Verbul a fi

E atat de intim verbul a fi, incat nu permite vreunui alt verb sa existe sau sa poata fi exprimat inaintea lui. Chiar si ego-ul urmeaza dupa el. 'A fi egoist'. Dar mai intai a fi. 

Despre 'a fi' nu e suficient sa spunem ca e atat de aproape de noi. Pentru ca e mai mult decat atat. Este egal cu noi si asta inseamna mult mai mult decat putem sa ne imaginam prin fanta ingusta a realitatii tridimensionale. In care cel mai mare tribut il platim timpului.

Nu putem nici renunta la a fi. Renuntand la el, renuntam la tot restul, dar de fapt inchidem doar calatoria aceasta. Ca si cum am cobori dintr-un mijloc de transport care nu ne mai place sau unde nu ne-am gasit locul. Dincolo de aceasta dimensiune pamanteana, ramanem insa eterni.

'A fi' inseamna tot ce exista in jurul nostru. Si chiar merita un exercitiu de imaginatie in care pentru o secunda fiecare dintre noi sa fie buricul universului. Cu tot ce exista, invartindu-se in jurul lui. Cat de iluzorie e separarea. Cat de mult fac cei din jurul nostru parte din noi, de fapt? Pai, toate imaginile din mintea noastra sunt cu locuri si oameni din jurul nostru. Cele mai multe ganduri sunt legate de ceilalti si de ceva din jurul nostru. Oamenii cu care interactionam dicteaza tipul de emotie pe care o gazduim in noi. Tot ce avem in interior e populat de lucrurile si oamenii din jurul nostru. Tot ce e in exterior avem deja in interiorul nostru.

Imaginati-va un obiect cu multe, multe variante. Creat din acelasi material, continand exact aceleasi elemente, doar modul in care sunt aranjate componentele si functia fiecareia este alta. La unii, fizicul e pe primul loc. La altii, ratiunea e seful. La ceilalti spiritul e cel care conteaza. Imaginati-va acum acelasi bot de viata in 7 miliarde de variante. Si veti avea imaginea pamantului. 

E interesant ca desi noi suntem una cu intregul si avem acces fiecare la orice parte din acesta, desi suntem perfect egali, ne-am creat ierarhii care sa ne ordoneze, sa ne dea privilegii, sa ne separe pe verticala si pe orizontala. In modelul nostru tridimensional marimea si grosimea portofelului, forma fizica sau intensitatea vointei sunt luate in valoare absoluta pentru a evalua succesul si sunt criterii de baza ale ierarhizarii.  

Si totusi, in fiecare om, fie el presedinte de companie, de tara, de continent, fie un taran simplu care munceste ogorul sau cersetorul de la capatul strazii, 'a fi' este egal distribuit. Cantitatea de a viata este egala si reprezinta totul. Nimic din celelalte atribute care se pot insirui bogat, sarac, frumos, urat, destept, prost, alb, negru, nu au importanta fara 'a fi'. Pentru fiecare din ele, trebui mai intai sa fii, sa fii detinatorul vietii. Tot ce ai in jurul tau, este modul in care TU vezi ca ar putea fi aranjat ce este in interiorul tau. Si in mod firesc totul ar trebui aranjat pentru a celebra viata. 

Am fost dotati cu aceste minunat instrumente numite emotii, cu care testam si evaluam tot ce este in exteriorul nostru. Bucatile care se potrivesc din exterior cu ce se afla in sufletul nostru, ne genereaza o emotie calda, inaltatoare, o stare de bine. Ne regasim acolo. Iar cele care nu sunt din puzzle-ul nostru ne atentioneaza sa nu le luam, pentru ca nu se vor potrivi. Mai mult, faptul ca le-am luat ca fiind ale noastre creaza o mica dezordine in univers. Pentru ca in noi nu se potrivesc. Iar in afara, va lipsi o bucatica pe care altcineva o va cauta pentru a-si completa sufletul. 

Pentru cei mai multi dintre noi 'a fi' si 'a face' sunt foarte diferite. Traim apogeul paradoxului in care, in mintea noastra ‘a face’ este superiorul lui ‘a fi’. Dar tot mai multi, ne trezim, Si ne dam seama ca nu ne mai regasim in ‘a face’. Nu mai reusim sa il umplem cu motivatie, cu vointa, cu perseverenta, cu determinare. Il gasim gol si nesatisfacator, pentru ca in el noi nu suntem. Nu l-am pus si pe ‘a fi’. Nu i-am dat viata lui ‘a face’. Si atunci ceea ce facem fara sa fim cu sufletul acolo, este esecul unui cadavru. Care ne toarna si mai multa amaraciune peste ‘a fi’, acoperindu-l tot mai mult. 

Atata timp cat nu vom avea ochi pentru ‘a fi’, a face, a munci, a invata, a ajuta, a crea, a iubi, a alerga, a canta, a picta, a vorbi, a manca, raman simple vorbe si gesturi reflexe, mecanice sau compulsive, care incearca sa execute operatiuni automate, ca niste robotei programati, dar care nu au nici o masura calitativa, nu pot lua decizii, nu pot face alegeri. 

Si cum putem fi in fiecare din aceste actiuni? Cum le putem da viata? Simplu. Fiind prezenti in acel moment, daruindu-ne intreaga atentie. Daca ceea ce facem nu este ceea ce ne poate captiva si absorbi intrutotul, le vom face mecanic, Unele actiuni vor mai beneficia de inertie. Dar nu le vom putea duce la infinit.

Viata e lumina. Daca pui viata in ceea ce faci, mai aprinzi o lumina, fara ca lumina ta sa scada. Dimpotriva lumina creste cu fiecare lumina pe care o aprinzi in jurul tau si in ceilalti. De fapt, nu aprinzi fizic o lumina ci vezi lumina ta reflectata in jurul tau si in ochii celor din jur. Noi suntem oricare celalalt. Iar ceilalti sunt doar versiuni de-ale noastre. Cand admiram pe cineva, acel cineva e varianta noastra mai buna. Cand dispretuim pe cineva, acel cineva suntem tot noi, intr-o varianta in care am facut o alta alegere. Toate vietile celorlalti sunt variante care exista si in noi. Pe unele poate le-am trait deja. Altele vor veni. Dar pentru noi, aici unde ne aflam, conteaza doar acest moment. Chiar si acest moment in care citesti. Despre tine. Daca esti aici, vei intelege. Niste chei se vor invarti in broasca timpului si niste usi care ne despart de noi insine se vor deschide. A fi nu poate fi ingradit de credintele noastre limitative. Nu ne putem lepada de a fi. Si nu il putem fura altcuiva. Nu poate fi distrus.  Pentru ca a fi este infinitul. Iar noi am fost daruiti cu constiinta pentru a gusta si a ne bucura de el.