in alta. Ne tin la
nivelul dens al ego-ului si a instrumentelor lui: orgoliul si negarea.
Pozitivul si negativul. Suntem buni sau prosti. Smecheri sau fraieri.
Dualitatea creeaza
terenul unde putem sa ne zbatem. Crezand ca suntem diferiti. Originali.
Speciali. Separati. Victime sau calai. Ne folosim de dualitate sa fim deasupra
altora, sau sa gasim explicatii pentru ca altii se afla acolo.
Devenim
dependenti de dualitate.
Dualitatea devine o
ancora intre eternele extreme polarizate ale unui magnet. Binele include
experienta raului. Frigul implica existenta caldurii. Fortele sunt egale si de
sens opus in dualitate.
Dualitatea este cea care ne
mentine in zona joasa a luptei, a pendularii intre doi poli.
In aceasta zona, ego-ul este stapan. In aceasta zona, ego-ul face regulile.
In realitate, dualitatea ne-a fost
data doar ca experienta. Ego-ul este un angajat al nostru, care poate fi extrem
de util daca il lasam in limitele competentelor lui, sau poate deveni un
manager deviant si arogant, daca lasam toate treburile noastre in seama lui. Ego-ul este un tip pe care putem sa
il concediem. Sau sa ii dam o vacanta.
Pentru ca noi
suntem mult mai mult de atat. Realitatea pe care o cunoastem e doar una dintre
cele la care participam fara sa stim. De exemplu noaptea, fiecare dintre noi
calatoreste oriunde in timp, oriunde in spatiu, fara a fi limitat la acest pamant, sau la
galaxia noastra. In fiecare moment, dimensiunile carora alegem sa apartinem se
intersecteaza, iar atitudinea si alegerile noastre modifica imediat decorul si
personajele.
Putem sa
observam si sa constientizam aceste planuri care se intretaie si se aseaza la
picioarele noastre, asteptandu-ne sa facem alegeri, dintr-un singur punct. Doar din punctul nostru de
echilibru. Atata timp cat ne aflam intr-una din extremele propuse de pendulul dualitatii, nu ne putem extrage fortelor aflate in opozitie, al caror scop e
doar sa se anihileze una pe alta. Pentru a scapa
de neliniste. Pentru a se elibera de tensiune. De lupta.
Dualitatea ne
creeaza impresia ca e normal sa fim tot timpul in garda, gata de reactie, gata
de razboi. Aceasta devine credinta noastra si intregul nostru arsenal
emotional, mental si fizic se supune acestei credinte ca unei legi. Pe care nu
ne amintim cine a creat-o pentru noi.
Vine apoi un
moment in evolutia ta, in dezvoltarea ta, in cresterea ta, cand realizezi ca tu
esti singurul care a creat credinta in lupta, in pendulare, in
tensiune, in zbatere, in dificultati, in greu. Ai creat-o, ai investit poate
toata viata ta de pana acum in ea, te-ai supus. Iti dai seama in acel moment ca linistea, pacea, usurinta,
unitatea, stateau toate in puterea ta. Faceau parte din tine. Cand ajungi acolo, constientizarea pe care il contine acel moment, revelatia si
transformarea sunt enorme.
Photo: Rene
Magritte, The Familiar World
