Ispita

"Tatal nostru care esti in ceruri… faca-se voia ta …si nu ne du pe noi in inspita…” 

Zi de zi, sau ori de cate ori avem nevoie, ori de cate ori ne simtim confuzi, pierduti, abandonati sau doar avem nevoie de putin ajutor, de putina claritate, de putin sprijin, ne indreptam ruga si cererea noastra catre Tatal nostru.

M-am intrebat inca de cand eram copil, de unde vine insa ispita? Cum apare acel mar rumen, frumos si interzis care ne magnetizeaza pentru a musca din el, acel sarpe persuasiv care ne indeamna sa apucam pe cai ispititor de facile si promitatoare . Cum apar si ce sunt ispitele in viata de zi cu zi? Si mai ales cum se impaca ele cu timpul prezent, cand stim ca tot ce e in afara noastra este o reflexie a ceea ce suntem in interior. 

Ce inseamna in acest context ispita? Si am realizat ca desi, pare usor si confortabil sa o amplasam intotdeauna in afara si sa ne asteptam ca ea sa vina din afara, ispita e intotdeauna in noi. Ispita se afla si se dezvolta in gandurile noastre. 

Sa luam de exemplu, un barbat ispitit de o femeie, alta decat femeia lui. Ispita, dorinta, se naste atunci cand el are o latura neimplinita in relatia lui, o latura a masculinitatii, care nu e pusa in valoare, o latura care nu e apreciata, pentru ca el a ingaduit sa fie asa. Dar pe care are nevoie sa o manifeste, sa o exprime, sa o intrupeze. Aceasta sansa vine catre el sub forma atractiei fata de o alta femeie. Atractie ce nu e decat reflexia gandului lui ca undeva in masculinitatea lui, nu e intreg. Insa, atata timp cat nu descopera ce anume din el a permis primei femei sa ii incalce acea latura a masculinitatii lui, toate femeile care vor urma vor incalca exact aceeasi latura. Si ii vor produce exact aceeasi suferinta. Pentru ca acolo, e o rana nevindecata din sufletul lui. 

Ne lasam ispititi de manie, de cruzime, de furie, pentru ca undeva pe suprafata intregului nostru consideram ca avem o lipsa. Suntem nesiguri si atunci agresivitatea ne ispiteste, pentru ca ne ofera o protectie de moment. Ne ofera iluzia ca suntem puternici pentru un moment. Dar furia, cruzimea, agresivitatea vor aparea mereu ca nevoie de raspuns la alti si alti oameni, pentru ca ea se genereaza in noi. Si contrar asteptarilor, nu au legatura cu un anume om. 

Ne lasam ispititi de gandul unui castig rapid, jucand la cazino sau facand vreo afacere-tun. Gandul ca am putea arde etape, ca ca am putea scuti efort si timp este atat de ispititor incat eclipseaza adevaratul nostru rol pe acest pamant. Iar castigul, chiar daca el se va intampla, il vom risipi, il vom pierde sau vom fi lipsiti de el, pentru ca nu se va putea lipi de structura noastra. Pentru a dainui, castigul trebuie sa fie organic si sanatos, sa aiba o contrapondere in efortul si particelele din noi pe care le-am daruit pentru a-l obtine. Castigul obtinut la jocurile de noroc, este o pacoste, o energie-bumerang care a venit sa ne invete o lectie.

Sau foarte adesea intalnit in zilele noastre este ispita confortului. Facem compromisuri cu inima noastra pentru confort. Uitand ca doar confortul nu poate fi un scop in sine. El trebuie sa sprijine un act de creatie, care sa traduca in fapte harnicia  noastra, in conditii cat mai confortabile, de acord. Confortul inseamna minumul de care un om are nevoie pentru a se putera desfasura in ceea ce are el de facut. Inseamna un acoperis, mancare, caldura, vestiminte si materialele, tehnologia de care are nevoie pentru a crea. Dar a plati bucati din timpul tau doar pentru a sta, e o cheltuiala pe care universul trebuie sa o recupereze de la tine sau de la altii. 

Si ar mai fi desigur ispita mancarurilor, ispita dulciurilor, bauturii, drogurilor, a fumatului. Si am putea continua...

Orice imperfectiune pe care o vedem in noi genereaza potentialul unei ispite. Orice lipsa pe care consideram ca o avem, insinueaza o intrebare-indoiala in mintea noastra care incepe cu o evadare din prezent. Cum ar fi daca nu as mai fi eu cel care sunt acum ci un altul, cu calitati si dotari mai multe si mai de apreciat? Fara sa realizam cantitatea de amagire dintr-un asemenea gand. Ispita nu poate exista decat in mintea noastra. Nu ne va putea ispiti si nu vom putea fi atrasi de nimic din afara noastra atunci cand suntem prezenti in mod constient in viata noastra si in fiecare moment. Atunci cand stim ca totul este creat de noi din interior si nimic din afara nu ne va putea aduce linistea, implinirea, trairea, iubirea atata timp cat nu le-am gasit in noi, atata timp cat nu le putem genera si darui noi insine. Pana atunci, fiecare ispita va aparea stralucitoare si atragatoare, dar va contine in insasi stralucirea ei dezamagirea si destramarea iluziei din care s-a nascut. 

Ispitele sunt deci gandurile noastre care imbraca dorintele, ego-ul, orgoliul, frustrarile noastre. Sunt cai prin care incercam sa ne acoperim lipsuri pe care le vedem in noi. Sunt modalitati de a ne vizualiza din nou intregi, puternici, atragatori, destepti. De a fi in sfarsit eroi in vietile noastre. De a fi impliniti. 

Pictura: Ispita din Eden by Zoltan Lorencz

Verbul a fi

E atat de intim verbul a fi, incat nu permite vreunui alt verb sa existe sau sa poata fi exprimat inaintea lui. Chiar si ego-ul urmeaza dupa el. 'A fi egoist'. Dar mai intai a fi. 

Despre 'a fi' nu e suficient sa spunem ca e atat de aproape de noi. Pentru ca e mai mult decat atat. Este egal cu noi si asta inseamna mult mai mult decat putem sa ne imaginam prin fanta ingusta a realitatii tridimensionale. In care cel mai mare tribut il platim timpului.

Nu putem nici renunta la a fi. Renuntand la el, renuntam la tot restul, dar de fapt inchidem doar calatoria aceasta. Ca si cum am cobori dintr-un mijloc de transport care nu ne mai place sau unde nu ne-am gasit locul. Dincolo de aceasta dimensiune pamanteana, ramanem insa eterni.

'A fi' inseamna tot ce exista in jurul nostru. Si chiar merita un exercitiu de imaginatie in care pentru o secunda fiecare dintre noi sa fie buricul universului. Cu tot ce exista, invartindu-se in jurul lui. Cat de iluzorie e separarea. Cat de mult fac cei din jurul nostru parte din noi, de fapt? Pai, toate imaginile din mintea noastra sunt cu locuri si oameni din jurul nostru. Cele mai multe ganduri sunt legate de ceilalti si de ceva din jurul nostru. Oamenii cu care interactionam dicteaza tipul de emotie pe care o gazduim in noi. Tot ce avem in interior e populat de lucrurile si oamenii din jurul nostru. Tot ce e in exterior avem deja in interiorul nostru.

Imaginati-va un obiect cu multe, multe variante. Creat din acelasi material, continand exact aceleasi elemente, doar modul in care sunt aranjate componentele si functia fiecareia este alta. La unii, fizicul e pe primul loc. La altii, ratiunea e seful. La ceilalti spiritul e cel care conteaza. Imaginati-va acum acelasi bot de viata in 7 miliarde de variante. Si veti avea imaginea pamantului. 

E interesant ca desi noi suntem una cu intregul si avem acces fiecare la orice parte din acesta, desi suntem perfect egali, ne-am creat ierarhii care sa ne ordoneze, sa ne dea privilegii, sa ne separe pe verticala si pe orizontala. In modelul nostru tridimensional marimea si grosimea portofelului, forma fizica sau intensitatea vointei sunt luate in valoare absoluta pentru a evalua succesul si sunt criterii de baza ale ierarhizarii.  

Si totusi, in fiecare om, fie el presedinte de companie, de tara, de continent, fie un taran simplu care munceste ogorul sau cersetorul de la capatul strazii, 'a fi' este egal distribuit. Cantitatea de a viata este egala si reprezinta totul. Nimic din celelalte atribute care se pot insirui bogat, sarac, frumos, urat, destept, prost, alb, negru, nu au importanta fara 'a fi'. Pentru fiecare din ele, trebui mai intai sa fii, sa fii detinatorul vietii. Tot ce ai in jurul tau, este modul in care TU vezi ca ar putea fi aranjat ce este in interiorul tau. Si in mod firesc totul ar trebui aranjat pentru a celebra viata. 

Am fost dotati cu aceste minunat instrumente numite emotii, cu care testam si evaluam tot ce este in exteriorul nostru. Bucatile care se potrivesc din exterior cu ce se afla in sufletul nostru, ne genereaza o emotie calda, inaltatoare, o stare de bine. Ne regasim acolo. Iar cele care nu sunt din puzzle-ul nostru ne atentioneaza sa nu le luam, pentru ca nu se vor potrivi. Mai mult, faptul ca le-am luat ca fiind ale noastre creaza o mica dezordine in univers. Pentru ca in noi nu se potrivesc. Iar in afara, va lipsi o bucatica pe care altcineva o va cauta pentru a-si completa sufletul. 

Pentru cei mai multi dintre noi 'a fi' si 'a face' sunt foarte diferite. Traim apogeul paradoxului in care, in mintea noastra ‘a face’ este superiorul lui ‘a fi’. Dar tot mai multi, ne trezim, Si ne dam seama ca nu ne mai regasim in ‘a face’. Nu mai reusim sa il umplem cu motivatie, cu vointa, cu perseverenta, cu determinare. Il gasim gol si nesatisfacator, pentru ca in el noi nu suntem. Nu l-am pus si pe ‘a fi’. Nu i-am dat viata lui ‘a face’. Si atunci ceea ce facem fara sa fim cu sufletul acolo, este esecul unui cadavru. Care ne toarna si mai multa amaraciune peste ‘a fi’, acoperindu-l tot mai mult. 

Atata timp cat nu vom avea ochi pentru ‘a fi’, a face, a munci, a invata, a ajuta, a crea, a iubi, a alerga, a canta, a picta, a vorbi, a manca, raman simple vorbe si gesturi reflexe, mecanice sau compulsive, care incearca sa execute operatiuni automate, ca niste robotei programati, dar care nu au nici o masura calitativa, nu pot lua decizii, nu pot face alegeri. 

Si cum putem fi in fiecare din aceste actiuni? Cum le putem da viata? Simplu. Fiind prezenti in acel moment, daruindu-ne intreaga atentie. Daca ceea ce facem nu este ceea ce ne poate captiva si absorbi intrutotul, le vom face mecanic, Unele actiuni vor mai beneficia de inertie. Dar nu le vom putea duce la infinit.

Viata e lumina. Daca pui viata in ceea ce faci, mai aprinzi o lumina, fara ca lumina ta sa scada. Dimpotriva lumina creste cu fiecare lumina pe care o aprinzi in jurul tau si in ceilalti. De fapt, nu aprinzi fizic o lumina ci vezi lumina ta reflectata in jurul tau si in ochii celor din jur. Noi suntem oricare celalalt. Iar ceilalti sunt doar versiuni de-ale noastre. Cand admiram pe cineva, acel cineva e varianta noastra mai buna. Cand dispretuim pe cineva, acel cineva suntem tot noi, intr-o varianta in care am facut o alta alegere. Toate vietile celorlalti sunt variante care exista si in noi. Pe unele poate le-am trait deja. Altele vor veni. Dar pentru noi, aici unde ne aflam, conteaza doar acest moment. Chiar si acest moment in care citesti. Despre tine. Daca esti aici, vei intelege. Niste chei se vor invarti in broasca timpului si niste usi care ne despart de noi insine se vor deschide. A fi nu poate fi ingradit de credintele noastre limitative. Nu ne putem lepada de a fi. Si nu il putem fura altcuiva. Nu poate fi distrus.  Pentru ca a fi este infinitul. Iar noi am fost daruiti cu constiinta pentru a gusta si a ne bucura de el.

Ne-am nascut liberi

Uneori pe traseul unei zile, trecem prin anumite stari de iritare, de nervozitate, de neliniste, pe care le traversam fara sa le intelegem. E ca si cum pe parcursul unei frumoase plimbari, pe care ne-am propus sa o facem prin parc, trecem printr-o multime zgomotoasa care urla, se cearta, tipa, canta, plange. Daca trecand prin acea multime, preluam din emotiile ei si acestea ne coplesesc, ele devin mai importante decat drumul nostru. Daca ne oprim ademeniti de o judecata sau de un gand negativ, ni se face frica sau vrem sa intram in lupta, pierdem perspectiva. Uitam ca scopul nostru este sa facem o plimbare frumoasa si faptul ca trecem pe langa sau prin multimea dezechilibrata, nu are legatura cu noi. 

Daca insa, in drumul nostru, doar observam multimea, fara sa ne amestecam cu ea, in cateva momente, zgomotul si disconfortul se vor estompa, noi ne vom indeparta de ele si plimbarea noastra va reveni la frumos.

Cand acceptam oferta unui gand negativ, a unei judecati sau a unei frici, acceptam ca lumina sa dispara. Judecata, negativitatea, frica sunt randuri si randuri de gratii pe care ni le aplicam noi insine. Sunt surse de intuneric ce se aseaza in straturi negre peste lumina  din noi. Uneori, cand le lasam sa devina realitatea noastra, ajungem chiar sa negam existenta luminii. Si fara sa vrem, fara sa stim, fara sa ne dam seama, ne asezam la coada celor cu eticheta ‘gata de manipulat’ pe frunte. 

Cel mai bun exercitiu pentru a ramane echilibrat si stapan pe plimbarea noastra este  acela de a te cunoaste pe tine insuti. De cate ori auzi galagia si zaresti intunericul unui gand, al unei judecati, oricat de mici, sau simti cum frica pune stapanire pe tine, fa un pas lateral, in afara emotiei si observa doar. 'Da, iata un gand negativ' sau  intreaba-te ‘de ce oare simt nevoia sa judec acest om sau aceasta situatie?’ sau ‘da, simt frica si imi dau voie sa o simt”. Postura de observator te impermeabilizeaza fata de capcana atasamentului de emotie. E ca o foita ce te apara de o ploaie zdravana si te ajuta sa treci prin ea, fara sa te uzi.

Ne-am nascut liberi. Trecem adesea prin aceste situatii si locuri pentru a ne testa capacitatea de a nu ne mai atasa de emotii. De a ne pastra lumina proprie si de a refuza gratiile si intunericul. De cate ori un gand negativ, o judecata sau o frica, te tenteaza cu un zambet fals, aprinde lumina increderii si ramai detasat de nevoia de a reactiona, de a sari cu o replica, de a actiona la indemnul fricii. Mai asteapta putin pana treci de multimea zgomotoasa a emotiilor. Poate ca toate acele senzatii nici macar nu iti apartin.  

Nu uita ca ai intotdeauna doua optiuni. Traieste in exteriorul tau si vei fi golit. Traieste ce vine din interiorul tau si vei fi implinit. 

Photo: Light Vs Dark In The Skies by Lankie