De ce ai alege autenticitatea?

Cream realitatea cu gandurile noastre si apoi ne consumam negand-o, rezistandu-i, luptandu-ne cu ea. De unde ne vine aceasta contradictie?  

Suferinta vine din acea particica pe care o tinem doar pentru noi

Undeva intre imaginea pe care ne-am creat-o si pe care o promovam in afara noastra si eul nostru autentic, trebuie ca exista o mica diferenta. Pe care o stim doar noi. Ceilalti nu o pot vedea. Ei vad realitatea atat cat le-o aratam noi: acoperita cu un voal. Si atunci, reactia lor va contine cumva, lipsa noastra de onestitate. In loc sa ne acceptam partile mai putin frumoase, am vrea ca ele sa nu existe si chiar ne prefacem ca asa si este. Insa ceilalti le simt. Chiar daca nu le vad, simt umbrele noastre proiectate pe ei. 

 
Primim de la ceilalti ceea ce dam 

Ori de cate ori nu ne locuim in autenticitate deplina de 100%, acel procent pe care il retinem pentru noi, de care stim doar noi, va fi ocupat de dubiile celorlalti, care vad acolo un gol. Din acel moment in care ascundem ceva din noi, incepem sa il vedem peste tot la altii. Nu doar ca nu reusim sa scapam de el, dar nici macar nu mai avem control asupra lui. Din momentul in care am pretins ca acolo nu exista nimic, am ingaduit ca locul sa fie ocupat de ceea ce proiecteaza altii pe el.

Solutia este sa nu acoperim nimic din noi
Exista insa un drum inapoi catre noi. Acela al confruntarii acelei frici care ne tine sa nu aratam tot. Si acesta este drumul vulnerabilitatii. Fiind autentic, exprimand tot ce simtim, chiar daca asta nu va placea intotdeauna tuturor, nu mai lasam in noi nici un coltisor negat, ascuns. Nu mai lasam posibilitatea ca acesta sa se intoarca bumerang impotriva noastra, in cel mai putin dorit moment. 

Autenticitatea contine vulnerabilitatea. Vulnerabilitatea inseamna adevarata putere. 

Suferinta noastra vine din acea particica pe care o tinem ascunsa, secreta doar pentru noi. Cand suntem autentici, ne acceptam toate partile asa cum sunt. Si ne dam voie sa traim din acel loc in care suntem completi. 

Integritatea este cea care ne face puternici si invincibili. 

Viata din mici pietre pretioase

Fiecare zi e formata dn mici momente frumoase. Momentele in care zambim sau radem din toata inima. Momente emotionante cand primim sau daruim. Momente in care pur si simplu nu exista timp, spatiu sau limite. Viata noastra e plina de aceste mici pietre pretioase, pe care de multe ori le ingropam sub colbul activitatilor apasatoare, in mocirla unor momente in care ego-ul nostru scapa fraul si o ia la goana.

E perfect sa redescoperi intr-o dimineata aceste mici diamante si pietre pretioase care fac parte din viata ta, sa le scoti de sub praful zilelor, sa le cureti cu o perie zdravana si sa incepi sa le redai adevarata lor valoare. De bijuterii.

E perfect sa iti amintesti intr-o dimineata, cat de fascinant esti ca fiinta umana. Cat de multe lucruri stiu celulele tale. E perfect sa iti amintesti cat de complex e organismul tau, cat de bine stie el sa functioneze, sa mearga, sa regleze temperatura, inima ta nu uita sa bata. Stie sa se trezeasca in giecare dimineata si sa iti ceara somnul, sa faca milioane de reactii chimice, sa se supuna indiferent cat de aberante ti-ar fi comenzile.

E fascinant sa descoperi cat de multe lucruri ai invatat. Cat de multe lucruri stii sa faci din vointa proprie. Cati oameni ai cunoscut pana acum. Cati oameni ai cunoscut pana acum. Sa iti imaginezi ca daca ai cartografia toate locurile prin care au trecut oamenii pe care i-ai cunoscut sau ii cunosti, si ai uni punctele, constituind o arie, probabil ca vei fi uimit de suprafata.

E minunat sa iti dai seama ca tu te-ai adaptat cumva fiecarei intalniri, ca intre tine si ceilalti au avut loc nenumarate schimburi de toate felurile. Energetice, ideatice, creative. Intalnirile tale sunt mai intai despre tine. Cand ajungi sa te cunosti din reflexiile tale in ceilalti, poti incepe sa creezi impreuna cu ei. In acel punct se nasc cuvintele cu s: serendipitate, sinergie, sincronicitate.

E minunat sa redescoperi cata minune te inconjoara. Ca perfectiunea organismului tau se regaseste la scara mare in natura si in univers. Natura este suportul tau. Sursa de aer, sursa de mancare, de apa, de viata. Este perfect functionala, autoreglabila, si in plus iti ofera in fiecare secunda nu doar infinit mai mult decat am putea noi percepe, ci si frumusete. Fiecare vlastar, fiecare frunza ce sta sa inverzeasca, fiecare floare, fiecare coltisor de cer si ochi de apa, te invita sa descoperi diamantul stralucitor care se ascunde in fiecare moment.

In fiecare moment noi si intreg universul suntem in miscare. Dam energie, luam energie. Ne adaptam permanent la fiecare secunda. Cele mai simple miscari cer cele mai complexe reactii. Cele mai simple ganduri pot genera sau consuma energie, pot crea complexitate sau pot sa ne simplifice viata. Gandurile, ne determina comportamentele. In functie de starea care sta la baza lor, iubire sau frica, comportamentele noastre ne fac donatori sau consumatori de energie. De viata.

Fiecare dintre noi are in fiecare dintre zilele lui, aceste pietre pretioase. In zambetul cu care te-ai trezit. In soarele cald de pe obrazul tau. In harjoana cu copilul tau. In bucuria catelului tau. In torsul pisicii tale. In punctele de pe spatele unei gargarite. In fiecare loc in care te uiti e o piatra pretioasa. In fiecare respiratie e o piatra pretioasa. In tot ce faci e o piatra pretioasa. Fiecare om cu care te intalnesti iti aduce o piatra pretioasa. Descopera-le si poarta-le cu incantare si recunostinta. Cand te vei gandi la ele, in jurul tau vor straluci a lumina. A viata. A tine. A tot.

Existam prin ceilalti

Daca nu ar exista ceilalti nu am putea sa ne vedem frumusetea. Sau uratenia anumitor momente. Fiecare om intalnit e o perspectiva, un unghi, o mica oglinda care ne reflecta o anumita trasatura. Uneori aratam foarte bine, ne place, ne admiram in ochii anumitor oameni. Alteori, oglinda ne scoate in cale trasaturi de-ale noastre care nu ne plac. Pe care nu le acceptam ca existand in noi insine. Pe care le respingem. Si le opunem rezistenta. Si atunci ii evitam. Ne ascundem de ei. Sau intram in conflict cu ei. De fapt intram in conflict cu propriile trasaturi negate si neintegrate. 

Daca nu ar exista ceilalti, nu am avea nici un reper. Tot ce am emite ar avea caracter absolut. Prin ceilalti totul se relativizeaza. Prin feedback-ul celorlalti apar ajustarile. Dinamica. Relationarea. Ne putem raporta la o imagine. Avem un punct de pornire. Stim unde ne aflam in acel moment, in raport cu celalalt. Si putem stabili locul unde vrem sa ajungem. 

In univers nu exista nimic absolut. Totul este in relatie cu totul.

Oamenii apar in jurul nostru si se comporta in functie de vibratia noastra. Ne reflecta starea pentru ca noi sa o putem accepta sau ajusta. 

Credintele noastre limitative, prejudecatile, programarile subconstiente, tiparele mentale actioneaza ca niste filtre ce produc distorsiuni pe care le percepem in oglinzile-oameni cu care relationam. 

Opreste-te pentru un moment in mijlocul realitatii tale. Ingheata imaginea. Si fa un cerc de 360 de grade. Uita-te cu atentie la viata ta. La realitatea ta. La fiecare om din jurul tau. Fii atent la cei pe care ii admiri, la zonele in care te simti confortabil intr-un mod natural, nu doar pentru ca esti aprobat. Identifica-i pe cei care te inspira si te fac sa simti ca in urma interactiunii cu ei, cresti. Intelectual, mental, spiritual, fizic, te simti mai bun, mai mult, mai rafinat. 

Apoi dezgheata imaginea si da-ti voie sa curgi. Intra cu incredere in fiecare interactiune cu ceilalti. Ei sunt cumva chemati de tine pentru a te cunoaste. In asta consta frumusetea relationarii. Iar tu esti mereu altul. In urma fiecarui om, necunoscut, familie, prieten, adversar, amic, sef, coleg. Atunci cand in jurul tau apar clienti, cunostinte, oameni care nu te reprezinta, sau atunci cand cei foarte apropiati chiar, familie, prieteni, iubit/a se comporta ciudat, intr-un mod surpinzator sau neplacut, intoarce-te la tine, fa freeze din nou pe imagine si intreaba-te, cauta, curios si deschis ce anume din tine a adus situatia respectiva in atentia ta. Ce trasatura care se cere acceptata sau schimbata vrea sa iasa din subconstient la lumina pentru a fi integrata. 

Esti un diamant cu atatea carate cati oameni cunosti si cate situatii traiesti. Fiecare fateta a ta e o lume in sine cu scenariile si dinamica sa. Tu esti diamantul. Piatra pretioasa. Pe care tot ce ti se intampla intr-o viata il slefuieste. Uneori de-a lungul unei vieti cea mai mare parte a diamantului reuseste sa iasa la suprafata in toata splendoarea sa. Alteori raman zone acoperite, care nu stralucesc. Dar tu ramai diamant in esenta. Si nimic nu poate sa schimbe asta. 

Ceilalti sunt acolo in viata ta pentru a-ti reflecta particele din tine. Pentru a te ajuta sa te cunosti. Pentru ca in final sa realizezi ca tu esti un diamant. Menit sa infrumuseteze lumea prin stralucirea lui. 

"Cunoaste-te pe tine insuti” era inscris pe templul lui Appollo din Delphi, acum cateva mii de ani.  Nimic nu s-a schimbat in esenta umana de atunci. Noi ne putem cunoaste doar prin ceilalti. Existam si ne exprimam doar in si prin interactiunea cu ceilalti. Suntem atat de buni pe cat de multumiti sunt clientii nostri. Suntem atat impunatori pe cat de respectuosi sunt subordonatii si colegii nostri. Suntem atat de iubitori cat de mult ne iubesc cei apropiati. 

Tot ce e in jurul nostru e creat de noi. Tot ce e in jurul nostru suntem noi.  Tot ce vezi in jurul tau esti Tu.

Valoarea timpului

Nu mai e nici un secret faptul ca timpul nu este linear. Ca uneori curge cu viteza uluitoare, alteori  este dens, si consistent. Dar ce este pana la urma timpul? In ce consta si cum se masoara valoarea timpului? De ce uneori devine amenintator, iar alteori e prietenul nostru si nu am vrea sa-i mai dam drumul?

Timpul a fost inventat pentru a avea un mod de a masura cantitatea de viata din fiecare moment prezent. Pana la urma, la nivelul universului, o viata de om nu e nici macar cat un clipit de ochi. 

Timpul se scurge printre degete cu o viteza uluitoare atunci cand esti plecat din acel moment. In trecut, de exemplu, cand tot ce faci este sa folosesti timpul pentru a rumega din nou si din nou, in neacceptare, un timp pe care nu il mai poti schimba. Sau esti plecat in proiectiile despre cum ar trebui sa arate prezentul, fara sa faci pasi pentru a construi acele imagini in realitate.

Timpul este un instrument de masura al transformarii noastre. Nimic nu poate sa stea pe loc. Nimic nu ramane la fel. Totul e miscare. Totul e schimbare. Totul e transformare. Totul e creatie. Iar timpul este o masura a creatiei si evolutiei noastre. 

Atunci cand umplem secundele cu creatiile noastre fie ele copii, realizari, arta, scrieri, ganduri, obiecte, gradinarit, descoperiri stiintifice, inventii, timpul devine o componenta a creatiei noastre. Viata este un depozit de materii prime. Timpul este o masura a transformarii acestor materii prime in creatiile noastre. Indiferent ca vorbim de creatii in plan fizic, mental sau cel al spiritului. 

Iar timpul ca orice alt element care participa la creatie poate fi transferat. In ceea ce cream. Creatiile noastre in care timpul a fost tesut, sunt parte din noi, dar au si o viata a lor, separata. Si nu exista grad de comparatie intre creatii in afara bucuriei traite in momentul creatiei. Fie ca e vorba de copii care inseamna viata in sine, de inventii care usureaza viata altor oameni, de alimente care hranesc oameni, de carti sau programe care deschid mintea celorlalti oameni, de muzica si opere de arta care inalta spiritul, atata timp cat cel care le-a creat a trait bucurie in momentul creatiei, acea bucurie a impregnat timpul, implicandu-l in actul creatiei. Prin bucuria traita, acel timp primeste identitate si consistenta. Din martor si unitate de masura, timpul devine parte din creatie. 

Timpul capata valoare atunci cand e parte din transformarea noastra. Fie ca e vorba de dezvoltarea si evolutia noastra de orice fel, fie de timpul investit in copii nostri, fie cream ceva, valoarea timpului este data de intensitatea bucuriei traite si transferate din noi catre acel moment, acel obiect, acea fiinta, acea creatie. Traim de fapt cata bucurie putem sa adunam.